ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2008

HOTĂRÂRE
01.04.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În urma rejudecării cauzei, după casare, prin

sentința nr. 155/CA - P.I. din 1 octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios, administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor -A.N.A.F.,

D.R.V. Cluj și A.N.V., prin care se solicita anularea actului administrativ-fiscal

- procesul-verbal de control din 4 noiembrie 2005, privind stabilirea în sarcina

societății a plății taxelor vamale, dobânzi și penalități în cuantum de 653.359

RON aferente importului de mașini și utilaje de preparare a cărnii, precum și a

deciziei din 16 februarie 2006 prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva

procesului-verbal menționat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că societatea reclamantă a importat din Ungaria o serie

de mașini și utilaje pentru prepararea cărnii, beneficiind de scutire de la plata

obligațiilor vamale în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 133/1999

privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea

întreprinderilor mici și mijlocii.

A mai reținut instanța

de fond că la controlul ulterior s-a constatat că nu a fost îndeplinită nici una

dintre condițiile impuse de textul legal menționat, pentru scutirea de plata taxelor

vamale, respectiv ca bunurile să fie folosite exclusiv pentru dezvoltarea activităților

proprii de producție și servicii și să fie achiziționate din surse proprii, astfel

încât nu se pot reține susținerile reclamantei cu privire la nelegalitatea actului

de control, câtă vreme chiar reclamanta recunoaște că bunurile importate au fost

improprii desfășurării unei activități de producție de natura celei indicate prin

declarația vamală de import, chiar de la momentul introducerii lor în tară.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

fără a indica expres vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Prin conținutul cererii

de recurs, societatea recurentă reiterează, în esență, susținerile formulate cu

ocazia judecării cauzei la instanța de fond arătând următoarele:

Din interpretarea dispozițiilor

legale aplicabile în cauză respectiv art. 22 din Legea nr. 133/1999, precum și cele

ale Normelor Metodologice de aplicare a legii menționate, aprobate prin H.G.

nr. 244/2001, rezultă că neutilizarea bunurilor importate și pentru care societatea

a beneficiat de scutirea de la plata taxelor nu echivalează cu schimbarea destinației,

activitatea de producție presupunând un anumit interval de timp pentru pregătirea

desfășurării ei;

Din actele depuse la dosar

rezultă că societatea reclamantă a demarat procedurile necesare autorizării și desfășurării

activității de producție pentru care au fost achiziționate mașinile și utilajele,

cumpărând chiar și un imobil în acest scop, dar, din cauza conjuncturii economice,

operațiunea nu a mai putut fi finalizată din lipsa resurselor financiare; bunurile

importate au rămas însă în patrimoniul societății, cu titlu de proprietate, fiind

afectate aceleiași destinații inițiale;

Societatea reclamantă

este proprietara bunurilor importate, chiar dacă prețul nu a fost achitat integral,

acest aspect neavând relevanță atâta vreme cât avansul a fost achitat din surse

proprii, iar părțile contractuale au convenit să nu fie stabilit un termen limită

pentru plata integrală a prețului, având în vedere că cele două societăți au același

patron;

În ceea ce privește originea

bunurilor importate, în mod greșit instanța de fond a apreciat că aceasta are relevanță

pentru aplicarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 133/1999, în realitate pentru

scutirea de la plata taxelor vamale și a T.V.A.-ului fiind necesară doar îndeplinirea

condițiilor privitoare la destinația bunurilor și achitarea lor.

Recursul este nefondat.

Analizând actele dosarului,

criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și a prevederilor

legale incidente în materie și examinând cauza sub toate aspectele, conform

art. 304

1

fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, nefiind dat în cauză nici un motiv

care să impună casarea sau modificarea acesteia, concluzie întemeiată pe argumentele

în continuare arătate.

La data importului bunurilor

în discuție de la o societate comercială din Ungaria, respectiv în anul 2000, reclamanta

a beneficiat de scutire de la plata obligațiilor vamale în conformitate cu dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 133/1999, actualizată, privind stimularea întreprinzătorilor

privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Pentru acordarea acestor

facilități, proveniența bunurilor nu prezintă nicio relevanță cum de altfel au apreciat

și autoritățile vamale la data aprobării solicitării formulată de reclamantă, din

această perspectivă criticile acesteia fiind justificate.

Esențial este însă, pentru justa soluționare a

cauzei, aspectul referitor la neutilizarea bunurilor importate, urmând a se stabili

dacă în ipoteza în care acestea nu au fost puse în exploatare pentru realizarea

și dezvoltarea activității de producție sunt incidente dispozițiile art. 144

alin. (1) lit. b) și c) din Legea n. 141/1997 privind C. vam. al României în baza

cărora a fost stabilită, la controlul ulterior în urma căruia a fost întocmit procesul-verbal

din 4 noiembrie 2005, obligația reclamantei de a achita taxele vamale și accesoriile

aferente.

Potrivit art. 22 din Legea

nr. 133/1999, „întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale

pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, … care se exportă în vederea

dezvoltării activității proprii de producție și servicii și se achită din fondurile

proprii sau din credite obținute de la bănci românești și străine”.

Rezultă din aceste prevederile

legale, coroborate cu cele ale art. 1-4 din Legea nr. 133/1999, că facilitățile

create au ca scop, pe de o parte, stimularea înființării și, pe de altă parte, dezvoltarea

întreprinderilor mici și mijlocii, în vederea dezvoltării activităților de producție

și servicii.

Prin urmare, pentru aplicarea

prevederilor art. 2 din Legea nr. 133/1999, este necesară îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții impuse de legiuitor, hotărâtoare fiind împrejurarea dacă utilajele,

mașinile, etc., importate au fost folosite la înființarea/dezvoltarea unei activități

de producție.

Este real faptul că acest

act normativ nu a instituit un termen, cu valoarea unei condiții rezolutorii a scutirii

acordate, pentru punerea în funcțiune a utilajelor și mașinilor importate, dar susținerile

recurentei în sensul că într-o atare situație nu este posibilă revocarea acesteia

pentru neutilizarea lor efectivă nu pot fi reținute, realizarea scopului legii presupunând

indiscutabil îndeplinirea cerinței referitoare la folosirea lor pentru înființarea/dezvoltarea

unei activități de producție întru-un termen rezonabil.

În speță, perioada cuprinsă

între data acordării facilităților (decembrie 2000) și data controlului ulterior

(noiembrie 2005), când s-a constatat că bunurile nu au fost folosite pentru dezvoltarea

activității proprii, fiind demontate și stocate, nu poate fi considerată rezonabilă

pentru asigurarea realizării scopului legii, reprezentantul reclamantei precizând,

de altfel, la acest termen de judecată, că nici ulterior controlului acestea nu

au fost puse în exploatare, iar după data de 1 ianuarie 2007 utilizarea lor conform

respectivului scop nu mai este posibilă, întrucât nu îndeplinesc condițiile tehnice

impuse de normele europene.

Or, această situație este

consecința directă a efectuării importului și solicitării acordării facilităților

în discuție la o dată la care reclamanta nu avea asigurate condițiile minime necesare

înființării/dezvoltării unei activități de producție și, respectiv, punerii în exploatare

a bunurilor importate, simpla „dorință” de dezvoltare a propriei activități nefiind

suficientă pentru realizarea scopului legii, astfel încât susținerile acesteia referitoare

la schimbarea în timp a conjuncturii pieței, a prevederilor legislative și a normelor

instituite în domeniul respectiv de activitate nu sunt de natură a impune adoptarea

unei alte soluții în cauză.

Modificarea hotărârii

atacate nu se impune nici din perspectiva alinierii la jurisprudența instanței supreme

din această materie, prin toate deciziile indicate de recurentă în acest sens reținându-se

o stare de fapt diferită, în situațiile respective bunurile importate fiind folosite

la înființarea/dezvoltarea unei activități de producție.

În consecință, pentru

toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge prezentul recurs ca fiind nefondat.

Respinge recursul declarat

de SC A.I. SRL, împotriva sentinței civile nr. 155/CA - P.I. din 1 octombrie 2007

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios, administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5899/2005
contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3888 din 21 iunie 2005, s-a stabilit că prevederile pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobată prin H.G. nr. 244/200
ÎCCJ 2007-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2007
ința publică de la 11 octombrie 2006, s-a reținut că pricina a fost înregistrată spre rejudecare la instanța de fond la data de 31 august 2006 și că reclamanta a primit citația la 8 septembrie 2006, dată de la care a avut suficient timp să
ÎCCJ 2008-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1185/2008
facilitățile fiscale respective, cerând respingerea recursurilor. Recursurile sunt întemeiate. În cauză, este necontestat că SC T.H. SRL Brașov a importat în anul 2002 o serie de bunuri de la furnizorii externi, importuri pentru care a bene
ÎCCJ 2008-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 mai 2007 pe rolul Curții de Apel Timișoara, decția de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2007-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1675/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 169/CA/2006 - P.I. din 23 octombrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins
Sursă