ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 mai 2007 pe rolul Curții de Apel Timișoara, decția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M.I. SRL Arad, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională Vamală Timișoara, Autoritatea Națională a Vămilor și A.N.A.F., a solicitat instanței să dispună: - anularea deciziei nr. 2174 din 31 ianuarie 2007 emisă de Direcția Regională Vamală Timișoara pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal; - anularea deciziei nr. 102 din 23 aprilie 2007 emisă de A.N.A.F., prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de regularizare; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 175 din 10 iulie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea deciziei de regularizare și a deciziei prin care a fost soluționată contestația societății. În motivarea sentinței pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, aspectele arătate în continuare: În perioada decembrie-martie 2005, SC M.I. SRL Arad a efectuat 13 importuri constând în utilaje pentru desfășurarea obiectului său de activitate cu exonerarea de la plata în vamă a TVA, conform art. 157 alin. (3) C. fisc., beneficiind de certificate de exonerare de plata în vamă a TVA, conform art. 2 alin. (49) din Normele privind procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a TVA pentru importurile prevăzute la art. 157 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1219/2004.

Cu ocazia controlului vamal ulterior, s-a constatat că SC M.I. SRL Arad a vândut bunurile importate către SC E. SA București. Pe baza acestei constatări, Direcția Regională Vamală Timișoara, prin decizia de regularizare, a reținut în sarcina societății reclamante obligația de a plată a sumei de 1.994.007 RON, reprezentând TVA și majorări de întârziere, datorată în baza art. 144 lit. c) din Legea nr. 141/1997, coroborate cu art. 394 alin. (2) din H.G. nr. 1194/2001, art. 136 și art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc. și art. 2 alin. (4) din Norma aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1219/2004, ca urmare a încălcării art. 71 din Legea nr. 141/1997 prin schimbarea destinației mărfurilor constând în vânzarea acestora către SC E. SA București.

Curtea de apel a reținut că temeiul de drept al emiterii deciziei de regularizare îl reprezintă prevederile: - art. 144 lit. c) din Legea nr. 141/1997 privind C. vam. (aplicabil raportului juridic dedus judecății; Legea nr. 141/1997 a fost abrogată de Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României), potrivit cărora „Datoria vamală ia naștere și în următoarele cazuri (…) utilizarea mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale”; - art. 394 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a C. vam. aprobat prin H.G. nr. 1114/2001 (aplicabil raportului juridic dedus judecății; H.G. nr. 1114/2001 a fost abrogată de H.G. nr. 707/2006), potrivit cărora „În cazul în care mărfurile urmează să fie utilizate în alte scopuri decât destinația declarată sau autoritatea vamală constată că au fost utilizate în alte scopuri, sunt aplicabile prevederile art. 71 C. vam.

al României”; - art. 136 și art. 157 alin. (3) C. fisc., conform cărora „în cazul unui import de bunuri, TVA devine exigibilă la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislației vamale în vigoare”, respectiv „Prin derogare de la alin. (2), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele înregistrate ca plătitori de TVA care au obținut certificatele de exonerare prevăzute la alin. (4), pentru următoarele: (…) a) importul de mașini industriale, utilaje tehnologice, instalații, echipamente, aparate de măsură și control, automatizări, destinate realizării de investiții, precum și importul de mașini agricole și mijloace de transport destinate realizării de activități productive ”; - art. 2 alin. (4) din Norma privind procedura de acordare a certificatelor de exonerare de la plata în vamă a TVA pentru importurile prevăzute la art. 157 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1219/2004, potrivit cărora „În cazul mașinilor industriale, utilajelor tehnologice, instalațiilor, echipamentelor, aparatelor de măsură și control, automatizărilor, certificatele de exonerare de la plata în vamă a TVA pot fi solicitate de importatorii care realizează investiții proprii”.

Curtea de apel a constatat că în mod eronat organele vamale au stabilit în sarcina societății reclamante obligația de plată a TVA în temeiul art. 394 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a C. vam., aprobat prin H.G. nr. 1114/2001 care fac referire la prevederile art. 71 C. vam., potrivit cărora „importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior declarației vamale, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări”. În acest sens, instanța a reținut că SC M.I. SRL Arad nu a beneficiat de un tratament tarifar favorabil conform art. 68 C. vam., în sensul de reducere sau exceptare de drepturi vamale, așa cum susține Direcția Regională Vamală Timișoara, ci a beneficiat în mod legal de exonerarea de la plata în vamă a TVA potrivit art. 157 alin. (3) C. fisc.

în considerarea certificatelor de exonerare eliberate de D.G.F.P. Arad în temeiul Normei aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1219/2004. Împotriva sentinței civile nr. 175 din 10 iulie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara (fosta Direcție Regională Vamală Timișoara), în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, și D.G.F.P. Arad în reprezentarea A.N.A.F. 1. În motivarea recursului declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, următoarele: I. În temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., hotărârea recurată nu cuprinde motivele de drept și raționamentele logico-juridice pe care se sprijină soluția pronunțată, în condițiile în care instanța de fond s-a rezumat doar la prezentarea situației de fapt și a textelor de lege aplicabile. II. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 71 C. vam. și ale art. 394 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a C. vam., aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, întrucât SC M.I. SRL Arad a beneficiat de exonerare de la plata în vamă a TVA în vederea realizării de investiții proprii, în temeiul art. 157 alin. (3) C. fisc., iar nu în considerarea bunurilor importate. Datorită împrejurării că a vândut ulterior bunurile importate către SC E. SA București, intimata-reclamantă SC M.I.

SRL Arad nu a respectat condiția esențială pentru acordarea exonerării, și anume menținerea destinației bunurilor – realizarea de investiții – fiind astfel încălcate prevederile art. 71 C. vam. coroborat cu art. 157 alin. (3) C. fisc. Exonerarea de la plata în vamă a TVA a fost acordată în vederea realizării de investiții proprii și nu mărfurilor importate. Intimata-reclamantă nu este exonerată de la plata în vamă a TVA pentru faptul că a achitat și dedus TVA aferentă vânzării bunurilor importate către SC E. SA București. 2. În motivarea recursului declarat de D.G.F.P. Arad în reprezentarea A.N.A.F., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, următoarele: I. În temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea recurată nu cuprinde motivele de drept și raționamentele logico-juridice pe care se sprijină soluția pronunțată, în condițiile în care instanța de fond s-a rezumat doar la prezentarea situației de fapt și a textelor de lege aplicabile.

II. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: - În mod legal organele de control au făcut aplicarea art. 71 C. vam., întrucât intimata-reclamantă nu a folosit utilajele importate în vederea realizării de investiții proprii, ci le-a comercializat către o altă societate; - În mod greșit instanța de fond a reținut că sumele reprezentând TVA pentru care societatea a beneficiat de exonerare nu reprezintă o taxă prevăzută la importul de mărfuri; - În mod greșit a reținut instanța de fond că art. 144 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 141/1997 este aplicabil doar pentru taxele vamale, iar nu și pentru TVA în vamă; - În mod greșit a reținut instanța fondului că importul cu obligația de respectare a destinației finale a mărfurilor și importul reglementat de art. 157 C. fisc.

sunt două regimuri vamale care se exclud reciproc; este eronată aprecierea instanței de fond referitoare la faptul că nu a fost schimbată destinația bunurilor. Prin concluziile scrise depuse la data de 21 februarie 2007, ora 14:11, recurenta-pârâtă A.N.A.F. reiterează în esență susținerile din cererea de recurs. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC M.I. SRL Arad solicită respingerea recursurilor declarate de organele fiscale și vamale, susținând că hotărârea atacată este temeinic motivată și reiterând în privința aspectelor de fond argumentele expuse în cererea de chemare în judecată. Analizând recursurile formulate de recurentele-pârâte, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă cenzurii instanței de control judiciar, Curtea, având în vedere faptul că ambele recursuri conțin aceleași susțineri, constată și reține următoarele: I. În ceea ce privește susținerea recurentelor-pârâte cu privire la nemotivarea hotărârii atacate, aceasta urmează a fi înlăturată ca lipsită de suport legal deoarece: Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Motivele de fapt și de drept la care se referă textul citat din C. proc. civ. reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, iar hotărârea pronunțată trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și cele pentru care au fost admise sau respinse cererile părților, iar nu susținerile acestora. Or, în cauză, rezultă din motivarea sentinței civile recurate că instanța de fond, în adoptarea soluției pronunțate, a avut în vedere atât susținerile părților, cât și temeiurile de drept, hotărârea cuprinzând expunerea situației de fapt, precum și argumentele pe care instanța le-a avut în vedere la admiterea acțiunii formulate de SC M.I. SRL Arad.

II. Prin cel de-al doilea motiv de recurs care se regăsește, de asemenea, în ambele recursuri, în adoptarea soluției ce se va pronunța, Curtea a avut în vedere următoarele argumente: În esență, problema de drept cu care instanța a fost învestită, privește legalitatea exonerării intimatei-reclamante SC M.I. SRL Arad de la plata în vamă a TVA, în baza certificatelor de exonerare, conform art. 157 alin. (3) C. fisc., pentru operațiunile de import al unor utilaje destinate realizării de investiții. Or, sub acest aspect, este necontestat faptul că societatea reclamantă a efectuat în perioada supusă controlului importuri de utilaje pentru care a beneficiat de exonerare de la plata în vamă a TVA, potrivit certificatelor de exonerare obținute în baza art. 2 din Norma aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1219/2004, în aplicarea art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc.

Dispozițiile art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc., prevăd în mod expres că „nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele înregistrate ca plătitori de TVA care au obținut certificatele de exonerare (…) pentru (…) importul de mașini industriale, utilaje tehnologice, instalații, echipamente, aparate de măsură și control, automatizări, destinate realizării de investiții, precum și importul de mașini agricole și mijloace de transport destinate realizării de activități productive”. Îndeplinind cerințele expres prevăzute de textul citat din C. fisc., intimata-reclamantă a obținut documentul vamal (certificatul de exonerare), fără de care nu ar fi fost posibilă exceptarea de la plata în vamă a TVA pentru operațiunile de import efectuate.

Așa fiind, în mod legal, la data efectuării importurilor, intimata-reclamantă a beneficiat de exonerare de la plata în vamă a TVA. Faptul că, ulterior, cu ocazia controlului efectuat, organele vamale au constatat că intimata-reclamantă a „înstrăinat” utilajele importate către SC E. SA București, nu este de natură să conducă în mod automat la ideea că mărfurile importate au fost utilizate în alt scop decât cel prevăzut de art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc., respectiv realizarea de investiții, ceea ce ar atrage impunerea la plata TVA ca o sancțiune aplicată în situația schimbării destinației bunurilor, în sensul art. 71 C. vam., deoarece: Potrivit art. 71 C. vam., „importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior declarației vamale, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligați să înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări”.

În mod evident, conform acestui text C. vam., rezultă cu claritate faptul că ceea ce determină aplicarea altui regim tarifar vamal, corespunzător noii utilizări a mărfurilor importate, este schimbarea utilizării bunurilor ulterior declarației vamale. Or, în cauză, beneficiarul mărfurilor importate este SC E. SA București pentru care intimata-reclamantă a importat bunurile în baza contractului de comision din 15 aprilie 2005. Sub acest aspect, este necontestat faptul că SC E. SA București, beneficiarul mărfurilor importate, a utilizat utilajele în scopul declarat de importator în numele său, și anume pentru realizarea de investiții (utilizarea în activitatea de producție). Cu privire la cele reținute mai sus, este de semnalat faptul că nici la instanța de fond și nici în recurs, recurentele-pârâte nu au contestat că beneficiarul utilajelor le-a utilizat potrivit destinației respective.

Având în vedere atât dispozițiile art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc., cât și dispozițiile art. 71 C. vam., Curtea apreciază că intenția legiuitorului a fost în mod evident aceea de a crea cadrul legal pentru stimularea investițiilor, prin acordarea de facilități vamale care să permită o derulare mai rapidă și mai eficientă a procesului de producție. Astfel fiind, Curtea reține că nu se poate da o interpretare pur formală dispozițiilor art. 71 C. vam., întrucât aceasta ar fi de natură să lipsească de conținut dispozițiile art. 157 alin. (3) lit. a) C. fisc., prin simpla derulare a unei operațiuni juridice de intermediere, cum este cea realizată în cauză în condiții strict legale prin încheierea și executarea unui contract de comision.

În privința contractului de comision, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 406 alin. (1) C. com., potrivit cărora „Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat, ca și cum afacerea ar fi fost a sa proprie”. În raport cu aceste dispoziții, Curtea reține că, în mod legal, intimata-reclamantă SC M.I. SRL Arad a importat bunurile și a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 15 aprilie 2005 cu SC L.C. LTD SRL în nume propriu, „ca și cum afacerea ar fi fost a sa proprie”. Sub aspectul executării contractului de comision, este de remarcat faptul că, din analiza declarațiilor vamale de import se constată că intimata-reclamantă SC M.I. SRL Arad a importat echipamentele tehnologice menționate în contractul de comision încheiat cu SC E. SA București, căreia i le-a vândut ulterior și a emis facturi fiscale, în considerarea calității acestei ultime societăți de comitent și beneficiar al utilajelor.

Mutatis mutandis, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența sa anterioară, și anume: decizia nr. 1306 din 01 martie 2005 și decizia nr. 4682 din 11 octombrie 2005, publicate în Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Jurisprudența pe anul 2005, Ed. Hamangiu, București, pag. 238-242. În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în deplină concordanță cu cadrul legal aplicabil cauzei deduse judecății, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cele două recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, și de D.G.F.P. Arad în reprezentarea A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr. 175 din 10 iulie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2008.