ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 839/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 246 din 6

octombrie 2008, în fond după casare, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 4894 din 17 decembrie 2007, a admis acțiunea reclamantei SC

M.I. SRL Arad, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu

pârâtele D.R.V. Arad, prin D.R.V. Timiș, A.N.V. București și A.N.A.F., Serviciul

de soluționare a contestațiilor și a anulat în parte decizia nr. 316 din 29

decembrie 2006, emisă de A.N.A.F., respectiv în privința măsurii de emitere a

unei decizii de regularizare.

Prin aceeași hotărâre a fost anulat în

totalitate procesul-verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 încheiat de D.R.V. Arad.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut, în esență, că în perioada decembrie-martie 2005, reclamanta SC M.I.

SRL a efectuat un număr de 13 importuri, sens în care a beneficiat de

exonerarea de la plata în vamă a TVA pentru importurile efectuate, potrivit

art. 157 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc.

Cu prilejul unui control vamal

ulterior, concretizat în procesul verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006, încheiat

de D.R.V. Arad, s-a reținut însă în sarcina reclamantei un debit în sumă de

1.994.007 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere, ca urmare a

încălcării art. 71 din Legea nr. 141/1997, prin schimbarea destinației

mărfurilor, în sensul vânzării lor către o altă societate comercială respectiv

către SC E. SA context în care D.R.V. Timișoara a emis decizia nr. 2174 din 31

ianuarie 2007, privind regularizarea situației obligațiilor suplimentare

stabilite de controlul vamal, ce a fost menținută la rândul său prin decizia

nr. 102 din 23 aprilie 2007 emisă de A.N.A.F.

Ambele decizii au fost însă anulate

prin hotărâre judecătorească irevocabilă, potrivit deciziei Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 701 din 21

februarie 2008, constatându-se că în mod legal a fost exonerată societatea

reclamantă de la plata în vamă a TVA, în baza certificatelor de exonerare,

conform art. 157 alin. (3) C. fisc., pentru operațiuni de import al unor

utilaje destinate realizării de investiții.

Față de situația de fapt arătată,

instanța de fond a reținut că măsura dispusă de către pârâta A.N.A.F. prin

decizia nr. 316 din 29 decembrie 2006, vizând emiterea unei decizii pentru

regularizarea situației conform legii apare ca fiind lovită de nulitate, câtă

vreme debitul stabilit prin procesul-verbal nr. 12254 din 27 iulie 2007 nu reprezintă

datorie vamală, cum s-a stabilit pe cale judecătorească, cu autoritate de lucru

judecat, sens în care a și fost admisă acțiunea reclamantei, astfel cum a fost

ea ulterior precizată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Arad, în reprezentarea A.N.A.F.,

potrivit mandatului acordat.

Invocând ca temei legal al motivelor de

recurs formulate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și pe cele ale art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit a apreciat instanța

de fond că decizia nr. 316/2006 emisă de A.N.A.F. este lovită de nulitate,

justificat de faptul că debitul stabilit prin procesul verbal nr. 12254 din 27

iulie 2006 încheiat de D.R.V. Arad nu reprezintă datorie vamală.

S-a arătat că în condițiile în care, prin

decizia de soluționare a contestației, nu a fost rezolvată în fond contestația

reclamantei, argumentele instanței de fond nu au relevanță iar acțiunea de față

a societății reclamante apare ca fiind prematură.

Reluând situația de fapt prezentată și în

cuprinsul hotărârii atacate și evidențiind totodată conținutul actelor

administrative contestate, a căror anulare a fost dispusă, recurenta-pârâtă a

arătat că obligațiile bugetare suplimentare, în sumă totală de 1.994.007 lei, din

care suma de 1.696.147 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată iar suma de 297.860

lei majorări de întârziere/ dobânzi aferente, au fost stabilite de către

organele vamale, în sarcina reclamantei-intimate prin procesul verbal nr. 12254

din 27 iulie 2006 și nu prin emiterea unei decizii pentru regularizarea

situației, astfel cum se prevede în art. 78 și art. 79 din Ordinul

Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice

privind realizarea supravegherii și controlului vamal ulterior.

S-a mai arătat că aceste texte legale menționează

și reglementează expres procedura de emitere a documentului intitulat Decizia

pentru regularizarea situației, stipulând totodată posibilitatea contestării

acestuia conform procedurii prevăzute în titlul IX din O.G. nr. 92/2003,

republicată.

În fine, recurenta-pârâtă a mai susținut

că în opinia sa, prin decizia de soluționare a contestației, în mod corect s-a

dispus ca măsurile privind suma totală de 1.994.007 lei, stabilite suplimentar

prin procesul verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 să fie anulate iar

respectivele constatări care au stat la baza stabilirii acestor sume să facă

obiectul unei decizii pentru regularizarea situației, astfel că în condițiile

în care nu s-a soluționat pe fond contestația, argumentele invocate de

reclamantă, referitoare la aspectele de substanță ale cauzei nu au nici o

relevanță, acțiunea de față fiind prematură, din această perspectivă. Recurenta

a făcut referire și la decizia irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 701 din 21 februarie 2008, confirmând practic că urmare acesteia

decizia nr. 316 din 29 decembrie 2006 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. și procesul

verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 încheiat de D.R.V. Arad nu mai produc efecte

față de reclamanta-intimată.

Intimata-reclamantă SC M.I. SRL a

formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea

recursului declarat pentru lipsa interesului, în condițiile, în care, chiar

recurenta a arătat că atât decizia nr. 316/2006 cât și procesul-verbal nr. 12254

din 27 iulie 2006 încheiat de D.R.V. Arad nu mai produc efecte, și în subsidiar,

ca nefondat și nemotivat, recursul formulat nefiind decât o succesiune de fapte

și afirmații, fără a fi aduse critici concrete de nelegalitate sentinței

recurate.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, examinând sentința atacată

în raport de probele administrate în ciclurile procesuale parcurse, de prevederile

legale incidente , incluzând art. 304

1

C. proc. civ. ca și față de criticile

recurentei-pârâte, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304

1

pct. 9 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de casare

sau de modificare a sentinței atacate.

Înalta Curte reține că în mod corect

instanța de fond, în examinarea cererii astfel cum a fost precizată de

intimata-reclamantă vizând anularea deciziei nr. 316/2006 ca și a procesului

verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 a avut în vedere atât considerentele Deciziei

de casare nr. 4894 din 17 decembrie 2007 cât și pe cele ale Deciziei nr. 701

din 21 februarie 2008, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Rejudecând cauza, astfel cum s-a dispus

prin Decizia nr. 4894 din 17 decembrie 2007, instanța de fond, conformându-se

celor cuprinse în decizia de casare a reținut că actele administrative emise

urmare controlului vamal ulterior efectuat la societatea reclamantă și

concretizate în procesul-verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006, respectiv în decizia

nr. 2174 din 31 ianuarie 2007 emisă de D.R.V. Timișoara pentru regularizarea

situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal și apoi

în decizia nr. 102 din 23 aprilie 2007 emisă de A.N.A.F., prin care s-a

soluționat contestația formulată împotriva deciziei de regularizare, au fost

anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Prin respectivele decizii s-au stabilit

în sarcina societății reclamante sumele de 1.696.147 lei TVA și 297.860 lei

majorări de întârziere și dobânzi aferente (în total 1.994.007 lei) potrivit

procesului-verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006.

Cum în mod neechivoc prin hotărârile

judecătorești sus arătate s-a stabilit irevocabil că societatea reclamantă a beneficiat

în mod legal de exonerarea de la plata în vamă a TVA, în baza certificatelor de

exonerare, conform art. 157 alin. (3) C. fisc., pentru operațiunile de import

al unor utilaje destinate realizării de investiții, Înalta Curte reține că în

mod corect a stabilit instanța de fond că nu se justifică din punct de vedere

legal și nu mai are suport menținerea măsurii dispuse prin decizia nr. 16/2006,

vizând emiterea unei decizii pentru regularizarea situației, conform legii, în

condițiile în care s-a dispus totodată anularea măsurilor din procesul-verbal

nr. 2254 din 27 iulie 2006, privitoare la aceeași sumă de 1.994.007 lei TVA

plus majorări.

Sunt așadar nefondate toate

criticile recurentei-reclamante vizând necesitatea, din punct de vedere formal,

a emiterii deciziei pentru regularizarea situației, câtă vreme, nu mai subzistă

temeiul legal care ar fi putut justifica repunerea în discuție a sumelor față

de care s-a stabilit irevocabil, pe cale judecătorească, că nu sunt datorate.

De altfel, după cum corect a susținut și

intimata-reclamantă criticile recurentei-pârâte sunt nefondate și pentru că,

preluând practic, atât în conținut cât și în formă, apărările prezentate cu

ocazia judecății în fond, acestea nu reprezintă veritabile critici de

nelegalitate ale sentinței atacate.

Față de toate cele mai sus arătate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față cu

consecința menținerii hotărârii legale și temeinice pronunțate de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.N.A.F., prin D.G.F.P Arad, împotriva sentinței nr. 246 din 6 octombrie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17

februarie 2009.