ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 839/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 246 din 6 octombrie 2008, în fond după casare, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4894 din 17 decembrie 2007, a admis acțiunea reclamantei SC M.I. SRL Arad, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâtele D.R.V. Arad, prin D.R.V. Timiș, A.N.V. București și A.N.A.F., Serviciul de soluționare a contestațiilor și a anulat în parte decizia nr. 316 din 29 decembrie 2006, emisă de A.N.A.F., respectiv în privința măsurii de emitere a unei decizii de regularizare. Prin aceeași hotărâre a fost anulat în totalitate procesul-verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 încheiat de D.R.V.

Arad. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada decembrie-martie 2005, reclamanta SC M.I. SRL a efectuat un număr de 13 importuri, sens în care a beneficiat de exonerarea de la plata în vamă a TVA pentru importurile efectuate, potrivit art. 157 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc. Cu prilejul unui control vamal ulterior, concretizat în procesul verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006, încheiat de D.R.V. Arad, s-a reținut însă în sarcina reclamantei un debit în sumă de 1.994.007 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere, ca urmare a încălcării art. 71 din Legea nr. 141/1997, prin schimbarea destinației mărfurilor, în sensul vânzării lor către o altă societate comercială respectiv către SC E. SA context în care D.R.V.

Timișoara a emis decizia nr. 2174 din 31 ianuarie 2007, privind regularizarea situației obligațiilor suplimentare stabilite de controlul vamal, ce a fost menținută la rândul său prin decizia nr. 102 din 23 aprilie 2007 emisă de A.N.A.F. Ambele decizii au fost însă anulate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 701 din 21 februarie 2008, constatându-se că în mod legal a fost exonerată societatea reclamantă de la plata în vamă a TVA, în baza certificatelor de exonerare, conform art. 157 alin. (3) C. fisc., pentru operațiuni de import al unor utilaje destinate realizării de investiții. Față de situația de fapt arătată, instanța de fond a reținut că măsura dispusă de către pârâta A.N.A.F.

prin decizia nr. 316 din 29 decembrie 2006, vizând emiterea unei decizii pentru regularizarea situației conform legii apare ca fiind lovită de nulitate, câtă vreme debitul stabilit prin procesul-verbal nr. 12254 din 27 iulie 2007 nu reprezintă datorie vamală, cum s-a stabilit pe cale judecătorească, cu autoritate de lucru judecat, sens în care a și fost admisă acțiunea reclamantei, astfel cum a fost ea ulterior precizată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Arad, în reprezentarea A.N.A.F., potrivit mandatului acordat. Invocând ca temei legal al motivelor de recurs formulate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și pe cele ale art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit a apreciat instanța de fond că decizia nr. 316/2006 emisă de A.N.A.F.

este lovită de nulitate, justificat de faptul că debitul stabilit prin procesul verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 încheiat de D.R.V. Arad nu reprezintă datorie vamală. S-a arătat că în condițiile în care, prin decizia de soluționare a contestației, nu a fost rezolvată în fond contestația reclamantei, argumentele instanței de fond nu au relevanță iar acțiunea de față a societății reclamante apare ca fiind prematură.

Reluând situația de fapt prezentată și în cuprinsul hotărârii atacate și evidențiind totodată conținutul actelor administrative contestate, a căror anulare a fost dispusă, recurenta-pârâtă a arătat că obligațiile bugetare suplimentare, în sumă totală de 1.994.007 lei, din care suma de 1.696.147 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată iar suma de 297.860 lei majorări de întârziere/ dobânzi aferente, au fost stabilite de către organele vamale, în sarcina reclamantei-intimate prin procesul verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 și nu prin emiterea unei decizii pentru regularizarea situației, astfel cum se prevede în art. 78 și art. 79 din Ordinul Vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și controlului vamal ulterior.

S-a mai arătat că aceste texte legale menționează și reglementează expres procedura de emitere a documentului intitulat Decizia pentru regularizarea situației, stipulând totodată posibilitatea contestării acestuia conform procedurii prevăzute în titlul IX din O.G. nr. 92/2003, republicată. În fine, recurenta-pârâtă a mai susținut că în opinia sa, prin decizia de soluționare a contestației, în mod corect s-a dispus ca măsurile privind suma totală de 1.994.007 lei, stabilite suplimentar prin procesul verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 să fie anulate iar respectivele constatări care au stat la baza stabilirii acestor sume să facă obiectul unei decizii pentru regularizarea situației, astfel că în condițiile în care nu s-a soluționat pe fond contestația, argumentele invocate de reclamantă, referitoare la aspectele de substanță ale cauzei nu au nici o relevanță, acțiunea de față fiind prematură, din această perspectivă.

Recurenta a făcut referire și la decizia irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 701 din 21 februarie 2008, confirmând practic că urmare acesteia decizia nr. 316 din 29 decembrie 2006 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. și procesul verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 încheiat de D.R.V. Arad nu mai produc efecte față de reclamanta-intimată. Intimata-reclamantă SC M.I. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului declarat pentru lipsa interesului, în condițiile, în care, chiar recurenta a arătat că atât decizia nr. 316/2006 cât și procesul-verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 încheiat de D.R.V. Arad nu mai produc efecte, și în subsidiar, ca nefondat și nemotivat, recursul formulat nefiind decât o succesiune de fapte și afirmații, fără a fi aduse critici concrete de nelegalitate sentinței recurate.

Recursul nu este fondat. Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de probele administrate în ciclurile procesuale parcurse, de prevederile legale incidente , incluzând art. 304 1 C. proc. civ. ca și față de criticile recurentei-pârâte, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 1 pct. 9 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a sentinței atacate. Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond, în examinarea cererii astfel cum a fost precizată de intimata-reclamantă vizând anularea deciziei nr. 316/2006 ca și a procesului verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006 a avut în vedere atât considerentele Deciziei de casare nr. 4894 din 17 decembrie 2007 cât și pe cele ale Deciziei nr. 701 din 21 februarie 2008, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Rejudecând cauza, astfel cum s-a dispus prin Decizia nr. 4894 din 17 decembrie 2007, instanța de fond, conformându-se celor cuprinse în decizia de casare a reținut că actele administrative emise urmare controlului vamal ulterior efectuat la societatea reclamantă și concretizate în procesul-verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006, respectiv în decizia nr. 2174 din 31 ianuarie 2007 emisă de D.R.V. Timișoara pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal și apoi în decizia nr. 102 din 23 aprilie 2007 emisă de A.N.A.F., prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva deciziei de regularizare, au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Prin respectivele decizii s-au stabilit în sarcina societății reclamante sumele de 1.696.147 lei TVA și 297.860 lei majorări de întârziere și dobânzi aferente (în total 1.994.007 lei) potrivit procesului-verbal nr. 12254 din 27 iulie 2006. Cum în mod neechivoc prin hotărârile judecătorești sus arătate s-a stabilit irevocabil că societatea reclamantă a beneficiat în mod legal de exonerarea de la plata în vamă a TVA, în baza certificatelor de exonerare, conform art. 157 alin. (3) C. fisc., pentru operațiunile de import al unor utilaje destinate realizării de investiții, Înalta Curte reține că în mod corect a stabilit instanța de fond că nu se justifică din punct de vedere legal și nu mai are suport menținerea măsurii dispuse prin decizia nr. 16/2006, vizând emiterea unei decizii pentru regularizarea situației, conform legii, în condițiile în care s-a dispus totodată anularea măsurilor din procesul-verbal nr. 2254 din 27 iulie 2006, privitoare la aceeași sumă de 1.994.007 lei TVA plus majorări.

Sunt așadar nefondate toate criticile recurentei-reclamante vizând necesitatea, din punct de vedere formal, a emiterii deciziei pentru regularizarea situației, câtă vreme, nu mai subzistă temeiul legal care ar fi putut justifica repunerea în discuție a sumelor față de care s-a stabilit irevocabil, pe cale judecătorească, că nu sunt datorate. De altfel, după cum corect a susținut și intimata-reclamantă criticile recurentei-pârâte sunt nefondate și pentru că, preluând practic, atât în conținut cât și în formă, apărările prezentate cu ocazia judecății în fond, acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale sentinței atacate. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. se va respinge ca nefondat recursul de față cu consecința menținerii hotărârii legale și temeinice pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F., prin D.G.F.P Arad, împotriva sentinței nr. 246 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.