ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 407/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11 iulie 2006, reclamanta SC N.R. SRL a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. – D.G.S.C., A.N.V. și

D.R.V. Timișoara solicitând anularea în parte a procesului - verbal din 30 septembrie 2005 întocmit de A.N.V. – D.R.V. Timișoara și a Deciziei A.N.A.F. nr. 5 din 12 ianuarie 2006 în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata unor obligații fiscale

aferente unui număr de 34 importuri ale produsului numit K., în valoare totală

de 918.928 lei, recunoașterea dreptului legitim la stabilirea taxelor vamale

conform tarifului vamal existent la data importurilor, cu corolarul restituirii

către reclamantă a taxelor stabilite și plătite în plus față de cele care erau

în vigoare la data importurilor, drept prevăzut de art. 113 alin. (1) lit. b)

și d) C. proc. civ. și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, constând în

lipsirea de folosință legitimă a sumei de 918.928 lei, încasată în plus de

autoritățile vamale față de taxele legale și a dobânzilor aferente acestei

sume, prin obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei

menționate, împreună cu dobânda calculată de la 20 decembrie 2005 până la data plății efective.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că obligația de plată de 918.928 lei a fost

stabilită prin procesul - verbal din 30 septembrie 2005, întocmit de A.N.V. - D.R.V. Timișoara și menținută prin Decizia A.N.A.F. nr. 5 din 12 ianuarie 2006, în condițiile în care a fost aplicată retroactiv adresa A.N.V. din 17

iunie 2005 care se referă la clasificarea produsului cu denumirea K., ca urmare

a unor dezbateri din cadrul O.M.V. conform cărora urma a se aduce modificări

notelor explicative, modificări aflate, de altfel, în faza de proiect și

neimplementate în legislația internă, în sensul că produsul importat se

clasifică la poziția 15.17 și nu la poziția 15.16, aplicată anterior.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 670 din 5 martie 2007, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

Instanța a reținut că litigiul a fost determinat de încadrarea tarifară a

produsului importat în sensul că organul de control vamal a apreciat ca fiind

corectă încadrarea la poziția 15.17, iar reclamanta a susținut ca fiind corectă

încadrarea la poziția 15.16, astfel cum s-a marcat și în declarațiile vamale de

import cu prilejul importului.

Din examinarea conținutului

adresei din 17 iunie 2005, s-a reținut că prin aceasta se oferă răspuns

solicitării D.R.V. Timișoara (adresa din 6 iunie 2005), anterior controlului

efectuat în perioada 15 august 2005 - 30 septembrie 2005, ale cărui rezultate au fost concretizate prin procesul - verbal din 30 septembrie 2005 ce face trimitere la „adăugarea unor paragrafe în cadrul notelor explicative ale sistemului armonizat”,

paragrafe ce au menirea de a explicita diferențierea produselor care se

clasifică la aceste poziții.

Față de conținutul notelor

explicative ale sistemului armonizat, s-a reținut că, în mod corect organele

vamale au apreciat că societatea reclamantă a încadrat eronat produsul K. la

poziția tarifară 15.16, impunându-se încadrarea acestui produs la poziția

15.17, această poziție fiind mai specifică decât încadrarea făcută de SC N.R.

SRL.

S-a mai reținut, de

asemenea, că autoritatea vamală are dreptul de a verifica, în termen de 5 ani

de la data declarației vamale, dacă încadrarea este corectă și de a o modifica

atunci când constată că cea inițial acceptată a fost eronată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC N.R. SRL, criticând sentința ca netemeinică și

nelegală, pentru următoarele motive:

raționamentele logico - juridice care să justifice soluția, argumentele ei

constând în copierea integrală a unor texte din notele explicative ale sistemului

armonizat și fiind astfel încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct.5 C.

proc. civ. (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

retroactivă a unui text de lege care nici nu fusese integrat în dreptul intern,

astfel cum alte texte de lege o prevăd expres (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, arată recurenta că

D.R.V. Timișoara a reîncadrat retroactiv importurile efectuate în perioada 2000

- 2003, la un control efectuat în septembrie 2005, pe baza unei adrese a A.N.V.

din 16 iunie 2005, care se referă la clasificarea produsului K., reprezentând

doar o propunere de modificare a notelor explicative la pozițiile din sistemul armonizat

și rezultată din dezbaterile din cadrul O.M.V.

Susține recurenta că aceste modificări,

aflate în proiect, nu au fost adoptate de O.M.V. și nici implementate în legea

internă după procedura prevăzută de art. 104 alin. (1) din H.G. nr. 1114/2001

privind Regulamentul de aplicare a C. vamal.

Consideră recurenta că Instanța

de Fond a reținut, în mod greșit, că în speță sunt aplicabile notele

explicative anterioare datei de 7 octombrie 2003, iar nu paragrafele adăugate

prin proiectul de modificare din 30 septembrie 2005, din două motive: că pârâtele și-au întemeiat reîncadrarea produsului K. pe proiectul de modificare a

notelor explicative neadoptate nici de către O.M.V., nici de legea internă la

data importurilor, lucru evident chiar în procesul - verbal din 30 septembrie

2005; că atât Germania cât și România sunt state membre ale Convenției

Internaționale privind sistemul armonizat de denumire și codificare a

mărfurilor de la Bruxelles din 1983, iar încadrarea produsului K. ar trebui să

se facă unitar atât în Germania, cât și în România, ca țări de export și

respectiv de import.

Arată recurenta că dovada

acestei susțineri o reprezintă facturile exportatorului german W.R. în care

produsul e înscris la poziția tarifară15.16, iar nu la poziția 15.17.

1

C. proc. civ., recurenta critică sentința întrucât nu s-a pronunțat asupra unei probe

importante: expertiza extrajudiciară depusă de reclamantă.

Recursul nu se fondează.

temeiurile în fapt și în drept ale soluției Instanței de Fond, inclusiv

argumentele juridice pentru respingerea acțiunii. Faptul că Instanța redă

textul adițional al notelor explicative nu este lipsit de rațiune, întrucât are

scopul de a arăta că precizările ulterioare nu modifică aceste note explicative

și că, prin controlul ulterior, autoritatea a constatat greșita încadrare în

raport chiar cu textul vechi al notelor.

Într-adevăr, constatarea

primei Instanțe este corectă.

Normele tehnice de

interpretare a Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor,

publicat în M. Of. nr. 75 bis din 5 februarie 2003, conține note explicative

pentru poziția 15.16 și pentru 15.17. Prin conținutul lor, aceste note cuprind

suficiente elemente descriptive cu caracter tehnic care să permită în speță

încadrarea produsului K. ca amestec de grăsimi vegetate hidrogenate, așadar la

poziția tarifară 15.17, fără a recurge la precizările ulterioare din septembrie

2005.

procesul - verbal de control ulterior, organul de control face referire la

lucrările sesiunii O.M.V. din martie 2005 privind noile paragrafe ale notelor

explicative ale sistemului armonizat, nu se poate reține că s-ar fi aplicat

retroactiv dispoziții neadoptate încă în legea internă.

Actul de control își

întemeiază constatarea unei ilegalități în exclusivitate pe conținutul celor

două poziții tarifare, redate în formularea lor din notele explicative în

vigoare la data importurilor, iar precizarea privind adăugarea unor paragrafe

la sesiunea din martie 2005 este făcută doar pentru a circumstanția încadrarea

făcută prin controlul ulterior. Dar chiar și în lipsa acestei precizări, din

compararea notelor inițiale de la poziția tarifară 15.16 cu cele de la poziția

15.17, se poate constata că produsul K., ca amestec de două uleiuri vegetale

hidrogenate, nu putea fi încadrat decât în poziția tarifară 15.17.

Situația de fapt că

furnizorul - exportator din Germania a încadrat produsul la poziția tarifară

15.16 nu are relevanță juridică în sensul invalidării constatării controlului

ulterior vamal din România (la importator). Faptul că ambele state sunt semnatare

ale Convenției de la Bruxelles este relevant în raporturile de drept public ale

celor două entități. Dar faptul că producătorul german și-a încadrat produsul

la o anumită poziție tarifară nu naște obligația de reciprocitate pentru

organele vamale românești. În fond, încadrarea efectuată de societatea

comercială germană, ca persoană juridică de drept privat, este una subiectivă

și caracterul ei, legal ori nu, se stabilește de către organele vamale germane

în procedura internă.

contestația sa că diferența dintre poziția tarifară 15.16 și cea de 15.17 nu

este dată de distincția: produs unitar - produs amestecat (cum eronat a

considerat autoritatea vamală), ci de distincția dintre tipurile de

transformare chimică la care este supus un produs sau componentele sale. Ca

urmare, susținea reclamanta, la poziția 15.16 se vor încadra numai grăsimile

care au suferit una dintre cele patru modificări enumerate limitativ în nota

explicativă la această poziție: hidrogenare; interesterificare; reesterificare;

elaidinizare, iar la poziția 15.17, tot în opinia recurentei, se vor include

amestecuri din alte grăsimi decât cele de la poziția 15.16 și care să fi

suportat, cu titlu de preparare ulterioară și o altă prelucrare decât hidrogenarea:

emulsionarea, frământarea, texturarea sau adăugarea de alte substanțe.

Această teorie a reclamantei

este susținută de ea prin expertiza extrajudiciară pe care a invocat-o ca probă

cu valoare de înscris la prima Instanță. Este adevărat că Instanța de Fond nu

s-a pronunțat explicit asupra acestei dovezi. Dar interpretarea sa privind

încadrarea tarifară are la bază argumente de text pertinente și coroborate cu alte

înscrisuri.

Într-adevăr, interpretarea

recurentei este, în mod vădit, greșită, întrucât diferența esențială dinte cele

două poziții tarifare este că prima (15.16) se referă la grăsimi și uleiuri ca

atare, singulare, iar cea de-a doua (15.17) la amestecuri de grăsimi sau

uleiuri, animale ori vegetale. Așadar, diferența evidentă dintre cele două

poziții este compoziția în sens larg a produsului importat: un produs format

dintr-un ulei sau o grăsime unică ori un produs compus dintr-un amestec de

grăsimi sau de uleiuri, neavând relevanță, în ultimul caz, cum a fost preparată

fiecare grăsime/ ulei anterior amestecării.

Așadar, concluzia expertului

extrajudiciar nu are valoare juridică în susținerea argumentelor reclamantei,

nu numai pentru că distorsionează înțelesul celor două texte, ci și pentru că,

în principiu, interpretarea textelor unor norme este atributul Instanței, iar

nu al expertului tehnic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC N.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 670 din 5 martie 2007 a Curți de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2008.