ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 925/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea depusă la 4

februarie 2009 la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC M.I. SRL Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

D.R.A.O.V. Timișoara, A.N.V.B. și A.N.A.F., repararea prejudiciului cauzat prin

Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de controlul vamal nr. 2174 din 31 ianuarie 2007 emisă de către D.R.A.O.V.

Timișoara – S.A.V., în sumă totală de 500.000 lei, cu cheltuieli de judecată,

în sumă de 5090 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin Decizia civilă nr. 701 din 21 ianuarie 2008

pronunțată în dosarul nr. 843/59/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a

menținut sentința Curții de Apel Timișoara pronunțată în același dosar, în data

de 10 iulie 2007, anulându-se astfel irevocabil actul administrativ fiscal

indicat în petit, împreună cu decizia privind soluționarea contestației care

l-a menținut.

Legat de prejudiciu și

raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită constând în emiterea actului

fiscal nelegal și paguba suferită, se arată că pentru desfășurarea în

continuare a activităților de vămuire, și pentru a evita alte consecințe

nefavorabile, reclamanta a plătit suma stabilită suplimentar prin actele

nelegale.

Acțiunea a fost întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 18 alin. (3) și art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Prin notele de ședință

depuse la termenul de judecată din 10 martie 2009 reclamanta a precizat, legat

de întinderea prejudiciului solicitat în cuantum, de 500.000 lei, că lipsa din

patrimoniul societății a unei sume atât de importante cum a fost cea plătită în

temeiul actului administrativ nelegal a produs consecințe nefavorabile asupra

activității reclamantei, constând în comenzi neonorate și afectarea imaginii

reclamantei.

Prin precizarea de acțiune

depusă la termenul de judecată din data de 24 martie 2008 reclamanta și-a

defalcat suma pretinsă de la pârâte, la 101.426,5 lei cu titlu de prejudiciul

material și la 398.573,5 lei daune morale, arătând că la dosar există dovada

privind momentul plății sumei individualizate prin acte nelegale, precum și

data rambursării acesteia.

Prin întâmpinare, pârâta D.R.A.O.V.

Timișoara a invocat excepția lipsei de procedură prealabilă în temeiul art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, excepție respinsă de instanța de fond prin

încheierea din 7 aprilie 2009. Prin aceeași întâmpinare, pârâta a invocat

aspectul că cererea de restituire a dobânzilor legale este nefondată și din

punct de vedere al promovări pe cale separată, acest capăt de cerere putând fi

formulat în cadrul cererii de anulare a titlurilor respectiv în cadrul cererii

ce a făcut obiectul dosarului nr. 843/59/2007 a Curții de Apel Timișoara, la

data promovării acțiunii în anulare, respectiv 07 mai 2007, reclamanta cunoscând

cuantumul dobânzilor solicitate și calculate până la data de 06 octombrie 2006.

S-a invocat ca practică judiciară Decizia civilă nr. 665 din 07 februarie 2005

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Prin întâmpinare depusă la

dosar, pârâta A.N.A.F. a cerut respingerea ca tardivă a acțiunii precizate

pentru că, daunele la care face referire reclamanta au fost produse în cursul

lunilor august-septembrie 2006, iar art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004

dispune privitor la termenul de prescripție a unei astfel de acțiuni că este de

1 an și curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să

cunoască întinderea pagubei.

În acest context a solicitat

respingerea acțiunii ca tardivă.

De asemenea, a invocat și

excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece beneficiarul sumelor

achitate de societate a fost tot autoritatea vamală.

Prin sentința civilă nr. 207

din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F.

și a respins, ca prescrisă, acțiunea precizată formulată de reclamanta SC M.I. SRL

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că potrivit acțiunii precizate la termenele de

judecată din 24 martie 2009 și 28 aprilie 2009, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtelor D.R.A.O.V. Timișoara, A.N.V. București și A.N.A.F. la plata

sumei de 101,426,5 lei cu titlu de prejudiciu material și la 398.573,5 lei

daune morale, arătând ca prejudiciul material s-a produs în perioada 8 august 2006

- 9 octombrie 2006, în sensul că prima plată făcută de către pârâta D.R.A.O.V. Timișoara,

în baza deciziei de regularizare ce a făcut obiectul acțiunii în anulare,

soluționată irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a realizat la

data de 8 august 2006 cu O.P. nr. 1140 și ultima la data de 11 august 2006 cu O.P.

nr. 148, iar data rambursării TVA de la această pârâtă a avut loc la data de 9

octombrie 2006, conform extrasului de cont nr. 906 din 9 octombrie 2006.

A mai reținut instanța de

fond că, potrivit aceleiași precizări de acțiune, acest prejudiciu reprezintă

contravaloarea dobânzii legale pentru perioada 8 august 2006 - 9 octombrie 2006

când sumele achitate de reclamantă cu titlu de T.V.A. au fost la dispoziția

pârâtei, pentru un număr de 58 de zile.

A concluzionat prima

instanță că, din lucrările dosarului, precum și din susținerile pârâtei D.R.A.O.V.

Timișoara, necontestate de reclamantă, prejudiciul material și moral ce face

obiectul acțiunii s-a produs în intervalul august - octombrie 2006.

La această situație de fapt,

instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 care reglementează termenul de prescripție pentru acțiunea în

despăgubiri pe cale separată de acțiunea în anulare actului administrativ și a

constatat că termenul de un an a început să curgă, de la momentul la care

societatea reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei,

moment care se identifică cu cel în care societatea reclamantă a achitat

autorității pârâte T.V.A. potrivit deciziei de regularizare, anulate ulterior,

respectiv luna noiembrie 2006, termenul de prescripției împlinindu-se în luna

noiembrie 2007.

Față de aspectul că acțiunea

s-a introdus la Curtea de Apel Timișoara, la data de 4 februarie 2009, a

concluzionat Curtea de Apel că pentru desfășurarea în continuare a

activităților de vămuire, și pentru a evita alte consecințe nefavorabile,

reclamanta a plătit suma stabilită suplimentar prin actele nelegale.

În final a reținut că

susținerile reclamantei privitoare la curgerea termenului de prescripției de un

an de la data anulării irevocabile a actelor administrativ fiscale, este

lipsită de temei juridic în raport de conținutul art. 19 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 554/2004, atâta timp cât producerea prejudiciilor este localizată în

perioada august-octombrie 2006.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.A.F., prima instanță a reținut că aceasta nu

este întemeiată, deoarece această autoritate a avut calitatea de pârâtă și în

cauza privind anularea actelor fiscale menționate, astfel încât și acțiunea în

despăgubiri trebuie să îi fie opozabilă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC M.I. SRL Arad, care a invocat ca temei legal

prevederile art. 304 pct. 5 și pct. 7, respectiv, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală.

Astfel, a argumentat recurenta,

prin încheierea din data de 20 mai 2009, instanța de fond a repus cauza pe rol

pentru a repune în discuția societății comerciale reclamante aspecte legate de

determinarea daunelor morale solicitate, or la data de 10 iunie 2009, cauza a

fost dezbătută și judecată în raport cu excepția prescripției acțiunii, ceea ce

reprezintă o încălcare a art. 268 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce privește al

doilea motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a

susținut „lipsa oricărei motivări” cu privire la începutul prescripției pentru

cererea de reparare a daunelor morale.

De asemenea, referitor la

motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că

hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19

din Legea nr. 554/2004.

A.N.V. a depus concluzii

scrise prin care a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că

soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește motivul

prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este adevărat că la data de 10 iunie

2009, când s-a acordat termen ca urmare a repunerii cauzei pe rol, instanța de

fond a acordat cuvântul pentru dezbaterea excepției prescripției dreptului la

acțiune, dar, din încheierea de ședință nu rezultă că apărătorul societății

comerciale ar fi formulat alte cereri.

Oricum, având în vedere că

excepția respectivă fusese invocată la un termen anterior de către A.N.A.F. și,

dând curs dispozițiilor imperative ale art. 137 C. proc. civ., instanța de fond

era datoare să procedeze în acest mod din moment ce soluționarea excepției

tardivității introducerii acțiunii putea face de prisos cercetarea aspectelor

de fond ale cauzei.

În ceea ce privește cel

de-al doilea motiv, prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia

hotărârea este nemotivată, instanța de fond nefăcând referiri exprese la

momentul începerii curgerii termenului de prescripției în ceea ce privește

capătul de acțiune prin care s-au solicitat daunele morale, rezultă că este

lipsit de temei.

Dispozițiile art. 19 din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, prevăd că

termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care

persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, fără

să facă vreo distincție între daunele materiale și cele morale, așa cum a

procedat, de altfel, și instanța de fond.

Astfel, instanța de fond,

tratând în mod unitar întinderea pagubei și despăgubirile solicitate, a motivat

că data începerii curgerii termenului de prescripție coincide cu data când

societatea comercială recurentă a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea

pagubei.

Pe baza acestui raționament,

instanța de fond a înlăturat susținerea societății comerciale, potrivit căreia

termenul de prescripție ar trebui calculat de la data când anularea actului

administrativ-fiscal a devenit irevocabilă.

În acest mod, instanța de

fond și-a însușit punctul de vedere al autorității, reținând că societatea

comercială a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei încă de la

data când aceasta s-a și produs: perioada august – octombrie 2006, concluzie

care are temei în dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, urmează ca

recursul de față să fie respins, soluția instanței de fond fiind legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M.C.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 207 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2010.