ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5899/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamanta SC I.M. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat anularea deciziei emisă de Ministerul Finanțelor Publice, în baza O.U.G. nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001, precum și a procesului-verbal de control încheiat de Direcția Regională Vamală Timișoara și exonerarea societății de plata datoriei vamale în sumă de 28.871.486.668 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de control nr. 232 din 11 septembrie 2003, au fost stabilite în sarcina sa, obligații bugetare în valoare totală de 28.871.486.668 lei, iar motivul pentru care organul de control a stabilit că reclamanta ar datora taxe vamale și T.V.A., fiind acela că societatea reclamantă nu ar fi întreprindere mică sau mijlocie producătoare de bunuri sau servicii, întrucât ponderea cifrei de afaceri realizată din activitatea de producție și servicii a societății este inferioară celei obținute din activitatea de comerț, astfel că nu beneficiază de facilitățile acordate prin Legea nr. 133/1999. În ședința publică din 18 noiembrie 2003, cauza a fost suspendată până la soluționarea procedurii prealabile.

La data de 6 februarie 2004, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând anularea deciziei Ministerului Finanțelor Publice, nr. 364 din 24 decembrie 2003, prin care a fost respinsă contestația reclamantei, pentru suma totală de 2.567.555.844 lei și desființarea în totalitate a procesului-verbal nr. 236 din 11 septembrie 2003. Prin sentința civilă nr. 216/PI din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC I.M. SRL Timișoara.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește anularea actelor administrative contestate pentru suma totală de 2.567.555.844 lei, aceste obligații bugetare au fost stabilite în sarcina reclamantei, reținându-se că în perioada 15 iunie 2000 - 6 februarie 2001, aceasta nu beneficiază de facilitățile instituite de Legea nr. 133/1999, respectiv de scutirea la plata taxelor vamale și T.V.A., în condițiile în care nu desfășura activitate de producție înregistrată în obiectul de activitate. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, reclamanta SC I.M. SRL Timișoara, care a invocat prevederile art. 304 1 C. proc. civ.

și a susținut, în esență, că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999 și a exclus această unitate economică, de la beneficiul facilităților prevăzute de lege, cu argumentul eronat potrivit căruia ar fi trebuit să aibă prevăzută activitatea de producție în actul constitutiv al societății comerciale. Autoritățile pârâte au formulat întâmpinări, prin care au cerut respingerea recursului, susținând că hotărârea este legală și temeinică, instanța de fond făcând o aplicare corectă a prevederilor legale incidente în cauză. Recursul este întemeiat.

Prin procesul-verbal de control nr. 232 din 11 septembrie 2003, organele de control din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, o obligație bugetară suplimentară de 28.871.486.668 ROL, formată din: - 1.318.073.188 ROL taxe vamale; - 1.002.665.719 ROL dobânzi aferente taxelor vamale; - 14.706.985.473 ROL T.V.A.; - 11.843.762.288 ROL dobânzi aferente T.V.A. Organele de control au reținut că societatea comercială a efectuat, în perioada 15 iunie 2000 - 15 februarie 2001, un număr de 15 importuri de utilaje, pentru care a beneficiat de scutire la plata taxelor vamale, în baza prevederilor Legii nr. 133/1999, privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a T.V.A.

aferent, în baza O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. Cu ocazia controlului, organele fiscale au constatat că societatea comercială beneficiase din eroare de scutirile prevăzute de cele două acte normative, aceasta neavând ca obiect de activitate producția de materiale plastice, iar în perioada respectivă a obținut venituri preponderent din vânzarea de produse. Prin decizia nr. 364 din 24 decembrie 2003, emisă de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, procesul-verbal nr. 232 din 11 septembrie 2003 a fost desființat parțial, pentru suma de 26.303.930.824 ROL reprezentând: - 1.216.365.392 ROL taxe vamale; - 864.190.555 ROL dobânzi aferente taxelor vamale; - 13.721.436.930 ROL T.V.A.; - 10.501.937.947 ROL dobânzi aferente T.V.A.

În privința acestor sume s-a dispus refacerea controlului. Totodată, prin aceeași decizie, contestația formulată de societatea comercială a fost respinsă și procesul-verbal de control a fost menținut pentru suma totală de 2.567.555.844 ROL, formată din: - 101.707.796 ROL taxe vamale; - 138.475.164 ROL dobânzi aferente taxelor vamale; - 985.548.543 ROL T.V.A.; - 1.341.824.431 ROL dobânzi aferente T.V.A. În privința acestor sume, organul de soluționare a contestațiilor a confirmat punctul de vedere al organului de control și a reținut, în esență, că societatea comercială nu putea beneficia legal de scutirile acordate la data efectuării importului, cu D.I.V.

nr. 23025 din 15 iunie 2000, din moment ce în cursul anului 2000 nu a desfășurat activitate de producție, iar completarea obiectului de activitate, cu cea de producție, s-a făcut cu actul adițional autentificat la data de 1 februarie 2001 și înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului Timiș, la data de 6 februarie 2001. Instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al organelor fiscale, reținând, totodată, că prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, sunt conforme cu această lege, astfel că societatea comercială nu putea beneficia legal de scutirile la plata taxelor vamale și, respectiv, T.V.A.

De menționat că, prin sentința civilă nr. 434 din 1 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, confirmată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3888 din 21 iunie 2005, s-a stabilit că prevederile pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobată prin H.G. nr. 244/2001, sunt neconforme cu prevederile acestei legi, adăugând condiții noi față de cele prevăzute de lege. Această soluție a fost pronunțată de instanțele judecătorești, în cauza care a avut ca obiect acțiunea formulată de recurenta-reclamantă, din dosarul de față, cu privire la partea din procesul-verbal nr. 232/2003 ce fusese desființată prin decizia nr. 364/2003.

Soluția pronunțată de instanța de fond în cauza de față este greșită, iar actele administrative atacate sunt nelegale, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare. Astfel, potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 133/1999, privind stimularea întreprinzătorilor privați, pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, în vigoare la data raportului juridic dedus judecății [ Legea nr. 133/1999 a fost abrogată prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (M. Of. nr. 681/29.07.2004)]; „întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, know-how, care se importă în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și servicii și care se achită din fonduri proprii sau din credite obținute de la bănci românești sau străine”.

De menționat că, potrivit susținerilor recurentei-reclamante, confirmate și de probele extrajudiciare depuse la dosar, rezultă că utilajele importate nu au făcut obiectul unei activități de comerț, ci au fost puse în exploatare, pentru realizarea activității de producție pe care unitatea a dezvoltat-o în perioada următoare realizării importului, împrejurare necontestată de către reprezentanții autorităților vamale și fiscale. Este adevărat că potrivit dispozițiilor pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobate prin H.G. nr. 244/2001, „nu intră sub incidența acestor prevederi, persoanele fizice și juridice a căror activitate principală o reprezintă cumpărarea și revânzarea de produse sau închirierea de bunuri mobile sau imobile”, dar aceste dispoziții trebuie interpretate în raport cu litera și spiritul legii.

Astfel, din interpretarea logică, sistematică și teleologică a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 133/1999, la care se referă pct. 1 și 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 244/2001, rezultă că facilitățile create au ca scop, pe de o parte, stimularea înființării și, pe de altă parte, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, în vederea dezvoltării activităților de producție și servicii. În raport cu această concluzie, rezultă că hotărâtoare pentru aplicarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 133/1999, nu este proporția activității de producție, ci împrejurarea dacă utilajele, mașinile, echipamentele, etc., importate au fost folosite la înființarea/dezvoltarea unei activități de producție, reglementarea de la pct. 2 din Normele metodologice conținând o condiție neprevăzută în mod expres de lege și fiind străină de scopul acestei legi.

Astfel fiind, în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 133/1999 și cu scopul acestei legi, actele administrative contestate în cauză sunt nelegale, dispozițiile pct. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 244/2001, nefiind conforme cu prevederile acestei legi. În concluzie, pentru considerentele de mai sus, va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată, va fi admisă acțiunea și vor fi anulate actele administrative atacate, cu consecința exonerării recurentei-reclamante de la plata sumei totale de 2.567.555.844 ROL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC I.M. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 216/PI din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, anulează actele administrative contestate, cu consecința exonerării SC I.M. SRL Timișoara de la plata sumei de 2.567.555.844 ROL. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2005.