ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1939 din 31

mai 2006 pronunțată în dosar nr. 16966/1/2005 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC O. SA

Oradea și pârâta SC L. SRL Oradea împotriva sentinței nr. 5 din 24 octombrie

2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că sunt nefondate

criticile reclamantei privind încălcarea dispozițiilor art. 364 lit. i) C.

proc. civ., deoarece nerespectarea unor prevederi convenționale nu poate

constitui motiv de anulare a hotărârii arbitrale. Textul legal are în vedere

încălcarea normelor de ordine publică, a bunelor moravuri sau a dispozițiilor

imperative ale legii spre deosebire de prevederile contractuale care sunt

guvernate de principiul libertății de voință, interpretarea acestora nefiind

supusă controlului judiciar pe calea acțiunii în anulare, astfel că nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În privința recursului

declarat de pârâta SC L. SRL Oradea, curtea a constatat că motivele vizează

aspecte legate de aprecierea probelor care nu mai pot fi examinate în

condițiile abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestație în anulare contestatoarea SC O. SA Oradea solicitând

anularea deciziei și în urma rejudecării recursului, admiterea acțiunii în

anulare, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației se

susține că instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare

invocate, pronunțând o hotărâre nelegală, prin aprecierea greșită a faptului că

încălcarea clauzelor contractuale nu reprezintă și o nerespectare a

dispozițiilor legale imperative prevăzute în art. 969 – art. 970 C. civ.,

aspecte ce trebuiau cercetate atât de instanța de fond cât și de cea de recurs.

Prin urmare, contrar

concluziilor acestor instanțe, încălcarea legii de către intimată reprezintă și

o încălcare a ordinii publice și a bunelor moravuri, situație în care se impune

admiterea contestației în anulare, deoarece instanța de recurs trebuia să

cerceteze toate motivele, chiar dacă acestea vizau și aspecte de netemeinicie a

soluțiilor pronunțate de instanța arbitrală și cea de fond.

Examinând contestația în

anulare în raport de motivele invocate, curtea constată că aceasta este

neîntemeiată.

Temeiul de drept al

contestației în anulare a fost indicat de către contestatoare ca fiind art. 318

C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții

legale hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare

când dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală

să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Contestația în anulare este

o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se urmărește

desființarea unei hotărâri pentru motivele de nelegalitate constând într-una

din deficiențele prevăzute expres și limitativ de art. 318 C. proc. civ.

Prevederile art. 318 C.

proc. civ., vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată,

de apreciere a probelor de interpretare a unor dispoziții legale, pentru că în

aceste din urmă situații s-ar deschide părților dreptul de a provoca

rejudecarea căii de atac, astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale

ordinară de atac.

Motivele invocate de

contestatoare nu se circumscriu dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., întrucât

nu sunt greșeli materiale în sensul acestei norme, iar contestatoarea nu a

indicat în mod expres un motiv de recurs care să nu fi fost cercetat de

instanța de recurs.

Din analiza considerentelor

deciziei atacate, reiese că dimpotrivă instanța de recurs a analizat în

întregime motivele de recurs. De altfel, critica contestatoarei vizează tocmai

modul în care au fost interpretate dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

situație ce nu poate fi însă încadrată în categoria erorilor materiale sau

omisiunilor avute în vedere de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., motiv

pentru care, contestația în anulare fiind nefondată va fi respinsă ca atare.

Fiind în culpă procesuală,

în temeiul art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată și la plata

sumei de 6.255,53 lei cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC O. SA Oradea împotriva deciziei nr. 1939

din 31 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Obligă contestatoarea SC O. SA

Oradea la 6.255,53 lei cheltuieli de judecată către intimata SC L. SRL Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2007.