ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2349/2008

Asupra recursului penal de

față:

Prin plângerea introdusă la

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

sub nr. 217/42/2008, petentul B.T. a înțeles să atace soluția dată de către

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1799/VIII/1/2007

al acestei din urmă instituții, apreciind-o ca nelegală și netemeinică.

Petentul a învederat într-o

motivare depusă ulterior la instanța de judecată că prin plângerea penală

adresată la data de 19 decembrie 2007 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești a precizat faptul că, la 15 noiembrie 2007, a formulat o plângere pe

rolul Curții de Apel Ploiești, în care a prezentat faptele pentru care este

nemulțumit referitor la activitatea Tribunalului Buzău.

A mai arătat că, prin

răspunsul primit de la Tribunalul Buzău, ca urmare a plângerii sus-menționate,

nu s-au rezolvat problemele prezentate, în sensul accesului liber al

justițiabililor la diverse servicii din cadrul acestui tribunal, apreciind

aceasta ca fiind un abuz din partea președintelui Tribunalului Buzău.

De asemenea, precizează

petentul că prin cele menționate în plângerea sa a descris faptele care

formează obiectul plângerii, precum și mijloacele de probă, astfel că

solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în acest sens este nelegală.

Deși, legal citat, petentul

nu s-a prezentat la niciunul dintre cele două termene de judecată acordate.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința nr. 54 din 14

aprilie 2008, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.T.,

împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 1799/VIII/1/2007 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a da această soluție,

Curtea a reținut că potrivit art. 278

1

C. proc. pen., astfel cum

acesta a fost introdus prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003 și modificat

prin art. 1 pct. 139 din Legea nr. 356/2006, tocmai când se impune acest lucru,

singurele acte ale procurorului care pot fi contestate în instanța de judecată,

prin intermediul unei plângeri, fiind soluțiile procurorului de netrimitere în

judecată.

Or, după cum se observă cu

ușurință, ceea ce a înțeles petentul B.T. să atace nu este altceva decât o

adresă aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care

acestuia i se aduce la cunoștință împrejurarea că o plângere adresată acestei

din urmă unități de parchet împotriva președintelui Tribunalului Buzău, domnul

P.A., nu îndeplinea cerințele formale impuse de art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., pentru conținutul unui asemenea act, motiv pentru care petentul a fost

solicitat să se conformeze.

Prin urmare, prima instanță

a constatat că o astfel de adresă, având un rol pur administrativ, nu poate

face obiectul unei plângeri la o instanță de judecată întrucât prin aceasta nu

se dispune o soluție și cu atât mai puțin o soluție dintre cele mai sus

menționate de Codul de procedură penală.

În raport de cele reținute,

Curtea, în baza art. 278

1

C. proc. pen., a respins plângerea

introdusă de petentul B.T., ca inadmisibilă, obligându-l pe petent, la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petentul, susținând că aceasta este

netemeinică și nelegală, în mod abuziv, procurorul transformând plângerea sa

penală într-o plângere oarecare, cu consecința eschivării de a pronunța o rezoluție.

Recursul este nefondat.

Atâta timp cât, în cauză, nu

ne aflăm în cadrul procedurii prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.,

în mod corect, prima instanță a respins plângerea petentului, ca inadmisibilă,

în speță, nefiind vorba de un act al procurorului, cenzurabil de către

instanță, prin această procedură.

În atare situație, Curtea va

trebui să privească recursul de față, declarat de B.T., împotriva sentinței

penale nr. 54 din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat și a-l respinge, ca atare,

obligând pe recurent, ca atare, obligând pe recurent la cheltuielile judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul B.T. împotriva sentinței penale nr. 54 din 14

aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 iunie 2008.