ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1051/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a

respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul

B.

T. împotriva referatului întocmit

în

dosarul

nr.

1075/VI1/1/2007

din 12 noiembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel

Ploiești.

S-a reținut că petiționarul s-a adresat

parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești, la data

de 13 septembrie 2007, formulând plângere penală împotriva Judecătoriei Buzău,

întrucât ar fi fost dat în debit la A.F.P. Buzău, cu cheltuieli de judecată în

dosarele nr. 3945/2004 și nr. 1905/2005, deși nu a avut calitatea de parte în

procesele respective.

Totodată, s-a constituit parte civilă, solicitând daune morale pentru

suferințele determinate de măsurile nelegale dispuse.

Prin referatul întocmit în dosarul nr. 1075/VI 1/1/2007 din 12

noiembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, procurorul a

constatat că cererea nu întrunește condițiile prevăzute de art. 222 C. proc.

pen. pentru a fi înregistrată ca plângere penală.

Soluția a fost confirmată de procurorul

general din cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, potrivit procedurii prevăzute de art. 278 alin. (1) C. proc. pen.

Plângerea formulată de petiționar împotriva acestei măsuri a fost

respinsă, ca inadmisibilă, de Curte de Apel Ploiești, constatându-se că nu

intră sub incidența controlului reglementat de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

petiționarul B.T., motivând că instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele

probe administrate și a comis o gravă eroare de fapt, întrucât nu are nici o

legătură cu dosarele nr. 3945/2004 și nr. 1905/2005 ale Judecătoriei Buzău,

care nici nu au fost atașate, deși a solicitat acest lucru.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, verificând hotărârea primei instanțe, în baza motivelor

de recurs, dar și potrivit art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., apreciază

că aceasta este legală și temeinică.

În conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (1) C. proc.

pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen

de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu”.

Din conținutul dispozițiilor procedurale evocate mai sus rezultă că

legiuitorul instituie o procedură obligatorie care trebuie parcursă de

petiționari. Pentru a se putea adresa instanței de judecată trebuie ca, în prealabil,

să existe o soluție pronunțată de procuror, respectiv o rezoluție sau ordonanță

de netrimitere în judecată, iar împotriva acestei soluții partea să fi făcut

plângere la procurorul ierarhic superior.

În speță, din analiza dosarului nr. 1075/VI1/1/2007 din 12 noiembrie

2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reiese că petiționarul

a formulat plângere împotriva unei măsuri administrative, adoptată de procuror

printr-un referat și verificată de procurorul ierarhic superior conform art. 278

alin. (1) C. proc. pen., soluție ce nu intră sub incidența controlului

reglementat de dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționar, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

soluția primei instanțe, de respingere ca inadmisibilă a plângerii, fiind

legală și temeinică.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.T. împotriva

sentinței penale nr. 3 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2008.