ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2009

Asupra

contestației în anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată că, în temeiul art. 318 C. proc. civ., împotriva

deciziei nr. 1617 din 3 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, prin care s-au admis recursurile declarate de

pârâții SC S.B. SRL TIMIȘOARA și U.C.G. împotriva deciziei nr. 134/A din 19 septembrie

a Curții de Apel Timișoara, s

ecția comercială, în sensul că s-a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantul Z.C. împotriva sentinței civile nr. 2242 din 12

octombrie 2004 a Tribunalului Timiș, s-a formulat contestație în anulare de

către reclamant.

Contestatorul a

susținut că instanța de recurs a săvârșit mai multe erori materiale, anume: a

reținut în mod greșit că U.C. a fost achitat în dosarul penal, a ignorat

motivele esențiale pentru care instanța de apel a admis apelul contestatorului și

a reținut greșit că pentru încheierea contractului de cesiune de creanță a

existat mandatul prealabil al Consulului de administrație.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge

contestația în anulare pentru următoarele considerente:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, împotriva hotărârilor

judecătorești rămase definitive și poate fi promovată numai pentru motivele

prevăzute expres și limitativ la art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318

C. proc. civ., invocat de contestator, hotărârile instantelor de recurs mai pot

fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte,

a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Primul motiv

prevăzut de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestației în anulare

are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale

judecății recursului. Textul legal vizează greșe1i de fapt, involuntare, iar nu

greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale, de

apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

În consecință,

Înalta Curte constată faptul că motivele invocate de către contestator, expuse

mai sus, exced motivului de contestație prevăzut de art. 3 18 teza I C. proc.

civ.

Astfel, cu

privire la primul motiv de contestație, anume că Instanța Supremă a reținut în

mod greșit că U.C. a fost achitat în dosarul penal, Înalta Curte reține că: obiectul

dosarului prezent este constatarea nulității contractului de cesiune și nu are

relevanță că U.C. a fost condamnat, (ulterior grațiat) pentru o infracțiune de

fals intelectual ca urmare a încheierii acestui contract de cesiune. Motivarea

pentru această condamnare se află la fila 7 a sentinței penale, iar pentru a se

reține o eroare materială, în conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., ar fi trebuit ca încheierea contractului a cărui anulare se cere, să fie

un element al cauzei care să ducă la condamnarea acestuia.

Atât timp cât

inculpatul U. a fost achitat pentru infracțiuni cum ar fi: bancruta

frauduloasă, evaziune fiscală, delapidare, nu rezultă modalitatea în care acest

dosar penal, în care a fost implicat, poate avea vreo consecință asupra

contractului de cesiune încheiat.

Cu privire la al

doilea motiv al contestației în anulare, potrivit art. 318 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că trebuie să fie vorba despre anumite de erori, și nu despre

cum înțelege instanța să judece pricina. Faptul că instanța de recurs a înțeles

să nu împărtășească aceeași opinie cu instanța de apel, nu constituie

elementele unei greșeli materiale, acesta fiind și scopul cu care legiuitorul a

permis părților să atace o sentință, respectiv decizia la o instanță

superioară, tocmai pentru a putea fi reformate hotărârile celor ce judecă

dosarul în prima și a doua instanță.

Nici cel de-al

treilea motiv al contestației în anulare nu se încadrează în prevederile art.

318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. deoarece prin critica formulată se

reiterează apărări din recurs și nu se invocă greșeli materiale, în sensul

definit în cele ce preced. Oricum, la fila 30 din dosarul de fond se află

certificatul constatator al S.C. S.B. S.R.L. din care rezultă că S.E. este

unicul administrator al celor patru firme asociate, iar la fila 44 se afla

Hotărârea Adunării Generale a Asociaților prin care S.V.A. a fost împuternicit

să semneze contractul de cesiune.

Pentru toate

considerentele reținute, conform art. 320

C. proc. civ. se va respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul

Z.C. prin mandatar L.D.T.

împotriva deciziei nr. 1617

din 3 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

D E C

I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul

Z.C. prin mandatar L.D.T.

împotriva deciziei nr. 1617

din 3 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2009.