ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3980/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3980/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 151

din 30 ianuarie 2004 pronunțată în dosarul nr. 681/2003 al Tribunalului Neamț, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune al pârâtei SC G.C. SA Piatra Neamț, s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții M.V. și M.M. cu consecința obligării pârâtei să predea

reclamanților apartamentele nr. 34 și 35 situate în Piatra Neamț, B-dul Dacia,

executate în baza contractului încheiat între părți la 28 iulie 1997 și s-a

respins capătul de cerere privind rezilierea contractului. Totodată s-a admis

în pare cererea reconvențională formulată de pârâtă în sensul obligării

reclamanților la plata sumei de 238.367.789 lei cu titlu de preț și instituirii

unui drept de retenție asupra celor două apartamente, până la achitarea acestei

sume către reclamantă, cu 16.344.712 lei cheltuieli de judecată către pârâtă,

după compensare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat,

la data de 28 iulie 1997, contractul pentru execuția a două apartamente de

către pârâtă pentru reclamanți în calitate de beneficiar, termenul de execuție

fiind de 24 de luni. Contractul nu a prevăzut un preț ferm, ci doar modalități

de determinare a acestuia, stabilindu-se că reclamanții vor achita lunar, în

termen de 5 zile de la primirea facturii contravaloarea lucrărilor efectuate.

Dat fiind faptul că

lucrările nu au fost finalizate la termen și pentru că între părți au apărut

neînțelegeri în privința prețului, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă

din ale cărei concluzii a rezultat că raportat la lucrările efectuate apartamentele

pot fi predate reclamanților, fiind îndeplinite cerințele Legii nr. 10/1995 și

50/1991, acțiunea fiind admisă sub acest aspect.

De asemenea, din expertiză a

reieșit că reclamanții datorează pârâtei suma de 239.367.789 lei, sens în care

a fost admisă și cererea reconvențională formulată, inclusiv instituirea

dreptului de retenție până la achitarea debitului, având în vedere și poziția

procesuală a reclamanților care au achiesat la acest capăt de cerere.

În privința excepției

prescripției dreptului la acțiune al pârâtei s-a apreciat că pretențiile

referitoare la plata lucrărilor executate anterior lunii iunie 2000, au fost

formulate în termenul de prescripție, în condițiile în care pârâta se află în

posesia apartamentelor, iar creanța reprezintă contravaloarea acestora.

De asemenea, a fost respins

și capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat rezilierea

contractului, în considerarea faptului că prin stabilirea de către instanță a

obligațiilor în sarcina celor două părți contractul se consideră executat.

Curtea de Apel Bacău, prin

decizia nr. 172 din 12 august 2004 pronunțată în dosarul nr. 2012/2004, a

respins, ca nefondat, apelul pârâtei și a admis apelul reclamanților cu

consecința modificării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii excepției

prescripției dreptului la acțiune și respingerii cererii reconvenționale ca

prescrisă pentru sumele pretinse până la data de 8 mai 2000 și ca rămasă fără

obiect pentru perioada iunie 2000 – august 2003 și înlăturării dreptului de

retenție al pârâtei. Au fost compensate cheltuielile privind onorariile de

expert și avocat în totalitate, cele privind taxele judiciare de timbru până la

concurența sumei de 71.000 lei și reclamanții obligați la plata sumei de

12.838.680 lei după compensare, respectiv apelanta a fost obligată la

21.910.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Instanța de control judiciar

a reținut ca fiind întemeiate criticile reclamanților referitoare la

soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune al pârâtei în

considerarea dispozițiilor art. 1412 C. civ. și art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Prin urmare, având în vedere

că contractul părților este unul cu executare succesivă și că plata lucrărilor

se face distinct pentru fiecare situație de plată, sunt incidente dispozițiilor

art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în sensul că în cazul obligațiilor cu

executare succesivă dreptul la acțiune cu privire la fiecare plată se stinge

printr-o prescripție deosebită. Pe de altă parte, contrar celor reținute de

prima instanță, posesia imobilului în construcție este lipsită de relevanță, această

împrejurare producând efecte doar în cazul prescripției achizitive nu și a

celei extinctive.

De asemenea, plățile

efectuate nu produc consecințe sub aspectul întreruperii prescripției, tocmai

în considerarea dispozițiilor legale anterior invocate.

În consecință, instanța de

apel constatând prescripția dreptului la acțiune al pârâtei pentru sumele

pretinse anterior datei de 8 mai 2000 precum și faptul că cele datorate

ulterior acestei date au fost achitate și că prin urmare cererea a rămas fără

obiect, a admis apelul reclamanților, în sensul arătat, înlăturând ca fiind

lipsit de temei și dreptul de retenție.

În privința apelului

declarat de pârâtă, care a criticat soluția sub aspectul obligării sale la

predarea apartamentelor și a respingerii solicitării de a se reactualiza

valoarea sumei datorate de reclamant, curtea de apel a reținut ca fiind corectă

hotărârea primei instanțe deoarece stadiul fizic al imobilului permite atât sub

aspect tehnic constructiv cât și legal executarea acestei obligații, fiind

lipsită de relevanță împrejurarea că lucrările interioare nu sunt finalizate

astfel că exista, conform susținerii pârâtei, posibilitatea angajării de către

reclamanți a unor executanți fără încheierea unui contract în acest sens.

Referitor la modul de soluționare

al cererii reconvenționale instanța de apel a reținut că nu au fost dezvoltate

motive de apel, dar aceasta a fost analizată în apelul reclamanților.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta SC G.C. SA Piatra Neamț criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În mod concret recurenta

invocă faptul că instanțele interpretând greșit clauzele contractului și

ignorând că intenția comună a părților a fost aceea de executare integrală a

apartamentelor au ajuns la concluzia eronată că acestea pot fi predate

reclamantei, deși lucrările de finisare nu sunt executate, ceea ce va favoriza

efectuarea lucrărilor de către reclamanți în lipsa unor contracte încheiate în

acest scop, situație pe care recurenta, în temeiul obligațiilor și

responsabilităților ce îi revin în temeiul Legii nr. 10/1995 a vrut s-o evite.

De asemenea, depășirea

termenului de executare a lucrărilor nu este imputabilă recurentei ci

reclamanților care au plătit cu întârziere contravaloarea lucrărilor.

Prin cel de al doilea motiv

de recurs hotărârea este criticată în privința modului de soluționare al

excepției prescripției dreptului său la acțiune, în condițiile în care cursul

prescripției a fost întrerupt prin plățile efectuate de reclamanți.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate, art. 304 pct. 8 și 9 raportat la dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat,

respingându-l ca atare.

Astfel, primul motiv de

recurs referitor la greșita interpretare a clauzelor contractului este

neîntemeiat, deoarece așa cum au reținut ambele instanțe, refuzul pârâtei de a

preda apartamentele pentru motivul că finisajele interioare nu au fost

executate, nu este suficient și justificat pentru respingerea cererii pe care

reclamanții au formulat-o în acest sens. În acest context, în mod temeinic a

fost respins ca lipsit de relevanță faptul că ar exista o eventuală

posibilitate de executare a acestor lucrări de către reclamanți cu nerespectarea

dispozițiilor legale. Pe de altă parte, instanțele în urma analizării probelor

și raportat la desfășurarea raporturilor contractuale, modul de îndeplinire al

obligațiilor asumate au apreciat, ca întemeiată, cererea chiar și în lipsa finisajelor

interioare ale construcției, în condițiile în care sub acest aspect tehnic

soluția este posibilă.

De asemenea, în privința

soluției pronunțate în temeiul dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 158/1967,

în mod corect instanța de apel a reținut că în cazul contractelor cu executare

succesivă, fiecare prestație are propriul termen de prescripție, iar plata

efectuată pentru una dintre obligații nu are ca efect întreruperea termenului

de prescripție, dispozițiile art. 16 din actul normativ anterior invocat, fiind

în același sens.

În consecință, recursul

declarat de pârâtă fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC G.C. SA Piatra Neamț împotriva deciziei nr. 172 din 12 august 2004

a Curții de Apel Bacău, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2006.