ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3980/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 151 din 30 ianuarie 2004 pronunțată în dosarul nr. 681/2003 al Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei SC G.C. SA Piatra Neamț, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M.V. și M.M. cu consecința obligării pârâtei să predea reclamanților apartamentele nr. 34 și 35 situate în Piatra Neamț, B-dul Dacia, executate în baza contractului încheiat între părți la 28 iulie 1997 și s-a respins capătul de cerere privind rezilierea contractului.

Totodată s-a admis în pare cererea reconvențională formulată de pârâtă în sensul obligării reclamanților la plata sumei de 238.367.789 lei cu titlu de preț și instituirii unui drept de retenție asupra celor două apartamente, până la achitarea acestei sume către reclamantă, cu 16.344.712 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, după compensare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat, la data de 28 iulie 1997, contractul pentru execuția a două apartamente de către pârâtă pentru reclamanți în calitate de beneficiar, termenul de execuție fiind de 24 de luni. Contractul nu a prevăzut un preț ferm, ci doar modalități de determinare a acestuia, stabilindu-se că reclamanții vor achita lunar, în termen de 5 zile de la primirea facturii contravaloarea lucrărilor efectuate.

Dat fiind faptul că lucrările nu au fost finalizate la termen și pentru că între părți au apărut neînțelegeri în privința prețului, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă din ale cărei concluzii a rezultat că raportat la lucrările efectuate apartamentele pot fi predate reclamanților, fiind îndeplinite cerințele Legii nr. 10/1995 și 50/1991, acțiunea fiind admisă sub acest aspect. De asemenea, din expertiză a reieșit că reclamanții datorează pârâtei suma de 239.367.789 lei, sens în care a fost admisă și cererea reconvențională formulată, inclusiv instituirea dreptului de retenție până la achitarea debitului, având în vedere și poziția procesuală a reclamanților care au achiesat la acest capăt de cerere.

În privința excepției prescripției dreptului la acțiune al pârâtei s-a apreciat că pretențiile referitoare la plata lucrărilor executate anterior lunii iunie 2000, au fost formulate în termenul de prescripție, în condițiile în care pârâta se află în posesia apartamentelor, iar creanța reprezintă contravaloarea acestora. De asemenea, a fost respins și capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat rezilierea contractului, în considerarea faptului că prin stabilirea de către instanță a obligațiilor în sarcina celor două părți contractul se consideră executat.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 172 din 12 august 2004 pronunțată în dosarul nr. 2012/2004, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei și a admis apelul reclamanților cu consecința modificării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerii cererii reconvenționale ca prescrisă pentru sumele pretinse până la data de 8 mai 2000 și ca rămasă fără obiect pentru perioada iunie 2000 – august 2003 și înlăturării dreptului de retenție al pârâtei. Au fost compensate cheltuielile privind onorariile de expert și avocat în totalitate, cele privind taxele judiciare de timbru până la concurența sumei de 71.000 lei și reclamanții obligați la plata sumei de 12.838.680 lei după compensare, respectiv apelanta a fost obligată la 21.910.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Instanța de control judiciar a reținut ca fiind întemeiate criticile reclamanților referitoare la soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune al pârâtei în considerarea dispozițiilor art. 1412 C. civ. și art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Prin urmare, având în vedere că contractul părților este unul cu executare succesivă și că plata lucrărilor se face distinct pentru fiecare situație de plată, sunt incidente dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în sensul că în cazul obligațiilor cu executare succesivă dreptul la acțiune cu privire la fiecare plată se stinge printr-o prescripție deosebită. Pe de altă parte, contrar celor reținute de prima instanță, posesia imobilului în construcție este lipsită de relevanță, această împrejurare producând efecte doar în cazul prescripției achizitive nu și a celei extinctive.

De asemenea, plățile efectuate nu produc consecințe sub aspectul întreruperii prescripției, tocmai în considerarea dispozițiilor legale anterior invocate. În consecință, instanța de apel constatând prescripția dreptului la acțiune al pârâtei pentru sumele pretinse anterior datei de 8 mai 2000 precum și faptul că cele datorate ulterior acestei date au fost achitate și că prin urmare cererea a rămas fără obiect, a admis apelul reclamanților, în sensul arătat, înlăturând ca fiind lipsit de temei și dreptul de retenție.

În privința apelului declarat de pârâtă, care a criticat soluția sub aspectul obligării sale la predarea apartamentelor și a respingerii solicitării de a se reactualiza valoarea sumei datorate de reclamant, curtea de apel a reținut ca fiind corectă hotărârea primei instanțe deoarece stadiul fizic al imobilului permite atât sub aspect tehnic constructiv cât și legal executarea acestei obligații, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că lucrările interioare nu sunt finalizate astfel că exista, conform susținerii pârâtei, posibilitatea angajării de către reclamanți a unor executanți fără încheierea unui contract în acest sens. Referitor la modul de soluționare al cererii reconvenționale instanța de apel a reținut că nu au fost dezvoltate motive de apel, dar aceasta a fost analizată în apelul reclamanților.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.C. SA Piatra Neamț criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. În mod concret recurenta invocă faptul că instanțele interpretând greșit clauzele contractului și ignorând că intenția comună a părților a fost aceea de executare integrală a apartamentelor au ajuns la concluzia eronată că acestea pot fi predate reclamantei, deși lucrările de finisare nu sunt executate, ceea ce va favoriza efectuarea lucrărilor de către reclamanți în lipsa unor contracte încheiate în acest scop, situație pe care recurenta, în temeiul obligațiilor și responsabilităților ce îi revin în temeiul Legii nr. 10/1995 a vrut s-o evite.

De asemenea, depășirea termenului de executare a lucrărilor nu este imputabilă recurentei ci reclamanților care au plătit cu întârziere contravaloarea lucrărilor. Prin cel de al doilea motiv de recurs hotărârea este criticată în privința modului de soluționare al excepției prescripției dreptului său la acțiune, în condițiile în care cursul prescripției a fost întrerupt prin plățile efectuate de reclamanți. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, art. 304 pct. 8 și 9 raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, respingându-l ca atare.

Astfel, primul motiv de recurs referitor la greșita interpretare a clauzelor contractului este neîntemeiat, deoarece așa cum au reținut ambele instanțe, refuzul pârâtei de a preda apartamentele pentru motivul că finisajele interioare nu au fost executate, nu este suficient și justificat pentru respingerea cererii pe care reclamanții au formulat-o în acest sens. În acest context, în mod temeinic a fost respins ca lipsit de relevanță faptul că ar exista o eventuală posibilitate de executare a acestor lucrări de către reclamanți cu nerespectarea dispozițiilor legale. Pe de altă parte, instanțele în urma analizării probelor și raportat la desfășurarea raporturilor contractuale, modul de îndeplinire al obligațiilor asumate au apreciat, ca întemeiată, cererea chiar și în lipsa finisajelor interioare ale construcției, în condițiile în care sub acest aspect tehnic soluția este posibilă.

De asemenea, în privința soluției pronunțate în temeiul dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 158/1967, în mod corect instanța de apel a reținut că în cazul contractelor cu executare succesivă, fiecare prestație are propriul termen de prescripție, iar plata efectuată pentru una dintre obligații nu are ca efect întreruperea termenului de prescripție, dispozițiile art. 16 din actul normativ anterior invocat, fiind în același sens. În consecință, recursul declarat de pârâtă fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G.C. SA Piatra Neamț împotriva deciziei nr. 172 din 12 august 2004 a Curții de Apel Bacău, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2006.