ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 953/2006

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2409 din 27

octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

admițând acțiunea formulată de reclamanta SC D.I. SRL București, în

contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală București, a dispus

anularea deciziei nr. 62 din 3 martie 2004, emisă de prima pârâtă, precum și a

procesului-verbal nr. 1667 din 8 decembrie 2003, încheiat de inspectorii de

specialitate din cadrul celei de a doua pârâte, societatea comercială

reclamantă fiind, astfel, exonerată de plata sumei de 10.110.159.883 ROL,

reprezentând taxe vamale, T.V.A., dobânzi și penalități.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a

reținut, în esență, că datoria la bugetul de stat, în sumă totală de

10.110.159.833 ROL, a fost stabilită în mod greșit în sarcina societății

reclamante, produsele importate de aceasta în perioada 2001 - 2003. fiind

exceptate de la plata taxelor vamale, întrucât se încadrează în codul tarifar

la poziția 72.24.90.31, iar nu 72.28.30.49, așa cum au reținut organele de

control, precum și în prevederile H.G. nr. 803/2004, care a explicat încadrarea

în poziția tarifară 72.24.90.31 din Tariful vamal de import al României, a

importurilor folosite pentru fabricarea de rulmenți. Această încadrare, mai

arată instanța de fond, este confirmată și de concluziile expertizei tehnice

care a fost efectuată în cauză.

Recursurile declarate împotriva

acestei soluții de către pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală București, au

fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, care, prin decizia nr. 5206 din 28 octombrie 2005, a

modificat sentința civilă atacată și, rejudecând cauza, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea reclamantei vizând anularea actelor

administrativ-fiscale atacate.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut, în esență,

că

încadrarea tarifară

efectuată de organele vamale, cu ocazia controlului, este cea legală și

corectă, fiind conformă cu certificatul de expertiză eliberat de organismul de

specialitate R. SA București, act potrivit căruia produsele importate de reclamantă

nu se încadrează în categoria semifabricatelor și pe care instanța de fond în

mod greșit l-a ignorat, întemeindu-se exclusiv pe concluziile echivoce ale

expertizei tehnice efectuate în cauză.

Referindu-se la H.G. nr. 803/2004,

Înalta Curte a reținut că prevederile acesteia nu se aplică mărfurilor

importate în perioada 1 ianuarie 2001 - 2003, din moment ce acest act normativ

a fost publicat în M. Of. nr. 495/2.06.2004.

Împotriva acestei decizii, invocând

dispozițiile art. 318 teza a I C. proc. civ., a formulat contestație în

anulare, SC D.I. SRL București, susținând, în esență, că soluția este

rezultatul unor greșeli materiale, deoarece a fost dată fără analizarea

probatoriului administrat și, în special, fără a se ține seama de expertiza

efectuată în cauză, ceea ce a condus la o eronată apreciere a probelor

administrate și, în final, la reținerea unei situații de fapt greșite. Se

susține, de asemenea, că importurile de produse în discuție au fost greșit

încadrate la pozițiile tarifare reținute.

Analizând contestația în anulare

formulată, în raport cu motivele invocate, astfel cum au fost precizate și

completate, precum și față de dispozițiile procedurale aplicabile, Curtea o va

respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Prezenta contestație în anulare a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., text

procedural care reglementează contestația în anulare specială.

Art. 318 C. proc. civ. prevede că

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.

Motivele contestației în anulare specială sunt

expres și limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd (în speță teza I),

fiind de strictă interpretare.

Altfel spus, fiind text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu trebuie interpretată extensiv.

Sub acest aspect, astfel cum în

doctrină și practica judiciară s-a statuat, legea are în vedere greșeli

materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unor soluții

eronate, greșeli pe care instanța le-a omis, prin confundarea unor elemente sau

a unor date materiale care au legătură cu aspectele formale ale judecății.

Așa fiind, textul procedural mai sus citat și

invocat drept temei de drept al contestației în anulare de față, nu vizează

stabilirea eronată a situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor, ceea

ce ar putea semnifica „netemeinicia” hotărârii, și nu o „greșeală materială”,

de natură a justifica contestația în anulare.

În același sens, Curtea va reține că

„greșeală materială”, la care se referă art. 318 C. proc. civ., nu trebuie să

fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un anumit

text de lege sau o anumită probă, căci dacă s-ar admite astfel, s-ar ajunge pe

o cale ocolită la judecarea încă o dată a recursului.

De altfel, practica constantă în

această materie, este aceea că eroarea sau greșeala materială gravă invocată de

o parte, trebuie să privească o problemă de procedură pentru verificarea căreia

„să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor”,

deoarece această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri, nu pentru că

judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

Ori, în cauza dedusă judecății, toate motivele

invocate de contestator în motivarea contestației, vizează numai aspecte legate

de fondul judecății, de apreciere și interpretare a probelor și, respectiv, a

dispozițiilor legale aplicabile, susținându-se în final că judecata nu a fost

bine făcută, ceea ce, însă, după cum s-a arătat, nu poate constitui motiv de

contestație în anulare, respectiv o „greșeală materială” în sensul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute, având în vedere dispozițiile procedurale aplicabile deja invocate,

Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de SC D.I. SRL București împotriva deciziei nr. 5206 din 28 octombrie

2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 martie 2006.