ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3427/2006

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația în anulare

transmisă prin poștă la data de 4 noiembrie 2005, contestatoarea SC U.R.B. SA a

solicitat anularea deciziei nr. 4774 din 6 octombrie 2005, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1222/2005, reluarea judecării

recursului Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală și respingerea acestuia, ca nefondat.

În motivarea contestației cu

precizările ulterioare, s-a indicat ca temei legal art. 318 C. proc. civ.,

apreciindu-se că dezlegarea dată în pricină este rezultatul unor erori

materiale constând în:

tarifară a produselor importate la poziția 72.28.30.49 din Tariful vamal, deși

s-au evidențiat corect caracteristicile acestora, respectiv aspectul grosier,

corespunzător semifabricatelor, încadrate la poziția 72.24.90.30., în

considerarea Notelor explicative ale sistemului armonizat de descriere și

edificare a mărfurilor, aprobate prin Convenția de la Bruxelles;

interpretativ al prevederilor H.G. nr. 803/2004 care a confirmat încadrarea

tarifară a produselor importate pentru fabricarea rulmenților la poziția

72.24.90.31, scutită de taxe vamale și greșita înlăturare a incidenței acestui

act normativ;

procesuale a Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, ca mandatară a

Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, pe

baza unei erori materiale referitoare la mandatul recurentei, acesta fiind dat,

în realitate, consilierului juridic D.A., doar pentru reprezentare în dosarul

nr. 2236/2004 al Curții de Apel Suceava, nu și pentru exercitarea căilor de

atac.

Sub acest din urmă aspect,

s-a susținut că recursul este lovit de nulitate, deoarece Direcția Generală a

Finanțelor Publice Suceava nu a fost mandatată să declare recurs și nu a fost

parte în proces, aceeași sancțiune fiind incidentă și în privința deciziei

atacate, deoarece a fost dată cu încălcarea legalității, ceea ce constituie un

motiv de ordine publică.

Au fost reiterate, de

asemenea, motivele pentru care, în opinia contestatoarei, pe fondul cauzei,

încadrarea tarifară legală pentru produsele importate este 72.24.90.31 -

semifabricate, scutite de taxe vamale, cum corect s-a reținut prin decizia nr. 21

din 2 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a cărei păstrare

s-a solicitat.

Ministerul Finanțelor

Publice a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității contestației în

anulare, în raport cu dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., potrivit

cărora împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale

de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la

data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an

de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

S-a apreciat că, în speță,

termenul a început să curgă la data pronunțării deciziei atacate - 6 octombrie

2005, contestația fiind introdusă după expirarea lui, la 4 noiembrie 2005.

Pe fondul cauzei, în condițiile

în care excepția invocată va fi respinsă, s-a solicitat respingerea

contestației în anulare, ca nefondată, întrucât motivarea contestatoarei, cu

privire la greșita aplicare a legii, nu poate fi primită, art. 318 C. proc.

civ. vizând numai erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formate

ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară

reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

S-a mai precizat că Agenția

Națională de Administrare Fiscală a transmis Direcției Generale a Finanțelor

Publice Suceava, cu adresele nr. 560772 din 19 aprilie 2004 și nr. 561036 din

27 aprilie 2006, mandat de reprezentare și de exercitare a căilor de atac,

pentru apărarea statului, iar argumentele sub acest aspect ale contestației nu

au fost invocate și pe parcursul soluționării recursului.

Examinând mai întâi excepția

tardivității contestației, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că nu este întemeiată, pentru considerentele în

continuare arătate.

Textul constituit ca reper

cu privire la termenul pentru exercitarea contestației în anulare este cel al

art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit tezei a II-a a

acestui text, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire

pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15

zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai

târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. S-a instituit,

așadar, un termen subiectiv de 15 zile și unul obiectiv de 1 an, pentru a

asigura celeritatea în soluționarea proceselor, precum și stabilitatea și

securitatea raporturilor juridice.

Termenul subiectiv de 15

zile se calculează, însă, de la data când partea a luat cunoștință efectiv de

hotărâre, inclusiv de considerentele pe care se sprijină soluția adoptată,

numai într-o atare situație partea interesată, cu vocație de a avea calitatea

de subiect al contestației în anulare specială, putând aprecia dacă se

justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Or, prin prisma datelor

oferite de actele dosarului, în speță nu se poate reține că exercitarea acestei

căi de atac a survenit ulterior expirării termenului prevăzut de lege, motiv

pentru care excepția tardivității acesteia, invocată de Ministerul Finanțelor

Publice, va fi respinsă.

Reglementând contestația în

anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

Motivele contestației în

anulare sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o

prevede, este de strictă interpretare.

Art. 318 alin. (1) teza I C.

proc. civ., invocat ca temei legal al contestației, vizează exclusiv erorile

materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții

eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au

legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea greșită a unei

cereri, ca netimbrată sau greșita respingere a unui recurs, ca tardiv formulat.

Fiind un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială”, la care se referă contestatoarea, nu poate fi

interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a

situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul în care instanța a

înțeles să interpreteze un text de lege ori să soluționeze un incident

procedural, situații în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, cum

pretinde contestatoarea, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată

a acelui recurs.

Motivele invocate de

contestatoare nu pot fi circumscrise noțiunii de greșeală materială

procedurală, în sensul art. 318 C. proc. civ., vizând indiscutabil aprecierea

probelor și interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în speță.

În raport cu considerentele

expuse, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC U.R.B. SA va fi

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității introducerii contestației în anulare invocată de intimata Agenția

Națională de Administrare Fiscală.

Respinge contestația în

anulare formulată de SC U.R.B. SA Suceava împotriva deciziei nr. 4774 din 6

octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2006.