ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3427/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare transmisă prin poștă la data de 4 noiembrie 2005, contestatoarea SC U.R.B. SA a solicitat anularea deciziei nr. 4774 din 6 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1222/2005, reluarea judecării recursului Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și respingerea acestuia, ca nefondat. În motivarea contestației cu precizările ulterioare, s-a indicat ca temei legal art. 318 C. proc.

civ., apreciindu-se că dezlegarea dată în pricină este rezultatul unor erori materiale constând în: 1. greșita încadrare tarifară a produselor importate la poziția 72.28.30.49 din Tariful vamal, deși s-au evidențiat corect caracteristicile acestora, respectiv aspectul grosier, corespunzător semifabricatelor, încadrate la poziția 72.24.90.30., în considerarea Notelor explicative ale sistemului armonizat de descriere și edificare a mărfurilor, aprobate prin Convenția de la Bruxelles; 2. neobservarea caracterului interpretativ al prevederilor H.G.

nr. 803/2004 care a confirmat încadrarea tarifară a produselor importate pentru fabricarea rulmenților la poziția 72.24.90.31, scutită de taxe vamale și greșita înlăturare a incidenței acestui act normativ; 3. aprecierea calității procesuale a Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, ca mandatară a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, pe baza unei erori materiale referitoare la mandatul recurentei, acesta fiind dat, în realitate, consilierului juridic D.A., doar pentru reprezentare în dosarul nr. 2236/2004 al Curții de Apel Suceava, nu și pentru exercitarea căilor de atac.

Sub acest din urmă aspect, s-a susținut că recursul este lovit de nulitate, deoarece Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava nu a fost mandatată să declare recurs și nu a fost parte în proces, aceeași sancțiune fiind incidentă și în privința deciziei atacate, deoarece a fost dată cu încălcarea legalității, ceea ce constituie un motiv de ordine publică. Au fost reiterate, de asemenea, motivele pentru care, în opinia contestatoarei, pe fondul cauzei, încadrarea tarifară legală pentru produsele importate este 72.24.90.31 - semifabricate, scutite de taxe vamale, cum corect s-a reținut prin decizia nr. 21 din 2 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a cărei păstrare s-a solicitat.

Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității contestației în anulare, în raport cu dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. S-a apreciat că, în speță, termenul a început să curgă la data pronunțării deciziei atacate - 6 octombrie 2005, contestația fiind introdusă după expirarea lui, la 4 noiembrie 2005. Pe fondul cauzei, în condițiile în care excepția invocată va fi respinsă, s-a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, întrucât motivarea contestatoarei, cu privire la greșita aplicare a legii, nu poate fi primită, art. 318 C. proc.

civ. vizând numai erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formate ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. S-a mai precizat că Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, cu adresele nr. 560772 din 19 aprilie 2004 și nr. 561036 din 27 aprilie 2006, mandat de reprezentare și de exercitare a căilor de atac, pentru apărarea statului, iar argumentele sub acest aspect ale contestației nu au fost invocate și pe parcursul soluționării recursului. Examinând mai întâi excepția tardivității contestației, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiată, pentru considerentele în continuare arătate.

Textul constituit ca reper cu privire la termenul pentru exercitarea contestației în anulare este cel al art. 319 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit tezei a II-a a acestui text, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. S-a instituit, așadar, un termen subiectiv de 15 zile și unul obiectiv de 1 an, pentru a asigura celeritatea în soluționarea proceselor, precum și stabilitatea și securitatea raporturilor juridice.

Termenul subiectiv de 15 zile se calculează, însă, de la data când partea a luat cunoștință efectiv de hotărâre, inclusiv de considerentele pe care se sprijină soluția adoptată, numai într-o atare situație partea interesată, cu vocație de a avea calitatea de subiect al contestației în anulare specială, putând aprecia dacă se justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac. Or, prin prisma datelor oferite de actele dosarului, în speță nu se poate reține că exercitarea acestei căi de atac a survenit ulterior expirării termenului prevăzut de lege, motiv pentru care excepția tardivității acesteia, invocată de Ministerul Finanțelor Publice, va fi respinsă. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc.

civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o prevede, este de strictă interpretare. Art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., invocat ca temei legal al contestației, vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea greșită a unei cereri, ca netimbrată sau greșita respingere a unui recurs, ca tardiv formulat.

Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială”, la care se referă contestatoarea, nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege ori să soluționeze un incident procedural, situații în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, cum pretinde contestatoarea, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a acelui recurs. Motivele invocate de contestatoare nu pot fi circumscrise noțiunii de greșeală materială procedurală, în sensul art. 318 C. proc. civ., vizând indiscutabil aprecierea probelor și interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în speță.

În raport cu considerentele expuse, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC U.R.B. SA va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității introducerii contestației în anulare invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală. Respinge contestația în anulare formulată de SC U.R.B. SA Suceava împotriva deciziei nr. 4774 din 6 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2006.