ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3213/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Revizuenta SC U.R. Suceava, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, Direcția Generală Vamală Interjudețeană Iași și SC R. SA, a solicitat revizuirea deciziei nr. 4774 din 6 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1222/2005, rejudecarea recursului și respingerea acestuia, ca nefondat, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. În motivarea cererii, pentru justificarea incidentei motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., s-a susținut că după darea hotărârii atacate s-au descoperit înscrisuri doveditoare care conduc la respingerea recursului, în concret făcându-se referire la decizia nr. 4862 din 11 octombrie 2005, pronunțată de aceeași instanță, care stabilește în mod irevocabil și în concordanță cu H.G. nr. 803/2004, că importurile utilizate pentru producția de rulmenți, sub forme de bare, de natura celor în discuție în speță, se încadrează la poziția tarifară 7224.90.31 din Tariful Vamal, scutită de taxe vamale. Cu referire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a invocat existența a două hotărâri contradictorii pronunțate de două instanțe, asupra aceleiași pricini, între aceleași părți, respectiv sentința nr. 1313/2004 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, decizia nr. 28 din 3 februarie 2005 a Curții de Apel Suceava și decizia a cărei revizuire s-a solicitat, aceasta din urmă fiind nelegală.

S-a precizat că între aceleași părți, în urma aceluiași control ulterior, Autoritatea Vamală a stabilit obligația de plată privind importul de oțel prin două acte contestatoare distincte, primul fiind anulat prin sentința nr. 1413/2004, iar cel de-al doilea menținut prin decizia atacată. Prin cererea completatoare depusă ulterior, s-a invocat și motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., susținându-se că instanța și-a depășit competențele cu care a fost învestită, deoarece a anulat procesul-verbal nr. 9645 din 15 decembrie 2003, emis de Direcția Generală Vamală Interjudețeană Iași, deși această parte nu a declarat recurs, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava nu a fost mandatată să acționeze în numele ei.

Prin scriptele depuse ulterior la dosar s-a invocat și greșita reținere a calității procesuale active a Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, prin încheierea din 22 septembrie 2005, ca mandatară a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, deși recursul nu a fost declarat în numele și pe seama acestuia, lipsind înscrisurile care atestă calitatea sa de mandatar, aspecte susceptibile a fi examinate numai în condițiile reținerii incidentei vreunuia dintre motivele de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca fiind tardivă, iar în situația respingerii excepției tardivității, ca nefondată, apreciind că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc.

civ., invocate ca temei legal al cererii, situație în care, în considerarea art. 326 alin. (3) C. proc. civ., argumentele care țin de fondul cauzei nu pot fi examinate. Pronunțându-se mai întâi asupra excepției tardivității cererii, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă. Astfel potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 și 4 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti pentru cazurile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 2 și 7, de la data comunicării hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare. Pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 al alin. (2), termenul curge de la pronunțarea ultimei hotărâri, iar în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

În speță, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, a fost pronunțată de instanța de recurs, după evocarea fondului, la 6 octombrie 2005, iar hotărârea invocată ca înscris doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a fost pronunțată la 11 octombrie 2005. Cererea de revizuire a fost transmisă prin poștă, la 4 noiembrie 2005, în termenul prevăzut de lege, completarea ulterioară a acesteia fiind circumscrisă datei la care s-a luat cunoștință de considerentele hotărârii, redactată după înaintarea ei. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ., invocate ca temei legal pentru admisibilitatea cererii, avându-se în vedere considerentele ce urmează.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de instanța de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, în speță fiind invocată cea din urmă ipoteză, pentru pretinsa anulare a procesului-verbal nr. 9645 din 15 decembrie 2003, în condițiile în care organul emitent nu a declarat recurs.

Or, prima instanță nu anulat nici un act, ci, pronunțându-se în limitele învestirii sale, a admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, în calitate de mandatară a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, în consecință, a casat hotărârea atacată, iar în fond a respins acțiunea formulată împotriva deciziei nr. 58/2004, prin care a fost respinsă contestația împotriva procesului-verbal de control întocmit de inspectorii de specialitate din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași, o atare soluție nefiind condiționată de exercitarea acestei căi de atac și de către emitentul respectivului proces-verbal. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

este incident numai atunci când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, aspectele invocate de revizuienți fiind circumscrise primei ipoteze a textului. Din această ipoteză a textului rezultă cu claritate elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, respectiv preexistența înscrisului în raport cu momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată și descoperirea lui ulterior acestui moment, imposibilitatea prezentării înscrisului din motivele arătate și caracterul său determinant pentru soluția în litigiu.

Prin prisma acestor elemente, o hotărâre judecătorească ulterioară, pronunțată într-o altă speță, nu poate fi invocată ca înscris doveditor pentru admisibilitatea cererii de revizuire pe acest temei legal. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere, când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate. Reținerea acestui temei de revizuire izvorăște din necesitatea de a înlătura nelegalitatea comisă, ca urmare a soluționării aceleiași cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea principiului autorității lucrului judecat reglementat de dispozițiile art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ., precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină. În speță, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză cerută de text, cât timp cauza soluționată prin decizia nr. 4774 din 6 octombrie 2005 a avut ca obiect anularea deciziei nr. 58 din 26 februarie 2004, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a procesului-verbal de control nr. 9645 din 15 decembrie 2003, încheiat de Direcția Generală Vamală Interjudețeană Iași, iar pricina dezlegată prin sentința nr. 1413/2004 a Tribunalului Suceava, devenită irevocabilă prin decizia nr. 28 din 3 februarie 2005 a Curții de Apel Suceava, a avut ca obiect anularea actelor constatatoare nr. 117 - 119 din 12 iulie 2003, încheiate de Direcția Generală Vamală Interjudețeană Galați și a deciziei nr. 262 din 19 septembrie 2003, emisă de D.G.S.C.

din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. În raport cu cele expuse, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 2 5 și 7 C. proc. civ. și, în consecință, va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală. Respinge cererea de revizuire formulată de SC U.R. SA Suceava, împotriva deciziei nr. 4774 din 6 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.