ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3601/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 4 aprilie 2003, reclamanta SC D.S. SRL a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea

Națională a Vămilor, solicitând anularea deciziei nr. 43 din 25 februarie 2003,

emisă de Ministerul Finanțelor Publice, anularea parțială a procesului-verbal nr.

22400 din 24 decembrie 2002, emis de Direcția Generală a Vămilor, pentru suma

de 888.439.421 lei, reprezentând drepturi vamale, majorări de întârziere și

penalități aferente.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că în mod neîntemeiat, organele de soluționare a contestației

i-au respins acțiunea, fără a ține seama de certificatele de origine EUR 1.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 584 din 24 martie 2004, a

admis acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a exonerat-o pe

reclamantă de plata sumei imputate, reținând că nu au fost încălcate prevederile

art. 68 și 71 C. vam., legea nefăcând nici o referire la destinația anvelopelor

uzate.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs, pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În recursul său, Autoritatea

Națională a Vămilor susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că

reclamanta nu a încălcat prevederile art. 5 lit. h) din Protocolul nr. 4

privind definirea noțiunii de „produse originare”. În condițiile Protocolului nr.

4, mărfurile importate beneficiau de tratament tarifar favorabil la import,

numai în situația în care acestea erau reșapate.

Agenția Națională de

Administrare Fiscală, în recursul său, susține că, întrucât anvelopele

importate nu au fost reșapate și nici folosite ca deșeuri, au fost încălcate

prevederile art. 5 lit. h) din Protocolul nr. 4.

Ambele recursuri sunt

fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 68

din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, unele categorii de

mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil, în funcție de felul

mărfii sau de destinația lor specifică, potrivit reglementărilor vamale sau

acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

Prin tratament tarifar

favorabil se înțelege o reducere sau o exceptare de drepturi vamale, care poate

fi aplicată și în cadrul unui contingent tarifar.

Art. 71 al legii precizează

că, importatorii sau beneficiarii importului de mărfuri destinate unei anumite

utilizări, în cazul în care, ulterior declarației vamale schimbă utilizarea

mărfii, sunt obligate să înștiințeze înainte autoritatea vamală, care va aplica

regimul tarifar corespunzător noii utilizări.

În mod greșit instanța de

fond a reținut că reclamanta nu a încălcat prevederile art. 5 lit. h) din

Protocolul nr. 4 privind definirea noțiunii de „produse originare”.

Așa cum este reținut și în

sentința atacată, certificarea bunurilor ca aparținând U.E., a fost arătată în

certificatul EUR 1, emis de autoritatea vamală a țării exportatoare.

Criticabil, însă, este faptul

că instanța de fond nu a reținut că prin actul de control, organele vamale nu

au contestat nici încadrarea bunurilor importate la poziția tarifară înscrisă

în documentele de import și nici autenticitatea certificatelor de origine.

Protocolul nr. 4, însă, nu

se referă la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un produs în țara

exportatoare, ci la „articolele uzate, colectate acolo, destinate numai

recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate, destinate reșapării sau

folosirii ca deșeuri”.

În condițiile Protocolului nr.

4, mărfurile importate beneficiau de tratament tarifar favorabil la import,

numai în situația în care acestea erau reșapate.

La controlul ulterior,

inspectorii de specialitate nu au făcut decât să constate că nu toate anvelopele

importate au fost reșapate, o parte dintre acestea fiind comercializate intern,

în starea în care au fost importate.

Având în vedere că o parte

din anvelope nu au fost supuse unui proces de prelucrare, organele vamale în

mod corect au constatat schimbarea destinației bunurilor importate și au

calculat drepturile vamale de import pentru aceste bunuri.

În aceste condiții,

autoritatea vamală a procedat potrivit art. 71 din Legea nr. 141/1997, la

retragerea preferințelor tarifare acordate inițial prin declarațiile vamale de

import.

Cu privire la majorările de

întârziere aferente datoriei vamale, art. 13 din O.G. nr. 11/1996 prevede că

„orice obligație bugetară neachitată la scadență generează plata unor majorări

de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua

imediat următoare scadenței obligației bugetare, până la data realizării sumei

datorate, inclusiv”.

Având în vedere cele mai sus

expuse, se vor admite ambele recursuri, se va modifica sentința atacată, și în

fond se va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și de Ministerul Finanțelor Publice -

Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 584

din 24 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC D.S. SRL

București.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2005.