ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3081/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3081/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei SC S.M.P.R. SRL
Constanța în contradictoriu cu A.N.A.F. – D.G.F.P. Constanța și A.N.V. – D.R.A.O.V.
Constanța.
De asemenea, instanța a
respins cererea de suspendare a actului administrativ atacat.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a importat anvelope uzate
din Germania în vederea comercializării și a beneficiat de facilități tarifare,
la data vămuirii, prevăzute de tariful vamal pe anii 2003 – 2006 pentru
mărfurile provenite din U.E.
Cu ocazia verificării
operațiunilor vamale de import (conform art. 100 C. vam.), cu privire la
îndeplinirea condițiilor de acordare a facilităților tarifare, organul de
control a constatat că anvelopele importate au fost vândute, în aceeași stare
în care se aflau la data efectuării importului, fără a fi reșapate sau folosite
ca deșeuri, rezultând că reclamanta nu avea dreptul la facilitățile vamale aplicate.
Instanța de fond a constatat
că în mod corect a fost întocmită decizia de regularizare a situației în
temeiul procesului-verbal de control încheiat, pentru obligațiile de plată
reținute, întrucât regimul vamal acordat inițial a avut în vedere că mărfurile
vor urma regimul tarifar „exceptat” prin îndeplinirea condițiile acordării
acestui regim și anume vor avea destinația reșapării sau folosirii lor ca
deșeuri.
Instanța a reținut că
reclamanta a comercializat anvelopele pe piața internă în starea în care au
fost introduse în țară, astfel încât sarcina reclamantei de a achita taxele
vamale a luat naștere întrucât a utilizat mărfurile în alte scopuri decât cele
stabilite de legiuitor pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de
taxe vamale.
În drept s-a reținut că
importul nu îndeplinea condițiile de acordare a facilităților tarifare fiscale
prevăzute de art. 5 din Protocolul încheiat la 27 decembrie 2001 referitor la
definirea noțiunii de produse originare, anexă la Acordul European ce a instituit
asocierea între România și Statele membre U.E., potrivit cărora, „sunt
considerate ca produse obținute în întregime în Comunitate sau în România, lit.
h) articolele uzate, colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor
prime, inclusiv anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri”.
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs SC S.M.P.R. SRL Constanța, susținând că hotărârea atacată este
nelegală și netemeinică pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., respectiv aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv
de recurs, recurenta arată că, în conformitate cu art. 55 din
r
egulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.
707/2006 și art. 16, 32 din Protocolul din 25 ianuarie 1997 referitor la
definirea noțiunii de „produse originare” – ratificat prin O.U.G. nr. 192/2001,
a depus, la data importului, toate actele din care rezulta proveniența și
destinația mărfii importate, respectiv:
a)- actele de proveniență și
însoțire a mărfii (declarație vamală, factură externă, actul de însoțire a
mărfii eliberat de vama germană, etc).
- declarația specială de pe
factura externă (condiție alternativă certificatului de circulație euro 1);
- certificatul de calitate
și garanție a mărfii care atestă următoarele: "cauciucurile sunt folosite
și nu reprezintă deșeuri";
b)- raportul întocmit de
Vama germană (Anexa 2 la recurs) pentru "verificarea regimului fiscal
" în baza art. 193 si art. 194 din C. fisc. german, Protocolului nr. 4 și
Acordului CE/România atestă de asemenea în concluzie că "mărfurile
exportate sunt produse de proveniența CE și fac parte din cadrul mărfurilor cu
regim de circulație în România", iar "declarația de proveniență la
factura RG/16/0106 din 11 ianuarie 2006 a fost emisă corect din punct de vedere
legal de către firma verificată".
c)- procesele-verbale de
constatare emise de Registrul Auto Român RA - Depart. Omologări de tip -
Colectivul încercări anvelope, la aceeași dată cu fiecare declarație vamală de
import, documente din care reieșea în mod neechivoc destinația pe care bunurile
importate urmau să o aibă, și anume comercializare pe teritoriul României,
starea lor tehnică permițând montarea lor pe autovehicule;
d)- adresa emisă de M.F.F. din
Germania, care atesta că:
"O dată cu publicarea
în VFS N (NT - abreviere text) 50 2002, nr. 358 din 30 august 2002, s-a anulat
printre altele, prevederea administrativă Z 4210, parag. 20 a, potrivit căreia
se va considera suficientă dovada proprietății originale după țara de
fabricație vulcanizată a anvelopelor uzate. Această măsură a fost necesară, mai
ales pentru a garanta o aplicare unitară a principiului documentației pentru
materiile prime utilizate sau produsele fabricate pentru toți agenții
economici";
"În măsura în care
anvelopele au fost folosite în țara de import la extragerea materiilor prime,
la recondiționare sau ca deșeuri și această utilizare poate fi confirmată, este
posibilă o adeverire a provenienței și în aceste cazuri (vezi art. 5, Prot. -
NT: abreviere text - din Convenția Europa UE/România);
e)- licența eliberată de M.C.I.
din România pentru importul de cauciucuri cu uzură pentru comercializare, și
dovada că R.A.R. a acceptat că mărfurile pot fi comercializate.
Se arată astfel că în mod
greșit instanța de fond a apreciat că societatea nu a justificat acordarea regimului
vamal preferențial, determinat de originea comunitară a mărfii importate.
Analizând actele și
lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta
Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a
susținut că mărfurile ce au făcut obiectul importurilor verificate (anvelope
uzate) au beneficiat de scutirea de taxe vamale în calitate de „produse
obținute în întregime în Comunitate” în sensul art. 5 din Protocolul nr. 4,
anexă la Acordul European, ce instituie asocierea între România, pe de o parte
și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte –
ratificat prin O.U.G nr. 192 din 27 decembrie 2001. Potrivit articolului
menționat „Sunt considerate ca obținute în întregime în Comunitate sau în
România următoarele:
a)
produsele minerale extrase din solul sau subsolul lor marin;
b)
produsele vegetale recoltate acolo;
c)
animalele vii născute și crescute acolo;
d)
produse ale animalelor vii crescute acolo;
e)
produsele obținute din
vânătoare și din pescuit;
f) produse ale pescuitului
marin și alte produse scoase din mare în afara apelor teritoriale ale
Comunității sau ale României de către vasele lor.
g)
produsele fabricate la
bordul vaselor lor uzină exclusiv din produsele la care se face referire la pct.
f);
h) articolele uzate,
colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv
anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri;
i) deșeurile și reziduurile
rezultate din operațiuni de producție;
j) produsele extrase din
solul sau subsolul marin în afara apelor lor teritoriale, cu condiția ca ele să
aibă drepturi de exploatare exclusivă a acelui sol sau subsol;
k) mărfurile produse acolo,
exclusiv din produsele menționate la pct. a) - j)”.
Din analiza gramaticală și
logică a textului de lege citat rezultă că singura ipoteză în care se regăsesc
anvelopele uzate este cea de la lit. h)) („anvelope uzate destinate reșapării
sau folosite ca deșeuri”), orice altă categorie de produse, de la lit. a)- g)
și i) – k), fiind alte produse decât anvelopele (uzate sau neuzate).
În consecință,
reclamanta-recurentă nu putea susține că nu ar fi existat condiția „reșapării
sau folosirii ca deșeuri” a anvelopelor pentru a beneficia de scutirea de taxe
vamale, astfel că în mod legal a fost stabilită datoria fiscală a acesteia, în
cadrul procedurii pre văzută de art. 100 C. vam.
De altfel, această soluție a
fost adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, într-o speță similară, soluționată prin Decizia nr. 3601
din 7 iunie 2005, în cadrul Dosarului nr. 6883/2004.
Pentru considerentele
menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și
temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC S.M.P.R. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a
Curții de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat
.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 3 iunie 2009.