ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3081/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei SC S.M.P.R. SRL

Constanța în contradictoriu cu A.N.A.F. – D.G.F.P. Constanța și A.N.V. – D.R.A.O.V.

Constanța.

De asemenea, instanța a

respins cererea de suspendare a actului administrativ atacat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a importat anvelope uzate

din Germania în vederea comercializării și a beneficiat de facilități tarifare,

la data vămuirii, prevăzute de tariful vamal pe anii 2003 – 2006 pentru

mărfurile provenite din U.E.

Cu ocazia verificării

operațiunilor vamale de import (conform art. 100 C. vam.), cu privire la

îndeplinirea condițiilor de acordare a facilităților tarifare, organul de

control a constatat că anvelopele importate au fost vândute, în aceeași stare

în care se aflau la data efectuării importului, fără a fi reșapate sau folosite

ca deșeuri, rezultând că reclamanta nu avea dreptul la facilitățile vamale aplicate.

Instanța de fond a constatat

că în mod corect a fost întocmită decizia de regularizare a situației în

temeiul procesului-verbal de control încheiat, pentru obligațiile de plată

reținute, întrucât regimul vamal acordat inițial a avut în vedere că mărfurile

vor urma regimul tarifar „exceptat” prin îndeplinirea condițiile acordării

acestui regim și anume vor avea destinația reșapării sau folosirii lor ca

deșeuri.

Instanța a reținut că

reclamanta a comercializat anvelopele pe piața internă în starea în care au

fost introduse în țară, astfel încât sarcina reclamantei de a achita taxele

vamale a luat naștere întrucât a utilizat mărfurile în alte scopuri decât cele

stabilite de legiuitor pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de

taxe vamale.

În drept s-a reținut că

importul nu îndeplinea condițiile de acordare a facilităților tarifare fiscale

prevăzute de art. 5 din Protocolul încheiat la 27 decembrie 2001 referitor la

definirea noțiunii de produse originare, anexă la Acordul European ce a instituit

asocierea între România și Statele membre U.E., potrivit cărora, „sunt

considerate ca produse obținute în întregime în Comunitate sau în România, lit.

h) articolele uzate, colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor

prime, inclusiv anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri”.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs SC S.M.P.R. SRL Constanța, susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv

de recurs, recurenta arată că, în conformitate cu art. 55 din

r

egulamentul vamal aprobat prin H.G. nr.

707/2006 și art. 16, 32 din Protocolul din 25 ianuarie 1997 referitor la

definirea noțiunii de „produse originare” – ratificat prin O.U.G. nr. 192/2001,

a depus, la data importului, toate actele din care rezulta proveniența și

destinația mărfii importate, respectiv:

a)- actele de proveniență și

însoțire a mărfii (declarație vamală, factură externă, actul de însoțire a

mărfii eliberat de vama germană, etc).

- declarația specială de pe

factura externă (condiție alternativă certificatului de circulație euro 1);

- certificatul de calitate

și garanție a mărfii care atestă următoarele: "cauciucurile sunt folosite

și nu reprezintă deșeuri";

b)- raportul întocmit de

Vama germană (Anexa 2 la recurs) pentru "verificarea regimului fiscal

" în baza art. 193 si art. 194 din C. fisc. german, Protocolului nr. 4 și

Acordului CE/România atestă de asemenea în concluzie că "mărfurile

exportate sunt produse de proveniența CE și fac parte din cadrul mărfurilor cu

regim de circulație în România", iar "declarația de proveniență la

factura RG/16/0106 din 11 ianuarie 2006 a fost emisă corect din punct de vedere

legal de către firma verificată".

c)- procesele-verbale de

constatare emise de Registrul Auto Român RA - Depart. Omologări de tip -

Colectivul încercări anvelope, la aceeași dată cu fiecare declarație vamală de

import, documente din care reieșea în mod neechivoc destinația pe care bunurile

importate urmau să o aibă, și anume comercializare pe teritoriul României,

starea lor tehnică permițând montarea lor pe autovehicule;

d)- adresa emisă de M.F.F. din

Germania, care atesta că:

"O dată cu publicarea

în VFS N (NT - abreviere text) 50 2002, nr. 358 din 30 august 2002, s-a anulat

printre altele, prevederea administrativă Z 4210, parag. 20 a, potrivit căreia

se va considera suficientă dovada proprietății originale după țara de

fabricație vulcanizată a anvelopelor uzate. Această măsură a fost necesară, mai

ales pentru a garanta o aplicare unitară a principiului documentației pentru

materiile prime utilizate sau produsele fabricate pentru toți agenții

economici";

"În măsura în care

anvelopele au fost folosite în țara de import la extragerea materiilor prime,

la recondiționare sau ca deșeuri și această utilizare poate fi confirmată, este

posibilă o adeverire a provenienței și în aceste cazuri (vezi art. 5, Prot. -

NT: abreviere text - din Convenția Europa UE/România);

e)- licența eliberată de M.C.I.

din România pentru importul de cauciucuri cu uzură pentru comercializare, și

dovada că R.A.R. a acceptat că mărfurile pot fi comercializate.

Se arată astfel că în mod

greșit instanța de fond a apreciat că societatea nu a justificat acordarea regimului

vamal preferențial, determinat de originea comunitară a mărfii importate.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a

susținut că mărfurile ce au făcut obiectul importurilor verificate (anvelope

uzate) au beneficiat de scutirea de taxe vamale în calitate de „produse

obținute în întregime în Comunitate” în sensul art. 5 din Protocolul nr. 4,

anexă la Acordul European, ce instituie asocierea între România, pe de o parte

și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte –

ratificat prin O.U.G nr. 192 din 27 decembrie 2001. Potrivit articolului

menționat „Sunt considerate ca obținute în întregime în Comunitate sau în

România următoarele:

a)

produsele minerale extrase din solul sau subsolul lor marin;

b)

produsele vegetale recoltate acolo;

c)

animalele vii născute și crescute acolo;

d)

produse ale animalelor vii crescute acolo;

e)

produsele obținute din

vânătoare și din pescuit;

f) produse ale pescuitului

marin și alte produse scoase din mare în afara apelor teritoriale ale

Comunității sau ale României de către vasele lor.

g)

produsele fabricate la

bordul vaselor lor uzină exclusiv din produsele la care se face referire la pct.

f);

h) articolele uzate,

colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv

anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri;

i) deșeurile și reziduurile

rezultate din operațiuni de producție;

j) produsele extrase din

solul sau subsolul marin în afara apelor lor teritoriale, cu condiția ca ele să

aibă drepturi de exploatare exclusivă a acelui sol sau subsol;

k) mărfurile produse acolo,

exclusiv din produsele menționate la pct. a) - j)”.

Din analiza gramaticală și

logică a textului de lege citat rezultă că singura ipoteză în care se regăsesc

anvelopele uzate este cea de la lit. h)) („anvelope uzate destinate reșapării

sau folosite ca deșeuri”), orice altă categorie de produse, de la lit. a)- g)

și i) – k), fiind alte produse decât anvelopele (uzate sau neuzate).

În consecință,

reclamanta-recurentă nu putea susține că nu ar fi existat condiția „reșapării

sau folosirii ca deșeuri” a anvelopelor pentru a beneficia de scutirea de taxe

vamale, astfel că în mod legal a fost stabilită datoria fiscală a acesteia, în

cadrul procedurii pre văzută de art. 100 C. vam.

De altfel, această soluție a

fost adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, într-o speță similară, soluționată prin Decizia nr. 3601

din 7 iunie 2005, în cadrul Dosarului nr. 6883/2004.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC S.M.P.R. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a

Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat

.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2009.