ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3081/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei SC S.M.P.R. SRL Constanța în contradictoriu cu A.N.A.F. – D.G.F.P. Constanța și A.N.V. – D.R.A.O.V. Constanța. De asemenea, instanța a respins cererea de suspendare a actului administrativ atacat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a importat anvelope uzate din Germania în vederea comercializării și a beneficiat de facilități tarifare, la data vămuirii, prevăzute de tariful vamal pe anii 2003 – 2006 pentru mărfurile provenite din U.E.

Cu ocazia verificării operațiunilor vamale de import (conform art. 100 C. vam.), cu privire la îndeplinirea condițiilor de acordare a facilităților tarifare, organul de control a constatat că anvelopele importate au fost vândute, în aceeași stare în care se aflau la data efectuării importului, fără a fi reșapate sau folosite ca deșeuri, rezultând că reclamanta nu avea dreptul la facilitățile vamale aplicate. Instanța de fond a constatat că în mod corect a fost întocmită decizia de regularizare a situației în temeiul procesului-verbal de control încheiat, pentru obligațiile de plată reținute, întrucât regimul vamal acordat inițial a avut în vedere că mărfurile vor urma regimul tarifar „exceptat” prin îndeplinirea condițiile acordării acestui regim și anume vor avea destinația reșapării sau folosirii lor ca deșeuri.

Instanța a reținut că reclamanta a comercializat anvelopele pe piața internă în starea în care au fost introduse în țară, astfel încât sarcina reclamantei de a achita taxele vamale a luat naștere întrucât a utilizat mărfurile în alte scopuri decât cele stabilite de legiuitor pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale. În drept s-a reținut că importul nu îndeplinea condițiile de acordare a facilităților tarifare fiscale prevăzute de art. 5 din Protocolul încheiat la 27 decembrie 2001 referitor la definirea noțiunii de produse originare, anexă la Acordul European ce a instituit asocierea între România și Statele membre U.E., potrivit cărora, „sunt considerate ca produse obținute în întregime în Comunitate sau în România, lit. h) articolele uzate, colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri”.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC S.M.P.R. SRL Constanța, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că, în conformitate cu art. 55 din r egulamentul vamal aprobat prin H.G. nr. 707/2006 și art. 16, 32 din Protocolul din 25 ianuarie 1997 referitor la definirea noțiunii de „produse originare” – ratificat prin O.U.G.

nr. 192/2001, a depus, la data importului, toate actele din care rezulta proveniența și destinația mărfii importate, respectiv: a)- actele de proveniență și însoțire a mărfii (declarație vamală, factură externă, actul de însoțire a mărfii eliberat de vama germană, etc). - declarația specială de pe factura externă (condiție alternativă certificatului de circulație euro 1); - certificatul de calitate și garanție a mărfii care atestă următoarele: "cauciucurile sunt folosite și nu reprezintă deșeuri"; b)- raportul întocmit de Vama germană (Anexa 2 la recurs) pentru "verificarea regimului fiscal " în baza art. 193 si art. 194 din C. fisc.

german, Protocolului nr. 4 și Acordului CE/România atestă de asemenea în concluzie că "mărfurile exportate sunt produse de proveniența CE și fac parte din cadrul mărfurilor cu regim de circulație în România", iar "declarația de proveniență la factura RG/16/0106 din 11 ianuarie 2006 a fost emisă corect din punct de vedere legal de către firma verificată". c)- procesele-verbale de constatare emise de Registrul Auto Român RA - Depart. Omologări de tip - Colectivul încercări anvelope, la aceeași dată cu fiecare declarație vamală de import, documente din care reieșea în mod neechivoc destinația pe care bunurile importate urmau să o aibă, și anume comercializare pe teritoriul României, starea lor tehnică permițând montarea lor pe autovehicule; d)- adresa emisă de M.F.F.

din Germania, care atesta că: "O dată cu publicarea în VFS N (NT - abreviere text) 50 2002, nr. 358 din 30 august 2002, s-a anulat printre altele, prevederea administrativă Z 4210, parag. 20 a, potrivit căreia se va considera suficientă dovada proprietății originale după țara de fabricație vulcanizată a anvelopelor uzate. Această măsură a fost necesară, mai ales pentru a garanta o aplicare unitară a principiului documentației pentru materiile prime utilizate sau produsele fabricate pentru toți agenții economici"; "În măsura în care anvelopele au fost folosite în țara de import la extragerea materiilor prime, la recondiționare sau ca deșeuri și această utilizare poate fi confirmată, este posibilă o adeverire a provenienței și în aceste cazuri (vezi art. 5, Prot.

- NT: abreviere text - din Convenția Europa UE/România); e)- licența eliberată de M.C.I. din România pentru importul de cauciucuri cu uzură pentru comercializare, și dovada că R.A.R. a acceptat că mărfurile pot fi comercializate. Se arată astfel că în mod greșit instanța de fond a apreciat că societatea nu a justificat acordarea regimului vamal preferențial, determinat de originea comunitară a mărfii importate.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a susținut că mărfurile ce au făcut obiectul importurilor verificate (anvelope uzate) au beneficiat de scutirea de taxe vamale în calitate de „produse obținute în întregime în Comunitate” în sensul art. 5 din Protocolul nr. 4, anexă la Acordul European, ce instituie asocierea între România, pe de o parte și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte – ratificat prin O.U.G nr. 192 din 27 decembrie 2001. Potrivit articolului menționat „Sunt considerate ca obținute în întregime în Comunitate sau în România următoarele: a) produsele minerale extrase din solul sau subsolul lor marin; b) produsele vegetale recoltate acolo; c) animalele vii născute și crescute acolo; d) produse ale animalelor vii crescute acolo; e) produsele obținute din vânătoare și din pescuit; f) produse ale pescuitului marin și alte produse scoase din mare în afara apelor teritoriale ale Comunității sau ale României de către vasele lor.

g) produsele fabricate la bordul vaselor lor uzină exclusiv din produsele la care se face referire la pct. f); h) articolele uzate, colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri; i) deșeurile și reziduurile rezultate din operațiuni de producție; j) produsele extrase din solul sau subsolul marin în afara apelor lor teritoriale, cu condiția ca ele să aibă drepturi de exploatare exclusivă a acelui sol sau subsol; k) mărfurile produse acolo, exclusiv din produsele menționate la pct. a) - j)”. Din analiza gramaticală și logică a textului de lege citat rezultă că singura ipoteză în care se regăsesc anvelopele uzate este cea de la lit. h)) („anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri”), orice altă categorie de produse, de la lit. a)- g) și i) – k), fiind alte produse decât anvelopele (uzate sau neuzate).

În consecință, reclamanta-recurentă nu putea susține că nu ar fi existat condiția „reșapării sau folosirii ca deșeuri” a anvelopelor pentru a beneficia de scutirea de taxe vamale, astfel că în mod legal a fost stabilită datoria fiscală a acesteia, în cadrul procedurii pre văzută de art. 100 C. vam. De altfel, această soluție a fost adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, într-o speță similară, soluționată prin Decizia nr. 3601 din 7 iunie 2005, în cadrul Dosarului nr. 6883/2004. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.M.P.R. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat . Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2009.