ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2683/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța la data de 15 mai 2008, reclamanta SC S.R. SRL Constanța a solicitat anularea deciziei nr. 19 din 26 martie 2008 emisă de D.G.F.P. Constanța – Serviciul de soluționare contestații și, în consecință, anularea deciziei de regularizare din 29 ianuarie 2008 și a procesului verbal de control din 28 ianuarie 2008, emise de Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale- Serviciul Antifraudă Fiscală Vamală- Obligațiile fiscale contestate au constat în drepturile vamale (taxe vamale, comision vamal, T.V.A.

și accesorii) calculate retroactiv pentru 38 de operațiuni de import definitiv de anvelope uzate de proveniență germană, efectuate în perioada 2003 – 2006, în cuantum total de 548.716 RON. În esență, reclamanta a susținut că la momentul efectuării lor, pe baza documentației depuse, importurile au beneficiat de regim vamal preferențial, având ca obiect mărfuri de origine comunitară, cu o destinație pe care autoritatea vamală a cunoscut-o de la bun început, dar ulterior, în mod nelegal, au fost stabilite obligații vamale suplimentare, cu motivarea că destinația bunurilor importate ar fi fost schimbată. Prin sentința nr. 1080 din 03 iulie 2008, Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 989/CA din 18 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată, reținând, în esență, că reclamanta nu a respectat condiția de acordare a facilităților tarifare prevăzută în art. 5 alin. (1) lit. b) din protocolul privind definirea produselor originare, Anexă la Acordul instituind asocierea între România și Statele membre ale Uniunii Europene, în sensul că a vândut anvelopele uzate în starea în care se aflau la data efectuării importului, fără a le reșapa sau utiliza ca deșeuri, conform textului normativ menționat. 2.Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 3081 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC S.R.

SRL Constanța împotriva Sentinței nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că recurenta a susținut că mărfurile ce au făcut obiectul importurilor verificate au beneficiat de scutirea de taxe vamale în calitate de "produse obținute în întregime în Comunitate", în sensul art. 5 din Protocolul nr. 4, anexă la Acordul European, ce instituie asocierea între România, pe de o parte și Comunitatea Europeană și statele membre, pe de altă parte, ratificat prin O.U.G. nr. 192/2001. A apreciat instanța de recurs că, din analiza gramaticală și logică a textului de lege, rezultă că singura ipoteză în care se regăsesc anvelopele uzate este cea prevăzută la litera h), respectiv anvelope uzate destinate reșapării sau folosirii ca deșeuri, la literele a)-g) și i) – k), fiind vizate alte produse decât anvelopele.

În atare condiții, recurenta nu poate susține că nu ar fi existat condiția "reșapării sau folosirii ca deșeuri" a anvelopelor pentru a beneficia de scutirea de taxe vamale, astfel că în mod legal a fost stabilită datoria fiscală a acesteia, în cadrul procedurii prevăzute de art. 100 din C. vam. 3.Calea de atac de retractare exercitată în cauză Împotriva deciziei de recurs, recurenta-reclamantă a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, referitoare la încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

În motivarea căii de atac, revizuenta a invocat încălcarea prevederilor Protocolului nr. 4 privind definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, arătând că anvelopele importate nu sunt „articole uzate” în sensul art. 5 alin. (1) lit. h) din Protocol, ci „alte mărfuri produse acolo”, prevăzute la litera k) a aceluiași articol.

De asemenea, revizuenta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din Regulamentul nr. 1697/1979, așa cum au fost interpretate de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cazul Foto Frost, în sensul că un contribuabil are dreptul de a fi scutit de recuperarea taxelor în cazul unui control „a posteriori”, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) taxele să fi fost percepute ca urmare a unei erori comise de autoritățile vamale; b) contribuabilul să fi acționat cu bună credință, "cu alte cuvinte acesta nu a fost în măsură să defecteze eroarea autorităților vamale"; c) declarația vamală să fi fost corect întocmită și în conformitate cu reglementările în vigoare.

În speță, condițiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Regulamentul nr. 1697/1979, astfel cum au fost analizate în hotărârea Foto Frost, sunt îndeplinite cumulativ, întrucât: a) eroarea comisă de autoritățile vamale consta în încadrarea greșită a mărfurilor impozabile la art. 5 lit. h) din Protocolul nr. 4; b) buna credință a contribuabilului rezultă din împrejurarea că aceasta a anexat la declarația vamală toate documentele care atesta caracterul "originar" al produselor și scopul importului, respectiv comercializare, și, în sfârșit, c) declarația vamala a fost întocmită conform cu reglementările legale în vigoare, aspect necontestat în cauză.

În fine, revizuenta a invocat încălcarea principiului proporționalității, precizând că valoarea celor 37 de importuri a fost de aproximativ 70.000 euro, iar valoarea drepturilor vamale stabilite în sarcina sa depășește 5 miliarde și jumătate de RON vechi (157.000 euro la data controlului vamal – martie 2008). 4.Apărările intimatei-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă, arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, referitoare la încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. Argumentul esențial a fost acela că, în virtutea principiului neretroactivității legii, deși la momentul încheierii actelor administrative contestate România era membră a Uniunii Europene, pentru operațiunile vamale suspuse controlului, nu era aplicabilă legislația comunitară, acestea fiind anterioare aderării.

După ce a făcut referire la coordonatele raportului dintre dreptul național și dreptul comunitar, intimata a arătat că revizuenta a beneficiat de facilități vamale conform legislației care s-a succedat pe parcursul derulării operațiunilor, ultimul act normativ fiind Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr. 7607/2006. Regimul vamal de import cu facilități vamale a fost acordat avându-se în vedere dispozițiile art. 68 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 privind C. vam., ulterior abrogată prin Legea nr. 86/2006. În timpul controlului vamal ulterior s-a constatat însă că anvelopele importate au fost vândute în starea în care au fost importate, încălcându-se astfel prevederile art. 68 alin. (1) și art. 71 C. vam.

și ale art. 5 din Protocolul anexă la Acordul european de asociere, prin schimbarea destinației pentru care au fost importate. Referitor la interpretarea dată de revizuentă normelor care definesc noțiunea de „produse originare”, intimata a arătat că anvelopele uzate pot fi încadrate exclusiv în art. 5 alin. (1) litera h) din protocol, iar nu la litera k) , în sensul urmărit de parte. II.Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Analizând motivele invocate de revizuentă și apărările intimatei prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că revizuirea este întemeiată.

1.Argumente de fapt și de drept relevante 1.1. Asupra admisibilității revizuirii Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României”.

Cazul de revizuire instituit prin textul legal menționat a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu și urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a procedurii căii de atac extraordinare, de retractare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză (cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C-23/2004, hotărârea din 16 martie 2006). În speță, condiția evocării fondului, impusă de art. 322 C. proc.

civ. pentru revizuirea hotărârilor pronunțate în recurs este îndeplinită, pentru că, deși Înalta Curte a respins recursul împotriva sentinței Curții de Apel Constanța, ca nefondat, a efectuat o proprie interpretare a art. 5 din Protocolul nr. 4, anexă la Acordul european instituind asocierea dintre România, pe de o parte și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin O.U.G.nr. 192 din 27 decembrie 2001. Revizuenta a invocat, în concret, încălcarea unor norme referitoare la noțiunea de „produse originare” din perspectiva încadrării bunurilor importate în prevederile art. 5 alin. (1) lit. k) din Protocol, a condițiilor prevăzute în art. 5 alin. (2) din Regulamentul nr. 1697/1979 și a principiului proporționalității, care nu au format obiect de analiză în recurs, astfel că nu se pune problema încălcării principiului puterii de lucru judecat sau al securității juridice.

Înalta Curte mai reține că apărarea pe care a făcut-o intimata prin raportare la principiul neretroactivității legii comunitare nu este întemeiată, pentru că, deși importurile supuse controlului vamal ulterior au fost anterioare aderării României la Uniunea Europeană, în perioada respectivă era în vigoare Protocolul referitor la definirea noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul de asociere, ratificat prin O.U.G. nr. 192/2001, publicată în M. Of., nr. 849/29.12.2001, adoptat tocmai în scopul armonizării legislației în spațiul comunitar, în domeniul supus analizei, în vederea aderării. 1.2.

Asupra temeiniciei revizuirii Problemele de drept ce se impuneau a fi lămurite pentru corecta dezlegare a raportului de drept fiscal-vamal dedus judecății vizau, pe de o parte, încadrarea tarifară a bunurilor importate de revizuentă în cadrul operațiunilor vamale supuse controlului ulterior și, pe de altă parte, respectarea principiului legalității, proporționalității și a celorlalte coordonate ale dreptului la o bună administrare cu ocazia emiterii actelor fiscale contestate, în contextul exigențelor impuse de libera circulație a mărfurilor comunitare.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Protocolul nr. 4, la care s-a făcut referire mai sus, sunt considerate ca obținute în întregime în Comunitate sau în România următoarele: a) produsele minerale extrase din solul sau subsolul lor marin; b) produsele vegetale recoltate acolo; c) animalele vii născute și crescute acolo; d) produse ale animalelor vii crescute acolo; e) produsele obținute din vânătoare și din pescuit; f) produse ale pescuitului marin și alte produse scoase din mare în afara apelor teritoriale ale Comunității sau ale României de către vasele lor.

g) produsele fabricate la bordul vaselor lor uzină exclusiv din produsele la care se face referire la pct. f); h) articolele uzate, colectate acolo, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri; i) deșeurile și reziduurile rezultate din operațiuni de producție; j) produsele extrase din solul sau subsolul marin în afara apelor lor teritoriale, cu condiția ca ele să aibă drepturi de exploatare exclusivă a acelui sol sau subsol; k) mărfurile produse acolo, exclusiv din produsele menționate la pct. a)-j). Instanța de recurs s-a limitat la a verifica incidența în cauză a prevederilor literei h) pornind exclusiv de la terminologia folosită – „anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri”- fără a analiza sensul conceptului de „mărfuri produse acolo”, prevăzut la litera k) a aceluiași articol.

În accepțiunea art. 1 din Protocol, „mărfuri” înseamnă atât materialele cât și produsele, iar „produse” desemnează produsul obținut, chiar dacă este destinat pentru folosire ulterioară într-o altă operațiune de producție. În speță, revizuenta a importat anvelope uzate, pe care ulterior le-a vândut ca atare, fără a le supune reșapării sau a le folosi ca deșeuri, adică potrivit destinațiilor avute în vedere în art. 5 alin. (1) lit. h). Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul de fond rezultă însă că în niciuna dintre declarațiile vamale sau în celelalte documente prezentate cu ocazia vămuirii mărfurilor, pe baza cărora a obținut regimul vamal preferențial, revizuenta nu a indicat una dintre aceste destinații pe care ulterior să o fi modificat fără temei.

Dimpotrivă, în contractele încheiate cu partenerul german s-a menționat expres că obiectul contractelor este livrarea unor cantități de anvelope second-hand pentru comercializare și pentru fiecare lot de anvelope importate au fost întocmite procese-verbale de constatare, în temeiul art. 7 alin. (2) din H.G.nr. 437/1992, și al Capitolului IV, parag. (13) din Normele R.N.T.R.-2 „Condiții tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România”, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 566/2000, prin care reprezentantul Registrului Auto Român, cu semnătura reprezentantului vamal și a importatorului, a stabilit numărul de anvelope „ce pot fi reutilizate în scopul în care au fost construite” și comercializate în acest scop, respectiv montarea pe vehicule.

În mod corespunzător, în declarațiile vamale de import apare, la rubrica privind descrierea mărfurilor, mențiunea „anvelope pentru autoturisme (uzate)”. Anvelopele uzate importate în scopul revânzării se încadrează în noțiunea de „marfă”, cu accepțiunea generală de material sau produs destinat schimbului prin intermediul vânzării- cumpărării. Prin urmare, având în vedere că, pe de o parte, art. 5 alin. (1) lit. h) se referă exclusiv la articole uzate destinate recuperării materiilor prime, cu precizările menționate în cazul particular al anvelopelor uzate și, pe de altă parte, că art. 5 alin. (1) lit. k) din protocol nu face distincție între mărfurile noi sau uzate ori în funcție de tipul de marfă, Înalta Curte constată că, prin analiza regimului tarifar aplicabil exclusiv din perspectiva literei h), decizia de recurs a fost pronunțată cu încălcarea principiului comunitar al liberei circulații a mărfurilor, căruia i se subsumează reglementările analizate mai sus.

În altă ordine de idei, cererea de revizuire este întemeiată și prin prisma încălcării principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse și interesul general ce trebuie ocrotit, consacrat în dreptul comunitar ca o regulă generală menită să asigure un echilibru rezonabil între interesul general și drepturile subiective ori interesele private cu care acesta ar putea veni în concurs, în virtutea căruia măsurile dispuse de autoritățile fiscale și vamale nu trebuie să depășească ceea ce este necesar și rezonabil în vederea atingerii scopului de a urmări, preveni și împiedica în mod eficient afectarea bugetului statului sau al comunității.

Or, în contextul factual și normativ expus mai sus, în condițiile în care regimul vamal preferențial a fost acordat de autoritatea vamală pe baza documentației întocmite în mod corect și cu bună credință de contribuabil, drepturile vamale suplimentare stabilite ulterior pe baza unei interpretări diferite a normelor legale de către aceeași autoritate vamală, în cuantum de aproximativ două ori mai mare decât valoarea importurilor, constituie o povară excesivă impusă contribuabilului în raport cu scopul urmărit. 2.Temeiul legal al soluției adoptate în revizuire Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 326 – 327 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite cererea de revizuire și va schimba decizia atacată, în sensul admiterii recursului, modificării sentinței recurate și admiterii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de SC S.R. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 3081 din 03 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal . Schimbă decizia atacată în sensul că admite recursul declarat de SC S.R. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 989/CA din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal . Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei SC S.R. SRL Constanța și anulează Decizia din 26 martie 2008 a D.G.F.P. Constanța – Serviciul de Soluționare Contestații, Decizia de regularizare din 29 ianuarie 2008 și Procesul-verbal de control din 28 ianuarie 2008 emise de Direcția regională pentru Accize Operațiuni Vamale Constanța Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai 2010