ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4225/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4225/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr.l30/CA din 11 februarie

2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată

de reclamanta SC A.T. SA, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și A.N.V., D.R.V.

Galați, Serviciul Antifraudă Vamală reținând, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a

solicitat: anularea procesului-verbal de control nr. 10705 din 11 mai 2007 întocmit

de reprezentanții A.N.V.-D.R.V. Galați, a deciziei nr. 10719 din 11 mai 2007

emisă de D.R.V. Galați pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de controlul vamal, emisă în baza procesului-verbal de control susmenționat

și a deciziei nr. 197 din 9 iulie 2007 emisă de A.N.A.F., prin care a fost

respinsă contestația formulată de societate împotriva procesului-verbal de

control și deciziei de regularizare; obligarea pârâtelor la restituirea

drepturilor vamale încasate, ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor art.

117 lit. d) C. proc. fisc., precum și la plata dobânzii în procent de 0,1%,

potrivit art. 124 raportat la art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., calculată de

la data plății și până la restituirea efectivă a sumelor respective.

Reclamanta contestatoare a introdus în

țară în perioada 2002-2006, în regim vamal suspensiv de perfecționare activă,

respectiv cu suspendarea obligației achitării drepturilor de import, diferite

cantități de tablă pentru a fi utilizată în vederea obținerii de produse

compensatoare constând în

corpuri de navă și

nave maritime.

Rata de randament scontată de societate și

declarată în autorizația de perfecționare activă emisă de autoritățile vamale a

fost de 68 - 96%.

Din probatoriul administrat în cauză a

rezultat faptul că procentajul de pierderi tehnologice a fost mult mai mic

decât cel declarat inițial, iar, în cadrul procesului de perfecționare activă a

rezultat, pe de o parte, un produs compensator principal și, pe de altă parte,

un produs compensator secundar, nedeclarat de societate și calificat de aceasta

drept rest tehnologic, pierdere în sensul art. 187 lit. c) și art. 195 alin. (4)

teza întâi din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat

prin H.G. nr. 1114/2001.

Instanța de fond a reținut că, potrivit

art. 113 C. vam. al României, Legea nr. 141/1997, rata de randament reprezintă

cantitatea sau procentajul de produse compensatoare, principale și secundare,

rezultate din procesul de perfecționare activă a unor cantități determinate de

mărfuri importate.

În cauza dedusă judecății, instanța a

reținut că, așa cum rezultă din probatoriul administrat, în urma prelucrării

materiei prime, au rezultat și produse compensatoare secundare, care nu au fost

cuprinse în rata de randament declarată de reclamantă, astfel că rata declarată

nu este reală și, în consecință, este nejustificată.

Astfel, a reținut instanța că în mod

corect autoritățile pârâte au procedat la calcularea și reținerea drepturilor

vamale de import datorate de societate pentru cantitatea de produse

compensatoare secundare obținute în urma procesului de perfecționare activă,

care au fost introduse în circuitul economic intern și pentru care nu au fost

achitate drepturile de import datoare în mod legal, devenind astfel incidente

prevederile art. 195 alin. (4) teza a doua din Regulamentul de aplicare a

Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001.

Sub acest

aspect, a reținut Curtea de apel că regimul vamal suspensiv

încetează dacă mărfurile plasate sub acest regim sau produsele

compensatoare ori transformate obținute primesc în mod legal o altă destinație

vamală sau un alt regim vamal. În cauză, însă, produsele compensatoare

secundare rezultate în urma procesului de perfecționare activă a tablelor

navale au primit în mod nelegal o altă destinație fiind introduse prin

comercializare pe piața internă în circuitul economic rară ca reclamanta să

solicite autorității vamale competente acordarea unui nou

regim sau unei noi destinații vamale. A reținut

instanța că reclamanta nu a

respectat obligația legală ce îi revenea

potrivit art. 93 C. vam., Legea nr. 141/1997 de a informa de îndată autoritatea

vamală

asupra modificărilor intervenite și

de a solicita un alt regim vamal sau o altă

destinație vamală pentru

produsele compensatoare rezultate în urma operațiunii de perfecționare activă

în momentul declarării faptului că a lichidat în totalitate operațiunile de

perfecționare activă.

În privința majorărilor de întârziere și

penalităților reținute în sarcina societății prin decizia de regularizare

contestată, a reținut Curtea de apel că acestea reprezintă un accesoriu al

debitului principal calculat, astfel că sunt corect și legal stabilite conform

principiului

accesorium sequitur principale

.

Împotriva sentinței civile nr. 130/CA din

11 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul

legal, reclamanta SC A.T. SA, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 și art. 304

1

C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în

considerarea acelorași argumente expuse în fața instanței de fond.

În esență, recurenta-reclamantă susține că

atât autoritățile vamale cât

și instanța de

fond au interpretat eronat dispozițiile legale! incidente cauzei,

întrucât

rata de randament declarată de societate este justificată și societatea avea

obligația, conform art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 16/2001, de a vinde

societăților specializate în reciclarea deșeurilor industriale resturile

tehnologice rezultate în urma tăierii tablei importate în regim de

perfecționare activă.

Susține

recurenta-reclamantă că au fost interpretate greșit prevederile art. 187 lit. b)

și c) și art. 195 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Codului

vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, întrucât legislația

nu definește noțiunile de „pierderi tehnologice" și „resturi

tehnologice" și că noțiunea de „rest" presupune existența unor bunuri

fizice.

Mai susține recurenta-reclamantă că A.N.V.

nu are competența de a stabili obligații pentru resturile rezultate în urma

procesului de perfecționare activă.

Mai susține recurenta-reclamantă că actele

contestate se fundamentează pe confuzia făcută între resturile tehnologice

(deșeuri) și produsele compensatorii secundare și că resturile tehnologice nu

pot fi calificate drept produse compensatoare în considerarea faptului că

acestea au fost vândute pe piața internă.

Recurenta-reclamantă susține că rata de

randament declarată este justificată și că a fost confirmată de autoritățile

vamale prin procesele-verbale încheiate cu ocazia diverselor controale

efectuate și că este cunoscut de către autoritățile vamale faptul că procesul

tehnologic presupune obținerea de resturi tehnologice.

Față de motivul prevăzut de art. 304 pct. 10

C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra unor mijloace de probă hotărâtoare, și anume: adresa nr. 16.562/2003

a Direcției Generale a Vămilor și adresa A.N.A.F. nr. 22558, 2327 din 2 mai 2007,

iar soluția recurată a fost dată atât cu ignorarea acestor mijloace de probă

cât și a dispozițiilor legislației în vigoare.

În drept recurenta-reclamantă a invocat

dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 și 10, art. 304

1

, art. 305 și

art. 312 C. proc. civ., ale art. 187 lit. c) și

art. 195 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al

României,

aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, art. 5 lit. c) din O.U.G. nr.

16/2001, art. 93 C. vam., Legea nr. 141/1997 și ale art. 117, art. 120 și art.

124 C. proc. fisc.

În susținerea cererii de recurs,

recurenta-reclamantă a depus actele contestate, autorizația de perfecționare

activă, trei procese-verbale de control din 2005, adresele emise de fost D.G.V.

și A.N.A.F. cu privire la care se susține că nu ar fi fost luate în considerare

de instanța fondului.

Intimata-pârâtă Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume propriu și pentru intimata-pârâtă A.N.V.,

a depus

întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, pentru

reiterând susținerile de la

fond.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de

recurs invocate de recurenta-reclamantă, în raport cu prevederile art. 304 pct.

9 și art. 304 C. proc. civ. (art. 30 pct. 10 C. proc. civ., invocat de

recurentă a fost abrogat), în limitele dispozițiilor legale aplicabile

raporturilor juridice deduse judecății, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Este necontestat faptul că societatea, în

perioada 2002-2006, în urma procesului de perfecționare activă a tablelor

navale importate cu regim de suspendare la plata drepturilor de import a

obținut atât produse compensatoare principale, constând în corpuri de nave și

nave maritime, precum și „resturi tehnologice" constând în: (1) resturi ce

nu pot fi identificate fizic, în sensul art. 187 lit. c) din Regulamentul

aprobat prin H.G. nr. 1114/2001; (2) resturi tehnologice identificabile fizic

sau deșeuri metalice, fâșii și bucăți de tablă ce nu au mai putut fi utilizate,

care au fost comercializate pe piața internă prin vânzare către societăți

specializate în reciclarea deșeurilor metalice.

Conform principiului tempus regit actum, raporturile

juridice ce fac obiectul prezentei cauze s-au derulat sub imperiul

dispozițiilor Codului vamal al României, aprobat prin Legea nr. 141/1997 (în

prezent abrogat și înlocuit de Codul vamal al României aprobat prin Legea nr. 86/2006)

și ale Regulamentului de aplicare a Codului vamal, aprobat prin H.G. nr. 1114/2001

(în prezent, abrogat, prin H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de

aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Legea nr. 86/2006).

Potrivit art. 187 lit. b) și c) din

Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, în sensul prevederilor

referitoare la „Perfecționarea activă", prin produse compensatoare

secundare se înțeleg „produsele compensatoare, altele decât cele pentru care a

fost autorizat regimul de perfecționare activă, dar care rezultă în mod necesar

din procesul de perfecționare", iar prin pierderi se înțelege „partea din

mărfurile importate care este distrusă și dispare în cursul operațiunii de

perfecționare activă, în

special prin

evaporare, uscare, eșapare sub formă de gaz sau prin trecere în

apa de

spălare".

Potrivit art. 195 alin. (4) din

Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1114/2001: „în cazul în care rata de

randament justifică cantitățile de mărfuri plasate sub regim de perfecționare

activă, resturile tehnologice rezultate din acțiunile de transformare sau de

prelucrare sunt considerate pierderi normale pentru care nu se datorează

drepturi de import. Dacă în urma verificării rata de randament nu este

justificată pentru cantitățile de mărfuri plasate sub regim de perfecționare

activă, care intră în componența

produselor

compensatoare și care nu pot fi considerate pierderi normale, se

calculează

si se încasează drepturile de import calculate pe baza elementelor de taxare

specifice acestor mărfuri".

Din interpretarea dispozițiilor art. 187

lit. a)-c) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, rezultă că, în

urma procesului de perfecționare activă, pot fi obținute: a) produse

compensatoare principale; b) produse compensatoare secundare; c) pierderi.

Astfel fiind, în sensul celor reținute și

de Curtea de apel, este evident faptul că tabla navală importată de

recurenta-reclamantă, prin procesul de perfecționare activă, putea fi

transformată în unul sau altul dintre tipurile de produse definite la art. 187

lit. a) și b) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1114/2001 (produse

compensatoare principale și/sau produse compensatoare secundare) cu consecința

rezultatului unor pierderi, în sensul art. 187 lit. c) din același Regulament,

fiind exclusă posibilitatea producerii oricăror alte rezultate.

Potrivit

dispozițiilor citate anterior, pierderile, în sensul art. 187 lit. c) din Regulamentul

aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, nu au o existență fizică,

întrucât ele constau în partea din marfa care este distrusă și dispare

în cursul operațiunii de perfecționare activă.

Or, așa cum am arătat anterior, este de

necontestat faptul că în urma prelucrării tablei navale importate,

recurenta-reclamantă a obținut produse compensatoare principale, corpuri de

navă și nave maritime, și au rezultat pierderi, constând în „distrugerea"

și „dispariția" normală a unei

părți

din marfa. În același timp însă, chiar recurenta-reclamantă nu contestă

faptul

că în urma prelucrării a rezultat o parte de „resturi tehnologice normale sau

deșeuri metalice", constând în „fișe și bucăți de tablă ce nu au putut fi

utilizate". Rezultă, deci, că procesul de prelucrare a generat trei

categorii de rezultate. Două dintre rezultatele obținute (corpurile de navă și

nave maritime, respectiv pierderile) pot fi încadrate în ipoteza prevederilor

art. 187 lit. a), produse compensatoare principale și, respectiv

lit. c) pierderi.

În schimb

cea de-a treia categorie de rezultate, cu privire la

care

societatea susține că sunt resturi tehnologice normale sau deșeuri metalice,

constând în „fișe și bucăți de tablă ce nu au putut fi utilizate",

recurenta-reclamantă pretinde că atât autoritățile vamale cât și instanța de

fond în mod greșit le-au considerat a fi produse compensatoare secundare.

Înalta Curte reține însă că întemeiat și

legal instanța de fond a reținut că aceste resturi tehnologice reprezintă

produs compensator secundar în sensul art. 187 lit. b) din Regulamentul aprobat

prin H.G. nr. 1114/2001, obținut în cadrul procesului de perfecționare activă,

care nu a fost declarat de societate și pentru care aceasta nu a solicitat un

nou regim vamal sau o nouă destinație finală, dar pe care l-a comercializat pe

piața internă prin vânzare către societăți comerciale specializate în

reciclarea deșeurilor metalice.

Pe cale de consecință, în mod corect s-a

apreciat că nu este justificată rata de randament - procentaj de produse

compensatoare obținute (conform

art. 113 C.

vam.), declarată de societate, pentru a se face aplicarea

art. 194 alin.

(1) teza întâi din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, referitoare la

considerarea resturilor tehnologice ca pierderi normale pentru care nu se datorează

drepturi de import.

Astfel, au devenit incidente dispozițiile

art. 194 alin. (1) teza a 2-a din

Regulament,

conform cărora „dacă în urma verificării rata de randament nu

este

justificată pentru cantitățile de mărfuri plasate sub regim de perfecționare

activă, care intră în componența produselor compensatoare și care nu pot fi

considerate pierderi normale, se calculează și se încasează drepturile de

import calculate pe baza elementelor de taxare specifice acestor mărfuri".

Pentru a reține incidența acestor

dispoziții legale, atât autoritățile vamale, cât și instanța de fond, în

considerarea situației de fapt constatate, au avut în vedere prevederile art.

155 alin. (1) și (2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, reținând

că produsele compensatoare secundare obținute, prin introducere în circuitul

economic intern, au primit în mod nelegal o altă destinație, fără a se solicita

un nou regim vamal și fără a fi informate autoritățile vamale, conform art. 93 C.

vam., astfel că societatea datorează drepturi de import.

Este adevărat că potrivit art. 5 lit. c)

din O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile,

„deținătorii de deșeuri industriale reciclabile, persoane juridice, sunt

obligați să asigure strângerea, sortarea și depozitarea temporară a acestora,

cu respectarea normelor de protecție a mediului și a sănătății populației,

precum și reintroducerea lor în circuitul productiv prin [...] predarea către

agenții economici specializați, autorizați pentru valorificare, a deșeurilor

industriale reciclabile, pe baza documentelor de proveniență.

Însă aceste dispoziții legale invocate de

recurenta-reclamantă se referă la deșeurile industriale reciclabile existente

în mod legal pe piața internă, astfel că ele nu sunt de natură a înlătura

incidența dispozițiilor

legislației vamale

menționate în cuprinsul prezentei decizii care se referă la

determinarea

taxelor vamale și a drepturilor de import asupra mărfurilor introduse în țară

în regim de perfecționare activă. Cu referire la speță, aceste dispoziții sunt

incidente și incumbă recurentei-reclamante obligația de preda deșeurile

societăților specializate numai subsecvent stabilirii noului regim vamal,

conform destinației date produselor compensatoare secundare obținute în urma

prelucrării mărfurilor importate în regim de perfecționare activă.

Nu poate fi primită critica

recurentei-reclamante referitoare la faptul

că

instanța de fond nu s-a pronunțat expres asupra adreselor emise de A.N.V.

și

A.N.A.F., depuse la dosar, întrucât conform art. 261 alin. (1) C. proc. civ.,

hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care au fost

înlăturate cererile părților, însă aceasta nu înseamnă că instanța este

obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, acestea putând fi

sistematizate în funcție de legătura lor logică și juridică, cerință

îndeplinită în privința sentinței civile recurate.

Față de cele arătate, Înalta Curte

constată că sentința civilă pronunțată de Curtea de Apel Constanța este legală

și temeinică și că nu subzistă motive de casare în sensul art. 304

1

C.

proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

SC A.T. SA.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.T. SA

împotriva sentinței civile nr. 130/CA din 11 februarie 2008 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

noiembrie 2008.