ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 479/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamanta SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele M.E.F. – A.N.A.F. și D.R.V.B., solicitând Instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 142 din 21 iulie 2005 a M.F.P. - A.N.A.F. București și a procesului - verbal de control vamal definitiv din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V.B., ca fiind nelegale și netemeinicie. Acțiunea formulată de reclamantă a format obiectul Dosarului inițial nr. 485/F/2005 al Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. În acel dosar reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a invocat excepția nelegalității actului de control atacat prin care s-au stabilit în sarcina sa datorii fiscale.

În motivarea acțiunii, pe fond, reclamanta a arătat că procesul - verbal de control vamal atacat, este netemeinic și nelegal, deoarece: D.R.V.B. a efectuat două controale la societatea reclamantă privind aceleași aspecte, la un interval de circa 2 ani, verificând operațiunile vamale, mai întâi la 8 mai 2003, apoi la 5 aprilie 2005, iar în urma primului control a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu o plângere penală, împotriva administratorului societății P.G., iar soluția dată a fost de neîncepere a urmăririi penale, reținându-se că fapta nu există. S-a mai arătat că cel de-al doilea control efectuat, după 2 ani de la primul control a avut același obiect, dar s-a desfășurat cu încălcarea principiului constituțional care prevede că nimeni nu poate fi cercetat de 2 ori pentru aceeași faptă de același organ și la momente diferite.

Se susține că deși, în urma primului control nu s-a stabilit că societatea ar datora vreo sumă de bani cu titlu de diferențe de taxe vamale, diferențe de T.V.A., dobânzi sau penalități, procesul - verbal încheiat după cel de-al doilea control, reține o stare de fapt care nu corespunde realității, reclamanta susținând că a respectat întru totul dispozițiile revăzute de art. 40 și art. 45 C. vamal și că a pus la dispoziția organului de control și la momentul importului toate actele pe care le deține - unicele facturi emise și semnate de vânzător și acceptate de cumpărător, și cu facturile respective a făcut dovada prețului de achiziționarea mărfurilor - flori și verdeață din import. A mai arătat că în mod greșit a considerat organul de control că diferențele de valoare dintre facturile existente la SC V.C.

SRL și facturile existente la SC L.G., sunt imputabile în exclusivitate societății contestatoare și că, în mod abuziv și discriminator i s-a acordat credibilitate exportatorului în detrimentul comerciantului român. Reclamanta a invocat și faptul că la data controlului din 5 aprilie 2005, SC V.C. SRL se afla în reorganizare judiciară fiind dispusă deschiderea procedurii judiciare a reorganizării societății reclamante, de la data de 15 februarie 2005 fiind suspendate de drept toate operațiunile pentru realizarea creanțelor asupra debitorului, conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 64/1995.

Curtea de Apel Brașov, prin sentința nr. 485/ CA din 18 septembrie 2006 a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Sibiu, judecătorul sindic, care la rândul său, a constatat propria necompetență materială, iar prin sentința nr. 2598 din 27 noiembrie 2006 a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două Instanțe. Prin Decizia nr. 762 din 7 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Curtea de Apel Brașov, reluând judecarea cauzei, a soluționat, ca și chestiune prealabilă, excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, prin încheierea din 27 aprilie 2007, respingând-o motivat.

Prin sentința nr. 72/ F din 11 iunie 2007 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL și a dispus anularea actelor atacate și anume Decizia nr. 142 din 21 iulie 2005 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C.B. și procesul - verbal de control din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V.B. Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că din verificarea celor 2 facturi care privesc valoarea mărfii, se constată ca prețurile din factura societății exportatoare SC L.G. din Italia sunt de 7,4 ori mai mari decât cele din factura înregistrată în contabilitatea societății reclamantă falită.

A mai reținut că, din analiza actelor de proveniență a mărfurilor importate de reclamantă rezultă că acestea poartă ștampile vamale și au fost achitate cu Ordine de plată valutare externe pe care partea italiană le-a confirmat, iar cantitățile respective de mărfuri au fost recepționate fiind confirmate cantitățile din facturi chiar de către Inspectorii D.R.V. Brașov prin Notele de constatare întocmite. A mai constatat Instanța că pentru aceste cantități și pentru valoarea achitată cu Ordin de plată, s-au achitat taxele vamale și T.V.A. - ul, astfel încât nu se poate reține că reclamanta ar datora alte sume, decât cele deja achitate.

A concluzionat Instanța de Fond că, față de prevederile art. 40 și art. 45 C. vamal, față de documentele puse la dispoziție organului de control de către reclamantă, raportat la întregul probatoriu de la dosar, acțiunea reclamantei este întemeiată și legală, că actul de control atacat nu reflectă realitatea, iar sumele reținute cu titlul de taxe vamale și T.V.A. sunt nedatorate, iar ca urmare, și sumele reținute prin actul de control cu titlul de majorări și penalități sunt nelegale. În termen legal, împotriva încheierii din 27 aprilie 2007 a declarat de recurs reclamanta SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL, iar împotriva sentinței nr. 72/ F din 11 iunie 2007 a Curții de Apel Brașov, au declarat recurs pârâtele A.N.A.F.

prin D.G.F.P.J.B. și A.N.V. prin D.R.A.O.V.B. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., SC R.A. SRL în calitate de lichidator judiciar al reclamantei SC V.C. SRL a criticat pentru nelegalitate încheierea din 27 aprilie 2007 prin care Curtea de Apel Brașov a respins excepția de nelegalitate a actului de control din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V.B., invocată de reclamantă, prin lichidator judiciar, arătându-se că probatoriul administrat infirmă soluția Instanței. Potrivit actului din 12 iunie 2007 această recurentă a renunțat la judecarea căii de atac promovate împotriva sus amintitei încheieri, astfel că în temeiul art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 246 C. proc. civ. Instanța de control judiciar va lua act de renunțarea la judecată.

Cererea de recurs formulată de A.N.V. a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., iar în motivarea ei s-a arătat că prețul efectiv plătit pentru mărfurile importate de reclamantă este cel menționat în facturile provenite din Italia și nu, așa cum reține Instanța de Fond, cel din facturile prezentate la vama română, că la data controlului vamal ulterior nu erau operabile dispozițiile art. 42 din Legea n. 64/1995 pentru a fi suspendate de drept toate acțiunile pentru realizarea creanțelor asupra debitorului întrucât abia prin încheierea din 18 octombrie 2005 a Tribunalului Sibiu (Dosarul nr. 368/2005) s-a dispus începerea procedurii falimentului, precum și că, în opinia recurentei, este nerelevant pentru angajarea răspunderii administrativ - fiscale faptul că împotriva administratorului societății reclamante s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pe temeiul că nu a săvârșit o faptă penală în legătură cu importurile care au stat la baza procesului - verbal de control.

Invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta A.N.A.F. a criticat soluția Instanței de contencios a Curții de Apel Brașov pentru ignorarea de către aceasta a forței probante evidente a documentelor transmise de autoritatea vamală italiană, în raport de care D.R.V.B. a calculat în mod corect drepturile vamale aferente diferențelor între sumele din facturile provenite din Italia și cele prezentate de intimata - reclamantă. S-a mai precizat că certitudinea existenței datoriei vamale nu poate fi răsturnată de împrejurarea că administratorul intimatei a fost scos de sub urmărire penală, astfel că actele administrativ - fiscale contestate sunt temeinice și legale și se impune a fi menținute.

Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentele A.N.V. și A.N.A.F., dar și în virtutea art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței atacate. În urma administrării unui probatoriu ce a fost atent analizat, judecătorul fondului a stabilit în mod corect că temeinicia și legalitatea procesului - verbal de control definitiv din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V. Brașov și a Deciziei A.N.A.F. nr. 142 din 21 iulie 2005 pot fi verificate în raport de documentele puse la dispoziția organului vamal la data controlului. Nu în ultimul rând, s-a reținut că, de două ori, au făcut obiectul controlului aceleași operațiuni derulate de societatea reclamantă, respectiv la 8 mai 2003 și la 5 aprilie 2005 și doar în urma acestei ultim control s-au constatat nereguli.

SC V.C. SRL a importat, în perioada ianuarie 2002 - martie 2003, flori și verdeață, având ca furnizor firma SC L.G. din Italia. Din documentele referitoare la proveniența mărfurilor în actul de inventariere a cantităților efective din tirul cu care s-a realizat transportul și din facturile depuse la Instanța de Fond (Dosar nr. 534/64/2007) a rezultat că în ceea ce privește valoarea, prețurile din factura societății exportatoare sunt de 7,4 ori mai mari decât cele din factura înregistrată în contabilitatea societății reclamante. Actele de proveniență a mărfurilor importate poartă ștampila vamală, mărfurile au fost achitate cu ordine de plată valutare externe pe care partea italiană le-a confirmat, iar cantitatea de marfă trecută în facturi este confirmată de înșiși inspectorii D.R.V.B.

prin notele de constatare. Mai mult, așa cum reține și Instanța de Fond, din actele dosarului rezultă că furnizorul italian a solicitat societății reclamante plata sumei de 161.000 euro reprezentând contravaloarea florilor achiziționate din import și nu prețul de 435.177,39 euro, menționat în actul de control și în decizia A.N.A.F. Afirmația recurentelor A.N.V. și A.N.A.F. în sensul că actele vamale italiene prezintă o forță probantă superioară celei pe care o au actele prezentate de intimata - reclamantă nu are suport legal și nu poate fi primită. În acest context și coroborând cu celelalte probe actul prin care administratorul societății intimate a fost scos de sub urmărire penală (Rezoluția emisă la 14 august 2003 în Dosarul nr. 5914/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu), nu se poate reține ca nerelevantă această împrejurare pentru angajarea răspunderii administrativ - fiscale.

În raport de situația de fapt corect reținută, Instanța de Fond a procedat la o încadrare juridică adecvată. Se constată că au fost respectate dispozițiile comune privind regimurile vamale cuprinse în secțiunea a III-a a C. vamal (art. 50 în forma în vigoare la data controlului) și că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Sumele reprezentând taxe vamale, majorări și penalități aferente stabilite prin actul de control și menținute prin decizia A.N.A.F. sunt nedatorate, atâta vreme cât datoria vamală a fost practic calculată după facturile înregistrate în contabilitatea societății exportatoare din Italia. Ca urmare soluția anulării celor două acte administrativ - fiscale este cea legală și va fi menținută.

În privința susținerii făcute de intimata - reclamantă că erau operabile dispozițiile art. 42 din Legea nr. 64/1995 și contestată de recurenta A.N.V. trebuie observat că în argumentația sa Instanța de Fond a atins această problemă doar în analiza excepției de nelegalitate a actului de control din 20 aprilie 2005 al D.R.V.B. și nu în examinarea fondului pricinii așa cum a fost expusă succint. Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile A.N.V și A.N.A.F. vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL împotriva încheierii din 27 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. prin D.G.F.P.B. și A.N.V. prin D.R.A.O.V.B., împotriva sentinței civile nr. 72/ F din 1 iunie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.