ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 479/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamanta SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL a chemat

în judecată pe pârâtele M.E.F. – A.N.A.F. și D.R.V.B., solicitând Instanței de

judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.

142 din 21 iulie 2005 a M.F.P. - A.N.A.F. București și a procesului - verbal de

control vamal definitiv din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V.B., ca fiind nelegale

și netemeinicie.

Acțiunea

formulată de reclamantă a format obiectul Dosarului inițial nr. 485/F/2005 al

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

În

acel dosar reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a invocat excepția

nelegalității actului de control atacat prin care s-au stabilit în sarcina sa

datorii fiscale.

În motivarea

acțiunii, pe fond, reclamanta a arătat că procesul - verbal de control vamal

atacat, este netemeinic și nelegal, deoarece: D.R.V.B. a efectuat două

controale la societatea reclamantă privind aceleași aspecte, la un interval de

circa 2 ani, verificând operațiunile vamale, mai întâi la 8 mai 2003, apoi la 5

aprilie 2005, iar în urma primului control a fost sesizat Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu cu o plângere penală, împotriva administratorului societății P.G.,

iar soluția dată a fost de neîncepere a urmăririi penale, reținându-se că fapta

nu există.

S-a mai arătat

că cel de-al doilea control efectuat, după 2 ani de la primul control a avut

același obiect, dar s-a desfășurat cu încălcarea principiului constituțional

care prevede că nimeni nu poate fi cercetat de 2 ori pentru aceeași faptă de

același organ și la momente diferite.

Se susține că

deși, în urma primului control nu s-a stabilit că societatea ar datora vreo

sumă de bani cu titlu de diferențe de taxe vamale, diferențe de T.V.A., dobânzi

sau penalități, procesul - verbal încheiat după cel de-al doilea control,

reține o stare de fapt care nu corespunde realității, reclamanta susținând că a

respectat întru totul dispozițiile revăzute de art. 40 și art. 45 C. vamal și că a pus la dispoziția organului de control și la momentul importului toate actele pe

care le deține - unicele facturi emise și semnate de vânzător și acceptate de

cumpărător, și cu facturile respective a făcut dovada prețului de achiziționarea

mărfurilor - flori și verdeață din import.

A mai arătat că

în mod greșit a considerat organul de control că diferențele de valoare dintre

facturile existente la SC V.C. SRL și facturile existente la SC L.G., sunt imputabile în exclusivitate societății contestatoare și că, în mod abuziv și

discriminator i s-a acordat credibilitate exportatorului în detrimentul

comerciantului român.

Reclamanta a

invocat și faptul că la data controlului din 5 aprilie 2005, SC V.C. SRL se afla în reorganizare judiciară fiind dispusă deschiderea procedurii judiciare a

reorganizării societății reclamante, de la data de 15 februarie 2005 fiind suspendate de drept toate operațiunile pentru realizarea creanțelor asupra

debitorului, conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 64/1995.

Curtea de Apel

Brașov, prin sentința nr. 485/ CA din 18 septembrie 2006 a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Sibiu, judecătorul sindic, care

la rândul său, a constatat propria necompetență materială, iar prin sentința nr.

2598 din 27 noiembrie 2006 a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele

două Instanțe.

Prin Decizia nr.

762 din 7 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a stabilit competența materială de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal.

Curtea de Apel

Brașov, reluând judecarea cauzei, a soluționat, ca și chestiune prealabilă,

excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, prin încheierea din 27 aprilie 2007, respingând-o motivat.

Prin sentința nr.

72/ F din 11 iunie 2007 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC V.C. SRL prin lichidator

judiciar SC R.A. SRL și a dispus anularea actelor atacate și anume Decizia nr. 142

din 21 iulie 2005 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C.B. și procesul - verbal de

control din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V.B.

Pentru a hotărî

astfel, Instanța de Fond a reținut că din verificarea celor 2 facturi care

privesc valoarea mărfii, se constată ca prețurile din factura societății

exportatoare SC L.G. din Italia sunt de 7,4 ori mai mari decât cele din factura

înregistrată în contabilitatea societății reclamantă falită.

A mai reținut

că, din analiza actelor de proveniență a mărfurilor importate de reclamantă

rezultă că acestea poartă ștampile vamale și au fost achitate cu Ordine de

plată valutare externe pe care partea italiană le-a confirmat, iar cantitățile

respective de mărfuri au fost recepționate fiind confirmate cantitățile din

facturi chiar de către Inspectorii D.R.V. Brașov prin Notele de constatare

întocmite.

A mai constatat

Instanța că pentru aceste cantități și pentru valoarea achitată cu Ordin de

plată, s-au achitat taxele vamale și T.V.A. - ul, astfel încât nu se poate

reține că reclamanta ar datora alte sume, decât cele deja achitate.

A concluzionat

Instanța de Fond că, față de prevederile art. 40 și art. 45 C. vamal, față de documentele puse la dispoziție organului de control de către reclamantă,

raportat la întregul probatoriu de la dosar, acțiunea reclamantei este

întemeiată și legală, că actul de control atacat nu reflectă realitatea, iar

sumele reținute cu titlul de taxe vamale și T.V.A. sunt nedatorate, iar ca urmare,

și sumele reținute prin actul de control cu titlul de majorări și penalități

sunt nelegale.

În termen

legal, împotriva încheierii din 27 aprilie 2007 a declarat de recurs reclamanta SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL, iar împotriva

sentinței nr. 72/ F din 11 iunie 2007 a Curții de Apel Brașov, au declarat

recurs pârâtele A.N.A.F. prin D.G.F.P.J.B. și A.N.V. prin D.R.A.O.V.B.

În temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., SC R.A. SRL în calitate de lichidator judiciar al

reclamantei SC V.C. SRL a criticat pentru nelegalitate încheierea din 27 aprilie 2007 prin care Curtea de Apel Brașov a respins excepția de nelegalitate a

actului de control din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V.B., invocată de reclamantă,

prin lichidator judiciar, arătându-se că probatoriul administrat infirmă

soluția Instanței.

Potrivit

actului din 12 iunie 2007 această recurentă a renunțat la judecarea căii de

atac promovate împotriva sus amintitei încheieri, astfel că în temeiul art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 246 C. proc. civ. Instanța de control judiciar va lua act de

renunțarea la judecată.

Cererea de

recurs formulată de A.N.V. a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct.

7 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că prețul efectiv plătit

pentru mărfurile importate de reclamantă este cel menționat în facturile

provenite din Italia și nu, așa cum reține Instanța de Fond, cel din facturile

prezentate la vama română, că la data controlului vamal ulterior nu erau

operabile dispozițiile art. 42 din Legea n. 64/1995 pentru a fi suspendate de

drept toate acțiunile pentru realizarea creanțelor asupra debitorului întrucât abia

prin încheierea din 18 octombrie 2005 a Tribunalului Sibiu (Dosarul nr. 368/2005)

s-a dispus începerea procedurii falimentului, precum și că, în opinia

recurentei, este nerelevant pentru angajarea răspunderii administrativ - fiscale

faptul că împotriva administratorului societății reclamante s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală pe temeiul că nu a săvârșit o faptă penală în

legătură cu importurile care au stat la baza procesului - verbal de control.

Invocând în

drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenta A.N.A.F. a

criticat soluția Instanței de contencios a Curții de Apel Brașov pentru ignorarea

de către aceasta a forței probante evidente a documentelor transmise de

autoritatea vamală italiană, în raport de care D.R.V.B. a calculat în mod

corect drepturile vamale aferente diferențelor între sumele din facturile

provenite din Italia și cele prezentate de intimata - reclamantă.

S-a mai

precizat că certitudinea existenței datoriei vamale nu poate fi răsturnată de

împrejurarea că administratorul intimatei a fost scos de sub urmărire penală,

astfel că actele administrativ - fiscale contestate sunt temeinice și legale și

se impune a fi menținute.

Examinând cauza

prin prisma criticilor aduse de recurentele A.N.V. și A.N.A.F., dar și în

virtutea art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței

atacate.

În urma

administrării unui probatoriu ce a fost atent analizat, judecătorul fondului a

stabilit în mod corect că temeinicia și legalitatea procesului - verbal de

control definitiv din 20 aprilie 2005 emis de D.R.V. Brașov și a Deciziei A.N.A.F.

nr. 142 din 21 iulie 2005 pot fi verificate în raport de documentele puse la

dispoziția organului vamal la data controlului.

Nu în ultimul

rând, s-a reținut că, de două ori, au făcut obiectul controlului aceleași

operațiuni derulate de societatea reclamantă, respectiv la 8 mai 2003 și la 5 aprilie 2005 și doar în urma acestei ultim control s-au constatat nereguli.

SC V.C. SRL a

importat, în perioada ianuarie 2002 - martie 2003, flori și verdeață, având ca

furnizor firma SC L.G. din Italia.

Din documentele

referitoare la proveniența mărfurilor în actul de inventariere a cantităților

efective din tirul cu care s-a realizat transportul și din facturile depuse la Instanța de Fond (Dosar nr. 534/64/2007) a rezultat că în ceea ce privește valoarea, prețurile

din factura societății exportatoare sunt de 7,4 ori mai mari decât cele din

factura înregistrată în contabilitatea societății reclamante.

Actele de

proveniență a mărfurilor importate poartă ștampila vamală, mărfurile au fost

achitate cu ordine de plată valutare externe pe care partea italiană le-a

confirmat, iar cantitatea de marfă trecută în facturi este confirmată de înșiși

inspectorii D.R.V.B. prin notele de constatare.

Mai mult, așa

cum reține și Instanța de Fond, din actele dosarului rezultă că furnizorul

italian a solicitat societății reclamante plata sumei de 161.000 euro

reprezentând contravaloarea florilor achiziționate din import și nu prețul de

435.177,39 euro, menționat în actul de control și în decizia A.N.A.F.

Afirmația

recurentelor A.N.V. și A.N.A.F. în sensul că actele vamale italiene prezintă o

forță probantă superioară celei pe care o au actele prezentate de intimata - reclamantă

nu are suport legal și nu poate fi primită.

În acest

context și coroborând cu celelalte probe actul prin care administratorul

societății intimate a fost scos de sub urmărire penală (Rezoluția emisă la 14 august 2003 în Dosarul nr. 5914/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu), nu

se poate reține ca nerelevantă această împrejurare pentru angajarea răspunderii

administrativ - fiscale.

În raport de

situația de fapt corect reținută, Instanța de Fond a procedat la o încadrare

juridică adecvată.

Se constată că

au fost respectate dispozițiile comune privind regimurile vamale cuprinse în secțiunea

a III-a a C. vamal (art. 50 în forma în vigoare la data controlului) și că sunt

incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Sumele

reprezentând taxe vamale, majorări și penalități aferente stabilite prin actul

de control și menținute prin decizia A.N.A.F. sunt nedatorate, atâta vreme cât

datoria vamală a fost practic calculată după facturile înregistrate în

contabilitatea societății exportatoare din Italia.

Ca urmare

soluția anulării celor două acte administrativ - fiscale este cea legală și va

fi menținută.

În privința

susținerii făcute de intimata - reclamantă că erau operabile dispozițiile art. 42

din Legea nr. 64/1995 și contestată de recurenta A.N.V. trebuie observat că în

argumentația sa Instanța de Fond a atins această problemă doar în analiza excepției

de nelegalitate a actului de control din 20 aprilie 2005 al D.R.V.B. și nu în examinarea fondului pricinii așa cum a fost expusă succint.

Ca urmare, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile A.N.V și A.N.A.F. vor fi respinse

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata

recursului declarat de SC V.C. SRL prin lichidator judiciar SC R.A. SRL

împotriva încheierii din 27 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursurile

declarate de A.N.A.F. prin D.G.F.P.B. și A.N.V. prin D.R.A.O.V.B., împotriva

sentinței civile nr. 72/ F din 1 iunie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2008.