Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2007

HOTĂRÂRE
11.01.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La 8 noiembrie 2002, reclamanții C.N. și C.F. au chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Slatina și primarul municipiului Slatina, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a terenului de 0,4 ha, situat în strada F. În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că pârâții nu le-au răspuns la notificările din 14 februarie 2002, prin care solicitau restituirea a două suprafețe, de câte 1675 mp, cumpărate de ei în anul 1955 și preluate abuziv de stat în anul 1963. Pe parcursul procesului, în cauză a fost introdusă, în calitate de pârât, Direcția pentru Tineret și Sport a județului Olt (în prezent Direcția pentru Sport a județului Olt), deținătoarea terenului revendicat.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 315 din 8 aprilie 2003, a admis acțiunea față de pârâta Direcția pentru Tineret și Sport a județului Olt, pe care a obligat-o să restituie reclamanților un teren intravilan de 0,37 ha, cu vecinătățile precizate în dispozitiv, și a respins acțiunea față de ceilalți pârâți. S-a reținut că terenul revendicat a aparținut reclamanților, a fost preluat abuziv de stat și este ocupat de o pistă de carturi, în prezent nefolosită și aflată într-o stare avansată de degradare, iar entitatea deținătoare nu a făcut dovada apartenenței acelei suprafețe la domeniul public.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 191 din 29 august 2003, a admis apelul declarat de pârâta Direcția pentru Tineret și Sport a județului Olt și a anulat sentința cu reținere spre rejudecare și efectuarea unei cercetări locale, pe considerentul că prima instanță nu a indicat motivele pentru care nu a avut în vedere utilitățile publice existente pe terenul revendicat. Aceeași curte de apel, prin decizia nr. 432 din 8 decembrie 2003, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâta Direcția pentru Tineret și Sport a județului Olt să restituie reclamanților, în natură, un teren de 0,37 ha, cu vecinătățile indicate în dispozitivul hotărârii, reținând că utilitățile invocate de apelantă nu sunt funcționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6802 din 15 septembrie 2004, a respins recursurile declarate de Agenția Națională pentru Sport, Direcția pentru Sport a județului Olt și Primăria municipiului Slatina, precum și cererea reclamanților de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. La 12 decembrie 2005, Agenția Națională pentru Sport, Direcția pentru Sport a județului Olt a solicitat revizuirea deciziei nr. 432 din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, în sensul schimbării acestei hotărâri și respingerii acțiunii. În motivarea cererii, întemeiate pe art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a susținut că la 15 noiembrie 2005, numitul P.I., aflat în litigiu cu reclamanții, i-a pus la dispoziție o hartă cadastrală din cuprinsul căreia rezultă că terenul preluat abuziv de stat de la aceștia din urmă avea un alt amplasament.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 550 din 26 iunie 2006, a respins cererea, reținând că înscrisul nou invocat nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece a fost avut în vedere la soluționarea cauzei, era la dispoziția revizuentei și este lipsit de valoare probantă. Revizuenta a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii cererii de revizuire. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că înscrisul invocat provine de la Primăria municipiului Slatina, care nu a înțeles să-și apere interesele, nu a fost depus la dosar și are forță probantă.

Recursul este nefondat deoarece: - pretinsul înscris nou nu a fost reținut de reclamanții adversari, ci se afla în arhivele unei instituții publice fără interese potrivnice recurentei revizuente, astfel că putea fi procurat oricând de aceasta din urmă; - înscrisul în discuție nu este determinant, în sensul că nu atestă incontestabil existența unui alt amplasament al terenului ce aparținea reclamanților; - - de altfel, pe parcursul procesului pârâta revizuentă nici nu a pretins că terenul pe care îl deține este diferit de terenul reclamanților din punct de vedere al amplasamentului. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat. Totodată, conform art. 274 C. proc.

civ., recurenta va fi obligată să le plătească intimaților reclamanți 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentă Agenția Națională Pentru Sport, Direcția Pentru Sport a Județului Olt, împotriva deciziei nr. 550 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Obligă recurenta-revizuentă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații C.N. și C.F. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6802/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 315 din 8 aprilie 2003, Tribunalul Olt a admis acțiunea formulată de reclamanții C.N. și C.F. și a obligat pârâta D.J.O.T.S. să
ÎCCJ 2007-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2034/2007
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele. Prin sentința civilă nr. 549 din 7 octombrie 2003 Tribunalul Olt a admis cererea formulată de reclamanții D.M.I., M.M. și M.S., a obligat Primăria Slatina
ÎCCJ 2006-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8590/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 240 din 25 februarie 2003 a Tribunalului Olt a fost admisă acțiunea formulată de D.C.D., dispunându-se anularea dispoziției nr. 7
ÎCCJ 2010-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5206/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 432 din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 7523/104/2006 a fost admisă contestația formulată de contestatoarea I.N.E. în contradictoriu cu intimata
ÎCCJ 2004-11-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6135/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: D.C.D. a chemat în judecată Primăria municipiului Slatina, cerând anularea dispoziției nr. 710 din 10 iunie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia din
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă