ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4178/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 25 din 23

februarie 2006, Tribunalul Caraș Severin Reșița, secția penală, a dispus

condamnarea inculpatului N.N., la pedeapsa de 3 ani închisoare, reținând în

sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 201 alin. (2) C.

pen.

În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen.,

a revocat liberarea condiționată cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 159 din 4 martie 1999 a Judecătoriei Reșița

și a contopit restul de pedeapsă de 723 zile închisoare cu pedeapsa aplicată

prin această sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3

ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 65 C.

pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de

19 ianuarie 2004 ora 20,00 până la data pronunțării sentinței.

În temeiul art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 65 lit. a) și b) C. pen., pe o durată

de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 14, 17 alin. (1) și art.

346 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererea de despăgubiri formulată în

cauză de partea civilă, precum și cererea privind instituirea sechestrului

asigurator formulată de partea civilă.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut în esență următoarea situație de fapt.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Caraș Severin din 10 martie 2004 a fost trimis în judecată

inculpatul N.N. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită

de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Tribunalul Caraș Severin, pronunțând

sentința penală nr. 94 din 12 mai 2005, în temeiul art. 197 alin. (3) teza I C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul N.N. la 12

ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată de care a beneficiat inculpatul și a contopit restul de

pedeapsă de 723 zile cu pedeapsa aplicată urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa de 12 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul N.N., apel admis prin decizia penală nr. 253/ A din 6

iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Prin această decizie s-a dispus

desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

această instanță.

În decizia de casare s-a reținut că

prima instanță nu a elucidat unele contradicții existente în declarația părții

vătămate cu privire la desfășurarea actului sexual, la locul unde s-a petrecut

violul. S-a mai reținut că nu a fost transcrisă declarația martorei I.M.,

pentru a elucida contradicțiile acesteia și că s-a renunțat prea ușor la

efectuarea unei expertize medico-legale A.D.N., impunându-se completarea

cercetării judecătorești pentru a se putea pronunța o hotărâre legală.

Tribunalul Caraș Severin, investit

cu rejudecarea cauzei, pronunțând sentința penală nr. 230din 8 decembrie 2005,

în temeiul art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Caraș Severin în vederea completării urmăririi penale.

Împotriva acestei sentinței penale a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, recurs care a

fost admis prin sentința penală nr. 1265/ R din 16 decembrie 2005 a Curții de

Apel Timișoara dispunându-se totodată continuarea judecării cauzei.

Astfel cauza a fost reînregistrată

la Tribunalul Caraș Severin care a reținut:

În data de 17 ianuarie 2004, în

jurul orelor 18,00, partea vătămată Ș.A., intenționa să se deplaseze la locul

unde mama acestuia își desfășura activitatea, într-un cartier al municipiului

Caransebeș.

Ajunsă în stația de taxi aceasta a

fost oprită de inculpatul N.N. pe care îl cunoștea din anturajul unei colege,

care i-a propus victimei s-o transporte la destinația dorită.

Inițial aceasta a refuzat, însă la

insistențele inculpatului a acceptat propunerea acestuia, considerând că

datorită vârstei înaintate prezintă încredere.

Pe parcursul deplasării inculpatul

i-a propus victimei să întrețină relații sexuale, partea vătămată refuzând.

Deși partea vătămată a folosit

diverse metode pentru a reuși să coboare din mașină inculpatul nu a oprit decât

după ce a intrat cu autoturismul pe un drum de țară lângă localitatea Păltiniș.

Deși partea vătămată țipa și se ruga de inculpat să o lase în pace acesta a

încercat să-i introducă limba în vagin pentru a-și satisface plăcerile sexuale.

Coroborând probele administrate în

cauză (raportul de expertiză medico-legală, biocriminalistică și raportul

psihologic) tribunalul a reținut că există un dubiu cu privire la faptul că

victima ar fi fost deflorată, în data de 17 ianuarie 2004, de către inculpat,

astfel încât a fost înlăturată în întregime declarația părții vătămate cu

privire la faptul că inculpatul ar fi deflorat-o cu degetul.

Însă, declarația părții vătămate

conform căreia inculpatul a încercat să-i introducă limba în vagin coroborate

cu celelalte probe administrate în cauză urmează a fi reținută de instanță.

Prin urmare, din analiza probelor

administrate în cauză tribunalul a reținut că în cauză nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 C. pen.,

cu ale infracțiunii de perversiuni sexuale, prevăzută și pedepsită de art. 201 C.

pen., cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut dovada cu certitudine a

lipsei consimțământului victimei.

Totodată tribunalul a reținut că, în

cauză nu s-a făcut dovada faptului că partea vătămată ar fi suferit un

prejudiciu moral, raportul de expertiză psihologică efectuat în cauză

neidentificând elemente care să indice simptom de stres posttraumatic.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin,

partea civilă Ș.A. și inculpatul N.N., care au criticat hotărârea pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Caraș Severin și partea civilă Ș.A. au criticat sentința penală

pentru nelegala condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de perversiuni

sexuale și nu pentru infracțiunea de viol.

Partea civilă a criticat sentința

penală și pentru nelegala respingere a sol. PC de acordare a daunelor morale,

în cuantum de 80.000.000 lei.

Inculpatul, criticând sentința

penală a arătat că este nevinovat de fapta reținută în sarcina sa, solicitând

achitarea sa.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, instanța a constatat

întemeiat doar apelul pc. Ș.A., respingând, ca nefondate, apelurile parchetului

și al inculpatului.

Astfel, Curtea de apel a reținut că

față de vârsta pe care partea vătămată a avut-o la momentul comiterii faptei,

de trauma provocată părții vătămate, o adolescentă de numai 14 ani, se impune

obligarea inculpatului la plata daunelor morale în cuantum de 80.000.000 lei

ROL, sumă suficientă pentru remontarea psihică a părții vătămate.

În ceea ce privește apelul

inculpatului și parchetului, Curtea de Apel a apreciat că acestea sunt

nefondate respingându-le ca atare.

Astfel, instanța a reținut că

vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită în raport de infracțiunea de

perversiuni sexuale.

Existența unor dubii foarte mari cu

privire la faptul că urma de spermă găsită pe chiloții părții vătămate, ar

aparține inculpatului, alături de celelalte inadvertente constatate au condus

instanța la concluzia neexistenței infracțiunii de viol.

Și împotriva deciziei penale

pronunțată în apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și inculpatul, care au criticat decizia penală pentru nelegalitate și

netemeinicie solicitând casarea hotărârii judecătorești.

Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara a arătat că atât decizia penală nr. 170 din 20 aprilie 2006

cât și sentința penală nr. 25 din 23 februarie 2006 sunt nelegale și

netemeinicie întrucât au făcut o greșită încadrare juridică a infracțiunii

săvârșită de către inculpat. În cauză în mod corect a fost reținută săvârșirea

infracțiunii de viol și nu aceea de perversiuni sexuale. Totodată a formulat

critici și sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul a criticat hotărârea

penală pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale

condamnări, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) + art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Curtea, examinând decizia penală

atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în

conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că

recursurile formulate nu sunt fondate, urmând a fi respinse, ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, Curtea reține că din întreg

materialul probator administrat în cauză nu a făcut dovada faptului că între

victimă și inculpat ar fi avut loc un raport sexual. S-a mai reținut că din

concluziile raportului de expertiză biocriminalistică efectuat în cauză rezultă

că pe husa automobilului inculpatului și pe chiloții victimei s-au găsit urme

de spermă aparținând unei persoane cu grupa de sânge AB IV, inculpatul având

grupa de sânge A II.

Au fost avute în vedere și

concluziile raportului de expertiză medico-legală care nu a putut stabili că în

data de 17 octombrie 2004 (data faptei) victima ar fi fost deflorată.

Prin infracțiunea de viol se

înțelege actul sexual de orice natură constând în „orice modalitate de obținere

a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului,

între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând

de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința”; aceasta

presupunând prin urmare penetrația sexuală indiferent dacă aceasta se

realizează prin folosirea sexului sau prin folosirea unui corp străin.

Curtea reține că în cauză nu există

elementele constitutive ale infracțiunii de viol, în speță nefiind făcută

dovada faptului că a avut loc penetrația sexuală a victimei în sensul celor

prevăzute de art. 197 C. pen.

Prin urmare, hotărârile instanței

sunt legale și temeinice, în cauză în mod corect reținându-se ca fiind

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de perversiuni sexuale.

Vinovăția inculpatului în raport de

infracțiunea reținută în sarcina sa este pe deplin dovedită prin declarația

martorilor audiați în cauză precum și a părții vătămate, prin urmare hotărârea

de condamnare a inculpatului este temeinică și legală neexistând nici un motiv

pentru a o casa.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului, Curtea reține că aceasta este corect individualizată

atât în ce privește cuantumul cât și al modalității de executare.

Se apreciază că pedeapsa aplicată

este de natură a realiza atât reeducarea inculpatului cât și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni conform prevederilor art. 52 C. pen.

Curtea mai reține că la individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere următoarele elemente: starea de recidivă a

inculpatului, faptul că a săvârșit fapta în timpul liberării condiționate și

atitudinea părții vătămate. În raport de cele arătate nu se impune

reindividualizarea judicioasă a pedepsei.

Prin urmare, față de cele învederate,

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul N.N., pe care îl va obliga

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul N.N.

împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel

Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 19 ianuarie 2004, la 29 iunie

2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din

care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000

lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 iunie 2006.