ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4178/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25 din 23 februarie 2006, Tribunalul Caraș Severin Reșița, secția penală, a dispus condamnarea inculpatului N.N., la pedeapsa de 3 ani închisoare, reținând în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 201 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., a revocat liberarea condiționată cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 159 din 4 martie 1999 a Judecătoriei Reșița și a contopit restul de pedeapsă de 723 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin această sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 65 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 19 ianuarie 2004 ora 20,00 până la data pronunțării sentinței. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 65 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 14, 17 alin. (1) și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererea de despăgubiri formulată în cauză de partea civilă, precum și cererea privind instituirea sechestrului asigurator formulată de partea civilă.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut în esență următoarea situație de fapt. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin din 10 martie 2004 a fost trimis în judecată inculpatul N.N. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Tribunalul Caraș Severin, pronunțând sentința penală nr. 94 din 12 mai 2005, în temeiul art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul N.N. la 12 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată de care a beneficiat inculpatul și a contopit restul de pedeapsă de 723 zile cu pedeapsa aplicată urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul N.N., apel admis prin decizia penală nr. 253/ A din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Prin această decizie s-a dispus desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță. În decizia de casare s-a reținut că prima instanță nu a elucidat unele contradicții existente în declarația părții vătămate cu privire la desfășurarea actului sexual, la locul unde s-a petrecut violul. S-a mai reținut că nu a fost transcrisă declarația martorei I.M., pentru a elucida contradicțiile acesteia și că s-a renunțat prea ușor la efectuarea unei expertize medico-legale A.D.N., impunându-se completarea cercetării judecătorești pentru a se putea pronunța o hotărâre legală.

Tribunalul Caraș Severin, investit cu rejudecarea cauzei, pronunțând sentința penală nr. 230din 8 decembrie 2005, în temeiul art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin în vederea completării urmăririi penale. Împotriva acestei sentinței penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, recurs care a fost admis prin sentința penală nr. 1265/ R din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara dispunându-se totodată continuarea judecării cauzei. Astfel cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Caraș Severin care a reținut: În data de 17 ianuarie 2004, în jurul orelor 18,00, partea vătămată Ș.A., intenționa să se deplaseze la locul unde mama acestuia își desfășura activitatea, într-un cartier al municipiului Caransebeș.

Ajunsă în stația de taxi aceasta a fost oprită de inculpatul N.N. pe care îl cunoștea din anturajul unei colege, care i-a propus victimei s-o transporte la destinația dorită. Inițial aceasta a refuzat, însă la insistențele inculpatului a acceptat propunerea acestuia, considerând că datorită vârstei înaintate prezintă încredere. Pe parcursul deplasării inculpatul i-a propus victimei să întrețină relații sexuale, partea vătămată refuzând. Deși partea vătămată a folosit diverse metode pentru a reuși să coboare din mașină inculpatul nu a oprit decât după ce a intrat cu autoturismul pe un drum de țară lângă localitatea Păltiniș. Deși partea vătămată țipa și se ruga de inculpat să o lase în pace acesta a încercat să-i introducă limba în vagin pentru a-și satisface plăcerile sexuale.

Coroborând probele administrate în cauză (raportul de expertiză medico-legală, biocriminalistică și raportul psihologic) tribunalul a reținut că există un dubiu cu privire la faptul că victima ar fi fost deflorată, în data de 17 ianuarie 2004, de către inculpat, astfel încât a fost înlăturată în întregime declarația părții vătămate cu privire la faptul că inculpatul ar fi deflorat-o cu degetul. Însă, declarația părții vătămate conform căreia inculpatul a încercat să-i introducă limba în vagin coroborate cu celelalte probe administrate în cauză urmează a fi reținută de instanță. Prin urmare, din analiza probelor administrate în cauză tribunalul a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 C. pen., cu ale infracțiunii de perversiuni sexuale, prevăzută și pedepsită de art. 201 C. pen., cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut dovada cu certitudine a lipsei consimțământului victimei.

Totodată tribunalul a reținut că, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că partea vătămată ar fi suferit un prejudiciu moral, raportul de expertiză psihologică efectuat în cauză neidentificând elemente care să indice simptom de stres posttraumatic. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, partea civilă Ș.A. și inculpatul N.N., care au criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin și partea civilă Ș.A. au criticat sentința penală pentru nelegala condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de perversiuni sexuale și nu pentru infracțiunea de viol. Partea civilă a criticat sentința penală și pentru nelegala respingere a sol.

PC de acordare a daunelor morale, în cuantum de 80.000.000 lei. Inculpatul, criticând sentința penală a arătat că este nevinovat de fapta reținută în sarcina sa, solicitând achitarea sa. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, instanța a constatat întemeiat doar apelul pc. Ș.A., respingând, ca nefondate, apelurile parchetului și al inculpatului. Astfel, Curtea de apel a reținut că față de vârsta pe care partea vătămată a avut-o la momentul comiterii faptei, de trauma provocată părții vătămate, o adolescentă de numai 14 ani, se impune obligarea inculpatului la plata daunelor morale în cuantum de 80.000.000 lei ROL, sumă suficientă pentru remontarea psihică a părții vătămate.

În ceea ce privește apelul inculpatului și parchetului, Curtea de Apel a apreciat că acestea sunt nefondate respingându-le ca atare. Astfel, instanța a reținut că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită în raport de infracțiunea de perversiuni sexuale. Existența unor dubii foarte mari cu privire la faptul că urma de spermă găsită pe chiloții părții vătămate, ar aparține inculpatului, alături de celelalte inadvertente constatate au condus instanța la concluzia neexistenței infracțiunii de viol. Și împotriva deciziei penale pronunțată în apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul, care au criticat decizia penală pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând casarea hotărârii judecătorești.

Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat că atât decizia penală nr. 170 din 20 aprilie 2006 cât și sentința penală nr. 25 din 23 februarie 2006 sunt nelegale și netemeinicie întrucât au făcut o greșită încadrare juridică a infracțiunii săvârșită de către inculpat. În cauză în mod corect a fost reținută săvârșirea infracțiunii de viol și nu aceea de perversiuni sexuale. Totodată a formulat critici și sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului. Inculpatul a criticat hotărârea penală pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) + art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Curtea, examinând decizia penală atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile formulate nu sunt fondate, urmând a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Astfel, Curtea reține că din întreg materialul probator administrat în cauză nu a făcut dovada faptului că între victimă și inculpat ar fi avut loc un raport sexual. S-a mai reținut că din concluziile raportului de expertiză biocriminalistică efectuat în cauză rezultă că pe husa automobilului inculpatului și pe chiloții victimei s-au găsit urme de spermă aparținând unei persoane cu grupa de sânge AB IV, inculpatul având grupa de sânge A II.

Au fost avute în vedere și concluziile raportului de expertiză medico-legală care nu a putut stabili că în data de 17 octombrie 2004 (data faptei) victima ar fi fost deflorată. Prin infracțiunea de viol se înțelege actul sexual de orice natură constând în „orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința”; aceasta presupunând prin urmare penetrația sexuală indiferent dacă aceasta se realizează prin folosirea sexului sau prin folosirea unui corp străin. Curtea reține că în cauză nu există elementele constitutive ale infracțiunii de viol, în speță nefiind făcută dovada faptului că a avut loc penetrația sexuală a victimei în sensul celor prevăzute de art. 197 C. pen.

Prin urmare, hotărârile instanței sunt legale și temeinice, în cauză în mod corect reținându-se ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de perversiuni sexuale. Vinovăția inculpatului în raport de infracțiunea reținută în sarcina sa este pe deplin dovedită prin declarația martorilor audiați în cauză precum și a părții vătămate, prin urmare hotărârea de condamnare a inculpatului este temeinică și legală neexistând nici un motiv pentru a o casa. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea reține că aceasta este corect individualizată atât în ce privește cuantumul cât și al modalității de executare. Se apreciază că pedeapsa aplicată este de natură a realiza atât reeducarea inculpatului cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni conform prevederilor art. 52 C. pen.

Curtea mai reține că la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere următoarele elemente: starea de recidivă a inculpatului, faptul că a săvârșit fapta în timpul liberării condiționate și atitudinea părții vătămate. În raport de cele arătate nu se impune reindividualizarea judicioasă a pedepsei. Prin urmare, față de cele învederate, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul N.N., pe care îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul N.N. împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 19 ianuarie 2004, la 29 iunie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2006.