ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5788/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 60 din 12 iunie 2003 a condamnat pe inculpatul S.S. la 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., l-a mai condamnat la 3 ani închisoare și la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. Inculpatul a mai fost condamnat la 5 pedepse de câte 3 ani închisoare pentru 5 infracțiuni, prevăzute de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen.

În baza art. 36 din Decretul nr. 328/1966 inculpatul a fost condamnat la un an închisoare. Conform art. 33 și art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat prevenția de la 17 septembrie 2002, la zi. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile. Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat o sabie și o furcă.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat și către părțile vătămate I.I., I.A. și N.F. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la 31 decembrie 2001, inculpatul S.S. a condus în Oltenița pe drumuri publice, fără permis autoturismul său. În aceeași zi a lovit cu o sabie pe partea vătămată I.I., lovitura fiind îndreptată spre capul acestuia. Partea vătămată și-a salvat viața făcând un pas înapoi și apărându-se cu mâna dreaptă. S-a mai reținut că inculpatul împreună cu soția a pătruns în mod repetat, fără drept în locuința părților vătămate I.I., N.F. și I.A. înarmați cu o sabie și respectiv o furcă și a spart geamurile și ușile acestor imobile, tulburând grav ordinea și liniștea publică.

La 8 ianuarie 2002 inculpatul și soția lui au înjurat și calomniat 5 polițiști însărcinați să le efectueze percheziție domiciliară, autorizată de procuror. Prin decizia penală nr. 582/ A din 2 octombrie 2003 Curtea de Apel București a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași și ale inculpaților S.S. și S.E., a desființat în parte sentința penală nr. 60 din 12 iunie 2003 a Tribunalului Călărași, a descontopit pedepsele și în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiate pedepsele de 2 ani, pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. și un an închisoare pentru infracțiunea, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966. Recontopind pedepsele rămase de executat s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a computat prevenția din durata pedepsei și s-au menținut celelalte dispoziții. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul S.S., care a cerut schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzute de art. 180 C. pen., motiv de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Inculpatul a mai criticat hotărârile pronunțate pentru pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Recursul nu este fondat. Este adevărat că partea vătămată I.I. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 10-12 zile îngrijiri medicale ca urmare a loviturii de sabie aplicată de inculpat, ceea ce ar putea reprezenta urmarea imediată a infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Ceea ce dovedește însă în mod esențial infracțiunile de lovire și de tentativă la omor, este intenția cu care acționează făptuitorul și nu neapărat gravitatea rezultatului efectiv produs. Astfel, în infracțiunile de lovire, făptuitorul acționează cu intenția de a vătăma integritatea corporală sau sănătatea părții vătămate în timp ce infracțiunea de tentativă la omor acționează cu voința de a suprima viața victimei, prevăzând, urmărind sau acceptând acest rezultat, care nu se produce independent de voința făptuitorului.

Cât privește intenția cu care acționează făptuitorul în astfel de cazuri, aceasta poate fi identificată din materialitatea faptelor. Astfel, în cauză, este evident că inculpatul a acționat cu voința de a suprima viața victimei, având în vedere că a folosit o sabie ninja, armă aptă pentru ucidere. Lovitura a fost îndreptată spre capul victimei, ceea ce face indubitabilă intenția inculpatului de a omorî partea vătămată ținând seama și de intensitatea loviturii relevată de constatările leziunilor de pe cap și braț, arătate în actul medico-legal. Urmarea mai gravă, decesul victimei nu s-a produs din cauza faptului că partea vătămată s-a ferit din calea loviturii pe care de altfel a parat-o cu brațele, împrejurări independente de voința inculpatului.

Așa fiind, instanțele în mod corect au reținut în sarcina inculpatului comiterea tentativei la infracțiunea de omor și nu loviri sau alte violențe. Cât privește pedeapsa aplicată de numai 6 ani închisoare, aceasta se află la limita inferioară prevăzută de lege. Față de multitudinea infracțiunilor continuate comise de inculpat, infracțiuni aflate și în concurs, ceea ce subliniază pericolul deosebit al faptelor și făptuitorului, având în vedere și lipsa unor împrejurări de natură să-i atenueze răspunderea penală, a reducerii și mai accentuată a pedepsei, ar fi nelegală și în contradicție cu scopul pedepsei astfel cum acesta este definit la art. 52 C. pen. Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul inculpatului pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat. Se va computa din pedeapsă durata arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S., împotriva deciziei penale nr. 582 din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 27 septembrie 2002, la 10 decembrie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2003.