ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4190/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4190/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

498 din 28 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant pentru

reclamanții P.N. și J.M.N. și a fost respinsă excepția lipsei calității de

reprezentant pentru reclamantul I.E.H., ca neîntemeiată.

A fost admisă excepția

inadmisibilității acțiunii privind excluderea asociatului P.D. din SC D.I. SRL

și a fost admisă excepția lipsei de obiect privind lichidarea societății

comerciale și repartizarea în natură a patrimoniului social către asociații

săi, și restituirea sumei de 300.000 DM către reclamantul I.E.H.

De asemenea, a fost respinsă

excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu a SC D.I. SRL și a

fost respinsă excepția prescripției privind restituirea sumei de 300.000 mărci

germane către reclamantul I.E.H., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității de

reprezentant pentru reclamanții P.N. și J.M.N., având în vedere că din

conținutul procurii nu rezultă dreptul procuratorului H.G.C. de a angaja avocat

în apărarea drepturilor reclamanților P.N. și J.M.N.

S-a mai reținut că procura

generală nu a fost apostilată în condițiile prevăzute de O.G. nr. 66/1999 și

deși s-a acordat termen în acest sens, apărătorul reclamanților nu a făcut

dovada calității de reprezentant conform acestui act normativ.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii privind excluderea pârâtului P.D. din societate, s-a

apreciat că este întemeiată față de sentința civilă nr. 3725 din 14 martie 2002

pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă,

prin care SC D.I. SRL a fost dizolvată.

Excepția lipsei de obiect a

fost considerată ca fiind întemeiată, deoarece la data de 27 februarie 2003 s-a

încheiat un contract de lichidare voluntară a SC D.I. SRL.

A fost apreciată, ca

neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la

suma de 300.000 mărci germane cu motivarea că acțiunea în lichidare a SC D.I. SRL

este în curs de derulare.

Împotriva acestei sentințe

comerciale au declarat apel în termen legal reclamanții și prin decizia

comercială nr. 184 din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a admis apelul declarat de reclamanții H.I.E., N.P. și N.J.M., a desființat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că dispozițiile O.G. nr. 66/1999 nu se aplică

procurii în cauză și că modul de formulare a procurii include și împuternicirea

lui H.G.C. de a angaja avocat în vederea apărării drepturilor reclamanților P.N.

și J.M.N.

S-a reținut că în mod

neîntemeiat a fost admisă de instanța de fond excepția lipsei calității de

reprezentant al avocatului reclamanților P.N. și J.M.N. și în consecință a fost

respinsă acțiunea față de aceștia.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâtul P.D.

Recurentul nu și-a motivat

în drept recursul, dar din dezvoltarea acestuia rezultă că se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se aplicarea greșită a

legii în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant pentru P.N.

și J.M.N., având în vedere că procura este generală și nu este apostilată, precum

și excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu a SC D.I. SRL

București raportat la sentințele nr. 3725 din 14 martie 2002 pronunțată de

Tribunalul București, nr. 2171 din 04 septembrie 2003 și nr. 2358/2003

pronunțată de Judecătoria Buftea precum și decizia nr. 27 din 13 ianuarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel București.

S-a mai susținut că

afirmațiile apelanților – reclamanți de fraudă și folosirea fondurilor

societății comerciale în interesul pârâtului sunt nefondate.

Reclamantul H.I.E. a depus

întâmpinare invocând excepția anulării recursului, ca netimbrat, și excepția

nulității recursului pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art. 302

1

,

iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte apreciază că recursul

formulat de pârâtul P.D. nu este fondat, decizia instanței de apel fiind legală

și temeinică.

Instanța de apel a aplicat

și interpretat corect prevederile O.G. nr. 66/1999 și dispozițiile art. 67, 68 C.

proc. civ., în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant

pentru N.P. și N.J.M.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit.

a) din O.G. nr. 66/1999 prezenta convenție nu se aplică documentelor întocmite

de agenții diplomatici sau consulari.

În aceste condiții,

dispozițiile O.G. nr. 66/1999 nu se aplică procurii în cauză, aceasta fiind

dată în fața consultantului consular german de la Ambasada R.F.G. din Port of

Spain – agent consular al unuia din statele părți la Convenția cu privire la suprimarea

cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5

octombrie 1961.

Termenii folosiți în

cuprinsul procurii include, așa cum corect a reținut și instanța de apel

posibilitatea procuratorului de a angaja avocat pentru a apăra drepturile

reclamanților P.N. și J.M.N. în fața instanțelor române.

Constatând că excepția

lipsei calității de reprezentant al avocatului reclamanților P.N. și J.M.N. a

fost admisă în mod neîntemeiat instanța a făcut în mod corect aplicarea

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și a dispus admiterea apelului

desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Analizarea celorlalte motive

de recurs nu se mai impune, față de modul de soluționare a primului motiv și

față de faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cealaltă excepție și pe

fondul cauzei pentru ca decizia să poată fi supusă controlului jurisdicțional

sub acest aspect.

Pentru cele ce preced, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

pârâtul P.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C  D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul P.D. împotriva deciziei nr. 184 din 5 aprilie 2006 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 decembrie 2006.