ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1329/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2615/C, pronunțată

la data de 27 iunie 2006, secția comercială și de contencios administrativ, a

Tribunalului Brașov a admis acțiunea formulată de reclamantul Baroul Brașov, în

contradictoriu cu pârâta SC D&C P. SRL, a constatat nulitatea societății

pârâte, a desemnat în calitate de lichidator al acesteia pe numita G.A. și a

respins cererea de chemare în garanție a Guvernul României și a Ministerului

Justiției formulată de pârâtă.

Spre a hotărî astfel, prima instanță a

reținut, în principal, în soluționarea cererii principale, ca fiind nelegală, includerea

asistenței juridice în obiectul de activitate al societății comerciale pârâte,

apreciind că prin aceasta s-au eludat dispozițiile legale privind acordarea de

asistență juridică, prevăzute de Legea nr. 51/1995 și de Legea nr. 514/2003 și

a făcut aplicarea art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, evocând, în

justificarea acestei soluții, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție în cauze similare și Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 a aceleiași

instanțe, potrivit căreia cererile de autorizare, constituire și înmatriculare a

societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt

inadmisibile, iar, în ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă

în cauză, a apreciat că nu există nici o corespondență între obiectul cererii

principale și această cerere.

Secția comercială a Curții de Apel Brașov

a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, prin decizia

nr. 199/Ap, pronunțată la data de 13 noiembrie 2007.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel, examinând criticile apelantei referitoare la modul de

soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de

interes a apreciat că acestea au fost corect respinse de instanța fondului,

întrucât, conform art. 63 din Statutul profesiei de avocat, baroul este

persoană juridică de interes public, deci, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc.

civ., Baroul Brașov are legitimitate procesuală civilă, iar interesul acestuia

rezidă din obligația legală prevăzută de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 51/1995,

dispoziție ce obligă și autorizează consiliile și decanii barourilor să ia

măsurile necesare pentru îndeplinirea prevederilor art. 82 alin. (1) și alin. (2)

din lege, măsuri ce includ și cererile de promovare a acțiunii în constatarea

nulității unei societăți.

Relativ la fondul cauzei, instanța

de control judiciar a considerat că, chiar dacă prin Statutul de consilier

juridic s-a creat posibilitatea exercitării activității de consilier juridic în

cadrul unei societăți comerciale, acesta nu are valoarea unui act normativ,

fiind adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici

care nu este abilitat să emită acte cu caracter normativ, iar, publicarea acestui

statut, cu încălcarea art. 5 din Legea nr. 202/1998, nu-i conferă valoarea de

act normativ; că susținerile apelantei legate de caracterul licit al obiectului

de activitate în condițiile în care activitatea cod CAEN 7411 este licită,

fiind cuprinsă în Ordinul 601/2002, nu constituie un argument juridic pentru

menținerea formei juridice a societății comerciale, dat fiind că această

codificare se aplică, nu doar societăților comerciale, ci și altor forme

profesionale de asociere, în acest sens textul art. 31 din Statutul profesiei

de consilier juridic fiind contradictoriu, întrucât permite posibilitatea

înființării de persoane juridice, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990,

considerate societăți profesionale, ori această lege reglementează doar

constituirea și funcționarea societăților comerciale, în timp ce societatea

profesională este o societate civilă și că, în mod corect, a reținut instanța

de fond dispozițiile, Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.XXII/12

iunie 2006 incidente la data pronunțării hotărârii apelate, față de art. 329

alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept

judecate este obligatorie pentru instanțe.

Cu referire la cererea pârâtei de

chemare în garanție a Guvernului României și a Ministerului Justiției s-a

apreciat ca fiind corectă soluția respingerii acesteia, pe de o parte, întrucât

domeniul său de aplicare se limitează la acțiunile în revendicare, litigiile

privitoare la sistarea stării de indiviziune, în litigiile locative, ori în cele

având ca obiect realizarea unei obligații în despăgubire, iar, pe de altă

parte, întrucât obligația de garanție presupune transmisiunea cu titlu oneros a

unui drept subiectiv, ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva menționatei decizii a

formulat recurs apelanta pârâtă, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că decizia pronunțată este dată cu greșita apreciere a legii, că instanța

de apel a făcut o greșită interpretare a art. 329 alin. (3) C. proc. civ.,

reținând că dezlegarea dată problemelor de drept prin Decizia nr. XXII din 12

iunie 2006 se aplică prezentei cauze, față de art. 1 C. civ., și nu a ținut seama

de cele două înscrisuri depuse la dosar în probațiune, respectiv de Referatul

nr. 861/S/2004 și de Hotărârea nr. 273 din 6 iunie 2006 a Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării, nesocotind, astfel, prevederile legale privind

administrarea dovezilor pentru pronunțarea hotărârii în conformitate cu actele probatorii,

recurenta neprecizând relevanța criticilor aduse sentinței tribunalului, față

de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care

statuează asupra obiectului recursului.

Intimatul Ministerul Justiției a

solicitat, prin întâmpinare, menținerea deciziei instanței de apel în ceea ce

privește cererea de chemare în garanție formulată în cauză.

Recursul este nefondat.

Astfel, simpla afirmație că decizia

atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii nu poate fi primită, în

lipsa indicării dispozițiilor pretins a fi fost greșit aplicate și arătării

argumentelor unei astfel de susțineri, conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Având în vedere că art. 329 alin. (3)

C. proc. civ. consacră caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în

interesul legii, în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate,

se constată că instanța de apel, confirmând, în considerarea precizatului

articol, evocarea de către instanța de fond a celor statuate prin Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXII din 12 iunie 2006, anterioară

sentinței tribunalului, a făcut o corectă interpretare a acestui text legal și

nu a încălcat principiul statornicit de art. 1 C. civ., așa încât nu se poate

reține incidența motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este de observat că față de

reglementarea în vigoare a art. 304 C. proc. civ. la data pronunțării deciziei

atacate, critica recurentei referitoare la modul în care instanța de apel a

administrat dovezile în raport cu dispozițiile art. 167-171 C. proc. civ.,

dispoziții, de altfel, neprecizate prin critica formulată generic, și critica nepronunțării

acestei instanțe asupra înscrisurilor evocate, depuse la dosar în probațiune, nu

mai pot face obiectul analizei instanței de recurs după abrogarea pct. 10 și 11

ale art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC

D&C P. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 199/Ap din 13 noiembrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 aprilie 2008.