ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4224/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4224/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 141 din 29 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a anulat apelul declarat de SC F. SA CLUJ-NAPOCA prin P.R. împotriva sentinței comerciale nr. 82 din 16 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant legal a d-nei P.R. Prin aceeași decizie a fost respinsă excepția privind lipsa calității de reprezentant convețional a d-nei consilier juridic Ș.C.B. pentru SC F. SA, iar apelanta a fost obligată la 500 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că, la data înregistrării apelului la Tribunalul Cluj (19 mai 2005), P.R.
nu mai avea abilitatea legală de a reprezenta societatea F. SA deoarece Hotărârea A.G.A. din 8 decembrie 2004, ce îi conferea calitatea de administrator, a fost anulată prin sentința civilă nr. 44 din31 martie 2005 conform mențiunii efectuate sub nr. 27086 din 18 aprilie 2005 la Oficiul registrului Comerțului. Împotriva deciziei mai sus menționate a formulat recurs pârâta SC F. SA CLUJ-NAPOCA prin P.R. Criticând decizia atacată, recurenta a susținut, în esență, că la data declarării apelului P.R. conducea de fapt și de drept societatea, iar înregistrările la O.R.C. au doar efecte de opozabilitate și nu constitutive. Recurenta mai critică superficialitatea în analizarea excepțiilor, ceea ce a determinat imposibilitatea abordării fondului litigiului, anume a dovedirii legalității A.G.O.A.
desfășurate de acționarii SC F. SA la data de 20 aprilie 2005 Înalta Curte va respinge, ca nefondat, și recursul pentru următoarele considerente: Analizând hotărârea atacată se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în raport de situația de fapt temeinic stabilită în baza probelor administrate în cauză. Astfel, conform înscrisurilor de la dosarul de apel și celor de din prezentul dosar de recurs, P.R. nu mai are calitatea de reprezentat al societății deoarece Hotărârea A.G.A. din 8 decembrie 2004 a fost anulată prin sentința nr. 44/C/2004, menținută prin decizia nr. 23/2006 a Curții de Apel Cluj. În condițiile în care, potrivit art. 720 3 lit. b) C. proc.
civ., apelanta nu aduce probe valabile pentru a justifica numele și calitatea celui ce angajează societatea și care o reprezintă în litigiu, în mod corect s-a apreciat de către instanța de apel că nu sunt respectate de către P.R. cerințele legale ale instituției juridice a reprezentării. Potrivit art. 137 C. proc. civ., instanța este datoare să analizeze și să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură care ar putea face de prisos cercetarea în fond a pricinii. În speță, excepția lipsei calității de reprezentant este o excepție dirimantă care, dacă este găsită întemeiată, face de prisos analiza în fond a cauzei. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, recursul declarat de pârâta SC F. SA CLUJ-NAPOCA prin P.R. împotriva deciziei nr. 141 din 29 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică astăzi 20 decembrie 2006
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.