ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6854/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 2 octombrie 2002, la Tribunalul

București, reclamanta M.S. a chemat în judecată pe pârâta

SC C. SA București solicitând ca, prin

hotărârea ce va fi pronunțată, să fie obligată pârâta

să-i predea reclamantei în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul, teren și construcție, situat în

București.

În cuprinsul

acțiunii reclamanta a arătat că a fost instituită

legatară universală de către foștii proprietari ai

imobilului și că imobilul a fost preluat de stat, în mod abuziv, în

baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950.

Reclamanta a

mai arătat, în acțiune, că a trimis notificare, în temeiul Legii

nr. 10/2001, atât la Primăria Municipiului București cât și la

RA A.P.P.S. București solicitând măsuri reparatorii constând în

restituirea imobilului în natură, dar nu a primit răspuns la

notificare.

În drept,

reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.

10/2001 și ale art. 480 C. civ.

Soluționând

litigiul în primă instanță, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1039 din 11 noiembrie

2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei și în consecință a respins acțiunea ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă. Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.

civ. a fost respinsă ca inadmisibilă.

Hotărând

astfel, tribunalul a reținut că pârâta, deși este

deținătoarea imobilului aflat în litigiu, nu a fost notificată

conform Legii nr. 10/2001, iar, pe de ală parte, reclamanta nu a dovedit

că a parcurs procedura prealabilă reglementată prin legea

respectivă.

Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 820 din

11 mai 2004, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă

împotriva sentinței tribunalului, cu aceeași motivare dezvoltată

și prin considerentele sentinței, menținând, în plus, că,

după adoptarea Legii nr. 10/2001, reclamanta nu mai poate alege procedura

dreptului comun prevăzută de Codul civil.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta care, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 7 și 9 C. proc. civ., a

susținut că:

-

instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești prin aceea că nu a pus în discuția

părților excepția inadmisibilității acțiunii;

- curtea de

apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut când a soluționat

cererea de obligare a pârâtei la emiterea unei dispoziții motivate prin

care să fie soluționată solicitarea de restituire în natură

a imobilului;

- decizia

conține motive străine de natura pricinii deoarece instanța a

apreciat că s-a solicitat doar emiterea deciziei motivate de restituire a

imobilului, deși, în realitate, scopul acțiunii a fost ca reclamanta

să reintre în stăpânirea imobilului;

- decizia a

fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, deoarece

pârâta, care are legitimare procesuală pasivă, trebuie să se

pronunțe asupra notificărilor trimise de reclamantă, iar

respingerea ca inadmisibil al capătului de cerere privind revendicarea

contravine dispozițiilor art. 21 din Constituția României;

Ulterior

declarării recursului, reclamanta a decedat, fiind introdusă în

cauză moștenitoarea G.D.A.

Recursul

declarat este întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate în

continuare.

Adresându-se

justiției, reclamanta a precizat, atât prin cererea de chemare în

judecată cât și prin precizarea acțiunii (fila 15), că

își întemeiată acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989. Este adevărat că, în cererea de

chemare în judecată s-a menționat și art. 480 C. civ., care

definește proprietatea, dar acțiunea în restituirea imobilelor în

baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 reprezintă o acțiune în

revendicare specială, asemănătoare acțiunii în revendicare de

drept comun.

A

cesta este,

deși, cadrul juridic, precizat de reclamantă, în care instanțele

erau obligate să soluționeze pricina.

Ținând

seama de dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta a comunicat notificare

atât Primăriei Municipiului București cât și RA A.P.P.S.

solicitând restituirea în natură a imobilului, construcție și

teren (filele 31-32 din dosarul primei instanțe).

Conform art.

21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată, face dovada

deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice

sau juridice, a respectării termenului prevăzut pentru notificare

chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care

deține imobilul. Pe baza acestor dispoziții legale, persoanele

juridice notificate aveau obligația să comunice notificarea și

actele doveditoare anexate acesteia pârâtei SC C. SA București care este,

neîndoielnic, persoana juridică deținătoare a imobilului. De

altfel, în precizarea la acțiune reclamanta a arătat că a

notificat și unitatea deținătoare.

Având în

vedere prevederile art. 21-25 din Legea nr. 10/2001, reclamanta și-a

respectat obligațiile legale privitoare la îndeplinirea procedurii

prealabile, așa încât atât prima instanță cât și

instanța de apel au motivat greșit că pârâta SC C. SA nu are

calitate procesuală pasivă și au respins, fără temei

legal, cu această motivare, acțiunea.

Unitatea

deținătoare a imobilului, pârâta în prezentul litigiu, avea

obligația de a se pronunța, în termenul prevăzut de lege, prin

decizie motivată, asupra cererii de restituire în natură a imobilului,

obligație pe care nu a respectat-o. Prin urmare, instanțele aveau

datoria să cerceteze fondul procesului.

Întrucât

instanțele au rezolvat procesul fără a intra în cercetarea

fondului, urmează să fie admis recursul declarat, să fie

casată decizia recurată precum și sentința primei

instanțe și să fie trimisă cauza spre rejudecare

aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta M.S.,

continuat de succesoarea acesteia G.D.A.

Casează decizia nr. 820 din 11 mai 2004 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și

sentința nr. 1039 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă, și trimite cauza spre soluționare

aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

11 septembrie

2006.