ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3774/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 iunie 2003 la Tribunalul București reclamanții M.A.M., S.G., M.D.M. și M.N.G. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și P.N. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință cota indiviză de ½ din terenul și construcția situate în București. În drept au invocat dispozițiile art. 480 C. civ. În motivare au arătat că în mod eronat prin Dispoziția nr. 224/2002 Primarul General al municipiului București a restituit în totalitate în proprietatea pârâtei P.N. imobilul revendicat deoarece autorul pârâtei a deținut ½ din acest imobil pentru cealaltă jumătate fiind îndreptățiți reclamanții (fiind proprietatea tatălui, respectiv bunicului lor).

Această eroare au sesizat-o reclamanții primăriei dar nu au primit nici un răspuns. Reclamanții au mai arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului nr. 92/1950. La data de 12 februarie 2002 reclamanta a vândut partea sa și prin declarație notarială a arătat că nu contestă dreptul la ½ al reclamanților. Prin sentința civilă nr. 74 din 2 februarie 2004 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului București și a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea formulată împotriva pârâtei P.N. ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că primăria nu se mai găsește în posesia imobilului, iar cu privire la acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta P.N., acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă având în vedere regimul juridic al proprietății comune pe cote părți.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat apel. În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra legalității dispoziției nr. 224/2004 a Primarului General al municipiului București. Greșit instanța a reținut că municipiul București nu avea calitate procesuală pasivă în raport de împrejurarea că se impunea analiza dispoziției amintite. Au considerat eronată aprecierea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare întrucât a pretinde unanimitate în acțiunea în revendicare înseamnă a lipsi pe coindivizari de posibilitatea de a-și valorifica dreptul de proprietate. Au mai arătat apelanții că unul din coindivizari deține bunul în întregul său, și că revendică cota parte dintr-un bun luat tuturor proprietarilor și restituit numai unora dintre ei.

Prin decizia nr. 1001 A din 16 septembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a respins apelul ca nefondat, confirmând soluția instanței de fond, reluând considerentele reținute de această instanță. Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat recurs. Deși nu au fost indicate motivele de recurs conform art. 304 C. proc. civ., totuși prezentarea criticilor face posibilă încadrarea acestora în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului se susține că instanța de apel nu a analizat în profunzime susținerile reclamanților și din această cauză a menținut soluția cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.

De asemenea se susține că inadmisibilitatea cererii în revendicare întemeiată pe faptul că nu sunt titulari exclusivi asupra cotei părți ideale de ½, constituie o eroare câtă vreme revendicarea poate fi judecată pe baza actelor de proprietate inițiale. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare. Se va menține soluția adoptată de instanță de respingere a acțiunii ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:. Reclamanții și-au întemeiat acțiunea introdusă la data de 11 iunie 2003 pe dispozițiile art. 480 C. civ. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 a fost publicată în Monitorul Oficial al României partea I în data de 14 februarie 2001. Această lege are o aplicare generală în materia reparării daunelor produse prin preluarea abuzivă a bunurilor imobile, prin art. 1 și art. 2 se acoperă sfera tuturor modalităților de preluare abuzivă a acestora.

De aceea o dată cu intrarea în vigoare a acestei legi pentru toate imobilele ce intră sub incidența ei, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii sau imobilul în natură numai în condițiile acestei legi speciale și nu pe calea acțiunii de drept comun întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. Așa fiind, pentru considerentele expuse, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.A.M., S.G., M.N.G., și M.D.M. împotriva deciziei 1001 A din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.