ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9772/2006

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 12 februarie 2002, reclamanta N.M.

a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General,

Ministerul Finanțelor și A.P.A.P.S., solicitând obligarea acestora de a-i plăti

echivalentul imobilului din București, demolat, prin acordarea de acțiuni.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit în proprietate împreună cu soțul

său, I.S.S., conform actului autentificat sub nr. 4435/1924, dar după decesul

acestuia, părinții soțului său, M. și S.S., i-au vândut cotele lor indivize din

moștenire, prin actul autentificat sub nr. 738 din 2 iunie 1954.

S-a mai precizat că imobilul a

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 și a Decretului

nr. 111/1951, fiind preluat de la E.O., cel de la care au cumpărat în anul

1948.

Acțiunea a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 480 C. civ. și pe dispozițiile Legii 10/2001 A.P.A.P.S. a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive și excepția prematurității acțiunii, iar Primăria Municipiului București

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepție respinsă prin

încheierea din 18 martie 2002.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă 871 din 3 iunie 2002, a admis excepția lisei

calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. și a respins acțiunea față de aceasta

ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Față de pârâții Primăria

Municipiului București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor s-a

respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că pârâta A.P.A.P.S. are competența exclusiv în

procesul de privatizare, iar în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) și

art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 99/1999, nu putea fi chemată în judecată în temeiul dispozițiilor Legii

10/2001, întrucât despăgubirile în echivalent pot fi acordate doar de către

deținătorul imobilului, conform prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea

10/2001.

Cu privire la excepția

prematurității cererii, ca urmare a nerespectării procedurii prevăzute de art. 27

alin. (1) din Legea 10/2001, tribunalul a constatat că într-adevăr reclamanta

nu a făcut dovada notificării instituției publice care a efectuat privatizarea,

A.P.A.P.S., însă a probat că s-a adresat cu notificare autorității

administrației publice locale în raza căreia este situat imobilul, solicitând

restituirea în natură sau prin echivalent.

În raport de precizarea acțiunii

făcută la termenul din 18 martie 2002, tribunalul a constatat că acțiunea este

nefondată, întrucât deși s-au invocat dispozițiile art. 480 C. civ., s-a

pretins acordarea de acțiuni, deci o măsură reparatorie prevăzută de o lege

specială, pentru care trebuia parcursă o procedură administrativă prealabilă,

respectiv cea prevăzută de art. 36 din Legea 10/2001.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală pentru greșita interpretare a

dispozițiilor art. 31 alin. (6) din Legea 10/2001, în raport de care A.P.A.P.S.

are calitate procesuală pasivă.

S-a susținut că soluția respingerii

acțiunii ca nefondată față de ceilalți pârâți încalcă dispozițiile art. 24

alin. (2) coroborat cu art. 31 alin. (6) din Legea 10/2001, dispoziții ce

trebuie raportate la art. 480 și art. 481 C. civ.

Apelanta a învederat că imobilul

revendicat este demolat și nu cunoaște cine este în prezent deținătorul

terenului.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 2115 din 3 noiembrie 2004, a admis apelul

reclamantei și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea

reclamantei N.M. și a obligat pârâtele Primăria Municipiului București și

Ministerul Finanțelor Publice să emită decizie pentru acordarea de despăgubiri

constând în acțiuni la valoarea de 475.000.000 lei.

S-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.V.A.S. și s-a respins acțiunea față de această pârâtă.

Au fost obligate pârâtele Primăria

Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice la 3.000.000 lei

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Prin considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut că reclamanta a fost proprietara imobilului situat

în București, care a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, în

baza Decretului nr. 92/1950, construcția fiind demolată, iar terenul aflându-se

în domeniul public și fiind afectat de utilități.

S-a apreciat că probele administrate

în faza apelului au făcut dovada că restituirea în natură este imposibilă,

reclamanta fiind îndreptățită la despăgubiri constând în acțiuni până la

valoarea de 475.000.000 lei, stabilită prin expertiză.

S-a reținut că imobilul nu se fală

în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate pentru a deveni incidente

dispozițiile privitoare la obligația A.P.A.P.S. de a acorda despăgubiri,

situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea

10/2001.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs pârâții Municipiul București prin Primarul General și

Ministerul Finanțelor Publice.

Prin motivele sale de recurs,

Municipiul București a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că acțiunea reclamantei nu

poate fi primită, întrucât, potrivit art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001, numai

în cazul în care oferta făcută de către unitatea deținătoare a fost refuzată de

către notificator, aceasta poate fi atacată în justiție în termen de 30 de zile

de la data comunicării acesteia.

Prin recursul său, Ministerul

Finanțelor Publice a criticat decizia recurată pentru motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând că în cauză are calitate procesuală pasivă

numai Primăria Municipiului București, în condițiile art. 24 alin. ultim din

Legea 10/2001.

Recurentul a criticat decizia

instanței de apel și pentru greșita acordare a cheltuielilor de judecată.

Analizând ansamblul probatoriu

administrat în cauză raporta la criticile invocate de recurenții pârâți, Înalta

Curte de Casație și Justiție va constata că recursurile sunt fondate pentru

considerentele ce succed:

Prin notificarea înaintată Primăriei

Municipiului București, prin executorul judecătoresc, înregistrată sub nr. 2054

din 3 august 2001, N.M., prin mandatarul său, avocat L.P., a solicitat

restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în București.

Reclamanta a arătat că la această

notificare nu a primit nici un răspuns, fiind îndreptățită astfel să formuleze

acțiunea.

În prezent, așa cum a rezultat din

raportul de expertiză tehnică efectuat în faza apelului, terenul în litigiu se

află pe domeniul public, respectiv pe carosabilul str. L.B., fiind afectat de

utilități, respectiv rețea de termoficare și de telefonie fixă.

În conformitate cu dispozițiile art.

24 alin. (1) din Legea 10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau

nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizia sau,

după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1)

să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire în echivalent

corespunzătoare valorii imobilului.

În speță, reclamanta nu a primit

nici un răspuns la notificarea adresată Primăriei Municipiului București, o

atare conduită culpabilă din partea persoanei juridice notificate, neputând în

nici un caz să afecteze posibilitatea persoanei îndreptățite de a-și apăra

drepturile recunoscute de lege.

Într-adevăr, instanța poate constata

că reclamanta este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în

echivalent conform dispozițiilor Legii 10/2001, însă rămâne la latitudinea

unității deținătoare să facă o ofertă în acest sens, care poate fi sau nu

acceptată de reclamant, abia apoi aceasta putând fi contestată în justiție.

Conform art. 24 din Legea 10/2001 și

Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001 (art. 10 pct. 8), oferta de

restituire prin echivalent se transmite persoanei îndreptățite după depunerea

actelor doveditoare care permit cuantificarea valorii cuvenite.

Ca atare, soluția obligării

Primăriei Municipiului București și a Ministerul Finanțelor Publice la emiterea

unei decizii pentru acordarea de despăgubiri la valoarea sumei de 475.000.000

lei este nejustificată în condițiile în care nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii

prealabile prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001.

Cum în cauză, pârâta deținătoare a

imobilului nu i-a făcut reclamantului o ofertă de restituire prin echivalent,

care să poată fi contestată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin.

(1), urmează a se constata că recursul Municipiului București prin Primarul

General este fondat.

În ceea ce privește recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice, vizând lipsa calității sale

procesuale pasive în acțiunea având ca obiect refuzul primăriei de a soluționa

notificarea reclamantei, Curtea va constata ca fondate criticile pârâtului.

Cadrul în care se desfășoară

procesul este fixat de reclamant care, prin cererea sa de chemare în judecată

indică, printre altele, și persoana împotriva căreia se îndreaptă pretențiile

sale, respectiv pârâtul.

Pentru a fi parte în proces, pârâtul

trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care și aceea de a avea

calitate procesuală.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea

10/2001, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în

judecată numai în cazul în care unitatea deținătoare a imobilului preluat

abuziv nu a fost identificată.

Statul Român nu poate avea calitate

procesuală pasivă atâta vreme cât Primăria Municipiului București, avea

obligația să soluționeze cererea reclamantei în sensul stabilirii de măsuri

reparatorii prin echivalent.

Ca atare soluția respingerii

acțiunii față de acest pârât se impune pe considerentul lipsei calității

procesuale pasive.

Prin urmare recursul Ministerului

Finanțelor Publice urmează a fi admis.

Față de toate aceste considerente,

Curtea, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va modifica decizia

recurată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței civile nr. 871 din 3 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român și de

Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 2115 din 3

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică decizia în sensul că

respinge apelul declarat de apelanta N.M. împotriva sentinței civile nr. 871

din 3 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 28 noiembrie 2006.