ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4638/2005

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 5 în data de 5 mai 2003, ulterior modificată și precizată, reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune cu joncțiunea posesiilor asupra imobilului teren în suprafață de 252 mp situat în București, și, prin accesiune imobiliară artificială asupra construcțiilor, locuință cu 4 camere, 2(două) marchize, 2(două) cămări, hol, bucătărie, baie și magazie, garaj, 2(două) șoproane cu grup sanitar aflate pe teren. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat, că terenul a aparținut în fapt din anul 1950 bunicilor și părinților săi, fiind înregistrat în evidențele fiscale din 1965 și trecut prin moștenire succesivă de la părinții decedați care au construit locuința, la reclamant și frații acestuia.

Că frații săi i-au vândut cotele părți revenite din moștenire, prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 4289 din 1 februarie 1994 și respectiv nr. 20813 din 19 mai 1994 de Notariatul de Stat al sectorului 5, reclamantul stăpânind imobilul în mod continuu, neîntrerupt, public, pașnic și sub nume de proprietar plătind impozitele și taxele aferente, el fiind singurul dintre frați care i-a îngrijit pe părinți.

În baza probatoriului administrat incluzând și o expertiză tehnică, prin sentința civilă nr. 4430 din 1 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 5 a admis acțiunea astfel cum a fost modificată și precizată și în consecință: A constatat că reclamantul a dobândit, ca efect al uzucapiunii de lungă durată, cu joncțiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, cu o suprafață de 234,50 mp și următoarele vecinătăți: la vest, pe o lungime de 14 m strada P.; la nord, pe o lungime de 16,75 m, imobilul situat în București, strada P. nr. 45, al cărui proprietar este N.N.; la est, pe o lungime de 14 m, imobilul situat în București, str. T., al cărui proprietar este N.I.; la sud, pe o lungime de 16,75 m, imobilul situat în București, str. P. nr. 49, al cărui proprietar este A.P.

A constatat că reclamantul a dobândit, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul menționat anterior, care constau într-o locuință (formată din 4 camere, 2 marchize, 2 cămări, un hol, o bucătărie, o baie și o magazie), un garaj, 2 șoproane și WC. Pârâtul Municipiul București, prin Primarul General a declarat apel împotriva sentinței, considerând-o netemeinică și nelegală, întrucât pe de o parte, a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, Municipiul București prin Primar General, iar pe de altă parte, prescripția achizitivă nu s-a împlinit, în anul 1974 intervenind o întrerupere naturală a termenului de prescripție în baza Legii nr. 58/1974 de la a cărei intrare în vigoare terenurile au fost scoase din circuitul civil.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 465 din 23 martie 2004 a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În considerentele deciziei s-a motivat, că din probele administrate, aflate la dosar, nu rezultă că imobilul ar fi aparținut vreodată statului, împrejurare ce ar putea conferi calitate procesual-pasivă pârâtului Municipiul București prin Primarul General. Împotriva deciziei reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

(hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii) și pct. 9 (hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii) criticând instanța că greșit nu a ținut seama de dovezile aflate la dosar ce atestă existența rolului fiscal și plata cu regularitate a impozitului pe teren către organele cu atribuții fiscale și de evidență a proprietății ce aparțin administrației publice a Municipiului București, elemente pe baza cărora pârâtul ar avea calitate procesuală pasivă. Recursul este întemeiat, dar pentru motivele ce succed.

În apelul formulat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, Municipiul București a invocat, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive determinată de faptul că, niciodată imobilul în litigiu nu a făcut parte din patrimoniul său și că nu poate fi considerat adevărat proprietar, doar pentru că terenul se află situat pe teritoriul Municipiului București, care nu a pretins și nici nu ar putea pretinde un drept de proprietate nici asupra terenului și nici asupra construcției edificate pe acesta. În subsidiar, apelantul-pârât a invocat și motive pe fond, arătând că acțiunea este neîntemeiată. Curtea de Apel București a soluționat cauza doar pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului.

Așa fiind, recursul declarat de reclamant urmează să fie admis, decizia pronunțată de instanța de apel urmează să fie casată și, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. cauza urmează să fie trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva deciziei nr. 465 din 23 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de către pârâtul Municipiul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2005.