ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 34 din 13 februarie 2008 a
Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost
admisă acțiunea formulată de S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. - biroul teritorial
Timiș, în numele și pentru membri de sindicat M.I.A., L.I.R., C.I.I.D., M.P.I.
și A.P.I., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A., respectiv C.N.A.B.D.E.P.
Instanța a obligat pârâții să
plătească reclamanților M.I.A., L.I.R., C.I.I.D., M.P.I. și A.P.I. sumele
datorate cu titlul de prime de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 și
2006, actualizate cu coeficientul de inflație, de la data nașterii acestor
drepturi și până la plata efectivă, precum și a drepturilor bănești cuvenite
acestora cu titlul de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază
pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, sume actualizate cu
coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, de la data nașterii
efective a acestor drepturi și până la plata efectivă.
Totodată, instanța a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a C.J. Timiș, respingând în consecință
acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât și a respins excepțiile
lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii de chemare în
garanție invocate de M.E.F.
În consecință, instanța a admis
cererea de chemare în garanție formulată de M.I.R.A., obligând M.E.F. să vireze
sumele datorate reclamanților.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța a reținut, în ce privește excepția lipsei calității
procesuale pasive a C.J. Timiș, că între această autoritate și reclamanți nu
există raporturi de serviciu, astfel încât, acest pârât nu este debitor în
raportul de serviciu care impune plata primelor de concediu.
Relativ la excepția lipsei
calității procesuale pasive a M.E.F. și la admisibilitatea cererii de chemare
în garantei, prima instanță a reținut că, în raport cu prevederile art. 19 din
Legea nr. 500/2002, acesta are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor
sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce
trebuie alocate M.I.R.A. pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în
prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, prima instanță
a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici, iar că prin
Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a
pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de
concediu pentru polițiști, interpretarea dată fiind incidență în cauză.
Totodată, prima instanță a
constat că potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2007, personalul din
sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a acestui act normativ
nu i s-au acordat primele de concediu, urmează să primească aceste drepturi în
anul 2008, în mod eșalonat.
Astfel, având în vedere acest
act normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și
Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata
primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2006, prima instanță a apreciat
întemeiată cererea reclamanților.
În ce privește plata sporului de
fidelitate, prima instanță a reținut că aplicarea prevederii art. 6 din O.G.
nr. 38/2003 a fost de asemenea suspendată, refuzul M.I.R.A. de a acorda acest
drept fiind justificat de aceleași considerente care au fost invocate în ce
privește refuzul plății primei de concediu.
În consecință, instanța a dat
eficiență interpretării obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție și
cu privire la plata acestui spor, apreciind că suspendarea exercițiului
dreptului la sporul de fidelitate nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât
timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Împotriva acestei hotărâri a
formulat recurs M.E.F., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și
nelegalitate, reiterând excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în
garanție și a lipsei calității procesuale pasive.
În raport cu acțiunea promovată,
recurentul a solicitat constatarea prematurității sau a inadmisibilității, pe
fond, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
A opinat recurentul că în raport
cu obiectul acțiunii, acordarea de drepturi salariale, cererea de chemare în
garanție este inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 60 -
63 C. proc. civ.
În ce privește
excepția lipsei calității procesuale pasive, recurentul a arătat, pe de o
parte, că între reclamanți și M.E.F. nu există nici un raport de muncă, iar, pe
de altă parte, că această autoritate nu trebuie confundată cu Statul Român sau
bugetul de stat.
Totodată, a apreciat recurentul,
având în vedere că reclamanții nu s-au adresat pârâților cu o cerere în cadrul
procedurii prealabile, se impune admiterea excepției prematurității sau a
inadmisibilității acțiunii.
Înalta Curte de
Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,
materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată
fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Instanța de fond, în mod greșit,
a admis cererea de chemare de chemare în garanție a M.E.F., formulată de M.I.R.A.
Potrivit prevederilor art. 60
alin. (1) din C. proc. civ.: „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană
împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții
cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea
chemată în garanție, M.E.F. și autoritatea pârâtă nu există un raport juridic
obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F.
de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui
fundamentul unui atare raport.
Mai mult decât atât, conform
art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite
(cum este și autoritatea pârâtă) au obligația ca până la data de 15 iulie a
fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget și
anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de
cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33,
însoțite de documentații și fundamentări detaliate" (alin. (1)) iar „M.E.F.
examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de
credite asupra acestora. In caz de divergență hotărăște Guvernul".
Atribuțiile M.E.F. în elaborarea
și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției la plata
unor drepturi salariale către angajați ai altui minister - ordonator principal
de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant și
ministerul pârât.
Pentru motivele arătate, în
temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată
sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată
de pârâtul M.I.R.A. fată de M.E.F.
Vor fi menținute celelalte
dispoziții ale sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
D.G.F.P. Timiș în reprezentarea M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 34 din 13
februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ
și fiscal.
Modifică sentința atacată în
sensul că respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F.
Menține celelalte dispoziții ale
sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 octombrie 2008.