ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1928/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 25 aprilie 2006, reclamantul T.L.C. a chemat în judecată pe J.G., executor judecătoresc, solicitând obligarea acesteia să aducă la îndeplinire mai multe decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și acordarea de daune interese. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de executare silită a cinci titluri judecătorești executorii, care nu au fost onorate. Prin sentința civilă nr. 3084 din 22 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu și a respins, pe acest temei, acțiunea reclamantului T.L.C.

Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri să se poată adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate. Or, în speță, reclamantul nu și-a îndreptat acțiunea în contencios împotriva unei autorități publice, ci a unui executor judecătoresc, care solicită să fie obligat să-și îndeplinească obligațiile contractuale convenite prin contractul încheiat între cele două părți.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul T.L.C. Recurentul consideră soluția instanței de fond ca fiind nelegală în raport cu prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind că, având în vedere calitatea țării noastre, de membru al Uniunii Europene, cetățenii au posibilitatea de a urmări recunoașterea drepturilor pretinse. Recursul este nefondat. După cum a reținut și instanța de fond, Legea nr. 554/2004 condiționează sesizarea instanțelor de contencios administrativ de împrejurarea ca vătămarea dreptului sau interesului legitim să se fi produs de o autoritate publică.

Desfășurându-și activitatea în temeiul unui contract de executare silită, executorul judecătoresc nu poate fi inclus în această categorie sau în cea asimilată prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, de persoană juridică de drept privat care, potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică sau este autorizat să presteze un serviciu de utilitate publică. Această concluzie se desprinde din împrejurarea că executorii judecătorești nu sunt persoane juridice, chiar dacă în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești se prevede că sunt investiți să îndeplinească un serviciu de interes public. Neîntrunind un element esențial legat de autoritatea care a cauzat vătămarea, rezultă că acțiunea reclamantului nu poate face obiectul unei cauze de contencios administrativ, iar instanța de fond a procedat în mod corect la respingerea acesteia ca inadmisibilă, pronunțând o soluție legală și temeinică.

Ca urmare, recursul urmează a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.L.C., împotriva sentinței civile nr. 3084 din 22 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2007.