ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 ianuarie 2007, reclamatul G.M.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S., obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 și 2002, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este funcționar public în cadrul autorității pârâte și, în această calitate, era îndreptățit, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, primă care nu i-a fost plătită de pârâtă.

A mai menționat că, deși prin legile bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă, față de dispozițiile constituționale, fiind vorba despre un drept câștigat. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2448 din 16 aprilie 2007, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând incidența prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport cu calitatea pârâtei de autoritate pârâtei de autoritate publică centrală.

Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1613 din 12 iunie 2007, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a primei de vacanță pe perioada 2001 - 2002, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul este îndreptățit la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul art. 33 alin. (2) Legea nr. 188/1999. Că, deși aceste dispoziții legale au fost suspendate prin legi bugetare succesive, aceste norme de suspendare sunt neconstituționale și suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării, se impunea plata drepturilor salariale respective.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.N.P.A.D.A.S., solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată. Recurenta a susținut, în esență, că instanța a obligat-o greșit la plata primelor de concediu, neținând seama de faptul că, prin O.U.G. nr. 33/2001, precum și prin legi succesive ale bugetului de stat au fost suspendate dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici de a primi, pe lângă indemnizația de concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Este adevărat că, acordarea primei de vacanță, prin prevederile legale sus menționate, a fost suspendată în anii 2001-2006 prin dispoziții normative succesive însă, așa cum corect a reținut instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală, prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la primă de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999) a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din aceeași lege în forma republicată (Monitor Oficial nr. 251 din 22 martie 2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară, M. Of.

nr. 365 din 29 mai 2007. Nu se poate considera deci că, suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistența lui în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate. De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

Față de aceste motive, constatând că nu există, potrivit art. 304 1 , motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1613 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2008.