ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 23 ianuarie

2007, reclamatul G.M.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S.,

obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 și

2002, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la

data plății efective.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este funcționar public în cadrul autorității pârâte și,

în această calitate, era îndreptățit, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în

concediu, primă care nu i-a fost plătită de pârâtă.

A mai menționat că, deși prin

legile bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă,

față de dispozițiile constituționale, fiind vorba despre un drept câștigat.

Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 2448 din 16 aprilie 2007, a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând

incidența prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport cu calitatea

pârâtei de autoritate pârâtei de autoritate publică centrală.

Judecând în fond pricina în

primă instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1613 din 12 iunie 2007, a

admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a primei de

vacanță pe perioada 2001 - 2002, actualizată cu indicele de inflație la data

plății efective.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamantul este îndreptățit la acordarea drepturilor

salariale solicitate, în temeiul art. 33 alin. (2) Legea nr. 188/1999.

Că, deși aceste dispoziții legale

au fost suspendate prin legi bugetare succesive, aceste norme de suspendare

sunt neconstituționale și suspendarea nu echivalează cu o anulare a dreptului,

astfel încât, la încetarea suspendării, se impunea plata drepturilor salariale

respective.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.N.P.A.D.A.S., solicitând

modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

Recurenta a susținut, în esență,

că instanța a obligat-o greșit la plata primelor de concediu, neținând seama de

faptul că, prin O.U.G. nr. 33/2001, precum și prin legi succesive ale bugetului

de stat au fost suspendate dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Analizând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată

că aceasta este legală și temeinică, pentru considerentele care vor fi expuse

în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a

instituit dreptul funcționarilor publici de a primi, pe lângă indemnizația de

concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu.

Este adevărat că, acordarea

primei de vacanță, prin prevederile legale sus menționate, a fost suspendată în

anii 2001-2006 prin dispoziții normative succesive însă, așa cum corect a

reținut instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului,

atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală, prin care să fi fost

înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la primă de

concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999) a fost menținut prin art. 34

alin. (2) din aceeași lege în forma republicată (Monitor Oficial nr. 251 din 22

martie 2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma

republicată pentru a doua oară, M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.

Nu se poate considera deci

că, suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistența

lui în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul

constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în

continuare a acestui drept recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența

lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României,

privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor

art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

Un astfel de drept nu poate

fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost

suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un

drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă

a exercitării lui.

Față de aceste motive,

constatând că nu există, potrivit art. 304

1

, motive de casare sau

modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca

nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1613 din 12 iunie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2008.