ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 623/2007

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 276 din 10 mai 2006 a Tribunalului Brașov, în baza art. 174 și 175 lit. c) și i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G., la 7 ani închisoare și la pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 12 octombrie 2005 la zi. S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Instanța a constatat că B.S., M.M., B.A. și B.A.D., moștenitorii victimei B.A. nu s-au constituit părți civile în cauză. S-a dispus confiscarea de la inculpat a obiectului contondent, confecționat artizanal și folosit la comiterea infracțiunii. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în noaptea de 11 octombrie 2005, inculpatul B.G. și frații săi B.A. și B.O. au consumat băuturi alcoolice după care au devenit agresivi lovindu-se reciproc. Inculpatul a plecat la locuința lui fiind urmărit de inculpatul Banu Alexandru, care a aruncat cu pietre în geamurile locuinței inculpatului B.G. unde se odihneau concubina și cei 9 copii ai acestora.

În aceste condiții, inculpatul a luat de lângă ușa de intrare în locuință un băț din lemn în lungime de 2 m la capătul căruia era legată o lamă de cuțit. Cu acest instrument inculpatul l-a lovit pe fratele lui B.A. care încerca să intre pe o fereastră secționându-i vasele sanguine adiacente zonei laringiene, traumatism care a cauzat moartea victimei. Instanța de fond a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă și a înlăturat apărarea acestuia potrivit căruia a comis fapta în legitimă apărare. S-a motivat că apărarea nu a fost proporțională cu atacul. Prin decizia penală nr. 323 din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și apelul inculpatului B.G.

împotriva sentinței penale nr. 276/2006 a Tribunalului Brașov pe care a desființat-o numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului B.G., respectiv interzicerea dreptului de a alege prevăzută de art. 71 și 64 lit. a), teza I C. pen. Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a criticat hotărârile pronunțate pentru pedeapsa aplicată inculpatului pe care o apreciază ca necorespunzătoare în raport de criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. și de scopul pedepsei astfel cum este reglementat în art. 52 C. pen. În susținerea orală a recursului procurorul referindu-se la individualizarea pedepsei inculpatului a restrâns motivele de recurs doar la critica privind înlăturarea de către instanța de apel din conținutul pedepsei accesorii aplicate, interzicerea dreptului de a alege prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

Recursul parchetului este fondat pentru următoarele motive: Pentru a dispune înlăturarea din conținutul pedepsei accesorii, interzicerea dreptului de a alege, instanța de apel a motivat sumar: „Față de hotărârea H. contra Marii Britanii din 30 martie 2004 prin care C.E.D.O. a statuat că o interdicție absolută de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, întrucât nu există o legătură între interdicția votului și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorilor, se impune înlăturarea din conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a vota prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen.”.

Decizia instanței de apel este greșită, bazându-se pe o interpretare sumară, extrasă abrupt din motivarea nuanțată și complexă a Deciziei nr. 2 din 6 octombrie 2005 a C.E.D.O. (Marea Cameră) pronunțată în cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Din examinarea cauzei H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, rezultă că aceasta are la origine o plângere adresată Curții (C.E.D.O.) de către J.H. cetățean al acestui stat care reclamă faptul că a fost lezat în drepturile sale în calitate de deținut condamnat, care își ispășește pedeapsa, prin lipsirea totală a dreptului de vot. Reclamantul a invocat art. 3 din Protocolul nr. 1 din C.A.D.O.L.F. Curtea Europeană a reținut ca circumstanțe esențiale ale cauzei, la abordarea în fapt, împrejurarea că la 11 februarie 1980 cetățeanul J.H.

a fost condamnat de instanța națională la o pedeapsă cu închisoarea pe viață pentru „omor involuntar”, calificare reținută, având în vedere responsabilitatea sa diminuată relevată de actele medicale, care au arătat că era un om atins de tulburări grave de personalitate care făcea din el o ființă amorală. În realitate pedeapsa se compune dintr-o parte cu executare reală (care să răspundă exigențelor de reprimare și intimidare) care a expirat la 25 iunie 1994 și o parte în care reclamantul a rămas în detenție din considerente de risc și periculozitate, comisia de liberare condiționată considerând că el continuă să prezinte risc grav pentru public. Sesizarea Curții Europene a fost făcută de reclamant în această a doua parte a executării pedepsei.

S-a mai reținut că potrivit art. 3 din „Legea din 1983” privind reprezentarea poporului, din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord „orice persoană condamnată este în timpul încarcerării sale într-un penitenciar în executarea pedepsei sale (…) incapabil din punct de vedere legal de a vota la alegerile parlamentare sau locale”. Între textele internaționale pertinente cauzei au fost citate între altele art. 25 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice potrivit căruia „ orice cetățean are dreptul și posibilitatea, fără nici una din discriminările vizate în art. 2 și fără restricții absurde: a) (…) b) Să voteze „. S-a citat observația generală nr. 25 (57) pe care a adoptat-o la 12 iulie 1996 în temeiul art. 40 din P.I.D.C.P., Comitetul Drepturilor Omului al O.N.U.

cu privire la dreptul garantat de art. 25, observație potrivit căreia: „ În rapoartele lor Statele părți ar trebui să precizeze motivele de lipsire a dreptului de vot și să le explice. Dacă faptul de a fi condamnat pentru o infracțiune este un motiv de lipsire de dreptul de vot, perioada de timp în care interdicția se aplică ar trebui să fie în raport cu infracțiunea și sentința. Persoanele lipsite de libertatea lor care nu au fost condamnate nu ar trebui să fie decăzute din dreptul de vot„. C.E.D.O.

a mai avut în vedere la capitolul III lit. d) din Decizia nr. 2/2005 „Codul de bună conduită în materie electorală” adoptat de Comisia Europeană pentru democrație (Comisia de la Veneția), la a 51-a sesiune în plen din 5-6 iulie 2002 și supusă aprobării Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la 6 noiembrie 2002. Potrivit acestui Cod „o excludere a dreptului de vot și a eligibilității poate fi prevăzută dar ea se supune următoarelor condiții cumulative: - ea trebuie să fie prevăzută de lege; - ea trebuie să respecte principiul proporționalității; excluderea eligibilității poate fi supusă unor condiții mai puțin severe decât cele ale dreptului de vot; - trebuie să fie motivată printr-o interdicție privind motivele legale de sănătatea mintală sau de condamnările penale pentru delicte grave.

Curtea Europeană a mai examinat dreptul și practica neuniforme în statele contractante și în alte state. La abordarea în drept, având în vedere temeiul plângerii reclamantului, Curtea Europeană a examinat cauza în raport cu prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 din C.A.D.O.L.F. potrivit căruia „Înaltele Părți contractante se angajează să organizeze la intervale de timp rezonabile alegeri libere cu vot secret, în condițiile care asigură libera exprimare de opinie a poporului privind alegerea corpului legislativ.” Referitor la acest text, în motivarea în drept a deciziei, Curtea Europeană a făcut aprecieri pe care le considerăm de esență, pentru înțelegerea corectă a modului cum trebuie interpretate prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției astfel încât dreptul la alegeri libere să nu fie încălcat.

Astfel, la paragraful nr. 60 din Decizie se motivează: „De altfel, drepturile consacrate de art. 3 din Protocolul nr. 1 nu sunt absolute”. Există loc pentru limitări implicite și statele contractante trebuie să știe să-și acorde o marjă de apreciere în materie”. În paragraful nr. 61 instanța europeană a consemnat că amploarea acestei marje a suscitat o dezbatere vastă iar „Curtea Europeană reafirmă că marja de apreciere în acest domeniu este mare”. În acest sens a exemplificat prin decizii ale sale, inclusiv de dată recentă, cum este aceea evocată la paragraful nr. 66 în care Curtea însăși a respins plângerea privind imposibilitatea de a vota lezând un deputat și decurgând din condamnarea acestuia la o interdicție de exercitare a funcției publice timp de 2 ani pronunțată de un magistrat complementar la condamnarea de 3 ani închisoare pentru infracțiuni fiscale (Cauza M.D.U.

contra Italiei nr. 58540 din 28 ianuarie 2003. În același sens este exemplificat în paragraful nr. 65 Cauza P.H. contra Irlandei). Concomitent în paragraful 68 al Deciziei „Curtea precizează totuși că este prima ocazie când ea trebuie să examineze o privare generală și automată de dreptul de vot pentru deținuții condamnați” Pe de altă parte Curtea Europeană reține că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantat de Convenție (drepturi electorale n.n.) doar pentru simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări. Nu este caracteristică și înțeleaptă într-o societate democratică, tolerantă, privarea automată a dreptului de vot (paragraful nr. 71). Această toleranță nu împiedică o societate democratică să ia măsuri pentru a se proteja împotriva acțiunilor care urmăresc distrugerea dreptului și libertăților enunțate de Convenție, conchide Curtea Europeană.

Aceste restricții sunt măsuri ce pot fi luate însă individual arată Curtea Europeană care accentuează în paragraful nr. 71 următoarele: „Curtea ia act de recomandarea Comisiei de la Veneția conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie să fie pronunțată de o instanță printr-o decizie specifică. Ca și în alte contexte o instanță independentă aplicând o procedură în contradictoriu oferă o garanție solidă față de arbitrar”. Asupra aplicației în speță Curtea Europeană apreciind asupra scopului legitim și proporționalității necesare în aplicarea unei restricții sau limitări a dreptului cum este acela de a vota, motivează (paragraful nr. 75) că pot exista câteva îndoieli în ceea ce privește eficiența măsurii interdicției de a vota referitor la atingerea scopului, acela de a sancționa și a îndemna la un comportament civic.

Curtea Europeană nu a găsit potrivit propriei aprecieri nici un motiv de a exclude aceste scopuri în circumstanțele cauzei. Dacă în privința scopului interdicției de a vota impus reclamantului din cauza H. contra R.U.C.E. nu exclude legitimitatea acestuia, în privința proporționalității acestei interdicții instanța subliniază (paragraful nr. 76): …„ măsura în cauză este disproporțională mai ales că este vorba de o interdicție care lovește în mod automat în toți deținuții condamnați, având efecte arbitrare” și neputând să treacă ca o pedeapsă legal aplicată reclamantului (H.) din moment ce acesta și-a terminat de ispășit pedeapsa retributivă (respectiv aceea cu executare reală care a expirat la 25 iulie 1994). În rezumat și în consens cu considerațiile mai sus examinate Curtea Europeană apreciază în paragrafele nr. 80 - 84 că restricția impusă deținuților de a vota aplicată de parlament face imposibilă aprecierea proporționalității interdicției pentru fiecare caz.

Curtea Europeană reafirmă că dacă marja de apreciere este largă ea nu este nelimitată. Prin urmare art. 3 din „Legea britanică din 1983” care interzice tuturor deținuților să voteze este un instrument fără nuanțe care lipsește de dreptul de vot garantat un mare număr de indivizi în mod nediferențiat. Așa fiind, Curtea Europeană a considerat că o astfel de restricție generală automată și nediferențiată la un drept consacrat de Convenție și care îmbracă o importanță crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Pentru aceste motive a decis cu 12 voturi pentru (din care 3 motivate nuanțat), 5 voturi contra (din care o opinie dizidentă) că există în cauza H. contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII și Irlandei de Nord o încălcare a art. 3 din Protocolului nr. 1 din Convenție.

Sintetizând, din motivarea Deciziei nr. 2/2005 a C.E.D.O. bazată pe tratate internaționale cum sunt Pactul Internațional privind D.C.P. al O.N.U. sau Codul de bună conduită în materie electorală elaborat de Comisia de la Veneția și însușit de Consiliul Europei, dar și pe propria practică anterioară rezultă că dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este absolut și poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de aprecierea nu este nelimitată. Restricțiile și limitările în materia la vot trebuie apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte așa cum s-a procedat în cauze care în precedent au făcut obiectul examinării Curții.

Parlamentul nu poate interzice automat (prin lege) exercitarea unui drept subiectiv fundamental ca dreptul de a alege unei categorii întregi cum este aceea a deținuților dintr-un stat membru al Convenției întrucât acest fapt ar avea efecte arbitrare. De aceea este necesară aprecierea instanței în fiecare caz în parte și în contradictoriu astfel încât necesitatea și proporționalitatea să poate fi apreciate individual și în contradictoriu. În cauza H. contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII și Irlandei de Nord încălcarea dreptului subiectiv ce exprimă conținutul dreptului la alegeri libere este generată de „Legea britanică din 1983” ce reglementează alegerile, interdicția de a vota operând ope legis și față de toți condamnații, instanțele britanice nefiind chemate să se pronunțe pentru fiecare caz în parte.

Prin urmare din decizia instanței europene rezultă că ceea ce este criticabil este legea ce interzice automat și nediferențiat dreptul la vot unei categorii întregi de persoane. Referitor la cauza din prezentul dosar privind pe inculpatul recurent B.G. în care este pusă în discuție pedeapsa accesorie a interdicției de a vota în cursul executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor calificat, Înalta Curte constată că potrivit art. 36 din Constituția României cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniți până la ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienații mintali puși sub interdicție și nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Dispozițiile constituționale sunt preluate în Legea electorală. Art. 71 alin. (2) C. pen., referitor la pedepsele accesorii prevede: condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) – c) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. Art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., se referă la dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice. Din examinarea textelor art. 71 alin. (2) C. pen., referitor la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege și de a fi ales rezultă că acesta se aplică de drept odată cu pronunțarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea unei infracțiuni.

Pedeapsa accesorie referitoare la interdicția de a alege și de a fi ales operează prin urmare chiar dacă instanța omite să o menționeze în hotărâre. Din acest punct de vedere ca și Legea britanică din 1983 care a făcut obiectul Deciziei nr. 2/2005 a C.E.D.O., deși mai puțin restrictive, dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen., raportat la art. 64 C. pen., aduc atingere dreptului la alegeri libere garantat prin Protocolul nr. 1 al Convenției întrucât prin formula „atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) – c) C. pen.”, restrâng în mod automat și nediferențiat drepturile electorale ale condamnaților la închisoare fără a examina proporționalitatea măsurii de limitare a acestor drepturi fundamentale de la caz la caz.

Este posibil astfel ca unui condamnat care execută o pedeapsă pentru o infracțiune ușoară considerată de lege mai puțin periculoasă să fie sancționat cu interzicerea dreptului la vot la fel ca și un condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiune gravă cum este infracțiunea de omor calificat. Este evident ca acest procedeu este nerezonabil interdicția drepturilor electorale fiind aplicată fără respectarea principiului proporționalității în fiecare caz în parte. Din acest motiv în acord și cu decizia C.E.D.O. din cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanței după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuție în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității.

În cauză inculpatul a comis o infracțiune de omor calificat constând în uciderea fratelui său. Gravitatea faptei sale relevă că inculpatul nu avea capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața. Este adevărat că într-o societate democratică și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală. Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață a celor mai apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegea corpului legislativ.

Prin urmare este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei. Așa fiind, decizia instanței de apel care printr-o interpretare simplistă a dispozitivului deciziei C.E.D.O. fără a vedea motivarea complexă și nuanțată a acesteia a înlăturat pedeapsa accesorie aplicată inculpatului B.G. de instanța de fond este nelegală astfel că Înalta Curte va casa decizia și va menține hotărârea fondului. În recursul său inculpatul B.G. a criticat hotărârile pronunțate pentru individualizarea pedepsei principale pe care o consideră prea severă și a cerut reducerea mai accentuată a acesteia în raport de circumstanțele atenuante reținute.

Recursul inculpatului nu este fondat. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de pericolul concret al faptei și făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cauză inculpatul a comis o infracțiune de omor calificat pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 15 la 25 de ani. Instanțele au reținut în favoare lui circumstanțe atenuante legale și judiciare și au coborât pedeapsa aplicată la mai puțin de jumătatea minimului prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă. În raport de gradul de pericol social al faptei și făptuitorului o reducere și mai accentuată a pedepsei aplicate inculpatului ar fi nelegală contravenind prevederilor art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul parchetului, va casa decizia atacată și va menține sentința nr. 276 din 10 mai 2006 a Tribunalului Brașov, iar în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 323/ ap din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov. Casează decizia atacată și menține sentința penală nr. 276/S din 10 mai 2006 a Tribunalului Brașov. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 octombrie 2005 la 2 februarie 2007. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 februarie 2007.