ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 623/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 623/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 276

din 10 mai 2006 a Tribunalului Brașov, în baza art. 174 și 175 lit. c) și i) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.,

raportat la art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G., la 7 ani

închisoare și la pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prevăzută de

art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

S-a făcut aplicarea art. 71

și 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 12 octombrie 2005 la zi.

S-a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului.

Instanța a constatat că B.S.,

M.M., B.A. și B.A.D., moștenitorii victimei B.A. nu s-au constituit părți

civile în cauză.

S-a dispus confiscarea de la

inculpat a obiectului contondent, confecționat artizanal și folosit la

comiterea infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, în noaptea de 11 octombrie 2005, inculpatul B.G. și

frații săi B.A. și B.O. au consumat băuturi alcoolice după care au devenit

agresivi lovindu-se reciproc.

Inculpatul a plecat la

locuința lui fiind urmărit de inculpatul Banu Alexandru, care a aruncat cu

pietre în geamurile locuinței inculpatului B.G. unde se odihneau concubina și

cei 9 copii ai acestora.

În aceste condiții,

inculpatul a luat de lângă ușa de intrare în locuință un băț din lemn în

lungime de 2 m la capătul căruia era legată o lamă de cuțit.

Cu acest instrument

inculpatul l-a lovit pe fratele lui B.A. care încerca să intre pe o fereastră

secționându-i vasele sanguine adiacente zonei laringiene, traumatism care a

cauzat moartea victimei.

Instanța de fond a reținut

că inculpatul a acționat cu intenție indirectă și a înlăturat apărarea acestuia

potrivit căruia a comis fapta în legitimă apărare.

S-a motivat că apărarea nu a

fost proporțională cu atacul.

Prin decizia penală nr. 323

din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și apelul inculpatului B.G. împotriva

sentinței penale nr. 276/2006 a Tribunalului Brașov pe care a desființat-o

numai cu privire la conținutul pedepsei accesorii aplicate inculpatului B.G.,

respectiv interzicerea dreptului de a alege prevăzută  de art. 71 și 64 lit. a),

teza I C. pen.

Împotriva deciziei a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Brașov a criticat hotărârile pronunțate pentru pedeapsa aplicată

inculpatului pe care o apreciază ca necorespunzătoare în raport de criteriile

generale de individualizare prevăzută  de art. 72 C. pen. și de scopul pedepsei

astfel cum este reglementat în art. 52 C. pen.

În susținerea orală a

recursului procurorul referindu-se la individualizarea pedepsei inculpatului a

restrâns motivele de recurs doar la critica privind înlăturarea de către

instanța de apel din conținutul pedepsei accesorii aplicate, interzicerea

dreptului de a alege prevăzută  de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

Recursul parchetului este

fondat pentru următoarele motive:

Pentru a dispune înlăturarea

din conținutul pedepsei accesorii, interzicerea dreptului de a alege, instanța

de apel a motivat sumar: „Față de hotărârea H. contra Marii Britanii din 30

martie 2004 prin care C.E.D.O. a statuat că o interdicție absolută de a vota impusă

tuturor deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art.

3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, întrucât nu există o legătură între

interdicția votului și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale

a infractorilor, se impune înlăturarea din conținutul pedepsei accesorii

aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a vota prevăzută  de art. 64 lit.

a) teza I C. pen.”.

Decizia instanței de apel

este greșită, bazându-se pe o interpretare sumară, extrasă abrupt din motivarea

nuanțată și complexă a Deciziei nr. 2 din 6 octombrie 2005 a C.E.D.O. (Marea

Cameră) pronunțată în cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și

Irlandei de Nord.

Din examinarea cauzei H. contra

Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, rezultă că aceasta are la

origine o plângere adresată Curții (C.E.D.O.) de către J.H. cetățean al acestui

stat care reclamă faptul că a fost lezat în drepturile sale în calitate de

deținut condamnat, care își ispășește pedeapsa, prin lipsirea totală a

dreptului de vot. Reclamantul a invocat art. 3 din Protocolul nr. 1 din C.A.D.O.L.F.

Curtea Europeană a reținut

ca circumstanțe esențiale ale cauzei, la abordarea în fapt, împrejurarea că la

11 februarie 1980 cetățeanul J.H. a fost condamnat de instanța națională la o

pedeapsă cu închisoarea pe viață pentru „omor involuntar”, calificare reținută,

având în vedere responsabilitatea sa diminuată relevată de actele medicale,

care au arătat că era un om atins de tulburări grave de personalitate care

făcea din el o ființă amorală.

În realitate pedeapsa se

compune dintr-o parte cu executare reală (care să răspundă exigențelor de

reprimare și intimidare) care a expirat la 25 iunie 1994 și o parte în care

reclamantul a rămas în detenție din considerente de risc și periculozitate,

comisia de liberare condiționată considerând că el continuă să prezinte risc

grav pentru public.

Sesizarea Curții Europene a

fost făcută de reclamant în această a doua parte a executării pedepsei.

S-a mai reținut că potrivit art.

3 din „Legea din 1983” privind reprezentarea poporului, din Regatul Unit al

Marii Britanii și Irlandei de Nord „orice persoană condamnată este în timpul

încarcerării sale într-un penitenciar în executarea pedepsei sale (…) incapabil

din punct de vedere legal de a vota la alegerile parlamentare sau locale”.

Între textele internaționale

pertinente cauzei au fost citate între altele art. 25 din Pactul Internațional

privind Drepturile Civile și Politice potrivit căruia „ orice cetățean are

dreptul și posibilitatea, fără nici una din discriminările vizate în art. 2 și

fără restricții absurde:

a) (…)

b) Să voteze „.

S-a citat observația

generală nr. 25 (57) pe care a adoptat-o la 12 iulie 1996 în temeiul art. 40

din P.I.D.C.P., Comitetul Drepturilor Omului al O.N.U. cu privire la dreptul

garantat de art. 25, observație potrivit căreia: „ În rapoartele lor Statele

părți ar trebui să precizeze motivele de lipsire a dreptului de vot și să le

explice. Dacă faptul de a fi condamnat pentru o infracțiune este un motiv de

lipsire de dreptul de vot, perioada de timp în care interdicția se aplică ar

trebui să fie în raport cu infracțiunea și sentința. Persoanele lipsite de

libertatea lor care nu au fost condamnate nu ar trebui să fie decăzute din

dreptul de vot„.

C.E.D.O. a mai avut în

vedere la capitolul III lit. d) din Decizia nr. 2/2005 „Codul de bună conduită

în materie electorală” adoptat de Comisia Europeană pentru democrație (Comisia

de la Veneția), la a 51-a sesiune în plen din 5-6 iulie 2002 și supusă

aprobării Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la 6 noiembrie 2002.

Potrivit acestui Cod „o

excludere a dreptului de vot și a eligibilității poate fi prevăzută dar ea se

supune următoarelor condiții cumulative:

- ea trebuie să fie

prevăzută de lege;

- ea trebuie să respecte

principiul proporționalității; excluderea eligibilității poate fi supusă unor

condiții mai puțin severe decât cele ale dreptului de vot;

- trebuie să fie motivată

printr-o interdicție privind motivele legale de sănătatea mintală sau de

condamnările penale pentru delicte grave.

Curtea Europeană a mai

examinat dreptul și practica neuniforme în statele contractante și în alte

state.

La abordarea în drept, având

în vedere temeiul plângerii reclamantului, Curtea Europeană a examinat cauza în

raport cu prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 din C.A.D.O.L.F. potrivit

căruia „Înaltele Părți contractante se angajează să organizeze la intervale de

timp rezonabile alegeri libere cu vot secret, în condițiile care asigură libera

exprimare de opinie a poporului privind alegerea corpului legislativ.”

Referitor la acest text, în

motivarea în drept a deciziei, Curtea Europeană a făcut aprecieri pe care le

considerăm de esență, pentru înțelegerea corectă a modului cum trebuie

interpretate prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției astfel încât

dreptul la alegeri libere să nu fie încălcat.

Astfel, la paragraful nr. 60

din Decizie se motivează: „De altfel, drepturile consacrate de art. 3 din

Protocolul nr. 1 nu sunt absolute”. Există loc pentru limitări implicite și

statele contractante trebuie să știe să-și acorde o marjă de apreciere în

materie”.

În paragraful nr. 61

instanța europeană a consemnat că amploarea acestei marje a suscitat o

dezbatere vastă iar „Curtea Europeană reafirmă că marja de apreciere în acest

domeniu este mare”.

În acest sens a exemplificat

prin decizii ale sale, inclusiv de dată recentă, cum este aceea evocată la

paragraful nr. 66 în care Curtea însăși a respins plângerea privind imposibilitatea

de a vota lezând un deputat și decurgând din condamnarea acestuia la o

interdicție de exercitare a funcției publice timp de 2 ani pronunțată de un

magistrat complementar la condamnarea de 3 ani închisoare pentru infracțiuni

fiscale (Cauza M.D.U. contra Italiei nr. 58540 din 28 ianuarie 2003. În același

sens este exemplificat în paragraful nr. 65 Cauza P.H. contra Irlandei).

Concomitent în paragraful 68

al Deciziei „Curtea precizează totuși că este prima ocazie când ea trebuie să

examineze o privare generală și automată de dreptul de vot pentru deținuții

condamnați”

Pe de altă parte Curtea

Europeană reține că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din

drepturile sale garantat de Convenție (drepturi electorale n.n.) doar pentru

simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări.

Nu este caracteristică și

înțeleaptă într-o societate democratică, tolerantă, privarea automată a

dreptului de vot (paragraful nr. 71).

Această toleranță nu

împiedică o societate democratică să ia măsuri pentru a se proteja împotriva

acțiunilor care urmăresc distrugerea dreptului și libertăților enunțate de

Convenție, conchide Curtea Europeană.

Aceste restricții sunt

măsuri ce pot fi luate însă individual arată Curtea Europeană care accentuează

în paragraful nr. 71 următoarele: „Curtea ia act de recomandarea Comisiei de la

Veneția conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie să fie pronunțată

de o instanță printr-o decizie specifică. Ca și în alte contexte o instanță

independentă aplicând o procedură în contradictoriu oferă o garanție solidă

față de arbitrar”.

Asupra aplicației în speță Curtea

Europeană apreciind asupra scopului legitim și proporționalității necesare în

aplicarea unei restricții sau limitări a dreptului cum este acela de a vota,

motivează (paragraful nr. 75) că pot exista câteva îndoieli în ceea ce privește

eficiența măsurii interdicției de a vota referitor la atingerea scopului, acela

de a sancționa și a îndemna la un comportament civic. Curtea Europeană nu a

găsit potrivit propriei aprecieri nici un motiv de a exclude aceste scopuri în

circumstanțele cauzei.

Dacă în privința scopului

interdicției de a vota impus reclamantului din cauza H. contra R.U.C.E. nu

exclude legitimitatea acestuia, în privința proporționalității acestei

interdicții instanța subliniază (paragraful nr. 76):

…„ măsura în cauză este

disproporțională mai ales că este vorba de o interdicție care lovește în mod

automat în toți deținuții condamnați, având efecte arbitrare” și neputând să

treacă ca o pedeapsă legal aplicată reclamantului (H.) din moment ce acesta

și-a terminat de ispășit pedeapsa retributivă (respectiv aceea cu executare

reală care a expirat la 25 iulie 1994).

În rezumat și în consens cu

considerațiile mai sus examinate Curtea Europeană apreciază în paragrafele nr. 80

- 84 că restricția impusă deținuților de a vota aplicată de parlament face

imposibilă aprecierea proporționalității interdicției pentru fiecare caz.

Curtea Europeană reafirmă că

dacă marja de apreciere este largă ea nu este nelimitată.

Prin urmare art. 3 din

„Legea britanică din 1983” care interzice tuturor deținuților să voteze este un

instrument fără nuanțe care lipsește de dreptul de vot garantat un mare număr

de indivizi în mod nediferențiat.

Așa fiind, Curtea Europeană

a considerat că o astfel de restricție generală automată și nediferențiată la

un drept consacrat de Convenție și care îmbracă o importanță crucială, trece

peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și este

incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Pentru aceste motive a decis

cu 12 voturi pentru (din care 3 motivate nuanțat), 5 voturi contra (din care o

opinie dizidentă) că există în cauza H. contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII

și Irlandei de Nord o încălcare a art. 3 din Protocolului nr. 1 din Convenție.

Sintetizând, din motivarea

Deciziei nr. 2/2005 a C.E.D.O. bazată pe tratate internaționale cum sunt Pactul

Internațional privind D.C.P. al O.N.U. sau Codul de bună conduită în materie

electorală elaborat de Comisia de la Veneția și însușit de Consiliul Europei,

dar și pe propria practică anterioară rezultă că dreptul la vot garantat de art.

3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este absolut și poate face obiectul

unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în

materie.

Această marjă de aprecierea

nu este nelimitată.

Restricțiile și limitările

în materia la vot trebuie apreciate de o instanță independentă în fiecare caz

în parte așa cum s-a procedat în cauze care în precedent au făcut obiectul

examinării Curții.

Parlamentul nu poate

interzice automat (prin lege) exercitarea unui drept subiectiv fundamental ca

dreptul de a alege unei categorii întregi cum este aceea a deținuților dintr-un

stat membru al Convenției întrucât acest fapt ar avea efecte arbitrare.

De aceea este necesară

aprecierea instanței în fiecare caz în parte și în contradictoriu astfel încât

necesitatea și proporționalitatea să poate fi apreciate individual și în

contradictoriu.

În cauza H. contra REGATULUI

UNIT AL MARII BRITANII și Irlandei de Nord încălcarea dreptului subiectiv ce

exprimă conținutul dreptului la alegeri libere este generată de „Legea

britanică din 1983” ce reglementează alegerile, interdicția de a vota operând

ope legis și față de toți condamnații, instanțele britanice nefiind chemate să

se pronunțe pentru fiecare caz în parte.

Prin urmare din decizia

instanței europene rezultă că ceea ce este criticabil este legea ce interzice

automat și nediferențiat dreptul la vot unei categorii întregi de persoane.

Referitor la cauza din

prezentul dosar privind pe inculpatul recurent B.G. în care este pusă în

discuție pedeapsa accesorie a interdicției de a vota în cursul executării

pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor calificat,

Înalta Curte constată că potrivit art. 36 din Constituția României cetățenii au

drept de vot de la vârsta de 18 ani împliniți până la ziua alegerilor inclusiv.

Nu au drept de vot debilii

sau alienații mintali puși sub interdicție și nici persoanele condamnate prin

hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Dispozițiile constituționale

sunt preluate în Legea electorală.

Art. 71 alin. (2) C. pen., referitor

la pedepsele accesorii prevede: condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață

sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit.

a) – c) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas

definitivă și până la terminarea executării pedepsei până la grațierea totală

sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a

executării pedepsei.

Art. 64 alin. (1) lit. a) C.

pen., se referă la dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice

sau în funcțiile elective publice.

Din examinarea textelor art.

71 alin. (2) C. pen., referitor la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului

de a alege și de a fi ales rezultă că acesta se aplică de drept odată cu

pronunțarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea unei

infracțiuni.

Pedeapsa accesorie referitoare

la interdicția de a alege și de a fi ales operează prin urmare chiar dacă

instanța omite să o menționeze în hotărâre.

Din acest punct de vedere ca

și Legea britanică din 1983 care a făcut obiectul Deciziei nr. 2/2005 a C.E.D.O.,

deși mai puțin restrictive, dispozițiile art. 71 alin. (2) C. pen., raportat la

art. 64 C. pen., aduc atingere dreptului la alegeri libere garantat prin

Protocolul nr. 1 al Convenției întrucât prin formula „atrage de drept

interzicerea drepturilor prevăzută  de art. 64 lit. a) – c) C. pen.”, restrâng

în mod automat și nediferențiat drepturile electorale ale condamnaților la

închisoare fără a examina proporționalitatea măsurii de limitare a acestor

drepturi fundamentale de la caz la caz.

Este posibil astfel ca unui

condamnat care execută o pedeapsă pentru o infracțiune ușoară considerată de

lege mai puțin periculoasă să fie sancționat cu interzicerea dreptului la vot

la fel ca și un condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiune gravă cum

este infracțiunea de omor calificat.

Este evident ca acest

procedeu este nerezonabil interdicția drepturilor electorale fiind aplicată

fără respectarea principiului proporționalității în fiecare caz în parte.

Din acest motiv în acord și

cu decizia C.E.D.O. din cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii și

Irlandei de Nord se impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii

drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a

instanței după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuție

în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea împrejurării dacă

interdicția respectă principiul proporționalității.

În cauză inculpatul a comis

o infracțiune de omor calificat constând în uciderea fratelui său.

Gravitatea faptei sale

relevă că inculpatul nu avea capacitatea de a aprecia asupra unor valori

fundamentale cum este viața.

Este adevărat că într-o

societate democratică și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.

Din moment ce inculpatul nu

are maturitatea de a respecta dreptul la viață a celor mai apropiați semeni,

acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la

executarea pedepsei se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este

în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime

opinia cu privire la alegea corpului legislativ.

Prin urmare este

proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de

către instanță pe durata executării pedepsei.

Așa fiind, decizia instanței

de apel care printr-o interpretare simplistă a dispozitivului deciziei C.E.D.O.

fără a vedea motivarea complexă și nuanțată a acesteia a înlăturat pedeapsa

accesorie aplicată inculpatului B.G. de instanța de fond este nelegală astfel

că Înalta Curte va casa decizia și va menține hotărârea fondului.

În recursul său inculpatul B.G.

a criticat hotărârile pronunțate pentru individualizarea pedepsei principale pe

care o consideră prea severă și a cerut reducerea mai accentuată a acesteia în

raport de circumstanțele atenuante reținute.

Recursul inculpatului nu

este fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

pericolul concret al faptei și făptuitorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

În cauză inculpatul a comis

o infracțiune de omor calificat pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

de 15 la 25 de ani.

Instanțele au reținut în

favoare lui circumstanțe atenuante legale și judiciare și au coborât pedeapsa

aplicată la mai puțin de jumătatea minimului prevăzut de lege pentru

infracțiunea comisă.

În raport de gradul de

pericol social al faptei și făptuitorului o reducere și mai accentuată a

pedepsei aplicate inculpatului ar fi nelegală contravenind prevederilor art. 52

C. pen., referitoare la scopul pedepsei.

Așa fiind, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul

parchetului, va casa decizia atacată și va menține sentința nr. 276 din 10 mai

2006 a Tribunalului Brașov, iar în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge recursul inculpatului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 323/ ap

din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov.

Casează decizia atacată și

menține sentința penală nr. 276/S din 10 mai 2006 a Tribunalului Brașov.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 octombrie 2005 la 2

februarie 2007.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 februarie 2007.