ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 142/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 142/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 4 iulie 2003, reclamanta SC M.I. SRL a chemat în judecată pârâtele F.

Ilfov și SC F.T.I. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se

dispună anularea contractului de închiriere nr. 2546 din 11 decembrie 2001,

evacuarea acestora din spațiul situat în Otopeni Calea Bucureștilor Județul

Ilfov cât și obligarea pârâtei F. Ilfov la plata investițiilor făcute în

spațiul în litigiu.

În susținerea pretențiilor

reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta F. Ilfov contractul de închiriere nr.

2514 având ca obiect folosința pe o durată de 5 ani a spațiului comercial de

178 m

2

. Pentru o exploatare eficientă a spațiului, reclamanta s-a

asociat cu SC F.T.I. SRL încheind contractul de asociere nr. 194 din noiembrie

fraudulos, un contract de închiriere pe o perioadă de un an, fără să țină seama

de primul contract de închiriere.

În art. 7 lit. i) din

contractul încheiat de reclamantă cu F. s-a menționat că reclamanta poate

cesiona contractul sau poate subînchiria, în tot sau în parte, bunul unui terț.

În cauză însă, s-a făcut o completare care nu poartă decât o semnătură

reprezentând o modificare unilaterală a contractului nepermisă de dispozițiile art.

10 din contract.

F. a formulat cerere

reconvențională prin care solicită rezilierea contractului de închiriere nr. 2514

din 2 noiembrie 1999, rezilierea contractului nr. 016 din 5 aprilie 2000

încheiat între aceleași părți, rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr.

3172 din 28 septembrie 1999 și evacuarea reclamantei din spațiu.

Ulterior, reclamanta a

renunțat la judecarea capătului de cerere privind obligarea F. la plata

investițiilor și evacuarea acesteia din spațiu.

Tribunalul București, prin

sentința nr. 4944 din 16 aprilie 2004, a respins atât acțiunea principală cât

și cererea reconvențională.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că s-a încheiat un contract de închiriere între reclamantă

și F. și un alt contract de asociere între reclamantă și pârâta SC F.T.I. SRL

Înainte de încheierea

acestor contracte pârâta F. vânduse reclamantei mai multe spații printre care

și cel în litigiu.

Comparând suprafețele,

rezultă că reclamanta nu a avut în vedere și parterul blocului la încheierea

contractului de vânzare.

Cu privire la cererea

reconvențională s-a apreciat că la fila contractului nr. 2514 din 2 noiembrie

1999, există o adăugire olografă la pct. i, în sensul că se poate subînchiria

cu acordul F. Ilfov (sau se poate concesiona contractul). Această mențiune are

doar o semnătură indescifrabilă.

Referitor la contractul nr. 016

din 5 aprilie 2000 s-a apreciat că din înscrisurile depuse rezultă că pârâta a

atenționat societatea cu privire la nefolosirea a două spații dar chiria s-a

achitat; aceasta nu semnifică o încălcare a dispozițiilor contractuale.

Înscrisurile invocate au

fost apreciate ca acte unilaterale ale pârâtei care nu pot duce la desființarea

contractului astfel că nu s-a probat nici un motiv de reziliere.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel F. susținând că instanța de fond a interpretat eronat completarea

pârâtei pe contractul de închiriere la art. 7 lit. i) ca fiind unilaterală

deoarece reclamanta avea cunoștință de această modificare la data perfectării

contractului.

Se mai susține că au fost

încălcate obligațiile asumate prin procesul-verbal de licitație și contractul

de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică datorându-se despăgubiri și

penalități și că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere

privind evacuarea deși acesta era cuprins în cererea reconvențională.

În apel după casare,

potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus ca părțile să

depună la dosar ambele exemplare ale contractului de închiriere pentru a se

verifica dacă modificarea art. 7 lit. i) apare în ambele exemplare.

La dosar a fost depus însă

numai exemplarul F. Ilfov, astfel că instanța nu poate face aprecieri dacă

această modificare era cunoscută sau nu de către intimată și verificând

înscrisul depus la dosar s-a reținut că această modificare nu poartă nici o

ștampilă, iar semnătura nu îi aparține.

Încheierea contractului de

asociere între cele două societăți comerciale nu poate conduce la concluzia că

s-au încălcat clauzele contractuale care să conducă la rezilierea contractelor

de închiriere.

În ce privește contractul de

vânzare-cumpărare nr. 3172 din 28 septembrie 1999, din conținutul probelor

administrate nu rezultă că intimata SC M.I. SRL nu și-a îndeplinit obligațiile

astfel încât instanța să dispună rezoluțiunea contractului.

Mai arată instanța că în

cererea reconvențională se solicită rezilierea contractului de

vânzare-cumpărare iar în concluziile de fond și notele scrise se arată că se

cere rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată a

prețului, deși pe parcursul procesului intimata a achitat suma de 438.662.886

lei cu O.P. nr. 77 din 8 aprilie 2005.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs, în termen și legal timbrat, U.J.C.C. Ilfov (fostă F.)

criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că au

fost încălcate dispozițiile art. 174 C. proc. civ. și art. 969 și art. 1020 C.

civ., în condițiile în care intimata SC M.I. SRL a depus în copie certificată

pentru conformitate contractul de închiriere care cuprinde mențiunea olografă

identică cu cea din exemplarul original depus de recurentă.

De asemenea, s-a reținut în

mod eronat că prin încheierea contractului de asociere nu s-au încălcat

clauzele contractuale ale contractelor de închiriere întrucât spațiile nu au

fost utilizate conform destinației stabilite, iar asocierea a avut loc fără

acordul recurentei.

Cu privire la rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare recurenta arată că intimata SC M.I. SRL nu

și-a executat obligația principală de plată a ratelor reprezentând preț

obligație asumată prin procesul-verbal de licitație și convenția intervenită.

Se mai critică faptul

reținut de instanța de apel că pe parcursul procesului intimata a mai achitat

parte din prețul restant nu reprezintă o executare integrală a obligației de

plată a prețului.

Aceasta conduce și la

sancționarea intimatei prin evacuarea din spațiile în litigiu.

Recursul este nefondat.

Pentru a fi o modificare

valabilă a contractului de închiriere astfel cum prevăd dispozițiile art. 10

din contract se impune ca mențiunea în cauză să fie cuprinsă într-un act

adițional la contract.

Chiar și necuprinsă într-un

act adițional la contract, mențiunea în cauză este obligatorie pentru părți în

condițiile în care acestea aplicau ștampila și semnau reprezentanții legali.

În aceste condiții nu are

relevanță faptul că intimata a depus o copie certificată cu originalul a

contractului în cauză, purtând mențiunea olografă respectivă, atâta timp cât

intimata nu și-a însușit această modificare.

De altfel, sancțiunea

prevăzută de art. 174 C. proc. civ., nu intervine automat, instanța putând să

aprecieze în raport de întreg probatoriul administrat în cauză, dacă se impune

concluzia potrivit căreia neprezentarea înscrisului echivalează cu dovedirea

pretențiilor părții care invocă aplicarea acestui text.

Cu privire la cel de-al

doilea motiv de recurs privind nerespectarea obligațiilor contractuale se

reține că cererile recurentei-pârâte sunt contradictorii, în faza primei

instanțe solicitând rezilierea contractului, iar în apel rezoluțiunea acestuia

deși potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot formula

cereri noi.

S-a reținut corect

îndeplinirea obligației de plată, achitarea cu întârziere a prețului fiind

datorată existenței pe rolul instanțelor a unui litigiu cu privire la bunul ce

a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, în cauză nefiind

îndeplinite dispozițiile art. 1020 C. civ.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta U.J.C.C. Ilfov (fostă F.) Voluntari, împotriva deciziei nr. 662 din

19 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2008.