ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2715/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Galați, reclamantul S.I. a chemat în judecată B.A.G. și U.N.B.R. solicitând anularea Deciziei nr. 78 din 15 iunie 2005, emisă de Baroul Galați, obligarea ca în termen de 30 de zile să emită o nouă decizie prin care să se admită cererea sa de primire în calitate de avocat definitiv în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2005, în baza art. 40 alin. (3) C. proc. civ. s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Galați și trimiterea spre judecată Tribunalului Bacău, având în vedere că prin Încheierea nr. 5397 din 9 noiembrie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis cererea de strămutare și s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Bacău.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 8470/2005 la Tribunalul Bacău, iar prin Încheierea din 6 februarie 2006, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, având în vedere că cererea contestatorului se îndreaptă și împotriva deciziei emise de o autoritate centrală autonomă, U.N.B.R., iar în acest caz, competența de soluționare aparține Curții de Apel, care are competența de a soluționa litigiile de contencios administrativ având ca obiect acte emise de autoritățile sau instituțiile publice centrale. După înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel Bacău, a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 51/1995 față de dispozițiile art. 15, art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 20 și art. 41 alin. (1) din Constituție.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 751 din 26 octombrie 2006, a respins excepția de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece prin Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 1 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. După repunerea cauzei pe rol prin sentința civilă nr. 1 din 8 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamant, a fost anulată Decizia nr. 78/2005 a Baroului Galați și respinsă cererea privind admiterea cererii de primire în avocatură.

În considerentele sentinței s-a reținut faptul că la 25 mai 2005, reclamantul a formulat cererea către Baroul Galați pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, iar prin Decizia nr. 78 din 15 iunie 2005, Baroul Galați a respins cererea ca fiind tardiv introdusă, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. Această decizie a fost contestată la U.B.R., dar până la data formulării cererii de chemare în judecată nu s-a răspuns reclamantului. Excepția prematurității acțiunii, excepție invocată de Baroul Galați, argumentată de faptul că Uniunea Națională nu s-a pronunțat asupra contestației, a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece reclamantul s-a adresat Instanței de contencios administrativ numai după expirarea termenului prevăzut de art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, de la adresarea plângerii prealabile U.N.B.R., iar aceasta a fost chemată în judecată pe considerentul nesoluționării plângerii prealabile în termen de 30 de zile.

De altfel, plângerea prealabilă a fost soluționată abia la data de 4 februarie 2006, deși a fost depusă la 7 iulie 2005. Și excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă pentru că, chiar dacă art. 16 din Legea nr. 51/1995 folosește sintagma „poate primi”, Consiliul Baroului nu are un drept discreționar de a primi sau nu în profesie un solicitant care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar dacă refuzul este considerat nejustificat, persoana vătămată se poate adresa Instanței pentru că altfel s-ar ajunge la o încălcare a garanțiilor instituite de art. 6 al C.E.D.O. Pe fond, cererea reclamantului a fost admisă avându-se în vedere că art. 16 1 din Legea nr. 51/1995 a fost declarat neconstituțional, iar decizia Consiliului Baroului Galați fundamentată pe acest text este nelegală pentru că primirea în avocatură nu poate fi limitată de vârstă.

Chiar dacă deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, totuși efectul declarării neconstituționalității se reflectă în hotărârea Instanței pentru că nu poate fi păstrat un act administrativ emis în baza unui text declarat neconstituțional. Capătul de cerere privind obligarea la o nouă decizie a fost respins pentru că prin decizie nu s-a statuat asupra condițiilor de primire în profesie, pentru că această decizie nu poate fi controlată decât prin prisma a ceea ce a dispus, dar și numai potrivit celor solicitate de reclamant chiar dacă s-a anulat decizia, reclamantul nu a solicitat obligarea Consiliului Baroului Galați la emiterea unei noi decizii prin care să analizeze cererea de fond, astfel că va putea solicita soluționarea în fond a cererii de primire în avocatură, dat fiind că prima cerere a fost soluționată pe excepție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.I. criticând-o ca fiind nelegală pentru modul de soluționare a capătului de cerere privind obligarea la admiterea cererii de primire în avocatură fără examen. Este criticată hotărârea Instanței de Fond pentru că deși a solicitat Tribunalului, în luna octombrie 2005, să se ia act că renunță la judecată față de U.N.B.R., Instanța de Fond a respins aceasta pentru că nu a existat acordul acesteia. Prin aceasta s-ar fi încălcat principiul disponibilității dar și competența materială dat fiind petitul acțiunii și calitatea autorității emitente a actului a cărui anulare se solicită.

În privința capătului de cerere privind obligarea Baroului Galați la emiterea unei alte decizii prin care să admită cererea de primire cu scutire de examen, pentru că se ajunge la o nouă acțiune în justiție pentru că, prin decizia atacată, cererea a fost respinsă pe baza unei excepții, dar și pe fond pot să respingă cererea în lipsa unei hotărâri prin care să fie obligat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3,5 și 9 C. proc. civ. Examinând probele aflate la dosar, motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Așa cum am arătat, reclamantul, inițial, a chemat în judecată B.A.G., dar și U.N.B.R.

și, tocmai plecând de la aceasta, cauza a fost declinată în favoarea Curții de Apel, singura competentă să soluționeze un litigiu unde calitate procesuală pasivă are o autoritate centrală. Chiar dacă reclamantul a formulat o cerere de renunțare la judecată, aceasta a fost respinsă de Instanța de Fond având în vedere că pârâții s-au opus acestei renunțări. Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, însă alin. (4) al art. 246 C. proc. civ., prevede că dacă părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți, astfel că dacă pârâtul se opune la cererea de renunțare, Instanța nu poate decât să continue judecata, fără a se ține seama de renunțarea la judecată a reclamantului.

Având în vedere că nu s-a putut lua act de renunțarea la judecată împotriva U.N.B.R., nu s-au încălcat nici normele de competență pentru că fiind o autoritate centrală parte în proces, competența aparține Curții de Apel în primă Instanță. Pentru că au fost respectate dispozițiile art. 246 alin. (4) C. proc. civ., nu se poate vorbi de o încălcare a principiului disponibilității pentru că legea recunoaște dreptul reclamantului de a putea renunța la acțiune, dar în anumite condiții, clar stabilite de lege, astfel că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 304 pct. 5 C. proc. civ.

În motivele de recurs se invocă faptul că această renunțare ar fi fost făcută din 2005, iar dezbaterile asupra fondului ar fi fost la 8 ianuarie 2007, dar nu pot fi reținute aceste mențiuni pentru că intrarea în dezbaterea fondului coincide cu admiterea probelor, ori este greu de crezut că admiterea probelor s-a făcut odată cu soluționarea cauzei care s-a produs la 8 ianuarie 2007. Prin urmare, nu se poate confunda momentul intrării în dezbaterea fondului, la care face referire art. 246 alin. (4) C. proc. civ., cu momentul soluționării cauzei, al încheierii dezbaterilor. Nici motivul de recurs care vizează modul de soluționare al obiectului acțiunii nu este fondat. Prin Decizia nr. 78 din 15 iunie 2005 emisă de B.A.G.

a fost respinsă cererea reclamantului pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, ca tardiv introdusă. Prin urmare, cererea reclamantului a fost soluționată în baza unui excepții, a tardivității, fără a se analiza pe fond cererea acestuia, pentru a fi verificate condițiile pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen. În mod corect, Instanța de Fond a admis acțiunea, anulând această decizie dar respingând capătul de cerere privind admiterea cererii de primire în avocatură, pentru că această cerere nu a fost analizată, pe fond, mai întâi, da B.A.G., așa cum prevede legea.

Numai în cazul în care, după analizarea cererii reclamantului pe fond, Baroul Galați nu va admite cererea reclamantului, acesta se poate adresa Instanței pentru a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen, dar nu se poate dispune, direct, de către Instanță admiterea cererii, fără a fi analizată, mai întâi, de Baroul Galați. De altfel, așa cum a reținut și Instanța de Fond, reclamantul nu a solicitat obligarea baroului Galați să-i analizeze pe fond cererea ci ca Instanța să se pronunțe asupra cererii sale, chiar dacă, inițial, cererea a fost respinsă nu pe fond, ci pe baza unei excepții. Instanța nu poate admite acest capăt de cerere numai pentru că reclamantul bănuiește că cererea sa va fi respinsă de Baroul Galați sau că se prelungesc litigiile dintre părți pentru că orice hotărâre judecătorească trebuie să fie dată cu respectarea dispozițiilor legale.

Chiar dacă se invocă faptul că într-un alt litigiu s-ar putea invoca autoritatea de lucru judecat, nici acesta nu este un motiv de casare a sentinței, pentru că, analizând condițiile cerute, pentru a exista autoritatea de lucru judecat este posibil ca această excepție să nu poată fi admisă. Apreciind că soluția Instanței de Fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat, pentru că hotărârea Instanței de Fond a fost dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinței civile nr. 1 din 8 ianuarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2007.