Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2011

HOTĂRÂRE
01.02.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 iunie 2010 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuentul A.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații, revizuirea sentinței civile nr. 85 din data de 18 iunie 2007 a acestei instanțe, în baza art. 322 pct. 7, art. 324 alin. (1) C. proc. civ. În întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Serviciul Român de Informații a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire, solicitând menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 85 ca legale și temeinice. Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 91 din 26 august 2010 a declinat competența de soluționare a cererii către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că cererea de revizuire se întemeiază pe pronunțarea de către două instanțe, în speță Curtea de Apel Bacău și Curtea de Apel Iași, a unor hotărâri potrivnice, condiții în care, potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., cererea de revizuire trebuie îndreptată către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță mai mare în grad. Examinând cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite, pentru considerentele ce urmează. Cererea formulată de A.N. a fost formulată la data de 16 iunie 2010 (data înregistrării pe rolul Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ, conform rezoluției de primire a cererii).

Revizuentul a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că sentința civilă nr. 85 din data de 18 iunie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, a cărei revizuire o solicită, este potrivnică sentinței civile nr. 70/CA din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași. Conform art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti [...] în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri". Potrivit dispozițiilor citate, rezultă că revizuentul avea obligația de a formula cererea de revizuire cu respectarea acestui termen de o lună, calculat de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se cere, aceasta fiind sentința civilă nr. 85 din data de 18 iunie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel fiind, cererea de revizuire putea fi introdusă de A.N.

până la data de 5 august 2007, raportat la sentința civilă nr. 85 din data de 18 iunie 2007, respectiv 13 mai 2009, raportat la sentința civilă nr. 70/CA din data de 13 aprilie 2009. Se constată, astfel, că revizuentul a formulat cererea de revizuire cu depășirea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală cu referire la art. 322 pct. 7 teza finală C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137 raportat la art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală coroborat cu art. 322 pct. 7 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A.N..

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.N. cu privire la sentința civilă nr. 85 din data de 18 iunie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal și sentința civilă nr. 70/CA din data de 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 393/2011
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Revizuentul C.G. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 355 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău susținând că ac
ÎCCJ 2011-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4783/2011
ului legal de o lună de la pronunțare, în condițiile în care existența cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu a fost motivată și nu se regăsește. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare revizue
ÎCCJ 2012-05-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3903/2012
Asupra cererii de revizuire, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 22 septembrie 2011, A.M. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1171 din 0
ÎCCJ 2011-01-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 47/2011
, ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, î n privința termenului de revizuire, legea instituie termene cu o durată diferită în funcție de motivele de revizuire invocate. În cauza de față, având în vede
ÎCCJ 2012-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2155/2012
i prealabile privind ordinul contestat. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimatul Ș.N. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (2) și (5) C. proc. civ., revizuentul a susținut că instanța de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă