Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2011

HOTĂRÂRE
20.01.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția primei instanțe. Prin cererea înregistrată sub nr. 6284/110/2010 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a HCL nr. 320/2007 a Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca. În motivarea acțiunii s-a arătat că autorizațiile de construire nr. 1104 din 16 iulie 2007 și nr. 1689 din 13 octombrie 2008, a căror anulare s-a solicitat, au avut în vedere HCL nr. 320 din 05 iunie 2007, a cărei nelegalitate s-a cerut a se constata în prezenta cauză, hotărâre prin care s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru construirea stadionului C.F.R. E.X.

Cluj, din Cluj-Napoca. Prin Încheierea f.n. din 28 iunie 2010 a Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ, s-a admis cererea de sesizare a Tribunalului Cluj cu excepția de nelegalitate a HCL nr. 320 din 05 iunie 2007, iar în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a dispus suspendarea judecării cauzei. Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Bacău a reținut faptul că fondul cauzei în cadrul căruia s-a invocat prezenta excepție de nelegalitate, și care privește anularea Autorizației de construcție nr. 1109/2007, precum și anularea Autorizației de construcție nr. 1689 din 13 octombrie 2008, a fost de competența Tribunalului Cluj, iar ca urmare a strămutării cauzei la Tribunalul Bacău, acesta a fost investit cu anularea autorizațiilor de construcții cu numărul de mai sus.

A apreciat Tribunalul Bacău că strămutarea nu a vizat și excepția de nelegalitate ce face obiectul prezentului litigiu, motiv pentru care, în raport de criteriile care determină instanța competentă teritorial prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv sediile și domiciliile părților, soluționarea prezentului litigiu este de competența Tribunalul Cluj. 2. Soluția celei de-a doua instanțe. Pe rolul Tribunalului Cluj prezenta cauză a fost înregistrată sub nr. 6738/117/2010, iar la termenul de judecată din 01 octombrie 2010, Tribunalul Cluj a înțeles, la rândul său, să invoce excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe.

Prin Sentința civilă nr. 3091/2010 din 1 octombrie 2010, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei, cu privire la excepția de nelegalitate a HCL nr. 320 din 05 iunie 2007, în favoarea Tribunalului Bacău și, constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul Bacău, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. A reținut Tribunalul Cluj că instanța care trebuie să soluționeze excepția de nelegalitate a HCL nr. 320 din 05 iunie 2007, hotărâre care a stat la baza emiterii autorizațiilor a căror anulare se cere în dosarul cu nr. 6284/110/2009 , este Tribunalul Bacău, în considerarea faptului că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, de actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă depinde soluționarea litigiului pe fond.

Or, în condițiile în care soluționarea litigiului pe fond a fost strămutată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la Tribunalul Bacău, este evident că în cauză a operat o prorogare judecătorească de competență în sensul că toate cererile conexe, ce țin de acest litigiu, trebuie a fi soluționate de instanța la care a fost strămutată pricina, tocmai pentru a nu fi înlăturate efectele strămutării. 3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ.

Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. (1) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care instanța, în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constată că de actul administrativ vizat depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă. Obiectul excepției de nelegalitate îl formează HCL nr. 320/2007 a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, ceea ce atrage competența materială a tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, fiind vorba de un act administrativ adoptat de o autoritate publică locală.

În ceea ce privește competența teritorială, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în raport de situația rezultată din faptul că judecarea litigiului în cadrul căreia a fost invocată excepția de nelegalitate fusese strămutată de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Bacău, situație în care, potrivit art. 28 din aceeași lege, devin incidente prevederile art. 17 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile incidentale, precum cererea de față care are ca obiect excepția de nelegalitate a HCL nr. 320/2007, sunt în căderea (în competența) instanței competente să judece și cererea principală.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe P.R., ș.a., pe SC S Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA, Primarul Municipiului Cluj Napoca, Municipiul Cluj Napoca, Compania Naționala CFR SA București, sucursala Regionala CFR Cluj, și Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2844/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate. Cadrul procesual. Reclamanții M.R. și M.I. au ridicat, în contradictoriu cu pârâții C.L.F.
ÎCCJ 2016-01-27
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2016
476/2014 din data de 24 aprilie 2014, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și Municipiul Cluj-Napoca, și în consecință, a constatat nelegalitatea H.C.L. nr. 269/2008 pentru aprob
ÎCCJ 2016-02-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 313/2016
, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că terenul în suprafață de 4.568 mp, construcția în suprafață de 449 mp și fundația în suprafață de 340 mp fac parte din proprietatea pr
ÎCCJ 2011-04-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2101/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual în care s-a invocat excepția de nelegalitate Reclamanta V.L. a chemat în judecată C.J.S.D.P.P. asupra terenur
ÎCCJ 2010-02-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1103/2010
Deliberând, în temeiul art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 58 din 28 ianuarie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.L., în contradicto
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă