ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5668/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5668/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Tribunalul Sibiu, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 1610 din 18 decembrie 2006, a admis contestația în

anulare formulată de contestatoarea Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt în

contradictoriu cu intimatele Primăria Municipiului Sibiu, Administrația

Finanțelor Publice și SC U. SA Sibiu, anulând sentința civilă nr. 30 din 18

ianuarie 2000 a Tribunalului Sibiu; a respins în principiu și în fond, cererile

de intervenție în interesul Administrației Publice Sibiu formulate de intervenienții

B.L.P., B.A.M., H.A., A.L., M.V. și N.E.; a anulat cererile de intervenție

formulate de intervenienții D.N., P.P. și C.I.; a luat act de renunțarea la

judecata cererilor de intervenție formulate de intervenienții D.Ș., M.C. și

Z.E.; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sibiu și intervenienții

A.L., M.V. și N.E. să plătească fiecare câte 595 RON către contestatoare cu

titlu de cheltuieli de judecată; a obligat intervenienții B.L.P., B.A.M. și

H.A., să plătească cu același titlu contestatoarei suma de 595 lei și a fixat

termen pentru judecarea fondului cauzei la 8 ianuarie 2007, pentru

considerentele ce urmează:

În motivarea contestației se invocă

neregularitatea citării Fundației Dietrich Gustav Hermanstadt la fondul cauzei,

respectiv lipsa citării prin afișare la ușa instanței, conform dispozițiilor

imperative ale art. 95 alin. (2) C. proc. civ.

În al doilea ciclu procesual de

soluționare a contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia nr. 4157/2006 a arătat că „persoana juridică care a formulat

contestația în anulare, Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt îndeplinește

cerința referitoare la calitatea de parte în raport cu fundația citată, în

procesul finalizat prin hotărârea a cărei anulare se cere, anume cu Fundația

Dietrich Gustav Hermanstadt, și că, în raport de elementele de fapt ale

procesului nu se poate imputa contestatoarei neîndeplinirea dispoziției

prevăzute de art. 317 alin. (1) teza finală C. proc. civ.”.

În aceeași decizie s-a mai arătat

că, în lipsa unor dovezi din care să rezult că Fundația Dietrich Gustav

Hermanstadt ar fi luat cunoștință de cuprinsul cărții funciare la data de 16

mai 2000, când s-a înscris dreptul statului și, pe cale de consecință, la

aceeași dată ar fi luat cunoștință și de existența și cuprinsul sentinței

civile nr. 30/2000 a Tribunalului Sibiu , și cum termenul de 1 an prevăzut de

art. 319 alin. (2) C. proc. civ. nu se împlinise la momentul înregistrării

contestației, Înalta Curte a considerat că nu poate fi primită nici excepția

tardivității contestației în anulare. În rejudecare, se arată în decizia de

casare, tribunalul va analiza dacă contestatoarea Fundația Dietrich Gustav

Hermanstadt a fost sau nu citată conform legii, urmând a dispune cu privire la

temeinicia contestației în anulare.

Tribunalul, față de dispozițiile

art. 315 C. proc. civ., a reținut că la data soluționării sentinței civile nr.

30/2000 a Tribunalului Sibiu, fundația pârâtă ce apare ca proprietar în C.F.,

avea sediul necunoscut, trebuind astfel să se facă citarea prin publicitate,

respectiv prin afișarea citației la ușa instanței conform art. 95 alin. (2) C.

proc. civ., dispoziție legală ce nu a fost îndeplinită.

Pârâta a fost citată doar printr-un

ziar local și care trebuia îndeplinită dacă se dispunea, cumulativ cu cerința

afișării la ușa instanței.

Față de soluția ce se va pronunța,

cererile de intervenție formulate în interesul intimatei Administrația

Financiară vor fi respinse. Cererile de intervenție formulată de D.N., P.P. și

C.I. vor fi anulate în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 6 C. proc. civ.,

întrucât aceștia au susținut constant că nu au semnat nicio cerere de chemare

în judecată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, prin decizia nr. 92 din 1 februarie 2007, a respins ca nefondate

apelurile declarate de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu,

intervenienții B.A.M., B.L.P., H.A., H.V. și D.N., împotriva sentinței arătate.

A fost admis apelul declarat de N.E. și drept consecință, sentința apelată a

fost schimbată în sensul constatării nulității cererii de intervenție formulată

de aceasta pe care a și exonerat-o de plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, au fost constatate nule apelurile declarate de intervenienții Z.E. și

M.C.G. pentru considerentele ce urmează:

Susținerea apelantei Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, referitor la lipsa calității

procesuale a contestatoarei Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt este nefondat,

față de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât această problemă

a fost dezlegată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia nr. 4157 din 27 aprilie 2006.

Curtea a apreciat că instanța de

fond a aplicat corect prevederile art. 274 C. proc. civ., în ceea ce privește

noțiunea de culpă procesuală.

Intervenienții au invocat în

principal lipsa calității procesuale a fundației, aspect ce deja a fost

analizat.

Instanța de fond a reținut în mod

corect că nu s-au aplicat prevederile art. 95 alin. (2) C. proc. civ.,

referitoare la citarea prin publicitate, întrucât citarea prin publicitate se

face citarea prin afișarea la ușa instanței, iar publicarea citației în

Monitorul Oficial sau într-un ziar mai răspândit este facultativă și se

apreciază de către președintele completului de judecată.

Contestatoarea a invocat

necomunicarea sentinței doar sub aspectul calcului termenului de depunere al

acestuia pentru a justifica data depunerii acestei cereri, condiții formale ale

admisibilității contestației fiind analizate de instanța de recurs.

Cererea de intervenție formulată de

D.N. a fost în mod legal anulată de prima instanță, față de declarația

autentică dată la B.N.P. D.E. în care a arătat că nu a acționat pe nimeni în

judecată și nu a angajat avocat în procesele care fac obiectul dosarelor

3992/2002 la Curtea de Apel Alba Iulia și dosar nr. 6016/2002 la Tribunalul

Sibiu.

Având în vedere faptul că a fost

respinsă în principiu cererea de intervenție formulată de intervenientul

Administrația Finanțelor Publice Sibiu, în mod legal a fost respinsă și cererea

de intervenție formulată în sprijinul acestei interveniente de către M.V.,

aceeași situație fiind aplicabilă și cererilor de intervenție formulate de

Blaga Aurel și continuată de moștenitorii săi. Neîntemeiat este și motivul

referitor la nesoluționarea de către instanța de fond a cererii de intervenție

formulată în nume propriu de către B.M., cerere care nu se regăsește în dosar.

În privința apelului formulat de

N.E., Curtea a constatat că aceasta a fost prezentă în dosarul nr. 20801/1/2003

unde a declarat că nu a formulat cerere de intervenție și nu înțelege să o

susțină, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 133 C. proc. civ.

Înscrisurile depuse de intimații

Z.E. și M.C.G. au fost interpretate ca fiind apeluri care însă, sunt nule față

de dispozițiile art. 288 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, apelul se

depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Împotriva deciziei au declarat

recurs intervenienții B.A.M., B.L.P., H.A., M.V., D.N. și Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu.

Administrația Finanțelor Publice

Sibiu, critică hotărârea fondului pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor

art. 299 și urm. C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:

Decizia atacată este criticabilă

întrucât, instanța nu ține cont de faptul că Fundația Dietrich Gustav

Hermanstadt nu a fost parte în cauză, ci a făcut obiectul dosarului nr.

3873/1999, deoarece ea a fost înființată doar la data de 26 mai 2000.

Recurenta s-a judecat cu Fundația

Dietrich Gustav Hermanstadt și nu cu contestatoarea Fundația Dietrich Hermanstadt,

aceasta neavând în cauză calitate procesuală.

Decizia este de asemenea

criticabilă, întrucât menține obligația recurentei la plata sumei de 595 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată, în condițiile în care aceasta nu are

calitate procesuală.

Intervenienții, critică decizia din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., pentru

motivele ce urmează:

Contestatoarea nu avea personalitate

juridică și nu exista la data soluționării acțiunii, nejustificând nici un fel

de interes procesual în sensul rejudecării cauzei, deoarece nu avea nici un

drept real asupra imobilului în litigiu; contestatoarea nu poate reprezenta

fundația veche a cărei personalitate a încetat, așa neexistând nici un fel de

transmisiune patrimonială legală între cele două fundații; din punct de vedere

juridic, sintagma continuatoare în drepturi este lipsită de conținut.

În mod greșit se reține că procedura

nu a fost legal îndeplinită în anul 1999 și în februarie 2000, cât timp

Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt a fost înființată numai în martie 2000.

Reținerea instanței de apel că

dezlegările date de instanța de recurs sunt dezlegări obligatorii asupra

capacității procesuale a contestatoarei sunt nefondate, deoarece instanța de

recurs a dispus casarea cu trimitere pentru a se soluționa contestația pe fond.

Cu ocazia rejudecării în fond,

instanța de fond era ținută să stabilească dacă motivele contestației în

anulare sunt incidente și fondate sau nu, reținând eronat că aceste condiții au

fost verificate de instanța de control judiciar.

În al treilea rând, s-a susținut

necomunicarea sentinței și neafișarea acesteia, aceste aspecte sunt argumente

ale calificării căii de atac, în sensul că acesta ar fi apel și nu contestație

în anulare.

Contestația în anulare este formulată

de către o altă persoană juridică decât cea care a fost parte în cauză,

datorită diferențelor de denumiri ale celor două fundații. Fundația Dietrich

Gustav Hermanstadt a dispărut în anul 1948, neputându-se invoca caracterul

abuziv al legilor statului comunist, întrucât nu și-a reluat activitatea după

anul 1989.

În mod nelegal este anulată cererea

de intervenție formulată de către D.N. cu toate că acesta a susținut și susține

în continuare cererea formulată.

Cererea de intervenție formulată de

M.V. a fost nejustificat respinsă, iar cererea de intervenție formulată în nume

propriu de către B.M. a rămas nesoluționată. Instanța de apel nu a analizat

toate motivele, iar pe cele analizate le-a respins cu o motivare superficială.

Analizând decizia recurată, prin

prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor

legale incidente în cauză, Înalta Curte reține cele ce succed:

Prin testamentul datat Sibiu 1 iunie

1882, Gustav von Dietrich a dispus ca după moartea sorei sale Charlotte, „casa”

să treacă „în averea bisericii Eveanghelice de Confesiune Augustină din Sibiu,

drept Fundația Dietrich – Hermanstadt”.

Urmare a decesului Charlottei von

Dietrich la 17 aprilie 1916, uzufructuara casei din P-ța Schiller nr. 3, s-a

înregistrat, sub nr. 1944/1924 și trecută în registrul persoanelor juridice sub

nr. 14/1924 Fundația Dietrich Hermanstadt pentru învățământ public, fundație al

cărui patrimoniu era administrat de prezibteriul Bisericii Evanghelice C.A. din

Sibiu. Bunurile fundației au fost preluate în patrimoniul statului prin

hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 399 din 14 aprilie 1950.

Sub nr. 2186 din 3 noiembrie 1999 al

B.N.P. D.E. a fost autentificat actul de constituire al Fundația Dietrich

Hermanstadt înființată cu avizul Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu, prin sentința

civilă nr. 113/2000 a Tribunalului Sibiu, dispunându-se înființarea fundației.

Prin cererea înregistrată la 8 iulie

1999, reclamanta Administrația Financiară Sibiu a cerut să se constate că

imobilul situat în Sibiu, C.F. 346 nr. top 103, este bun fără stăpân și, în

consecință, că proprietatea asupra acestuia revine statului, invocând incidența

art. 477 și art. 646 C. civ. Prin cererea completatoare formulată la data de 20

septembrie 1999, reclamanta a cerut să se constate că fundația chemată în

judecată nu mai există, dizolvându-se de drept, conform art. 81 din Legea nr.

21/1924.

Cererea s-a judecat în

contradictoriu cu SC U. Sibiu și Fundația Dietrich Gustav, aceasta din urmă

fiind citată prin publicitate.

Prin sentința civilă nr. 30 din 18

ianuarie 2000, instanța a admis cererea și a constatat că imobilul în litigiu

este bun fără stăpân, hotărâre rămasă definitivă ca urmare a retragerii

apelului declarat de reclamant.

La 12 iunie 2000, Fundația Dietrich

Gustav Hermanstadt a formulat contestație în anulare împotriva sentinței

menționate, invocând dispozițiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ.

După două cicluri procesuale, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin decizia 4157 din 27 aprilie 2007 a trimis cauza spre rejudecarea

contestației în anulare aceluiași tribunal, reținând cele ce urmează:

Curtea Supremă de Justiție prin

decizia civilă nr. 1063 din 13 martie 2003 a reținut că persoana juridică care

a formulat „contestația în anulare, Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt

îndeplinește cerința referitoare la calitatea de parte în raport cu fundația

citată în procesul finalizat prin hotărâre a cărei anulare se cere, anume cu

Fundația Dietrich Gustav și că, în raport de elementele de fapt ale procesului,

nu se poate imputa contestatoarei neîndeplinirea condiției prevăzute de art.

317 alin. (1) teza finală C. proc. civ.”.

Se mai arată în decizia de casare

că, față de împrejurarea că cele două condiții de admisibilitate impuse pentru

exercițiul căii de atac a contestației în anulare, „au fost invocate prin căile

de atac și cum instanța de recurs le-a găsit nefondate, instanțele de fond nu

le mai puteau relua în dezbatere și, cu atât mai puțin, în contra deciziei

instanței de recurs să le rețină ca fiind incidente în cauza dedusă judecății”.

Tot în decizia de casare se arată că

aceeași problemă de drept, identitatea celor două fundații a fost soluționată

și prin decizia intermediară dată de instanța de apel, nr. 310/2003 în care s-a

reținut calitatea procesuală activă a contestatoarei, caz în care instanța de

apel nu va mai putea reveni, prin cea de-a doua decizie asupra problemei de

drept dezlegate prin decizia intermediară.

Drept urmare, față de împrejurarea

că în mod irevocabil s-a stabilit identitatea între cele două fundații, devin

aplicabile dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la faptul

că hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului.

Din cele mai sus expuse, rezultă că

motivele de recurs formulate de recurenți privitoare la lipsa identității

dintre cele două fundații, la lipsa personalității juridice a contestatoarei, a

inexistenței transmisiunii patrimoniale între cele două fundații, a încetării

personalității primei fundații sunt nefondate, față de statuările în drept ale

instanței de casare, cu privire la acest aspect.

Dat fiind poziția de parte

câștigătoare în proces a contestatoarei, instanța de apel a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care a

căzut în pretenții va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.

Recurentele au susținut în mod

constant lipsa calității procesuale active a contestatoarei, așa încât față de

soluția pronunțată, admiterea contestației în anulare, recurenții au căzut în

pretenții, fiind datori să achite sumele cerute de contestatoare și suportate

de aceasta pentru nevoile procesului de față.

Susțin contestatorii intervenienți

că în mod nelegal a fost anulată cererea formulată de către D.N., susținere

nefondată față de conținutul declarației autentice pe care acesta a dat-o în

fața notarului public D.E. și în care a arătat că nu a acționat pe nimeni în

judecată și nu a angajat avocat în procesele care fac obiectul dosarelor cu nr.

3992/2002 la Curtea de Apel Alba Iulia și 6016/2002 la Tribunalul Sibiu,

declarație depusă la fila 20 în dosar 6016/R/2002.

Soluția pronunțată față de cererile

de intervenție în interesul Administrației Finanțelor Publice Sibiu este

corectă, față de dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., întrucât acestea

sprijină numai apărarea părții, soarta cererilor de intervenție depinzând de

soarta cererii formulate de partea în interesul căreia s-a intervenit.

Se mai susține în motivele de recurs

că instanța a omis a se pronunța asupra cererii de intervenție principală,

formulată de B.M., critică nefondată cât timp o atare cerere nu se află la

dosarul cauzei.

De altfel, aceasta a fost și soluția

pronunțată și motivată de instanța de apel.

Din expunerea rezumată a cursului

dosarului a rezultat că instanța de apel a cărei decizie a fost recurată, a

redactat hotărârea cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că instanța a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format

convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa

încât nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu

este fondată.

Au mai invocat intervenienții

recurenți incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fără a indica

care este actul juridic dedus judecății a cărui natură ori înțeles lămurit și

vădit neîndoielnic a fost interpretat greșit de către instanță. Rezultă așadar,

că invocarea acestui motiv a fost pur formală, așa încât Înalta Curte nu are a

se pronunța asupra acestuia.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursurile declarate ca nefondate.

Față de soluția ce se va pronunța în

recurs, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că va obliga pe recurenții intervenienți și pe recurenta pârâtă

în solidar la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

către intimata contestatoare Fundația Dietrich Gustav Hermanstadt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu și de

intervenienții B.A.M., B.L.P., D.N., H.A. și M.V.(V.), împotriva deciziei nr.

92/A/2007 din 1 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă.

Obligă pe recurenții intervenienți B.A.M.,

B.L.P., D.N., H.A. și M.V.(V.) și pe recurenta pârâtă Administrația Finanțelor

Publice a Municipiului Sibiu în solidar la plata sumei de 5.000 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată către intimata contestatoare Fundația

Hermannstadt Dietrich Gustav.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie

2008.