ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 567/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 29 mai 2006, reclamanta Z.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta

C.J.P. Prahova,

anularea hotărârii acesteia nr. 1410 din 11

octombrie 2005, precum și

înștiințării nr. 17466 din 27 februarie 2006 și recunoașterea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada iulie 1942 - august 1944.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

certificatul din 7 aprilie 2005, eliberat de U.M. Pitești, care atestă că tatăl

său, Z.H., a prestat muncă obligatorie, în perioada 19 iulie 1942 - 14 mai

1944, precum și declarațiile unor martori, arătând că în anul 1942 reclamanta

împreună cu mama și frații săi au fost duși într-un lagăr de muncă din Brașov,

unde se afla și tatăl acesteia, de unde s-au întors în vara anului 1944.

Prin sentința civilă

nr. 167 din 29 august 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta nu a

făcut dovada persecuției cu acte oficiale, iar din declarațiile martorilor nu

rezultă cu certitudine perioada persecuției, respectiv datele de început și

sfârșit a acesteia.

împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta Z.V.,

susținând

că este netemeinică și nelegală, întrucât, cu probele administrate în

cauză,

a dovedit că a fost persecutată, încadrându-se în prevederile art. 1 lit. d)

din Legea nr. 189/2000.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. d) din

O.G. nr. 105/1999 privind

acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în

România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive

etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a făcut parte din

detașamentele de muncă forțată.

De asemenea, în

conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face

cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

În speță, la dosarul cauzei

a fost depus certificatul din 7 aprilie 2005, eliberat de U.M. Pitești, care

atestă că tatăl recurentei-reclamante, Z.H., a făcut parte din detașamentele de

muncă forțată, prestând muncă obligatorie în diferite localități din județul

Brașov, în perioada 19 iulie 1942 - 14 mai 1944.

De asemenea, susținerile

reclamantei au fost confirmate, potrivit prevederilor art. 4 din Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin

declarațiile autentificate ale martorilor L.M. și M.M., din care rezultă că, în

perioada cuprinsă între 1942 și vara anului 1944, atât reclamanta, cât și mama

și frații săi, au fost duși într-un

lagăr

de muncă din Brașov, unde se afla și tatăl Z.H.

Din coroborarea probelor

susmenționate, rezultă, așadar, atât

persecuția

la care reclamanta a fost supusă cât și perioada exercitării acesteia,

situație

față de care în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea formulată de

reclamantă.

Ori, încadrându-se în

situația prevăzută de art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările

și

completările ulterioare, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de

compensațiile

acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare refugiului,

respectiv iulie 1942 - august 1944, începând cu data de 1 septembrie 2004.

Pentru considerentele

arătate, recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată, în sensul

admiterii acțiunii formulate de reclamantă.

Totodată, în temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

,

având în vedere cererea recurentei, intimata va fi obligată la

plata

cheltuielilor de judecată, în sumă de 300 lei (RON), reprezentând onorariu de

avocat, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Z.V. împotriva sentinței nr. 167 din 29 august 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică în tot sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de Z.V.

Anulează hotărârea nr.

1410 din 11 octombrie 2005 a C.J.P. Prahova, pe care o obligă la emiterea unei

noi hotărâri, prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, pentru perioada iulie 1942 - august 1944, începând cu data de 1

septembrie 2004.

Obligă intimata - pârâtă la

300 lei (RON), cheltuieli de judecată către recurenta - reclamantă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2007.