ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 567/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 29 mai 2006, reclamanta Z.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Prahova, anularea hotărârii acesteia nr. 1410 din 11 octombrie 2005, precum și înștiințării nr. 17466 din 27 februarie 2006 și recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada iulie 1942 - august 1944. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, certificatul din 7 aprilie 2005, eliberat de U.M.

Pitești, care atestă că tatăl său, Z.H., a prestat muncă obligatorie, în perioada 19 iulie 1942 - 14 mai 1944, precum și declarațiile unor martori, arătând că în anul 1942 reclamanta împreună cu mama și frații săi au fost duși într-un lagăr de muncă din Brașov, unde se afla și tatăl acesteia, de unde s-au întors în vara anului 1944. Prin sentința civilă nr. 167 din 29 august 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta nu a făcut dovada persecuției cu acte oficiale, iar din declarațiile martorilor nu rezultă cu certitudine perioada persecuției, respectiv datele de început și sfârșit a acesteia. împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Z.V., susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât, cu probele administrate în cauză, a dovedit că a fost persecutată, încadrându-se în prevederile art. 1 lit. d) din Legea nr. 189/2000.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a făcut parte din detașamentele de muncă forțată.

De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). În speță, la dosarul cauzei a fost depus certificatul din 7 aprilie 2005, eliberat de U.M. Pitești, care atestă că tatăl recurentei-reclamante, Z.H., a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, prestând muncă obligatorie în diferite localități din județul Brașov, în perioada 19 iulie 1942 - 14 mai 1944. De asemenea, susținerile reclamantei au fost confirmate, potrivit prevederilor art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin declarațiile autentificate ale martorilor L.M. și M.M., din care rezultă că, în perioada cuprinsă între 1942 și vara anului 1944, atât reclamanta, cât și mama și frații săi, au fost duși într-un lagăr de muncă din Brașov, unde se afla și tatăl Z.H. Din coroborarea probelor susmenționate, rezultă, așadar, atât persecuția la care reclamanta a fost supusă cât și perioada exercitării acesteia, situație față de care în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă. Ori, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. d) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare refugiului, respectiv iulie 1942 - august 1944, începând cu data de 1 septembrie 2004. Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. , având în vedere cererea recurentei, intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 300 lei (RON), reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Z.V. împotriva sentinței nr. 167 din 29 august 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică în tot sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de Z.V. Anulează hotărârea nr. 1410 din 11 octombrie 2005 a C.J.P. Prahova, pe care o obligă la emiterea unei noi hotărâri, prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada iulie 1942 - august 1944, începând cu data de 1 septembrie 2004. Obligă intimata - pârâtă la 300 lei (RON), cheltuieli de judecată către recurenta - reclamantă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2007.