ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1785/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul M.B. a chemat în judecată

Societatea N.T. SA și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie

obligată la plata sumei de 5.631.559.531 lei contravaloarea lipsei de folosință

pentru locurile de parcare calculată pe perioada ianuarie 2001 – februarie 2003

cu majorări de întârziere calculate pe perioada ianuarie 1999 - 29 noiembrie

2004.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 874 din 22 ianuarie 2007, a respins, ca fiind prescrise,

pretențiile aferente perioadei august 2001 - decembrie 2001 și ca neîntemeiate restul

pretențiilor.

Sentința tribunalului. Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului s-a reținut că între părțile în proces s-a încheiat

contractul de asociere nr. 218/1998 pentru o durată de trei ani cu posibilitate

de prelungire, având ca obiect exploatarea și utilizarea a 73 locuri de parcare

de utilitate privată pe terenul situat în laturile străzii Nerva Traian.

În sarcina pârâtei ca asociat s-a stabilit

obligația de a achita lunar primăriei suma de 10.950.000 lei. Prin contract s-a

stipulat dreptul primăriei de a modifica tarifele și obligația asociatului de a

accepta viitoarele tarife. Întrucât pârâta nu a fost de acord cu modificarea tarifelor,

primăria, prin nota 13.900 din 5 decembrie 2000 a comunicat rezilierea

contractului.

Excepția prescripției invocată de pârâtă în

fața instanței de fond. Pentru perioada august 2001 – decembrie 2001, instanța

de fond a reținut prin aplicarea art. 3 alin. (1) și (12) din Decretul nr. 167/1958

că pretențiile aferente menționatei perioade au intrat sub incidența

prescripției extinctive.

Pe fond, pentru restul pretențiilor s-a

stabilit că reclamanta nu a administrat nicio probă din care să rezulte

utilizarea spațiilor de parcare după data desființării contractului. Cum nu s-a

constatat existența unui prejudiciu determinat prin lipsa de folosință a

spațiilor, restul pretențiilor au fost respinse. S-a înlăturat și apărarea

privind soluția din sentința comercială nr. 12743/2004 pronunțată de Tribunalul

București, tribunalul apreciind că aceasta se referă la o perioadă anterioară celei

pentru care se afirmă că s-au folosit fără drept spațiile de parcare.

Apelul

Reclamantul M.B. a criticat sentința pentru

motivul că actului dedus judecății i s-a schimbat natura și înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic. În esență, a arătat că după rezilierea contractului de

asociere de către primărie, pârâta a încheiat contractul de închiriere pentru

locurile de parcare cu B.Ț. și cu SC M. or, potrivit art. 10 pct. 3 din

contractul nr. 218/1998 avea obligația să predea spațiul în termen de 5 zile de

la data rezilierii contractului.

Decizia nr. 567 din 19 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București.

Din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea a

stabilit că după data comunicării de către primărie a adresei de reziliere

unilaterală a contractului de asociere, reclamanta a continuat să încaseze tarifele

de la pârâtă precum și penalitățile de întârziere, că în aceste condiții contractul

nr. 218/1998 s-a derulat în continuare astfel că intimata nu a deținut fără

titlu spațiile comerciale.

În condițiile încasării tarifelor, a mai

reținut Curtea, apelanta reclamantă nu poate pretinde că i s-a produs un

prejudiciu care trebuie acoperit prin plata contravalorii lipsei de folosință.

S-a mai reținut de către instanța de apel, că

după data expirării contractului de asociere nr. 218/1998, intimata a solicitat

să-i fie prelungit contractul însă cererea sa a fost respinsă. După această

dată, contractul de închiriere s-a încheiat cu Primăria Sector 3 București în a

cărei rază teritorială se aflau locurile de parcare și că în acest context nu

se poate invoca deținerea spațiilor fără titlu.

În consecință, apelul declarat de M.B. prin primar

a fost respins.

Recursul

Împotriva deciziei nr. 567 din 19 noiembrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs M.B. prin P.G.,

cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

În sprijinul recursului a fost invocat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., apreciind

recurenta că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și, ca urmare,

a stabilit greșit situația de fapt și de drept. După precizarea de acțiune, a

arătat în continuare recurenta, au fost invocate în drept dispozițiile art. 998

– art. 999 C. civ., pe care s-a fundamentat cererea pentru lipsa de folosință

asupra spațiilor de parcare, contravaloarea lipsei de folosință fiind

solicitată pe perioada august 2001 – februarie 2003 în temeiul dispozițiilor

legale precizate. Consideră, din acest punct de vedere, că aprecierile

instanței cu privire la rezilierea unilaterală a contractului de asociere sunt

nerelevante.

Recurenta a mai susținut că spațiile sunt de

utilitate publică și că nu-i sunt opozabile contractele încheiate cu Primăria

sector 3, iar faptul că sumele de bani ajung la buget nu este un argument suficient

întrucât aceste sume au destinații diferite.

Față de motivele invocate a solicitat

admiterea acțiunii precizată.

Intimata prin întâmpinare a invocat mai întâi

nulitatea recursului pentru că nu s-a arătat care este actul juridic dedus

judecății care a fost denaturat. În al doilea rând a considerat că nu sunt

întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și că în apel reclamanta a

recunoscut că s-au plătit locurile de parcare.

Față de soluțiile care au fost pronunțate de

instanțele de fond și apel, intimata a arătat că nu se poate discuta fondul în

totalitate întrucât în cauză a fost reținută și prescripția pe care recurenta

nu a combătut-o. În consecință intimata a solicitat să fie menținute soluțiile

anterior pronunțate.

Recursul este nefondat.

proc. civ., vizează situația când s-a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al actului dedus judecății.

Din argumentarea recursului se poate observa

că nu a fost pus în discuție un act juridic pentru ca instanța de recurs să

treacă la examinare. Dimpotrivă, argumentele duc spre obiectul litigiului spre analiza

în fapt și în drept a cauzei. Deci nu se poate reține că unui anumit act

juridic i s-a dat o interpretare care îi înlătură clauzele convenite de părți

de vreme ce nu s-a făcut nicio demonstrație juridică în acest sens.

Aducând în discuție obiectul cererii,

recurenta a depășit sfera motivului invocat și a supus spre examinare situația

de fapt reținută de instanța de apel în raport de criticile formulate și de

probele aflate la dosar. Recursul nu este cale devolutivă de atac pentru ca chestiunile

de fapt să fie reanalizate, dacă nu sprijină un motiv de nelegalitate așa încât

din acest punct de vedere critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

nu va fi reținută.

În ce privește însă obiectul pricinii încă

din fața instanței de fond, precizarea de acțiune și solicitarea de a se achita

contravaloarea lipsei de folosință a fost analizată așa încât dispozițiile art.

129 alin. (6) C. proc. civ., au fost respectate întrucât judecătorii au hotărât

numai asupra obiectului cererii dedus judecății.

Faptul că s-a pornit de la izvorul obligației

în raport de „cererea precizatoare” aflată la dosarul de fond, așa cum de

altfel rezultă din susținerile reclamantei recurente cu referire la contractul

de asociere, nu constituie o încălcare a dispozițiilor legale și nici nu a dus

la schimbarea obiectului cererii.

Pentru a analiza dacă cererea privind lipsa

de folosință este întemeiată, în mod corect, fără să depășească principiul disponibilității,

instanța de apel a analizat dacă în adevăr, poate fi pusă în discuție lipsa de

folosință în condițiile în care tarifele pentru parcare au fost încasate până

la expirarea contractului, iar după această dată, dacă aceste tarife se cuvin reclamantei.

Aceste chestiuni nu vizează însă nelegalitatea prevăzută de art. 304 alin. (8)

C. proc. civ., iar precizările anterior făcute țin de aprecierea probelor, care

a fost corect făcută de instanța de apel.

Mai este de precizat că după admiterea excepției

prescripției extinctive pentru o perioadă din cea reclamată, instanțele au

analizat dacă spațiile au fost utilizate fără drept, așa încât constatând că nu

s-a demonstrat prejudiciul (la fond) și apoi în apel că acesta nu există,

soluția a fost pronunțată în limitele investirii și potrivit temeiului de drept

invocat.

În fine, toate celelalte chestiuni legate de

contractele încheiate de pârâtă cu Primăria sector 3 și de natura spațiilor

depășesc sfera motivului invocat de recurentă și oricum vizează chestiuni de

fond, de netemeinicie care nu se pot examina în această cale extraordinară de

atac.

În consecință, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul M.B.

împotriva deciziei comerciale nr. 567 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.