ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1583/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta Ș.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 20907 din 25 februarie 2007, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de refugiată și recunoașterea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin hotărârea atacată pârâta a respins cererea sa formulată în temeiul Legii nr. 189/2000, deși a făcut dovada prin înscrisuri că se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind refugiată ca urmare a persecuțiilor etnice suferite.

Prin sentința civilă nr. 395/2007 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanța a obligat pârâtul să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada februarie 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că din probatoriului administrat în cauză, respectiv înscrisuri, declarațiile autentice ale martorilor, precum și declarația martorei audiate nemijlocit de instanță, rezultă că reclamanta a fost nevoită să se refugieze ca urmare a persecuțiilor etnice suferite, caz în care aceasta se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituit așadar să beneficieze de măsurile reparatorii în speță.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C.J.P. Cluj, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă, situație în care nu se poate reține că motivul plecării ar fi fost persecuția etnică, în realitate având loc o simplă alegere nouă de domiciliu și nu o veritabilă rupere forțată de casă. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori. Din probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile depuse la dosarul de fond, declarația martorei T.F., audiată nemijlocit de instanță, rezultă că intimata reclamantă se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 6 1 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Totodată, se reține că prevederile Legii nr. 189/2000 nu condiționează stabilirea calității de refugiat de refugiul într-un teritoriu ocupat, astfel încât refugiul reclamantei din localitatea de domiciliu se încadrează în ipoteza art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 395/2007 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008.