ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6955/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6955/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin Sentința nr. 1658 din 1 noiembrie 2010 a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei N.M., ca

neîntemeiată. A respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată. A respins

cererea precizată formulată de reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâta

Agenția Domeniilor Statului - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că prin Notificarea nr. 569 din 12 februarie

2002, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei Municipiului

București, N.G.D. a solicitat identificarea și restituirea parcelelor rămase

nevândute, cu consultarea Oficiului Comunal București de inventariere a

locuințelor și terenurilor, din parcelarea L. și restituirea acestora, conform

Legii nr. 10/2001. Prin Dispoziția nr. 5315 din 1 martie 2006, emisă de

Primăria Municipiului București, i s-a restituit lui N.D., în natură, terenul

în suprafață de 11.082,96 mp, situat în București, fosta comună

Chitila-Mogoșoaia, fostă Bucov, Parcela L., sectorul 1, iar prin Dispoziția nr.

5316 din 1 martie 2006 i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru

terenul în suprafață de 10,2 ha, situat în București, fosta comună

Chitila-Mogoșoaia, fostă Bucov, Parcela L., sectorul 1.

Prin Decizia nr. 551

din 26 iulie 2007, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate a lui

N.G.D., prin compensare, pentru terenul în suprafață de 147,14 ha, situat pe

raza localității Popești-Leordeni, județul Ilfov.

Prin Decizia nr. 1583

din 18 august 2008 a fost revocată Decizia nr. 551/2007, urmând ca Notificarea

nr. 569 din 12 februarie 2002 să fie soluționată conform dispozițiilor

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Ca atare, din

înscrisurile menționate, tribunalul a reținut că Notificarea nr. 569/2002,

formulată de N.G.D., în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a fost soluționată.

Având în vedere

dispozițiile Deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, obligatorii pentru instanțele de judecată, tribunalul a analizat pe

fond notificarea formulată de N.G.D., ce constituie obiectul cererii deduse

judecății.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a reclamantei N.M., invocată de pârâtă,

tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/2006 la B.N.P. V.C.,

reclamanta N.M. a dobândit de la N.D.C. toate drepturile ce se vor reconstitui

pe cale administrativă sau judecătorească în baza Legii nr. 10/2001, ca urmare

a Notificării nr. 569/2002, ce are ca obiect restituirea în natură a terenului

situat în București, comuna Băneasa, fosta moșie Chitila-Mogoșoaia, fosta

comună Bucov, în suprafață de circa 213 ha.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, tribunalul a

constatat că și aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o.

Așa cum s-a arătat

mai sus, conform Deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond

notificarea ce a fost formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și care nu a fost

soluționată de către unitatea căreia i-a fost transmisă.

Pe fond, tribunalul a

constatat că acțiunea este neîntemeiată, astfel încât a respins-o.

S-a reținut că

terenul ce constituie obiectul Notificării nr. 569/2002 a aparținut familiei

C.T.G. și S.B.G., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y

din 9 octombrie 1906. Potrivit testamentului din 10 iunie 1942, S.B.C.G.A. a

lăsat întreaga sa avere soțului său, C.T.G.A.

Din înscrisul

intitulat certificatul de moștenitor din 14 septembrie 1962 emis de Notariatul

de Stat Local - Raion 30 Decembrie, București a rezultat că de pe urma

defunctului G.C. (decedat la 4 ianuarie 1957) au rămas mai mulți moștenitori,

printre care și N.E., în calitate de soră.

Din certificatul de

moștenitor emis la 29 octombrie 1982 de Notariatul de Stat sector 1 a rezultat

că de pe urma defunctei N.E. a rămas moștenitor N.D.C., în calitate de fiu.

Tribunalul a

constatat că reclamanta nu a făcut dovada că S.B.G. este aceeași persoană cu

S.B.C.G.A. și nici dovada că G.C. este aceeași persoană cu C.T.G. și cu

C.T.G.A., deși sarcina acestei probe revenea reclamantei, conform dispozițiilor

prevăzute de art. 1169 C. civ. De asemenea, tribunalul a mai reținut că

Notificarea nr. 569/2002 a fost formulată de către N.G.D., iar moștenitorul

defunctei N.E. este N.D.C., la dosarul cauzei nefiind depusă nicio dovadă care

să ateste faptul că N.G.D. este aceeași persoană cu N.D.C.

Pe de altă parte,

tribunalul a considerat că înscrisul intitulat certificatul de moștenitor din

14 septembrie 1962, emis de Notariatul de Stat Local - Raion 30 Decembrie,

București, certificat în baza căruia reclamanta și-a dovedit calitatea de

moștenitor îndreptățit să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, nu

constituie o probă concludentă care să dovedească temeinicia pretențiilor

acesteia, având în vedere că respectivul înscris a fost întocmit în anul 1962

și este emis pe un tipizat ce are ca antet „Republica Socialistă România -

Ministerul Justiției", deși în anul 1962 țara noastră era „Republica

Populară România", astfel încât antetul acestui înscris trebuia să fie

„Republica Populară România - Ministerul Justiției". De asemenea,

ștampilele aplicate pe acest înscris cuprind doi ani, respectiv 1962 și 1970,

deși acesta a fost emis, așa cum rezultă din mențiunile făcute pe prima pagină

a sa, în anul 1970.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin Decizia nr. 71 A din 16 februarie 2012, prin care s-au respins, ca nefondate,

apelurile declarate de reclamantă și de pârâtă împotriva sentinței

tribunalului.

S-a reținut de către

instanța de apel că acțiunea introductivă precizată are 3 capete de cerere, și

anume: 1. constatarea dreptului reclamantei de a primi măsuri reparatorii în

baza Legii nr. 10/2001; 2. obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții cu

titlu de restituire prin compensare cu alte bunuri, respectiv cu imobilul teren

în suprafață de 98361 mp situat în București, str. M.T. nr. 1 - 21, sector 2,

iar pentru diferența de valoare față de bunurile preluate abuziv, să fie

obligați pârâții să trimită Notificarea nr. 408/2002, împreună cu actele

doveditoare, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în

conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; 3. obligarea

pârâtei să trimită: Notificarea nr. 569/2002 împreună cu actele doveditoare la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în situația în care nu se

poate efectua procedura compensării în conformitate cu dispozițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Calitatea procesuală

activă a reclamantei a fost reținută implicit cu putere de lucru judecat prin

Sentința civilă nr. 205 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 37023/3/2008 rămasă

irevocabilă, prin care s-a stabilit, pe de o parte, că numitul N.D.C., autorul

reclamantei, a pierdut calitatea procesuală activă de a obține despăgubiri în

baza Notificării nr. 569/2002 la momentul înstrăinării drepturilor litigioase

către cumpărătoarea N.M., iar pe de altă parte, că aceasta din urmă este

singura îndreptățită să valorifice eventualele drepturi rezultate din

Notificarea nr. 569/2002.

O primă consecință a

celor stabilite prin sentința arătată mai sus, a fost aceea că apelul pârâtului

nu a putut fi primit. O a doua consecință a fost aceea că, din perspectiva

calității procesuale active, a fost găsit irelevant faptul că la un moment

ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului a

emis Decizia nr. 551/2007, prin care s-au acordat numitului N.G.D. bunuri în

compensarea celor ce au făcut obiectul preluării abuzive și al Notificării nr.

569/2002. De asemenea, din aceeași perspectivă a fost găsit irelevant faptul că

Decizia nr. 551 din 26 iulie 2007 a fost revocată de către emitent prin Decizia

nr. 1583 din 18 august 2008.

Aspectele relative la

deciziile emise de Agenția Domeniilor Statului au făcut obiectul unui proces

penal în care a fost pronunțată hotărâre definitivă de condamnare a persoanei

vinovate din cadrul emitentei, astfel că, în prezenta cauză, curtea nu a

considerat util să reitereze sau să reafirme nelegalitatea respectivelor

decizii.

Întrucât prin apelul

pârâtei s-a invocat doar excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, Curtea procedând la analiza criticilor reclamantei, a constatat că

acțiunea precizată a fost respinsă ca neîntemeiată, după ce în prealabil au

fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a

inadmisibilității.

Întrucât prima

instanță a soluționat acțiunea pe fond și întrucât apelul este o cale

devolutivă de atac, Curtea a reanalizat fondul cauzei chiar dacă motivarea

hotărârii apelate nu a fost găsită corectă și a fost schimbată.

Astfel, Curtea nu a

reținut că în cauză nu s-ar fi dovedit identitatea dintre S.B.G., respectiv

S.B.C.G.A. sau identitatea dintre G.C., respectiv C.T.G. sau C.T.G.A. De

asemenea, Curtea nu a reținut că în cauză nu s-ar fi dovedit identitatea dintre

N.D.C. și N.G.D. Prin actele aflate la dosar apel (certificatele de deces,

certificatele de moștenitor, cartea de identitate și cele 5 declarații de

notorietate), s-a constatat că reclamanta a dovedit identitatea dintre

persoanele menționate anterior.

Curtea a constatat că

procedeul primei instanțe de a afirma că certificatul de moștenitor din 14

septembrie 1962 nu constituie o probă concludentă, pe motiv că tipizatul care

îl conține trimite la date și evenimente ulterioare anului 1962, este nelegal

din moment ce niciuna dintre părțile dosarului și nici instanța din oficiu nu

au urmat procedura falsului cu privire la respectivul înscris.

Rezumându-se la

aspectele formale învederate mai sus, prima instanță nu a observat aspectele de

fond care dovedesc vădita netemeinicie a acțiunii și care rezultau cu evidență

din actele aflate la dosar.

Din această

perspectivă, Curtea a reținut că solicitarea reclamantei de a-i fi acordate

măsuri reparatorii prin echivalent (compensare cu alte bunuri și/sau

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 are la bază

Notificarea nr. 569/2002 formulată de autorul reclamantei (vânzătorul de

drepturi litigioase N.G.D.) prin executor judecătoresc în baza Legii nr.

10/2001. Prin această notificare se solicita Primăriei să identifice parcelele

rămase nevândute din averea avocatului G.A.C., decedat în anul 1957. În

notificare se arăta că fostul proprietar a fost expropriat în anul 1949 de 50

ha în baza Decretului nr. 83/1949, iar anterior, în anul 1945, aceleiași persoane

i se expropriaseră alte suprafețe de teren (necuantificate) în baza reformei

agrare.

Prin actele atașate

notificării menționate s-a dovedit că în luna martie a anului 1949,

proprietatea G. era compusă din terenuri arabile în suprafață de 12 ha, 1,25 ha

pomi și 0,75 ha conace (copia după procesul-verbal din 4 martie 1949 - fondul

Ministerul Agriculturii și Domeniilor - reforma agrară din anul 1945).

Din copia extras de

pe borderoul proprietăților și exploatațiilor agricole întocmit conform

recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948, a rezultat că

numitul G.B.C. figura cu o suprafață totală de 35 ha și 2 parcele teren.

Este adevărat că

potrivit actului de vânzare-cumpărare din 1906 autentificat sub nr. Y, numiții

C.G.G. și S.B.G. au cumpărat moșia Chitila Mogoșoaia lotul 2, cu o întindere de

aproximativ 427 pogoane.

Actul de

vânzare-cumpărare arătat anterior a constituit temeiul pentru o serie de

demersuri judiciare care nu au mai ținut seama de suprafețele efectiv preluate

de către stat de la fostul proprietar și nici de modul în care au fost

restituite respectivele suprafețe în baza legilor speciale de reparație.

Întrucât excede

prezentului cadru procesual, Curtea nu a analizat modul în care au fost

soluționate alte notificări formulate de N.G.D. și de alți moștenitori ai

numitului C.G., un istoric al acestora regăsindu-se în nota de informare

întocmită de Serviciul Control din cadrul Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale - A.D.S.

Esențial în cauză a

fost considerat faptul că prin Notificarea nr. 569 din 12 februarie 2002, N.D.,

în calitate de moștenitor al lui G.T.C. a solicitat „identificarea și

retrocedarea parcelelor nevândute din parcelarea L. și restituirea acestora în

conformitate cu Legea nr. 10/2001.

S-a constatat că

pretențiile reclamantei privitoare la întreaga moșie ce a aparținut numitului

G.C. în suprafață - la momentul anului 1906 - de 427 pogoane, nu au nicio

justificare în notificarea menționată anterior.

Mai mult, în cauză,

esențial pentru judecarea litigiului a fost considerat faptul că Notificarea

nr. 569/2002 a fost soluționată de către Primăria Municipiului București prin

Dispoziția nr. 5315 din 1 martie 2006, prin Dispoziția nr. 5316 din 1 martie

2006 și prin Dispoziția nr. 5910 din 29 mai 2006. Cele 3 dispoziții se află

atașate la dosar apel și dovedesc faptul ca drepturile rezultate din

Notificarea nr. 569/2002 au fost înstrăinate inițial către numiții P.D.M. și

P.R.A., cărora Primăria le-a restituit în natură terenul în suprafață de

11082,96 m.p., situat în București, fosta comună Chitila Mogoșoaia, sector 1,

care se identifică, conform raportului de expertiză topografică întocmit de

expert tehnic judiciar - ing. G.C.E. Cu toate acestea, în soluționarea

Notificării nr. 569/2002 s-au acordat și măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul în suprafață de 10,25 ha (fosta comună Chitila Mogoșoaia)

numiților P.D.M. și P.R.A. În fine, Primăria, rectificând dispoziția prin care

li s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent numiților P.D.M. și P.R.A.,

a acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de

10,25 ha persoanei îndreptățite N.G.C.

Concluzia celor

arătate a fost aceea că Notificarea nr. 569/2002 a fost soluționată definitiv

chiar înainte de momentul cumpărării drepturilor litigioase de către

apelanta-reclamantă.

Dispoziția nr. 5315

din 1 martie 2006 și Dispoziția nr. 5316 din 1 martie 2006 (aceasta din urmă

modificată prin Dispoziția nr. 5910 din 29 mai 2006) nu au fost atacate în

instanță, iar drepturile acordate prin acestea au fost integral valorificate.

În condițiile arătate

mai sus, Curtea a constatat că reclamanta nu are dreptul la niciun fel de

despăgubiri (în natură prin compensare sau în echivalent bănesc) și că prezenta

acțiune are la bază Decizia A.D.S. nr. 551/2007 (revocată prin Decizia nr.

1583/2008) a cărei emitere este rezultatul săvârșirii infracțiunilor reținute

cu caracter definitive prin Decizia penală nr. 261/A din 14 aprilie 2010 și

Decizia penală nr. 1602 din 8 octombrie 2010.

Curtea a mai precizat

că A.D.S. - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are calitate

procesuală pasivă doar din cauza faptului că terenurile solicitate de către

reclamantă (dar în mod evident necuvenite acesteia) se afla parțial în

patrimoniul pârâtei. De altfel, s-a constatat că A.D.S. nu a fost învestită cu

vreo notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și nici nu a fost

sesizată ulterior prin vreo dispoziție de declinare a competenței emisă de vreo

instituție care ar fi considerat că nu are calitatea de unitate deținătoare.

Având în vedere cele

arătate și substituind integral motivarea hotărârii primei instanțe, Curtea a

păstrat soluția de respingere a cererii precizate, ca vădit neîntemeiată.

A mai observat că

prin cererea precizatoare aflată la dosarul de fond, pârâta se referă inclusiv

la o Notificare cu nr. 408/2002 care ar fi trebuit înaintată Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși contractul de vânzare-cumpărare de

drepturi litigioase și celelalte acte din dosar nu se referă la această notificare,

astfel încât, evident, că nu s-a putut da curs unei atare solicitări.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs reclamanta N.M., întemeiat pe prevederile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea

deciziei atacate, admiterea apelului propriu, schimbarea sentinței tribunalului

și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, prin care să se admită

cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

A criticat decizia

pronunțată în apel sub aspectul că nu a ținut cont de faptul că: prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y din 9 octombrie 1906 de Tribunalul

Ilfov - Secția Notariat, autorii săi au cumpărat 427 pogoane (echivalent 213,5

ha) în județul Ilfov, comuna Bucov, Plasa Bucov; la data exproprierii prin

reforma agrară, în anul 1945, autorii săi aveau în proprietate 100 ha din care

50,6585 ha au fost expropriate; din cele 50 ha ramase în anul 1948, G.A.C. avea

în proprietate 35 ha, 2 parcele, iar diferența de 15 ha este menționată în procesul-verbal

din 4 martie 1949; prin Notificarea nr. 569/2002 formulată în baza Legii nr.

10/2001, autorul său a solicitat retrocedarea întregii suprafețe preluată

abuziv de către stat; din suprafața de 100,6585 ha au fost retrocedate în

natură 66,11796 ha. Totodată a arătat că nu s-a avut în vedere că prin

Încheierea din 29 septembrie 2011, curtea de apel a pus în discuția părților

necesitatea suplimentării probatoriului și că prin raportul de expertiză

tehnică judiciară având ca obiectiv identificarea terenului pentru care s-a

solicitat acordarea de despăgubiri prin echivalent - în suprafață de cca. 213,5

ha - s-a constatat existența respectivului imobil.

A precizat astfel că

rezultă că instanța de apel nu a coroborat toate probele existente la dosar, deși

prin obiectivele expertizelor dispuse în cauză potrivit încheierii menționate a

recunoscut existența suprafeței de 213,5 ha.

A criticat, de

asemenea, decizia recurată sub aspectul faptului că nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

A arătat că cele trei

dispoziții se referă la suprafețe de teren pentru care Primăria Municipiului

București avea calitatea de unitate deținătoare, total diferite de suprafața de

34,5045 ha (28,03 ha) ce constituie obiectul prezentului dosar și pentru care

A.D.S. este considerată entitate învestită cu soluționarea notificării, conform

Legii nr. 247/2005, Titlul VII art. 3 alin. (1) lit. c).

A menționat că acest

aspect reiese și din transmiterea dosarului Notificării nr. 5 69/2001 de la

P.M.B. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 către A.D.S., precum și din

Adresa nr. 14605 din 22 iulie 2008 din care rezultă faptul că o suprafață de

28,03 ha a fost administrată de A. SA Mogoșoaia, societate care se află în

patrimoniul A.D.S., respectivul teren suprapunându-se fostei moșii proprietatea

N.D.C. de la care reclamanta a cumpărat toate drepturile care i se cuveneau.

În continuare,

recurenta a criticat sentința pronunțată de tribunal, considerând că instanța

de fond nu a ținut cont de faptul că are dreptul să primească măsuri

reparatorii urmare deposedării autorului său cu privire la imobilul teren în

suprafață de 34,50045 ha (în principal) sau 28,08 ha (în subsidiar) și că

pârâta A.D.S., în calitate de unitate deținătoare/entitate învestită cu

soluționarea notificării, trebuie să emită o decizie/dispoziție, în

conformitate cu art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, în sensul acordării de

măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau

servicii și a dezvoltat motivele, care în opinia sa, conduc la această soluție.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță,

recurenta, deși a precizat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticile formulate nu permit încadrarea în motivele

de nelegalitate prevăzute de textele de lege menționate, observându-se că prin

acestea s-a tins în realitate a se reaprecia asupra probatoriului administrat

în cauză.

Astfel, recurenta a

criticat interpretarea probelor și necoroborarea acestora de către instanța de

apel, apreciind în mod eronat că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de

pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Aceste susțineri nu

pot fi însă analizate în calea extraordinară de atac a recursului, în raport de

motivele prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., care nu

permit reevaluarea situației de fapt, stabilită de instanțele fondului, neavând

loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind

legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele

critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi

trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care

motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Or, în cauză, după

cum s-a arătat, nemulțumirea recurentei rezidă din faptul că au fost

interpretate eronat împrejurările consemnate în actele depuse la dosarul

cauzei.

Aceeași concluzie se

impune și cu privire la criticile încadrate de recurentă în pct. 7 al art. 304

C. proc. civ., în condițiile în care a solicitat a se observa că cele trei

dispoziții emise se referă la suprafețe de teren diferite celei în litigiu.

În ceea ce privește

înscrisul depus de recurentă în ședința publică din 14 noiembrie 2012,

intitulat "motive completatoare și precizatoare", se reține că

acestea nu pot fi primite, fiind formulate peste termenul legal de exercitare a

căii extraordinare de atac, cu excepția cazului în care cuprinde motive de

ordine publică.

Se observă însă că

solicitarea constatării nulității hotărârii atacate decurgând din încălcarea

principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, care se

circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu

reprezintă unul de ordine publică, având în vedere că presupusa încălcare a

respectivului principiu a vizat în fapt, în opinia recurentei, la lipsirea sa

de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la sfera bunurilor care au

făcut obiectul Notificării nr. 569/2002, ceea ce a avut drept consecință și

stabilirea incompletă a situației de fapt.

În ceea ce privește

al doilea motiv de recurs suplimentar, prin care se critică interpretarea

greșită a actului dedus judecății, prin schimbarea înțelesului lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, se reține că nu poate fi primit, fiind depus peste

termenul legal.

Se observă astfel că

deși recurenta precizează că acest motiv nu este invocat pentru prima oară,

rezultând doar din încadrarea criticilor formulate în memoriul inițial în pct.

8 al art. 304 C. proc. civ., aceste susțineri nu sunt conforme realității,

atâta vreme cât prin motivele de recurs depuse în termen, singurele critici

formulate au tins, după cum s-a precizat mai sus, la reaprecierea probatoriului

administrat în cauză, iar imposibilitatea încadrării criticilor inițiale în

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. n-a fost una

strict formală, în sensul neindicării textului de lege aplicabil.

Văzând dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale

art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata

nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu

este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta N.M. împotriva Deciziei nr. 71 A din 16 februarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ