ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6955/2012

Asupra recursului constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința nr. 1658 din 1 noiembrie 2010 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei N.M., ca neîntemeiată. A respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată. A respins cererea precizată formulată de reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului - Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin Notificarea nr. 569 din 12 februarie 2002, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei Municipiului București, N.G.D. a solicitat identificarea și restituirea parcelelor rămase nevândute, cu consultarea Oficiului Comunal București de inventariere a locuințelor și terenurilor, din parcelarea L. și restituirea acestora, conform Legii nr. 10/2001.

Prin Dispoziția nr. 5315 din 1 martie 2006, emisă de Primăria Municipiului București, i s-a restituit lui N.D., în natură, terenul în suprafață de 11.082,96 mp, situat în București, fosta comună Chitila-Mogoșoaia, fostă Bucov, Parcela L., sectorul 1, iar prin Dispoziția nr. 5316 din 1 martie 2006 i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 10,2 ha, situat în București, fosta comună Chitila-Mogoșoaia, fostă Bucov, Parcela L., sectorul 1. Prin Decizia nr. 551 din 26 iulie 2007, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate a lui N.G.D., prin compensare, pentru terenul în suprafață de 147,14 ha, situat pe raza localității Popești-Leordeni, județul Ilfov. Prin Decizia nr. 1583 din 18 august 2008 a fost revocată Decizia nr. 551/2007, urmând ca Notificarea nr. 569 din 12 februarie 2002 să fie soluționată conform dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Ca atare, din înscrisurile menționate, tribunalul a reținut că Notificarea nr. 569/2002, formulată de N.G.D., în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a fost soluționată. Având în vedere dispozițiile Deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorii pentru instanțele de judecată, tribunalul a analizat pe fond notificarea formulată de N.G.D., ce constituie obiectul cererii deduse judecății. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei N.M., invocată de pârâtă, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/2006 la B.N.P. V.C., reclamanta N.M. a dobândit de la N.D.C.

toate drepturile ce se vor reconstitui pe cale administrativă sau judecătorească în baza Legii nr. 10/2001, ca urmare a Notificării nr. 569/2002, ce are ca obiect restituirea în natură a terenului situat în București, comuna Băneasa, fosta moșie Chitila-Mogoșoaia, fosta comună Bucov, în suprafață de circa 213 ha. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, tribunalul a constatat că și aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o. Așa cum s-a arătat mai sus, conform Deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond notificarea ce a fost formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și care nu a fost soluționată de către unitatea căreia i-a fost transmisă.

Pe fond, tribunalul a constatat că acțiunea este neîntemeiată, astfel încât a respins-o. S-a reținut că terenul ce constituie obiectul Notificării nr. 569/2002 a aparținut familiei C.T.G. și S.B.G., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y din 9 octombrie 1906. Potrivit testamentului din 10 iunie 1942, S.B.C.G.A. a lăsat întreaga sa avere soțului său, C.T.G.A. Din înscrisul intitulat certificatul de moștenitor din 14 septembrie 1962 emis de Notariatul de Stat Local - Raion 30 Decembrie, București a rezultat că de pe urma defunctului G.C. (decedat la 4 ianuarie 1957) au rămas mai mulți moștenitori, printre care și N.E., în calitate de soră. Din certificatul de moștenitor emis la 29 octombrie 1982 de Notariatul de Stat sector 1 a rezultat că de pe urma defunctei N.E.

a rămas moștenitor N.D.C., în calitate de fiu. Tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că S.B.G. este aceeași persoană cu S.B.C.G.A. și nici dovada că G.C. este aceeași persoană cu C.T.G. și cu C.T.G.A., deși sarcina acestei probe revenea reclamantei, conform dispozițiilor prevăzute de art. 1169 C. civ. De asemenea, tribunalul a mai reținut că Notificarea nr. 569/2002 a fost formulată de către N.G.D., iar moștenitorul defunctei N.E. este N.D.C., la dosarul cauzei nefiind depusă nicio dovadă care să ateste faptul că N.G.D. este aceeași persoană cu N.D.C.

Pe de altă parte, tribunalul a considerat că înscrisul intitulat certificatul de moștenitor din 14 septembrie 1962, emis de Notariatul de Stat Local - Raion 30 Decembrie, București, certificat în baza căruia reclamanta și-a dovedit calitatea de moștenitor îndreptățit să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, nu constituie o probă concludentă care să dovedească temeinicia pretențiilor acesteia, având în vedere că respectivul înscris a fost întocmit în anul 1962 și este emis pe un tipizat ce are ca antet „Republica Socialistă România - Ministerul Justiției", deși în anul 1962 țara noastră era „Republica Populară România", astfel încât antetul acestui înscris trebuia să fie „Republica Populară România - Ministerul Justiției". De asemenea, ștampilele aplicate pe acest înscris cuprind doi ani, respectiv 1962 și 1970, deși acesta a fost emis, așa cum rezultă din mențiunile făcute pe prima pagină a sa, în anul 1970. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 71 A din 16 februarie 2012, prin care s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă și de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.

S-a reținut de către instanța de apel că acțiunea introductivă precizată are 3 capete de cerere, și anume: 1. constatarea dreptului reclamantei de a primi măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001; 2. obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții cu titlu de restituire prin compensare cu alte bunuri, respectiv cu imobilul teren în suprafață de 98361 mp situat în București, str. M.T. nr. 1 - 21, sector 2, iar pentru diferența de valoare față de bunurile preluate abuziv, să fie obligați pârâții să trimită Notificarea nr. 408/2002, împreună cu actele doveditoare, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; 3. obligarea pârâtei să trimită: Notificarea nr. 569/2002 împreună cu actele doveditoare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în situația în care nu se poate efectua procedura compensării în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost reținută implicit cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă nr. 205 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 37023/3/2008 rămasă irevocabilă, prin care s-a stabilit, pe de o parte, că numitul N.D.C., autorul reclamantei, a pierdut calitatea procesuală activă de a obține despăgubiri în baza Notificării nr. 569/2002 la momentul înstrăinării drepturilor litigioase către cumpărătoarea N.M., iar pe de altă parte, că aceasta din urmă este singura îndreptățită să valorifice eventualele drepturi rezultate din Notificarea nr. 569/2002. O primă consecință a celor stabilite prin sentința arătată mai sus, a fost aceea că apelul pârâtului nu a putut fi primit.

O a doua consecință a fost aceea că, din perspectiva calității procesuale active, a fost găsit irelevant faptul că la un moment ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului a emis Decizia nr. 551/2007, prin care s-au acordat numitului N.G.D. bunuri în compensarea celor ce au făcut obiectul preluării abuzive și al Notificării nr. 569/2002. De asemenea, din aceeași perspectivă a fost găsit irelevant faptul că Decizia nr. 551 din 26 iulie 2007 a fost revocată de către emitent prin Decizia nr. 1583 din 18 august 2008. Aspectele relative la deciziile emise de Agenția Domeniilor Statului au făcut obiectul unui proces penal în care a fost pronunțată hotărâre definitivă de condamnare a persoanei vinovate din cadrul emitentei, astfel că, în prezenta cauză, curtea nu a considerat util să reitereze sau să reafirme nelegalitatea respectivelor decizii.

Întrucât prin apelul pârâtei s-a invocat doar excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea procedând la analiza criticilor reclamantei, a constatat că acțiunea precizată a fost respinsă ca neîntemeiată, după ce în prealabil au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității. Întrucât prima instanță a soluționat acțiunea pe fond și întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, Curtea a reanalizat fondul cauzei chiar dacă motivarea hotărârii apelate nu a fost găsită corectă și a fost schimbată. Astfel, Curtea nu a reținut că în cauză nu s-ar fi dovedit identitatea dintre S.B.G., respectiv S.B.C.G.A. sau identitatea dintre G.C., respectiv C.T.G.

sau C.T.G.A. De asemenea, Curtea nu a reținut că în cauză nu s-ar fi dovedit identitatea dintre N.D.C. și N.G.D. Prin actele aflate la dosar apel (certificatele de deces, certificatele de moștenitor, cartea de identitate și cele 5 declarații de notorietate), s-a constatat că reclamanta a dovedit identitatea dintre persoanele menționate anterior. Curtea a constatat că procedeul primei instanțe de a afirma că certificatul de moștenitor din 14 septembrie 1962 nu constituie o probă concludentă, pe motiv că tipizatul care îl conține trimite la date și evenimente ulterioare anului 1962, este nelegal din moment ce niciuna dintre părțile dosarului și nici instanța din oficiu nu au urmat procedura falsului cu privire la respectivul înscris.

Rezumându-se la aspectele formale învederate mai sus, prima instanță nu a observat aspectele de fond care dovedesc vădita netemeinicie a acțiunii și care rezultau cu evidență din actele aflate la dosar. Din această perspectivă, Curtea a reținut că solicitarea reclamantei de a-i fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent (compensare cu alte bunuri și/sau despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 are la bază Notificarea nr. 569/2002 formulată de autorul reclamantei (vânzătorul de drepturi litigioase N.G.D.) prin executor judecătoresc în baza Legii nr. 10/2001. Prin această notificare se solicita Primăriei să identifice parcelele rămase nevândute din averea avocatului G.A.C., decedat în anul 1957. În notificare se arăta că fostul proprietar a fost expropriat în anul 1949 de 50 ha în baza Decretului nr. 83/1949, iar anterior, în anul 1945, aceleiași persoane i se expropriaseră alte suprafețe de teren (necuantificate) în baza reformei agrare.

Prin actele atașate notificării menționate s-a dovedit că în luna martie a anului 1949, proprietatea G. era compusă din terenuri arabile în suprafață de 12 ha, 1,25 ha pomi și 0,75 ha conace (copia după procesul-verbal din 4 martie 1949 - fondul Ministerul Agriculturii și Domeniilor - reforma agrară din anul 1945). Din copia extras de pe borderoul proprietăților și exploatațiilor agricole întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948, a rezultat că numitul G.B.C. figura cu o suprafață totală de 35 ha și 2 parcele teren. Este adevărat că potrivit actului de vânzare-cumpărare din 1906 autentificat sub nr. Y, numiții C.G.G. și S.B.G. au cumpărat moșia Chitila Mogoșoaia lotul 2, cu o întindere de aproximativ 427 pogoane.

Actul de vânzare-cumpărare arătat anterior a constituit temeiul pentru o serie de demersuri judiciare care nu au mai ținut seama de suprafețele efectiv preluate de către stat de la fostul proprietar și nici de modul în care au fost restituite respectivele suprafețe în baza legilor speciale de reparație. Întrucât excede prezentului cadru procesual, Curtea nu a analizat modul în care au fost soluționate alte notificări formulate de N.G.D. și de alți moștenitori ai numitului C.G., un istoric al acestora regăsindu-se în nota de informare întocmită de Serviciul Control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - A.D.S. Esențial în cauză a fost considerat faptul că prin Notificarea nr. 569 din 12 februarie 2002, N.D., în calitate de moștenitor al lui G.T.C.

a solicitat „identificarea și retrocedarea parcelelor nevândute din parcelarea L. și restituirea acestora în conformitate cu Legea nr. 10/2001. S-a constatat că pretențiile reclamantei privitoare la întreaga moșie ce a aparținut numitului G.C. în suprafață - la momentul anului 1906 - de 427 pogoane, nu au nicio justificare în notificarea menționată anterior. Mai mult, în cauză, esențial pentru judecarea litigiului a fost considerat faptul că Notificarea nr. 569/2002 a fost soluționată de către Primăria Municipiului București prin Dispoziția nr. 5315 din 1 martie 2006, prin Dispoziția nr. 5316 din 1 martie 2006 și prin Dispoziția nr. 5910 din 29 mai 2006. Cele 3 dispoziții se află atașate la dosar apel și dovedesc faptul ca drepturile rezultate din Notificarea nr. 569/2002 au fost înstrăinate inițial către numiții P.D.M.

și P.R.A., cărora Primăria le-a restituit în natură terenul în suprafață de 11082,96 m.p., situat în București, fosta comună Chitila Mogoșoaia, sector 1, care se identifică, conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert tehnic judiciar - ing. G.C.E. Cu toate acestea, în soluționarea Notificării nr. 569/2002 s-au acordat și măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 10,25 ha (fosta comună Chitila Mogoșoaia) numiților P.D.M. și P.R.A. În fine, Primăria, rectificând dispoziția prin care li s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent numiților P.D.M. și P.R.A., a acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 10,25 ha persoanei îndreptățite N.G.C.

Concluzia celor arătate a fost aceea că Notificarea nr. 569/2002 a fost soluționată definitiv chiar înainte de momentul cumpărării drepturilor litigioase de către apelanta-reclamantă. Dispoziția nr. 5315 din 1 martie 2006 și Dispoziția nr. 5316 din 1 martie 2006 (aceasta din urmă modificată prin Dispoziția nr. 5910 din 29 mai 2006) nu au fost atacate în instanță, iar drepturile acordate prin acestea au fost integral valorificate. În condițiile arătate mai sus, Curtea a constatat că reclamanta nu are dreptul la niciun fel de despăgubiri (în natură prin compensare sau în echivalent bănesc) și că prezenta acțiune are la bază Decizia A.D.S. nr. 551/2007 (revocată prin Decizia nr. 1583/2008) a cărei emitere este rezultatul săvârșirii infracțiunilor reținute cu caracter definitive prin Decizia penală nr. 261/A din 14 aprilie 2010 și Decizia penală nr. 1602 din 8 octombrie 2010. Curtea a mai precizat că A.D.S.

- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are calitate procesuală pasivă doar din cauza faptului că terenurile solicitate de către reclamantă (dar în mod evident necuvenite acesteia) se afla parțial în patrimoniul pârâtei. De altfel, s-a constatat că A.D.S. nu a fost învestită cu vreo notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și nici nu a fost sesizată ulterior prin vreo dispoziție de declinare a competenței emisă de vreo instituție care ar fi considerat că nu are calitatea de unitate deținătoare. Având în vedere cele arătate și substituind integral motivarea hotărârii primei instanțe, Curtea a păstrat soluția de respingere a cererii precizate, ca vădit neîntemeiată.

A mai observat că prin cererea precizatoare aflată la dosarul de fond, pârâta se referă inclusiv la o Notificare cu nr. 408/2002 care ar fi trebuit înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase și celelalte acte din dosar nu se referă la această notificare, astfel încât, evident, că nu s-a putut da curs unei atare solicitări. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta N.M., întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului propriu, schimbarea sentinței tribunalului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, prin care să se admită cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

A criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul că nu a ținut cont de faptul că: prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Y din 9 octombrie 1906 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, autorii săi au cumpărat 427 pogoane (echivalent 213,5 ha) în județul Ilfov, comuna Bucov, Plasa Bucov; la data exproprierii prin reforma agrară, în anul 1945, autorii săi aveau în proprietate 100 ha din care 50,6585 ha au fost expropriate; din cele 50 ha ramase în anul 1948, G.A.C. avea în proprietate 35 ha, 2 parcele, iar diferența de 15 ha este menționată în procesul-verbal din 4 martie 1949; prin Notificarea nr. 569/2002 formulată în baza Legii nr. 10/2001, autorul său a solicitat retrocedarea întregii suprafețe preluată abuziv de către stat; din suprafața de 100,6585 ha au fost retrocedate în natură 66,11796 ha.

Totodată a arătat că nu s-a avut în vedere că prin Încheierea din 29 septembrie 2011, curtea de apel a pus în discuția părților necesitatea suplimentării probatoriului și că prin raportul de expertiză tehnică judiciară având ca obiectiv identificarea terenului pentru care s-a solicitat acordarea de despăgubiri prin echivalent - în suprafață de cca. 213,5 ha - s-a constatat existența respectivului imobil. A precizat astfel că rezultă că instanța de apel nu a coroborat toate probele existente la dosar, deși prin obiectivele expertizelor dispuse în cauză potrivit încheierii menționate a recunoscut existența suprafeței de 213,5 ha. A criticat, de asemenea, decizia recurată sub aspectul faptului că nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

A arătat că cele trei dispoziții se referă la suprafețe de teren pentru care Primăria Municipiului București avea calitatea de unitate deținătoare, total diferite de suprafața de 34,5045 ha (28,03 ha) ce constituie obiectul prezentului dosar și pentru care A.D.S. este considerată entitate învestită cu soluționarea notificării, conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII art. 3 alin. (1) lit. c). A menționat că acest aspect reiese și din transmiterea dosarului Notificării nr. 5 69/2001 de la P.M.B. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 către A.D.S., precum și din Adresa nr. 14605 din 22 iulie 2008 din care rezultă faptul că o suprafață de 28,03 ha a fost administrată de A. SA Mogoșoaia, societate care se află în patrimoniul A.D.S., respectivul teren suprapunându-se fostei moșii proprietatea N.D.C.

de la care reclamanta a cumpărat toate drepturile care i se cuveneau. În continuare, recurenta a criticat sentința pronunțată de tribunal, considerând că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că are dreptul să primească măsuri reparatorii urmare deposedării autorului său cu privire la imobilul teren în suprafață de 34,50045 ha (în principal) sau 28,08 ha (în subsidiar) și că pârâta A.D.S., în calitate de unitate deținătoare/entitate învestită cu soluționarea notificării, trebuie să emită o decizie/dispoziție, în conformitate cu art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii și a dezvoltat motivele, care în opinia sa, conduc la această soluție.

Recursul este nul. Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod. Or, în speță, recurenta, deși a precizat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textele de lege menționate, observându-se că prin acestea s-a tins în realitate a se reaprecia asupra probatoriului administrat în cauză.

Astfel, recurenta a criticat interpretarea probelor și necoroborarea acestora de către instanța de apel, apreciind în mod eronat că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Aceste susțineri nu pot fi însă analizate în calea extraordinară de atac a recursului, în raport de motivele prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., care nu permit reevaluarea situației de fapt, stabilită de instanțele fondului, neavând loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel. De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Or, în cauză, după cum s-a arătat, nemulțumirea recurentei rezidă din faptul că au fost interpretate eronat împrejurările consemnate în actele depuse la dosarul cauzei. Aceeași concluzie se impune și cu privire la criticile încadrate de recurentă în pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., în condițiile în care a solicitat a se observa că cele trei dispoziții emise se referă la suprafețe de teren diferite celei în litigiu. În ceea ce privește înscrisul depus de recurentă în ședința publică din 14 noiembrie 2012, intitulat "motive completatoare și precizatoare", se reține că acestea nu pot fi primite, fiind formulate peste termenul legal de exercitare a căii extraordinare de atac, cu excepția cazului în care cuprinde motive de ordine publică.

Se observă însă că solicitarea constatării nulității hotărârii atacate decurgând din încălcarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu reprezintă unul de ordine publică, având în vedere că presupusa încălcare a respectivului principiu a vizat în fapt, în opinia recurentei, la lipsirea sa de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la sfera bunurilor care au făcut obiectul Notificării nr. 569/2002, ceea ce a avut drept consecință și stabilirea incompletă a situației de fapt. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs suplimentar, prin care se critică interpretarea greșită a actului dedus judecății, prin schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se reține că nu poate fi primit, fiind depus peste termenul legal.

Se observă astfel că deși recurenta precizează că acest motiv nu este invocat pentru prima oară, rezultând doar din încadrarea criticilor formulate în memoriul inițial în pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., aceste susțineri nu sunt conforme realității, atâta vreme cât prin motivele de recurs depuse în termen, singurele critici formulate au tins, după cum s-a precizat mai sus, la reaprecierea probatoriului administrat în cauză, iar imposibilitatea încadrării criticilor inițiale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. n-a fost una strict formală, în sensul neindicării textului de lege aplicabil. Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva Deciziei nr. 71 A din 16 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ