ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3642/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data

de 21 august 2007 și precizată ulterior, reclamanții C.E., C.P. și C.V. au chemat

în judecată pe pârâta Primăria Popești-Leordeni, solicitând instanței ca prin hotărârea

ce se va pronunța, să se dispună modificarea dispoziției din 5 iulie 2007 emisă

de Primarul orașului Popești-Leordeni, în sensul admiterii cererii privind restituirea

în natură a terenului în suprafață de 3200 m.p. situat pe raza orașului Popești-Leordeni

sau în subsidiar, obligarea intimatei-pârâte la acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 1293 din 15 iulie 2008, a admis în parte contestația,

a modificat dispoziția din 6 iulie 2007, în sensul că s-a respins cererea de restituire

a imobilului - teren în suprafață de 3200 m.p., situat în Popești-Leordeni, șoseaua

O., județul Ilfov și s-au menținut celelalte dispoziții ale actului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că

reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru imobilul teren, în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât acest

imobil nu cade sub incidența legii menționate și că situația juridică a acestuia

intră sub incidența Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanții invocând faptul că terenul în litigiu având un regim juridic incert,

nu-i poate lipsi de dreptul constituțional de a intra în posesia terenului preluat

în mod abuziv.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 532 din 30 octombrie 2009 a respins ca nefondat

apelul.

În considerentele deciziei s-a reținut

că terenul în litigiu a trecut în folosința C.A.S. - C.A.P. Popești-Leordeni, iar

construcția edificată pe teren a fost demolată, întrucât fusese amplasată în afara

perimetrului construibil al comunei, ridicată fără autorizație și că în baza Legii

fondului funciar nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate conform titlului

de proprietate din 1 februarie 1999 pe numele autoarei pârâților, pe nume C.N.

Terenul în litigiu are destinația de teren

agricol și nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au

declarat recurs reclamanții invocând incidența dispozițiilor art. 299 - 316 C.

proc. civ.

Recurenții critică hotărârea sub următoarele

aspecte:

Au fost interpretate eronat dispozițiile

legale referitoare la recunoașterea dreptului de proprietate, în sensul că dispozițiile

Legii nr. 10/2001 sub aplicabile doar imobilului construcție, nu și teren.

În mod greșit instanța s-a declarat necompetentă

pentru soluționarea unui capăt de cerere și că în atare situație avea obligația

să disjungă cauza și să o trimită la instanța competentă spre soluționare, având

în vedere că s-a parcurs procedura prevăzută.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererii de recurs, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru cele ce

succed.

Terenul în litigiu în suprafață de 3200

m.p. are destinația de teren agricol și drept urmare nu cade sub incidența dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, ci fiind teren de categorie extravilan, a făcut obiectul Legii

nr. 18/1991 și, așa cum rezultă din întregul material probator; (înscrisuri, precum

și recunoașterea în acest sens a recurentei C.E.), acest teren a fost reconstituit

pe numele autoarei reclamanților, eliberându-se în acest sens și titlu de proprietate

din 1 februarie 1999.

Așa cum precizează recurenta C.E., prin

concluziile puse la dezbaterea în fond a recursului, nemulțumirea constă în faptul

că, deși s-a solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991, o suprafață de 17,000 m.p.,

în care este cuprinsă și suprafața de teren în litigiu de 3200 m.p., s-a retrocedat

efectiv numai suprafața de 13.700 m.p. pe motiv „că nu a existat suficient teren".

Prin urmare, imobilul ce a format obiectul

unei plângeri întemeiată pe prevederile Legii nr. 18/1991, soluționată definitiv,

nu poate face obiectul unei contestații formulate în temeiul Legii nr. 10/2001,

având în vedere că această lege nu se aplică terenurilor al căror regim juridic

este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 pentru

restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere.

În concluzie, hotărârea recurată este legală

și nefiind incidente dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanții C.E., C.P., C.V. împotriva deciziei nr. 532 din

30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 iunie 2010.