ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9196/2009

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține

următoarele:

Instituția prefectul

județului Ilfov a solicitat în contradictoriu cu Primarul orașului Popești

Leordeni anularea dispoziției nr. 439 din 5 iulie 2007, prin care acesta a

propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri

aferente imobilului teren și construcție, preluat abuziv și demolat din orașul

Popești-Leordeni, județul Ilfov, în soluționarea notificării nr. 246/2001, fără

a ține seama de elementele de identificare a bunului imobil solicitat și acordând

mai mult decât a cerut notificatoarea N.A.

În drept,

acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004, Legii privind prefectul și instituția prefectului nr. 340/2004, cu

modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 10/2001, privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum

și a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acestei legi.

Învestit cu

soluționare cauzei, Tribunalul București, secția a IX a de contencios

administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2008

a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios

administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a trimis cauza spre competentă

soluționare secției civile a Tribunalul București.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța inițial învestită a reținut că, în speță, nu sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 pentru anularea actului

administrativ ci, ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc

competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a tribunalului.

Tribunalul

București, secția a IV a civilă, astfel învestit cu soluționarea cauzei, prin

sentința civilă nr. 534 din 14 martie 2008 a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului Instituția prefectul județului Ilfov și, pe

cale de consecință, a respins acțiunea acestuia.

În

considerentele sentinței, prima instanță a reținut că dispoziția emisă în

temeiul Legii nr. 10/2001 poate fi contestată fie de persoana care a formulat

notificarea, fie de către persoana juridică notificată, deținătoare a

imobilului sau abilitată de lege să soluționeze cererea.

S-a mai reținut

că exercitarea de către Prefect a controlului de legalitate asupra

dispozițiilor emise de Primar în temeiul legii speciale de reparație nu se

poate realiza pe această cale.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel București, secția

a IV a civilă, prin decizia nr. 686 din 23 septembrie 2008 l-a respins, ca

nefondat, confirmând soluția procesuală a tribunalului.

Instituția prefectul

județului Ilfov a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de către Curtea

de apel, invocând că în mod eronat instanțele de fond au reținut că nu are

legitimare procesuală activă precum și necompetența instanței civile în

judecarea cauzei.

În susținere,

recurentul a invocat dispozițiile art. 3 din Legea nr. 554/2004, art. 21 pct. 6

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precum și prevederile

art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, din care reiese că

prefectul are calitate procesuală activă în a solicita instanței de contencios

administrativ anularea unei dispoziții a primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001,

în cazul în care constată că aceasta este nelegală.

Pe fondul cauzei

a solicitat anularea dispoziției nr. 439 din 5 iulie 2007 emisă de pârât,

întrucât s-au acordat măsuri reparatorii și pentru terenul aferent construcției

demolate, deși persoana îndreptățită N.A. nu a solicitat, prin notificarea

formulată, reparație și pentru teren.

Analizând

recursul în limita criticilor de nelegalitate ale deciziei atacate, se constată

că acesta este fondat, urmând a fi admis, în limita și pentru considerentele ce

urmează:

Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată „Imobilele –

terenuri și construcții – preluate în mod abuziv, indiferent de destinație,

care sunt deținute la data intrării în vigoarea a prezentei legi de o regie

autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care

statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă

persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în

natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de

conducere ale unității deținătoare”.

Potrivit dispoz.

art. 21.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

publicate în M.Of., Partea I nr. 227 din 3 aprilie 2007, Instituția prefectului

va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de

primari și de președinții consiliilor județene, iar în cazul în care se

apreciază că acestea au fost ilegale, vor fi contestate pe calea contenciosului

administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004, privind prefectul și instituția

prefectului, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Instanțele de

fond au reținut că  Legea nr. 10/2001 nu prevede dreptul prefectului de a ataca

în justiție dispozițiile emise de primar potrivit  acestui act normativ, dar legalitatea art. 21.6 din Normele

metodologice de aplicare unitară a legii menționate, nu poate fi verificată

decât prin raportare la ansamblul actelor normative cu forță juridică

superioară, care reglementează poziția și rolul prefectului în sistemul

autorităților publice și îi conferă acestuia prerogativa de tutelă

administrativă asupra actelor autorităților administrației autonome locale.

Se reține că

Legea fundamentală a țării prevede în art. 123 alin. (5) că „Prefectul poate

ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului

județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul

ilegal”.

Norma constituțională prevede expres competența instanței de

contencios administrativ, fără a face distincție în funcție de natura actului

atacat de prefect în exercitarea atribuției sale de control al legalității sau

de obiectul de reglementare al legii în executarea căreia a fost emis sau

adoptat actul respectiv.

Prevederile art. 123 alin. (5) din Constituție au fost preluate și

detaliate în legile care au reglementat succesiv instituția prefectului (Legea

administrației publice locale nr. 215/2001 și apoi Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului).

În domeniul de

reglementare al Legii nr. 10/2001, atribuția prefectului de a exercita

controlul fazei administrative a aplicării acestei legi este prevăzut și în

art. 5 alin. (1) din Titlul II al O.U.G. 184/2002 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 și pentru stabilirea unor măsuri de

accelerare a aplicării acesteia și a O.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 501/2002), cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia

„ Controlul aplicării fazei administrative a Legii

nr. 10/2001, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, se exercită de către autoritatea

administrativă constituită în temeiul H.G. nr. 361/2005 privind

organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, de

către prefecți sau persoanele desemnate de aceștia din cadrul instituției

prefectului.”

Așa fiind, prin

prisma tuturor acestor prevederi legale, pe care instanțele de fond în mod

eronat nu le-au reținut incidente speței, criticile recurentei sunt întemeiate,

urmând a se reține că aceasta are legitimare procesuală activă în cauză.

Față de

considerentele prezentate, Înalta Curte va admite în consecință recursul,

conform art. 312 alin. (3), teza ultimă C. proc. civ., raportat la motivul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reținând că au

fost încălcate și normele de competență funcțională pentru considerentele anterior expuse, în temeiul

dispoz. art. 313 C. proc. civ. cauza

se va trimite spre rejudecare la Tribunalul București, secția contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul Prefectul județului Ilfov împotriva deciziei nr. 686

din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Casează decizia

recurată, admite apelul declarat de Prefectul județului Ilfov împotriva sentinței

civile nr. 534 din 14 martie 2008 a Tribunalului București, secția a IV a

civilă, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2009.