ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9196/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele: Instituția prefectul județului Ilfov a solicitat în contradictoriu cu Primarul orașului Popești Leordeni anularea dispoziției nr. 439 din 5 iulie 2007, prin care acesta a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri aferente imobilului teren și construcție, preluat abuziv și demolat din orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, în soluționarea notificării nr. 246/2001, fără a ține seama de elementele de identificare a bunului imobil solicitat și acordând mai mult decât a cerut notificatoarea N.A.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Legii privind prefectul și instituția prefectului nr. 340/2004, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acestei legi. Învestit cu soluționare cauzei, Tribunalul București, secția a IX a de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2008 a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a trimis cauza spre competentă soluționare secției civile a Tribunalul București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța inițial învestită a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 pentru anularea actului administrativ ci, ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a tribunalului. Tribunalul București, secția a IV a civilă, astfel învestit cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 534 din 14 martie 2008 a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Instituția prefectul județului Ilfov și, pe cale de consecință, a respins acțiunea acestuia. În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 poate fi contestată fie de persoana care a formulat notificarea, fie de către persoana juridică notificată, deținătoare a imobilului sau abilitată de lege să soluționeze cererea.

S-a mai reținut că exercitarea de către Prefect a controlului de legalitate asupra dispozițiilor emise de Primar în temeiul legii speciale de reparație nu se poate realiza pe această cale. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 686 din 23 septembrie 2008 l-a respins, ca nefondat, confirmând soluția procesuală a tribunalului. Instituția prefectul județului Ilfov a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de către Curtea de apel, invocând că în mod eronat instanțele de fond au reținut că nu are legitimare procesuală activă precum și necompetența instanței civile în judecarea cauzei.

În susținere, recurentul a invocat dispozițiile art. 3 din Legea nr. 554/2004, art. 21 pct. 6 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precum și prevederile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, din care reiese că prefectul are calitate procesuală activă în a solicita instanței de contencios administrativ anularea unei dispoziții a primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001, în cazul în care constată că aceasta este nelegală. Pe fondul cauzei a solicitat anularea dispoziției nr. 439 din 5 iulie 2007 emisă de pârât, întrucât s-au acordat măsuri reparatorii și pentru terenul aferent construcției demolate, deși persoana îndreptățită N.A. nu a solicitat, prin notificarea formulată, reparație și pentru teren.

Analizând recursul în limita criticilor de nelegalitate ale deciziei atacate, se constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, în limita și pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată „Imobilele – terenuri și construcții – preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoarea a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.

Potrivit dispoz. art. 21.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, publicate în M.Of., Partea I nr. 227 din 3 aprilie 2007, Instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale, vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004, privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Instanțele de fond au reținut că Legea nr. 10/2001 nu prevede dreptul prefectului de a ataca în justiție dispozițiile emise de primar potrivit acestui act normativ, dar legalitatea art. 21.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii menționate, nu poate fi verificată decât prin raportare la ansamblul actelor normative cu forță juridică superioară, care reglementează poziția și rolul prefectului în sistemul autorităților publice și îi conferă acestuia prerogativa de tutelă administrativă asupra actelor autorităților administrației autonome locale. Se reține că Legea fundamentală a țării prevede în art. 123 alin. (5) că „Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal”.

Norma constituțională prevede expres competența instanței de contencios administrativ, fără a face distincție în funcție de natura actului atacat de prefect în exercitarea atribuției sale de control al legalității sau de obiectul de reglementare al legii în executarea căreia a fost emis sau adoptat actul respectiv. Prevederile art. 123 alin. (5) din Constituție au fost preluate și detaliate în legile care au reglementat succesiv instituția prefectului (Legea administrației publice locale nr. 215/2001 și apoi Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului). În domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, atribuția prefectului de a exercita controlul fazei administrative a aplicării acestei legi este prevăzut și în art. 5 alin. (1) din Titlul II al O.U.G.

184/2002 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 și pentru stabilirea unor măsuri de accelerare a aplicării acesteia și a O.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002), cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „ Controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul H.G.

nr. 361/2005 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, de către prefecți sau persoanele desemnate de aceștia din cadrul instituției prefectului.” Așa fiind, prin prisma tuturor acestor prevederi legale, pe care instanțele de fond în mod eronat nu le-au reținut incidente speței, criticile recurentei sunt întemeiate, urmând a se reține că aceasta are legitimare procesuală activă în cauză. Față de considerentele prezentate, Înalta Curte va admite în consecință recursul, conform art. 312 alin. (3), teza ultimă C. proc. civ., raportat la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Reținând că au fost încălcate și normele de competență funcțională pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispoz. art. 313 C. proc. civ. cauza se va trimite spre rejudecare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Prefectul județului Ilfov împotriva deciziei nr. 686 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Casează decizia recurată, admite apelul declarat de Prefectul județului Ilfov împotriva sentinței civile nr. 534 din 14 martie 2008 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2009.