ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8822/2005

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 20 decembrie 2000, reclamanții B.A.B. și B.A.E. au chemat      în judecată

pârâta com. Popești Leordeni prin Primar solicitând obligarea acesteia să le

lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în com. Popești

Leordeni, imobilul compus din teren și construcție.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au susținut că tatăl lor, B.A. a cumpărat, în baza actului de vânzare-cumpărare

autentificat de fostul Tribunal Ilfov, Secția Notariat, sub nr. 38165 din 27

octombrie 1939, de la D.C., un teren în suprafață de 5 ha, compus din 2 loturi,

plantat cu viță de vie și pomi fructiferi pe care există și o construcție cu 3

camere și hol.

Terenul a fost preluat de stat, după

anul 1944, fără ca autorului reclamantului să i se aducă la cunoștință motivele

acestei deposedări.

Prin sentința civilă nr. 296/F din 27

aprilie 2001 a tribunalului București a fost admisă acțiunea reclamanților iar

pârâta a fost obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie

imobilul revendicat.

Hotărârea a rămas irevocabilă prin

neapelare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în anulare Primarul General susținând că a fost pronunțată cu

încălcarea esențială a legii și vădită netemeinicie.

nu a avut în vedere înscrisul depus la fila 36 dosar în data de 24 aprilie 2001

și fără să dispună efectuarea unei expertize topometrice de identificare a

terenului revendicat și persoanele în posesia cărora acesta se află.

În acest sens, a arătat că în

intervalul dintre data dezbaterii în fond a pricinii, 20 aprilie 2001 și cea a

pronunțării hotărârii, 27 aprilie 2001, a fost depusă adresa nr. 3558 din 19

aprilie 2001 a Primăriei com. Popești-Leordeni, act din care rezultă că pentru

terenul revendicat a fost emis în baza Legii nr. 18/1991 titlul de proprietate

nr. 22838 din 26 septembrie 1995 pe numele unei alte persoane care fusese înscrisă

în CAP cu suprafața de 2,78 ha, și care figura în evidențele registrului

agricol din perioada anilor 1959-1961 cu terenul de 3,78 ha și imobil construit

din anul 1960.

Prin urmare, asupra unei porțiuni

din suprafața de teren revendicată sunt proprietari moștenitorii persoanei

înscrisă în titlu, astfel încât, în virtutea rolului activ, instanța de

judecată ar fi trebuit să dispună repunerea cauzei pe rol și să pună în

discuție efectele înscrisului analizat cu privire la stabilirea cadrului

procesual.

De asemenea, s-a reținut că din

interogatoriul pârâtei și relațiile comunicate de această instanță, a rezultat

că în perioada anilor 1951-1955, în evidențele registrului agricol, antecesorul

reclamanților figura ca proprietar asupra unui imobil situat în șos. O. și nu cu

cel ce constituie obiectul litigiului (nr. 13). Identificarea imobilului nu

rezultă nici din contractul de vânzare-cumpărare invocat, precizându-se doar

vecinătățile acestuia și locul situării, com. Popești-Leordeni, fosta moșie

Popești-Români.

Instanța de judecată ar fi trebuit,

în virtutea executării rolului activ, să dispună efectuarea unei expertize de

specialitate prin care să identifice imobilul revendicat și amplasarea

acestuia.

Din același înscris depus la dosar depus

dezbaterea cauzei, rezultă că reclamanții optează anterior pentru valorificarea

dreptului lor pe calea procedurii speciale instituită prin dispozițiile legii

fondului funciar, astfel încât este inadmisibil să-și valorifice aceleași

drepturi pe calea dreptului comun motiv pentru care se impune punerea în

discuția părților a excepției inadmisibilității acțiunii.

justificat calitatea sa de reprezentant, motiv pentru care instanța trebuia să

solicite acestuia să facă dovada calității sale, iar în situația neîmplinirii

acestei cerințe ar fi trebuit să anuleze cererea introductivă.

În temeiul art. 313 C. proc. civ. s-a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recursul în anulare este întemeiat.

Între momentul închiderii

dezbaterilor, 20 aprilie 2001, și cel al pronunțării hotărârii atacate, 27

aprilie 2001, pârâta a comunicat instanței de judecată cu adresa înregistrată

sub nr. 3558 din 19 aprilie 2001 relațiile solicitate de instanță privind

situația juridică a imobilului în litigiu.

Din cuprinsul înscrisului menționat,

rezultă că pentru terenul situat în șos. O., a fost emis titlul de proprietate

nr. 22838 din 26 septembrie 1995 pe numele unei persoane fizice și că

reclamanții au mai încercat valorificarea dreptului lor asupra aceluiași imobil

și pe calea Legii 18/1991, cerere soluționată în sensul respingerii sale,

întrucât nu a fost respectată procedura administrativă prevăzută de această

lege.

De asemenea, din probele dosarului, avute

în vedere în vedere de instanță la pronunțare-adresa nr. 1859 din 6 martie 2001

și interogatoriul pârâtei, nu rezultă cu certitudine că imobilul în litigiu

este unul și același cu cel ce a constituit proprietatea antecesorilor

reclamanților.

Astfel, din probele menționate,

rezultă că, în perioada anilor 1951-1955, autorul reclamanților figura în

evidențele registrului agricol cu imobil (teren și construcție) situat în șos. O.

nr. 11 și nu la nr. 13, cum au susținut reclamanții prin acțiune și cum s-a

dispus prin hotărârea atacată.

De asemenea, din actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 38165 din 27 octombrie 1939, invocat ca

titlu de proprietate nu rezultă datele de identificare ale imobilului dobândit

de autorul reclamanților (prin număr de stradă), precizându-se doar

vecinătățile și locul situării, com. Popești-Leordeni, fosta moșie

Popești-Români, date insuficiente pentru reținerea temeiniciei acțiunii.

În raport de materialul probator

neconcludent sub aspectele menționate, dar și față de conținutul înscrisului

depus după dezbaterea cauzei privind situația juridică a imobilului revendicat,

se impunea ca în considerarea și aplicarea principiului consacrat de

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul să procedeze la

repunerea cauzei pe rol și lămurirea tuturor împrejurărilor de mai sus.

În acest scop instanța ar fi trebuit

să dispună efectuarea unei expertize de specialitate, prin care să se

identifice imobilul revendicat și amplasarea acestuia precum și să se stabilească

dacă există identitate între imobilul situat pe șos. O. nr. 13 și cel de la nr.

11.

Se constată astfel că recursul în

anulare este fondat sub aspectul analizat motiv pentru care, în temeiul art. 313

C. proc. civ. acesta va fi admis cu consecința casării hotărârii atacate și

trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Cu prilejul rejudecării, instanța va

verifica calitatea de reprezentant al mandatarului reclamanților, L.S.G. sens

în care va solicita acestuia să depună dovada mandatului său și va administra

probele necesare justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței nr. 296/F din 27 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția

a V a civilă și de contencios administrativ.

Casează sentința și trimite cauza

spre rejudecare Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4

noiembrie 2005.