ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 937/2008

Deliberând asupra recursurilor civile de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Reclamantul C.N.L. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Constanța, Consiliul local Constanța, RA E.D.P.P. Constanța și B.I., pentru a se dispune obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele situate în Constanța. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul situat în str. C. nr. 11 a fost dobândit de către mama sa, A.L., cu titlu de dotă, prin actul de donație din anul 1940 transcris la grefa Tribunalului Constanța și a fost naționalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, pe numele unei persoane care nu era proprietarul acestui imobil, și fără ca autoarea reclamantului să îndeplinească condițiile impuse de acest act normativ.

În ceea ce privește imobilul situat în str. N., reclamantul a arătat că înțelege să revendice cota de ½ ce îi revine ca moștenire de pe urma defunctului C.F., bunicul său. La termenul de judecată din 13 septembrie 1999, reclamantul și-a modificat acțiunea cu privire la cadrul procesual stabilit inițial, în sensul că a chemat în judecată și pe B.M., în calitate de deținător actual al imobilului din str. C.V. nr. 11, alături de B.I. Ca urmare a decesului reclamantului, la termenul din 21 februarie 2000, în temeiul prevederilor art. 243 C. proc. civ., s-a dispus introducerea în cauză a moștenitoarei acestuia, L.V. În cauză au formulat cerere din intervenție în interes propriu, în calitate de moștenitori ai autoarei F.S.M., L.N.H., L.T.A.

și H.A., prin care au solicitat revendicarea cotei indivize de ½, alături de cota solicitată de reclamantă, din imobilul situat în str. N., nr. 21. De asemenea, instanța a luat act de renunțarea reclamantei și a intervențiilor la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâții Statul Român, B.I. și B.M., prin încheierea de ședință de la termenul din 19 septembrie 2004, și, totodată, s-a pronunțat și asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată în sensul respingerii acesteia. Tribunalul Constanța, în raport de actele și lucrările cauzei, prin sentința civilă nr. 1850 din 26 septembrie 2006, a admis acțiunea principală formulată de către L.V., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin primar, Consiliul local Constanța și RA E.D.P.P.

Constanța. A admis cererile de intervenție în nume propriu formulate de L.N.H., L.T.A. și H.A. și a obligat pe pârâții Municipiul Constanța prin primar, Consiliul local Constanța și RA E.D.P.P.

Constanța să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei și intervenienților următoarele imobile: imobilul situat în Constanța, str. C. nr. 11 compus din teren în suprafață de 552 mp, și corpul de clădire A cu suprafață construită de 52 mp și corpul de clădire B ( demisol, parter și etaj ) cu suprafața construită de 240 mp, cu următoarele vecinătăți: N – bloc locuințe MV2; S – str. M.; E – proprietate de stat; V – str. C. nr. 11, identificat potrivit raportului de expertiză și a schiței anexă întocmită de către expert tehnic C., cu excepția apartamentului aparținând familiei B.; imobilul situat în Constanța, str. N. nr. 21, compus din teren în suprafață de 528 mp, și construcție dezvoltată pe patru nivele: subsol, parter, etaj I și etaj II, cu suprafața construită de 462 mp, având următoarele vecinătăți : N – proprietate de stat; S – proprietatea D.B.; E – alee carosabilă; V – str. N., identificat potrivit raportului de expertiză și a schiței anexă întocmită de expert tehnic C. Prin decizia civilă nr. 82 din 5 martie 2007, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții RA E.D.P.P.

Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, reținând, în esență, următoarele: Atât reclamanta, cât și intervenienții în interes propriu și-au dovedit calitatea procesuală activă cât și dreptul de proprietate asupra bunului. Astfel, pentru imobilul situat în Constanța, str. C. nr. 11, autoarea reclamantului, L.A., născută F., a dobândit imobilul prin actul de donație transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 3386 din 28 decembrie 1940 de la F.C.M. Prin urmare, deși unicul titular al dreptului de proprietate pentru acest imobil a fost F.A., imobilul a fost naționalizat greșit pe numele unui neproprietar, F.L., așa cum rezultă din anexa la Decretul nr. 92/1950. Proprietara imobilului F.A., la data naționalizării fiind casnică, făcea parte din categoriile de persoane exceptate de la naționalizare.

Descendent al autoarei F.A., a fost L.H.N., care a decedat în anul 2000 și a cărui moștenitoare este L.V., întrucât L.N.H. și L.T.A., potrivit certificatului de moștenitor nr. 349 din 3 august 1976, au renunțat la succesiunea autoarei lor. Imobilul situat în Constanța, față de faptul că a fost naționalizat pe numele altei persoane, pe de o parte, iar pe de altă parte, că adevăratul proprietar făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, s-a constata că a fost preluat de stat fără titlu valabil. În ceea ce privește imobilul situat în Constanța, s-a constatat că a fost proprietatea lui F.H. și M., autorii numitelor F.A. și F.S.M., și a fost dobândit prin ordonanța de adjudecare la licitație, în anul 1925, de către F.H., care, la rândul său, a donat ½ din dreptul de proprietate fiicei sale, F.S.M.

Acest imobil a fost naționalizat în întregime pe numele de F.H. Intervenienții sunt moștenitorii lui F.S.M., căsătorită M. și le revine cota de ½ din imobil, iar cealaltă cotă de ½ le revine reclamantei și intervenienților. Și acest imobil a fost naționalizat, deși ambii proprietari erau exceptați de la naționalizare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța prin primar și R.A. E.D.P.P. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin recursul lor, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța prin primar arată că hotărârea recurată este netemeinică, în sensul că instanța de apel a reținut că atât reclamanta cât și intervenienții au dovedit calitatea de moștenitori, susținută de aceștia, însă nu a arătat din ce probatorii reiese acest fapt, analiza judecătorilor limitându-se doar la autoarea A.F., în calitate de titulară a unui drept de proprietate asupra imobilului situat în str. C. nr. 11, nu și la descendenții săi. În ce îi privește pe intervenienții în interes propriu, s-a arătat că instanța de apel s-a limitat la reluarea motivării Tribunalului Constanța. S-a considerat, că, nici reclamanta și nici intervenienții nu au justificat calitatea procesuală activă în cauză, împrejurare față de care motivul de apel pe acest aspect a fost respins nelegal.

În ceea ce privește preluarea imobilelor de către stat, constatată ca fiind abuzivă de către instanțele de fond și apel, se arată că referitor la cele două imobile, fie motivarea a fost lapidară, fără a arăta care sunt probatoriile pe baza cărora s-a ajuns la această concluzie pentru imobilul situat în Constanța, str. C. nr. 11, fie a lipsit, pentru imobilul din str. N. nr. 21. În acest sens, s-a arătat că din materialul probator rezultă că acest imobil a fost preluat de la autorul H.F., care deținea mai multe imobile în scop de exploatare, neîncadrându-se astfel în dispozițiile Decretului nr. 92/1950. Prin recursul său, pârâta E.D.P.P. Constanța critică decizia recurată pentru nelegalitate, indicând ca temei legal al motivelor de recurs art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta arată că, nelegal, instanța de apel a respins criticile privind nedovedirea calității de succesor în drepturi a persoanei care revendică, față de titulara dreptului de proprietate originar. Se solicită, în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., să se constate că instanța de apel era obligată să analizeze critica privind nedovedirea calității de persoane îndreptățite a reclamantei și intervenienților în nume propriu, în lipsa arborelui genealogic, și că trebuia să motiveze cererea de respingere a criticilor privitoare la nelegala soluționare a problemei legitimării procesuale a acestora.

Se mai arată că, instanța de apel, în mod greșit, a admis acțiunea în revendicare, în lipsa actului de vânzare-cumpărare originar, întrucât unicul înscris cu care s-au legitimat intimații a fost Actul dotal transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 3386 din 28 decembrie 1940, ce nu poate face dovada deplinei proprietăți asupra imobilelor în litigiu. În concluzie, s-a arătat că nu s-a îndeplinit niciuna din condițiile de admisibilitate ale acțiunii în revendicare imobiliară, având în vedere că nu s-a făcut dovada transmiterii dreptului de proprietate de la A.F. la intimați și nici nu s-a invocat un titlu originar de către aceștia, care să fi fost preferat celui opus de către recurenții-pârâți.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente : Recurenții-pârâți, deși au formulat recursuri separate, prin criticile formulate invocă nemotivarea sau insuficienta motivare a deciziei recurate și excepția lipsei calității procesuale active a intimaților, reclamanta L.V. și intervenienții în interes propriu L.N.H., L.T.A. și H.A., astfel că acestora li se va răspunde, în continuare, prin aceleași considerente.

Critica formulată de pârâții-recurenți în sensul că decizia civilă recurată nu este motivată sau este insuficient motivată cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a intimaților, invocată prin cererile de apel formulate de aceștia, este nefondată, deoarece instanța de apel a răspuns acestei critici, expunând temeiurile de fapt și de drept ce au condus la respingerea sa, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar de către instanța de recurs. În ceea ce privește criticile privind excepția lipsei calității procesuale active a intimaților, sunt, de asemenea, nefondate, întrucât față de obiectul acțiunii, în revendicare, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ., art. 19, art. 20 și art. 41 alin. (2) din Constituția României și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, reclamanta și intervenienții au făcut dovada cu acte de stare civilă și certificate de moștenitor că au calitatea de moștenitori ai autorilor F.H.

și F.M., care au avut două fiice, F.A. și F.S.M. (căsătorită M.). Unicul moștenitor legal al autoarei F.A. a fost reclamantul L.C.N., care a decedat în timpul procesului și a cărui moștenitoare este soția supraviețuitoare, L.V., potrivit certificatelor de moștenitor nr. 349/1976, nr. 285 din 1 martie 1991 și nr. 13 din 7 februarie 2000 ( filele 3,78 și 234 dosar fond ). Moștenitorii autoarei F.S.M. sunt intervenienții în interes propriu, potrivit certificatelor de moștenitor nr. 1905 din 21 martie 1975, nr. 67 din 20 martie 1996 și nr. 761 din 28 mai 1993, filele 199, 197 și 200 dosar fond. În această situație, nu poate fi primită susținerea pârâtei RA E.D.P.P. Constanța în sensul că, în speță, nu s-a făcut dovada arborelui genealogic al intimaților.

Cum intimata-reclamantă, în calitate de moștenitor legal al soțului său, L.C.N. și intimații-intervenienți în interes propriu au făcut dovada calității lor de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilelor revendicate, se constată că aceștia și-au dovedit legitimitatea procesuală activă în raportul juridic dedus judecății, astfel că, în mod legal, prin decizia atacată, instanța de apel a respins motivele de apel formulate de pârâți pe acest aspect. În ceea ce privește critica formulată de pârâta RA E.D.P.P. Constanța, potrivit căreia intimații nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate situate în Constanța, str. C. nr. 11 și respectiv, str. N. nr. 21, se constată că prin cererea de apel nu s-au formulat critici sub acest aspect, astfel că, această critică fiind formulată pentru prima dată în recurs, este exercitată omisso medio, sancțiunea fiind aceea a neprimirii și analizării sale.

De altfel, această critică privește modul de apreciere a probelor administrate în cauză, în raport de care s-a stabilit dreptul de proprietate asupra bunului și nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. Imobilele revendicate au fost preluate de stat fără titlu valabil, abuziv, prin naționalizare potrivit Decretului nr. 92/1995, fiind evidențiate în listele anexe la pozițiile 68 și 69, fila 9 dosar fond, întrucât la data naționalizării proprietarii imobilelor făceau parte din categoriile de persoane exceptate de la naționalizare, potrivit art. II din decret.

Pe de altă parte, preluarea imobilelor de către stat a fost abuzivă, deoarece dispozițiile decretului de naționalizare contraveneau dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, privitoare la proprietate, respectiv a art. 480 C. civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și pentru o dreaptă și prealabilă despăgubire și ale Constituției din 1948, care garantau proprietatea. Și critica formulată de pârâta RA E.D.P.P.

Constanța, potrivit căreia acțiunea în revendicare este inadmisibilă, este nefondată, întrucât acțiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situație în care reclamanta și intervenienții în interes propriu aveau deschisă calea dreptului comun pentru revendicarea imobilelor în litigiu Celelalte critici formulate de recurenții-pârâți, așa cum au fost expuse mai sus, privesc aprecierea probatoriului administrat în cauză și nu pot fi încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel că acestea nu vor fi primite și analizate. Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța și RA E.D.P.P.

Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța prin primar și RA E.D.P.P. Constanța împotriva deciziei nr. 82 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Constanța secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008 .