ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2007/2010

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea introdusă la 17 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta V.A.M. a chemat în judecată pârâții P.M. Constanța și M. Constanța prin P. solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea acestora la restituirea în natură a părții neînstrăinate din imobilul situat în Constanța, str. Dacia, județul Constanța și a terenului aferent, precum și obligarea la emiterea ofertei de restituire prin echivalent, în bunuri și servicii în compensare, ori propunerea de măsuri reparatorii pentru partea înstrăinată din imobil, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 27020 din 30 septembrie 1996 și a celui cu nr. 28736 din 10 iunie 1997 și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea defunctului său unchi, C.A., care l-a dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 3141 din 4 octombrie 1932, transcris la Tribunalul Constanța sub nr. 4018 din aceeași dată și ulterior, preluat abuziv prin naționalizare, conform Decretului nr. 92/1950, figurând la poziția 495 din decret, astfel cum rezultă și din adresa emisă de R.A.E.D.P.P. Constanța, la 3 februarie 2003. Reclamanta a mai arătat că deși a notificat pârâta la 9 august 2001, aceasta nu a răspuns notificării și învederează instanței că a depus toate actele necesare pentru dovedirea legitimării procesuale, referitor la descendența acesteia, de pe urma defunctului autor proprietar al imobilului.

La termenul din 20 mai 2008 a fost depus în cauză contractul de cesiune de drepturi litigioase, încheiat între reclamanta V.A.M. și cesionara B.L., act autentificat sub nr. 1250 din 10 martie 2008 de B.N.P. C.B., potrivit acestuia cedenta reclamantă înțelegând că cedeze cesionarei orice drept avut asupra imobilului în cauză, urmând a se subroga în drepturile sale procesuale. În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu, P.M., la termenul din 4 noiembrie 2008, prin care a solicitat, în virtutea drepturilor pretinse, restituirea în natură a cotei-părți cuvenită din imobil, precum și obligarea pârâților la emiterea ofertei de restituire prin echivalent în bunuri sau servicii, ori acordarea de despăgubiri, pentru cota sa parte din același imobil, ce a fost înstrăinată, cerând a se judeca în contradictoriu și cu C.L.M.

Constanța. A susținut în cererea sa, că imobilul a fost proprietatea defunctului său unchi, C.D. și soției acestuia, C.E., fiind dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2206 din 21 august 1928 și autentificat sub nr. 2337 din aceeași dată, la Tribunalul Constanța, ca reprezentând lotul d, careul 76, în suprafață de 153 mp. C.D. a vândut acest imobil, fratelui său C.A., astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare nr. 3141 din 4 octombrie 1932, transcris la Tribunalul Constanța sub nr. 4018. C.A. a decedat la 6 august 1948, lăsând ca moștenitor pe fratele său, C.D., conform certificatului de moștenitor nr. 208/2005, intervenientul arătând că este succesor legal, nepot de frate al mătușii sale C.E., născută P. (sora tatălui intevenientului P.A.), care a fost căsătorită cu autorul proprietar al imobilului, C.D.

decedând la 3 iunie 1976, aceasta fiindu-i soție supraviețuitoare. Intervenientul învederează că își dovedește calitatea procesuală cu acte de stare civilă, certificatul de moștenitor nr. 277/1977, de pe urma defunctului său unchi C.D. și certificatul de moștenitor nr. 40/2003, notificările nr. 3380/2001, nr. 3155 din 22 aprilie 2003 către Prefectura Constanța nr. ll5822 din 19 septembrie 2005, nr. l31409 din 31 octombrie 2006, nr. l53642/2006 către Primăria Constanța, actul de vânzare-cumpărare menționat. Instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de P.M., prin încheierea din 4 noiembrie 2008 dispunând introducerea acestuia în cauză, în temeiul art. 49 alin. (l) și (2) C. proc.

civ. și art. 52 alin. (1) din același cod. Prin sentința civilă nr. 1564 din 9 decembrie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei B.L. (care s-a subrogat în drepturile cedentei V.A.M.) în contradictoriu cu pârâții P.M. Constanța și M. Constanța prin P. A admis în parte, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P.M. în contradictoriu cu pârâții P.M. Constanța, M. Constanța prin P. și C.L. Constanța. A obligat pârâții la restituirea în natură către reclamantă și respectiv, către intervenient, în cote de câte Vz a părții neînstrăinate din imobilul situat în Constanța, Str. Daciei, jud. Constanța, compus dintr-un corp de casă dispus pe două nivele, precum și a terenului aferent construcției, în suprafață de 137 mp.

A obligat pe pârâții P.M. Constanța și M. Constanța la înaintarea documentației privind oferta de acordare de despăgubiri bănești, în cote egale în favoarea reclamantei și intervenientului, pentru partea din același imobil, înstrăinată conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 28736 din 10 iunie 1997, corespunzător valorii de circulație de 124.400 lei. A respins, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de P.M. în contradictoriu cu C.L.M. Constanța. A dispus obligarea pârâților P.M. Constanța și M. Constanța la plata către reclamanta B.L. a sumei de 3.200 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență că, notificatoarea V.A.M.

și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită a beneficia de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, fiind probate existența ridului de proprietate pe numele autorului său, preluarea abuzivă a imobilului, în temeiul Decretului nr. 92/1950, descendența notificatoarei în raport de titularul dreptului de proprietate (C.A. fiind fratele mamei sale, numita M.E.), precum și calitatea de unică succesoare a defunctei sale mame. S-a reținut că intervenientul P.M. este îndreptățit la măsuri reparatorii, în calitate de descendent colateral pentru o cotă de x h din imobilul notificat, fiind moștenitorul mătușii sale, C.E., care este unica succesoare a defunctului său soț, C.D., la rândul său fratele fostului proprietar C.A.

Instanța de fond a constat că imobilul a trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, iar o parte din acesta, respectiv suprafața de 41 mp și subsolul de 5,12 mp a fost înstrăinat, conform Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași, astfel că a dispus restituirea în natură numai a părții din imobil, neînstrăinată și obligarea pârâților să emită o dispoziție cu propunere de despăgubire, în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea înstrăinată. Împotriva sentinței Tribunalului Constanța au declarat apel pârâții M.C., C.L. Constanța, P.M. Constanța, reclamanta B.L. și intervenientul P.M. Pârâții M. Constanța, C.L. Constanța, P.M.

Constanța au criticat legalitatea și temeinicia hotărârii tribunalului, sub aspectul obligării pârâților să restituie reclamantei și intervenientului, în cote de V2 partea neînstrăinată din imobil, motivat de faptul ca aceștia nu și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, în raport de autorii lor, C.A. și C.Gh.D. Apelanții-pârâți au susținut că notificatoarea V.A.M. nu și-a dovedit calitatea de unică moștenitoare a defunctei sale mame, M.E., precum și faptul că imobilul a fost preluat abuziv, în anexa la Decretul nr. 92/1950, fiind menționați autorii, C.G. și D., în calitate de proprietari ai unui imobil din str. Daciei, fără a se indica, numărul străzii.

Reclamanta B.L. a promovat prin apelul său, critici hotărârii tribunalului, sub următoarele aspecte: Nu s-a dovedit de către intervenientul P.M. un element esențial care condiționează incidența legii speciale, anume formularea notificării cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului, instanța de fond, reținând în mod eronat că intervenientul a notificat imobilul din Constanța, str. Daciei, în realitate notificarea acestuia vizând un imobil învecinat, situat pe str. Daciei colț cu str. Răscoalei. S-a apreciat greșit că intervenientul este îndreptățit la o cotă de V2 din imobil, în realitate, cota sa succesorală fiind mai mică, de 1/10, întrucât acesta are calitatea de moștenitor al soției lui C.D.

(C.E., care dobândește o cotă de % din masa succesorală a soțului său), în raport cu ceilalți succesori legali, frații defunctului. III. Intervenientul P.M. a criticat sentința tribunalului pentru cele ce urmează: 1. În mod greșit, Tribunalul Constanța a reținut că, la data naționalizării imobilului, proprietar al acestuia era C.A. Acesta, fost proprietar al bunului era decedat la data aplicării Decretului nr. 92/1950, iar adevăratul proprietar al acestuia era C.D., fratele primului, care a și fost menționat în actul de naționalizare. 2. Reclamanta nu este îndreptățită la măsuri reparatorii cu privire la imobilul situat în Constanța, str. Daciei, întrucât autoarea ei este străină de succesiunea defuncților (C.G.D.

și C.D.), iar pe de altă parte, notificarea acesteia, nu îndeplinește toate condițiile legale, nefiind menționată valoarea estimativă a bunului notificat. Cu referire la apelul formulat de intervenient, reclamanta B.L. a invocat excepțiile tardivității și lipsei de interes a căii ordinare de atac. Prin decizia nr. 191/ C din 2 septembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, toate apelurile declarate în cauză. Răspunzând criticilor reclamantei B.L., instanța de control judiciar ordinar a reținut că intervenientul P.M.

a formulat notificarea nr. 3380 din 14 noiembrie 2001 cu privire la imobilul în litigiu, prin care a solicitat expres restituirea imobilului din Constanța, Str. Daciei, compus din 153 mp teren, lotul D, careul 76, teren și o casă de locuit, compusă din parter și etaj, ce a fost dobândit de soțul mătușii sale, C.D., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2206/1928. Contrar celor susținute în motivele de apel, notificarea cuprinde elementele de identificare, care se suprapun cu cele furnizate de istoricul de rol, comunicat de P.M. Constanța, cu adresa nr. 160300 din 5 ianuarie 2007 și cu conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 4018/1932, în care se menționează că A.C.

a cumpărat imobilul de la adresa de mai sus, compus din 135 mp teren și construcție, de la vânzătorul C.D. A fost înlăturată și critica referitoare la cotele de Vz, cu motivarea că intervenientul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, ca moștenitor al lui C.E., soția lui C.D., frate al titularului dreptului de proprietate C.A. și, în același timp, sora tatălui intervenientului. S-a reținut că sora tatălui lui P.A., P.E. (după căsătorie C.E.) a fost căsătorită cu C.D., decedat în anul 1976. Mențiunile din certificatul de moștenitor nr. 277/1977 fac deplina dovadă împotriva succesorilor, atâta vreme cât nu s-a dovedit că acordul este urmarea unui viciu de consimțământ, iar față de terți, certificatul de moștenitor nu poate face dovada, decât despre calitatea de moștenitor, care a dobândit cu acest titlu, bunurile ce constituie masa succesorală.

Așa fiind, s-a apreciat că intervenientul P.M. s-a legitimat procesual, urmare unor succesiuni succesive, ca unic moștenitor al defunctului D.C., iar reclamanta V.A.M., s-a legitimat ca succesoare a defunctei M.E., ambii autori fiind frații fostului proprietar C.A., astfel că ambii au dreptul de a obține măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001. Fostul proprietar al imobilului, C.A. a avut un număr de 8 frați și surori, C.F., S.C., C.C., C.D., L.E., M.E., G.E. și M.E., conform certificatului de moștenitor nr. 208/2005. Cu excepția succesorilor lui M.E. și a lui C.D., niciunul dintre frați, sau moștenitorii celor 6 frați nu au formulat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în Constanța, str. Daciei.

A mai reținut curtea de apel că, din analiza notificărilor formulate de V.A.M., C.E. și M.G., înregistrate sub nr. 2068 din 9 august 2001 și a actelor anexate acestora, a rezultat că aceștia au solicitat imobilul, în calitate de succesori ai defunctei M.E., mama lor și sora fostului proprietar, C.A. Aceștia nu s-au legitimat ca succesori și ai celorlalți frați ai defunctului A.C., pentru a cumula cota succesorală, ce li s-ar fi cuvenit după mamă, cu cotele cuvenite după ceilalți unchi sau mătuși. Ca atare, imobilul in litigiu a fost solicitat prin două notificări distincte, de către moștenitorii a doi frați ai fostului proprietar, respectiv moștenitoarea defunctei M.E. (reclamanta) și moștenitorul defunctului A.C.

(intervenientul), niciunul dintre notificatori nedovedind că este și moștenitorul celorlalți 6 ai defunctului, situație în care, în mod corect, prima instanță a reținut că sunt incidente prevederile art. 4 alin. (4 ) din Legea nr. 10/2001. Reținând că notificatorii care si-au dovedit legitimarea procesuală sunt reclamanta și intervenientul, potrivit art. 4 alin. (1) din actul normativ menționat, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți-ideale, conform dreptului comun, iar în temeiul alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire, instanța de apel a păstrat soluția pronunțată de tribunal.

Apelul declarat de intervenientul P.M. a fost respins, cu motivarea că proprietarul imobilului naționalizat a fost autorul C.A., ci nu C.D., prezumția relativă instituită de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, fiind răsturnată de reclamantă, prin proba contrară, înscrisurile care atestă înstrăinarea imobilului în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 4018 din 4 octombrie 1932, de către fostul proprietar, C.D., către fratele său, C.A., istoricul de rol al imobilului și foaia de carte funciară, acestea fiind întocmite pe numele proprietarului C.A. Concluzionând, proprietarul imobilului naționalizat a fost C.A., iar nu fratele său, vânzătorul C.D., în anexa actului de naționalizare fiind în mod greșit menționați ca proprietari, „C.G.

și D.”. Instanța a reținut că apelul intervenientului este declarat în termenul prevăzut de art. 284 C. proc. civ., la 14 aprilie 2009, în raport de data de 31 martie 2009, dată la care Tribunalul Constanța a procedat la comunicarea hotărârii către intervenient, fila 34 dosar apel. Privitor la excepția lipsei de interes a intervenientului invocată de reclamanta B.L. este de arătat că și această excepție a fost respinsă, constatându-se că, în mod evident, intervenientul justifică un interes personal, născut și actual, în raport cu imobilul ce face obiectul litigiului, întrucât acesta a solicitat a i se atribui în integralitate acest bun, în dauna cotei reclamantei. Împotriva deciziei civile nr. l91/ C din 2 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța au declarat recurs reclamanta B.L.

și pârâții M.C., C.L. Constanța, P.M. Constanța. Recursul promovat de reclamantă aduce critici referitoare la interpretarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 4 alin (2) din Legea nr. 10/2001, care a creat între intervenient și reclamantă o egalitate lipsită de orice fundament, în condițiile în care, astfel cum susține reclamanta, aceste părți nu sunt moștenitorii aceluiași autor și nu fac parte din aceeași clasă de moștenitori. Recurenta-reclamantă susține că în speță, dreptul de acrescământ nu poate să opereze decât în favoarea notificatoarei V.A.M., și nu în favoarea intervenientului P.M., întrucât în această modalitate s-ar crea acestui notificator, vocație succesorală la moștenirea fraților defunctului C.A., ceea ce nu poate fi admis.

Susține recurenta-reclamantă că după defunctul C.A. moștenirea este culeasă de către cei 5 frați care i-au supraviețuit, fiecare dobândind câte o cotă de 1/5 din imobilul în litigiu Intervenientul nu poate culege moștenirea după defunctul C.D., ci are vocație doar la moștenirea soției acestuia, care dobândește moștenirea soțului său predecedat și o transmite succesorilor săi, în speță, intervenientului P.M. Dreptul de acrescământ și implicit prevederea cuprinsă în dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu sunt concepute, în sensul de a crea vocație succesorală unor persoane străine de moștenirea titularului îndreptățit la restituire, peste limitele prevăzute de lege și se arată că, intervenientul nu vine la succesiunea titularului inițial al dreptului de proprietate, C.A.

și, nu poate dobândi, în virtutea unui eventual drept de acrescământ vreo cotă din moștenirea acestuia, ci dreptul său se limitează la dreptul autoarei sale, C.E. Se aduc critici în sensul că instanța de apel a analizat greșit vocația succesorală a intervenientului, care nu are calitate de persoană îndreptățită de pe urma autorului C.D., ci doar calitatea de moștenitor al defunctei C.E., fără posibilitatea legală de a culege moștenirea defunctului C.D., intervenientul neavând nicio legătură de rudenie ori testamentară cu acest defunct. Recurenta-reclamantă susține că, instanța de apel a reținut în mod eronat, că defuncta C.E. este unica moștenitoare a soțului său, C.D., concluzionând pe baza acestui raționament că și intervenientul P.M.

are calitate de moștenitor al defunctului C.D. și învederând că devoluțiunea succesorală legală a defunctului C.D., frate al proprietarului inițial, C.A. se impunea a fi apreciată și prin prisma dispozițiilor legii speciale, care reglementează repunerea în termenul de acceptare a succesiunii. Emiterea certificatului de moștenitor nr. 277/2007, în care este menționată soția supraviețuitoare C.E., nu poate duce la concluzia că aceasta este unica moștenitoare a defunctului său soț și că ar fi dobândit întreaga masă a bunurilor succesorale ale acestuia, întrucât frații defunctului, moștenitori chiar neacceptanți sunt considerați repuși în termenul de acceptare a succesiunii, acceptarea fiind considerată a fi realizată prin formularea notificării, în temeiul legii speciale.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că nu poate fi reținută motivarea instanței de apel, conform căreia, în condițiile nedesființării certificatului de moștenitor nr. 277/2007, C.E. este considerată unica moștenitoare a defunctului C.D., întrucât, față de formularea notificării, moștenitorii neacceptanți culeg partea din moștenire care le revine în legătură cu bunurile care fac obiectul legii speciale. Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, ca fiind nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă, schimbării sentinței tribunalului și respingerii cererii de intervenție în interes propriu, formulată de P.M.

ca nefondată. Recursul declarat de pârâții M. Constanța, C.L.M. Constanța, P.M. nu dezvoltă și nu analizează critici, care ar putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci descrie desfășurarea, derularea procesului, astfel că urmează a se constata nulitatea acestuia. Recursul este nul. Conform art. 302 1 alin. (l) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor. Recurenții - pârâți au declarat calea de atac, fără a se conforma obligației de a formula cererea de recurs cu respectarea exigențelor procedurale menționate. Ca atare, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9 pct. reglementate de art. 304 C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat. Cum aceste exigențe nu au fost îndeplinite în cauză, deși pârâții au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu au formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (l) lit. c) și art. 306 alin. (l) C. proc. civ. și având în vedere că, în speță nu au fost identificate motive de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va constata nulitatea recursului. Cât privește recursul declarat de reclamanta B.E., acesta urmează a fi respins, ca nefondat, pentru considerentele ce succed.

În esență, recurenta-reclamantă a criticat reținerea de către instanța de apel a vocației succesorale a intervenientului P.M. susținând că acesta nu poate veni la moștenirea titularului dreptului de proprietate, C.A. Este de observat că dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate de instanță, care a stabilit că: de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III profită ceilalți moștenitori care au depus în termen cerere de restituire. Intervenientul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, ca moștenitor al lui C.E., soția lui C.D., frate al titularului dreptului de proprietate, C.A.

și, în același timp, sora tatălui intervenientului. S-a reținut că sora tatălui lui P.A., P.E. (după căsătorie C.E.) a fost căsătorită cu C.D., decedat în anul 1976. Conform certificatului de moștenitor nr. 277 din 23 martie 1977, unica moștenitoare legală a defunctului C.D., a fost soția supraviețuitoare C.E., iar în calitate de moștenitori testamentari au fost menționați, în certificatul de moștenitor, M.I. și M.E., cu câte o cotă de 3/8 din masa succesorală, conform testamentului autentificat sub nr. 1959/1976 la Notariatul de Stat al județului Constanța. În condițiile în care, la data emiterii certificatului de calitate de moștenitor nr. 114 din 4 iulie 1996 emis de B.N.P. C.B. după defunctul C.D., decedat la 3 iunie 1976, în beneficiul defunctei M.E., soră postdecedată, nu fusese anulat certificatul de moștenitor nr. 277/1977, instanța a apreciat în mod legal, că unica succesoare legală acceptantă a succesiunii defunctului C.D.

a fost soția supraviețuitoare C.E., alături de moștenitorii testamentari, M.I. și M.E. Intervenientul P.M. este moștenitor legal, în calitate de nepot de frate, al mătușii sale, C.E., născută P., care a fost căsătorită cu C.D. și vine la succesiunea acestuia, prin retransmiterea succesiunii, instituție ce îl ajută pe acesta să culeagă susccesiunea, îndeplinind totodată și condiția de a depune notificare prin care să solicite restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent, conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Constanța, str. Daciei, lot D, careul 76, compus din suprafața de 153 mp și o casă de locuit. În consecință, instanța a apreciat corect că intervenientul P.M.

s-a legitimat procesual, urmare unor succesiuni succesive, ca unic moștenitor al defunctului D.C., iar reclamanta V.A.M., s-a legitimat ca succesoare a defunctei M.E., ambii autori, fiind frații fostului proprietar C.A., astfel că ambii au dreptul de a obține măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Reținând că notificatorii care si-au dovedit legitimarea procesuală de pe urma autorului proprietar sunt reclamanta și intervenientul, potrivit art. 4 alin. (1) din actul normativ menționat, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți-ideale, conform dreptului comun, iar în temeiul alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire. Vocația reclamantei V.A.M. și a intervenientului P.M.

la obținerea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, fosta proprietate A.C., rezultă din prevederile art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, acești fiind repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii defunctului A.C. Deși autorul proprietar A.C. a decedat la 6 august 1948, în evidențele fiscale și în Registrul matricol manual din perioada 1942-1950, preluat de la Administrația Financiară la matricola 139, la adresa din Constanța, str. Daciei bis a continuat să figureze A.C. Astfel, în situația în care numai o parte din moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului, acesta se cuvine celor ce s-au conformat legii, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale, iar în aceste condiții este de observat că succesorul intervenient P.M.

nu a dobândit în nume propriu, dreptul la restituire, ci în calitate de moștenitor al autorului proprietar, prin retransmiterea succesiunii. Modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, prin introducerea art. 4 alin. (4), vin să confirme justețea punctului de vedere care a considerat că, indiferent dacă suntem în prezența stabilirii sau constatării dreptului de proprietate, fiecare moștenitor sau coproprietar, pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, trebuie să formuleze cerere, prin care să solicite restituirea imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii. Astfel, în situația când unii nu au formulat o asemenea cerere, de cotele lor vor profita cei care s-au adresat cu notificare.

Acest raționament este în acord cu dispozițiile aplicabile în materie de succesiuni, ce reglementează dreptul de acrescământ prevăzut de art. 697 C. civ., potrivit căruia, partea renunțătorului profită coerezilor săi. Moștenitorul care a solicitat restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001 este considerat moștenitor acceptant și culege și cota comoștenitorilor care, nu au formulat notificare până la data de 14 februarie 2002 și care au devenit străini de succesiune prin neacceptare, iar în cazul în care starea de indiviziune este între moștenitorii testamentari și cei legali se va proceda după regulile stabilite de Codul civil, în privința cotelor. Înalta Curte va face considerentele curții de apel, care a respins toate apelurile declarate în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va respinge recursul reclamantei, ca nefondat, sub toate criticile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâții C.L. Constanța, M. Constanța prin P. și P.M. Constanța împotriva deciziei nr. 191/ C din 2 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.L. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.