ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2007/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2007/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor civile de față,

constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 17 octombrie

2007 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta V.A.M. a chemat în judecată

pârâții P.M. Constanța și M. Constanța prin P. solicitând, în temeiul Legii nr.

10/2001, obligarea acestora la restituirea în natură a părții neînstrăinate din

imobilul situat în Constanța, str. Dacia, județul Constanța și a terenului

aferent, precum și obligarea la emiterea ofertei de restituire prin echivalent,

în bunuri și servicii în compensare, ori propunerea de măsuri reparatorii

pentru partea înstrăinată din imobil, în baza contractului de vânzare-cumpărare

nr. 27020 din 30 septembrie 1996 și a celui cu nr. 28736 din 10 iunie 1997 și

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că imobilul a fost proprietatea defunctului său unchi, C.A., care l-a

dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 3141 din 4 octombrie 1932,

transcris la Tribunalul Constanța sub nr. 4018 din aceeași dată și ulterior,

preluat abuziv prin naționalizare, conform Decretului nr. 92/1950, figurând la

poziția 495 din decret, astfel cum rezultă și din adresa emisă de R.A.E.D.P.P.

Constanța, la 3 februarie 2003.

Reclamanta a mai arătat că deși a

notificat pârâta la 9 august 2001, aceasta nu a răspuns notificării și

învederează instanței că a depus toate actele necesare pentru dovedirea

legitimării procesuale, referitor la descendența acesteia, de pe urma

defunctului autor proprietar al imobilului.

La termenul din 20 mai 2008 a fost

depus în cauză contractul de cesiune de drepturi litigioase, încheiat între

reclamanta V.A.M. și cesionara B.L., act autentificat sub nr. 1250 din 10

martie 2008 de B.N.P. C.B., potrivit acestuia cedenta reclamantă înțelegând că

cedeze cesionarei orice drept avut asupra imobilului în cauză, urmând a se

subroga în drepturile sale procesuale.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interes propriu, P.M., la termenul din 4 noiembrie 2008, prin

care a solicitat, în virtutea drepturilor pretinse, restituirea în natură a

cotei-părți cuvenită din imobil, precum și obligarea pârâților la emiterea

ofertei de restituire prin echivalent în bunuri sau servicii, ori acordarea de

despăgubiri, pentru cota sa parte din același imobil, ce a fost înstrăinată,

cerând a se judeca în contradictoriu și cu C.L.M. Constanța.

A susținut în cererea sa, că imobilul

a fost proprietatea defunctului său unchi, C.D. și soției acestuia, C.E., fiind

dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2206 din 21 august 1928

și autentificat sub nr. 2337 din aceeași dată, la Tribunalul Constanța, ca

reprezentând lotul d, careul 76, în suprafață de 153 mp.

C.D. a vândut acest imobil, fratelui

său C.A., astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare nr. 3141 din 4

octombrie 1932, transcris la Tribunalul Constanța sub nr. 4018.

C.A. a decedat la 6 august 1948,

lăsând ca moștenitor pe fratele său, C.D., conform certificatului de moștenitor

nr. 208/2005, intervenientul arătând că este succesor legal, nepot de frate al

mătușii sale C.E., născută P. (sora tatălui intevenientului P.A.), care a fost

căsătorită cu autorul proprietar al imobilului, C.D. decedând la 3 iunie 1976,

aceasta fiindu-i soție supraviețuitoare.

Intervenientul învederează că își

dovedește calitatea procesuală cu acte de stare civilă, certificatul de

moștenitor nr. 277/1977, de pe urma defunctului său unchi C.D. și certificatul

de moștenitor nr. 40/2003, notificările nr. 3380/2001, nr. 3155 din 22 aprilie 2003

către Prefectura Constanța nr. ll5822 din 19 septembrie 2005, nr. l31409 din 31

octombrie 2006, nr. l53642/2006 către Primăria Constanța, actul de

vânzare-cumpărare menționat.

Instanța a admis în principiu cererea

de intervenție în interes propriu formulată de P.M., prin încheierea din 4

noiembrie 2008 dispunând introducerea acestuia în cauză, în temeiul art. 49 alin.

(l) și (2) C. proc. civ. și art. 52 alin. (1) din același cod.

Prin sentința civilă nr. 1564 din 9

decembrie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei B.L. (care

s-a subrogat în drepturile cedentei V.A.M.) în contradictoriu cu pârâții P.M. Constanța

și M. Constanța prin P.

A admis în parte, cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P.M. în

contradictoriu cu pârâții P.M. Constanța, M. Constanța prin P. și C.L. Constanța.

A obligat pârâții la restituirea în

natură către reclamantă și respectiv, către intervenient, în cote de câte Vz a

părții neînstrăinate din imobilul situat în Constanța, Str. Daciei, jud.

Constanța, compus dintr-un corp de casă dispus pe două nivele, precum și a

terenului aferent construcției, în suprafață de 137 mp.

A obligat pe pârâții P.M. Constanța și

M. Constanța la înaintarea documentației privind oferta de acordare de

despăgubiri bănești, în cote egale în favoarea reclamantei și intervenientului,

pentru partea din același imobil, înstrăinată conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 28736 din 10 iunie 1997, corespunzător valorii de

circulație de 124.400 lei.

A respins, ca nefondată, cererea de

intervenție formulată de P.M. în contradictoriu cu C.L.M. Constanța.

A dispus obligarea pârâților P.M. Constanța

și M. Constanța la plata către reclamanta B.L. a sumei de 3.200 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență că, notificatoarea V.A.M. și-a dovedit

calitatea de persoană îndreptățită a beneficia de măsuri reparatorii, conform

Legii nr. 10/2001, fiind probate existența ridului de proprietate pe numele

autorului său, preluarea abuzivă a imobilului, în temeiul Decretului nr. 92/1950,

descendența notificatoarei în raport de titularul dreptului de proprietate (C.A.

fiind fratele mamei sale, numita M.E.), precum și calitatea de unică succesoare

a defunctei sale mame.

S-a reținut că intervenientul P.M. este

îndreptățit la măsuri reparatorii, în calitate de descendent colateral pentru o

cotă de

x

h din imobilul notificat, fiind moștenitorul mătușii sale,

C.E., care este unica succesoare a defunctului său soț, C.D., la rândul său

fratele fostului proprietar C.A.

Instanța de fond a constat că imobilul

a trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, iar o parte din acesta,

respectiv suprafața de 41 mp și subsolul de 5,12 mp a fost înstrăinat, conform

Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași, astfel că a dispus restituirea în natură

numai a părții din imobil, neînstrăinată și obligarea pârâților să emită o

dispoziție cu propunere de despăgubire, în baza Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

pentru partea înstrăinată.

Împotriva sentinței Tribunalului

Constanța au declarat apel pârâții M.C., C.L. Constanța, P.M. Constanța,

reclamanta B.L. și intervenientul P.M.

Pârâții M. Constanța, C.L. Constanța,

P.M. Constanța au criticat legalitatea și temeinicia hotărârii tribunalului,

sub aspectul obligării pârâților să restituie

reclamantei și intervenientului, în cote de V2 partea neînstrăinată din imobil,

motivat de faptul ca aceștia nu și-au dovedit calitatea de persoane

îndreptățite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, în raport de autorii lor,

C.A. și C.Gh.D.

Apelanții-pârâți au susținut că

notificatoarea V.A.M. nu și-a dovedit calitatea de unică moștenitoare a

defunctei sale mame, M.E., precum și faptul că imobilul a fost preluat abuziv,

în anexa la Decretul nr. 92/1950, fiind menționați autorii, C.G. și D., în

calitate de proprietari ai unui imobil din str. Daciei, fără a se indica,

numărul străzii.

Reclamanta B.L. a promovat prin apelul

său, critici hotărârii tribunalului, sub următoarele aspecte:

Nu s-a dovedit de către intervenientul

P.M. un element esențial care condiționează incidența legii speciale, anume

formularea notificării cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului,

instanța de fond, reținând în mod eronat că intervenientul a notificat imobilul

din Constanța, str. Daciei, în realitate notificarea acestuia vizând un imobil

învecinat, situat pe str. Daciei colț cu str. Răscoalei.

S-a apreciat greșit că intervenientul

este îndreptățit la o cotă de V2 din imobil, în realitate, cota sa succesorală

fiind mai mică, de 1/10, întrucât acesta are calitatea de moștenitor al soției

lui C.D. (C.E., care dobândește o cotă de % din masa succesorală a soțului

său), în raport cu ceilalți succesori legali, frații defunctului.

III. Intervenientul P.M. a criticat

sentința tribunalului pentru cele ce urmează:

a reținut că, la data naționalizării imobilului, proprietar al acestuia era C.A.

Acesta, fost proprietar al bunului era decedat la data aplicării Decretului nr.

92/1950, iar adevăratul proprietar al acestuia era C.D., fratele primului, care

a și fost menționat în actul de naționalizare.

măsuri reparatorii cu privire la imobilul situat în Constanța, str. Daciei,

întrucât autoarea ei este străină de succesiunea defuncților (C.G.D. și C.D.), iar

pe de altă parte, notificarea acesteia, nu îndeplinește toate condițiile legale,

nefiind menționată valoarea estimativă a bunului notificat.

Cu referire la apelul formulat de

intervenient, reclamanta B.L. a invocat excepțiile tardivității și lipsei de

interes a căii ordinare de atac.

Prin decizia nr. 191/ C din 2

septembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, toate apelurile

declarate în cauză.

Răspunzând criticilor reclamantei B.L.,

instanța de control judiciar ordinar a reținut că intervenientul P.M. a

formulat notificarea nr. 3380 din 14 noiembrie 2001 cu privire la imobilul în

litigiu, prin care a solicitat expres restituirea imobilului din Constanța,

Str. Daciei, compus din 153 mp teren, lotul D, careul 76, teren și o casă de

locuit, compusă din parter și etaj, ce a fost dobândit de soțul mătușii sale, C.D.,

conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2206/1928.

Contrar celor susținute în motivele de

apel, notificarea cuprinde elementele de identificare, care se suprapun cu cele

furnizate de istoricul de rol, comunicat de P.M. Constanța, cu adresa nr. 160300

din 5 ianuarie 2007 și cu conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 4018/1932,

în care se menționează că A.C. a cumpărat imobilul de la adresa de mai sus,

compus din 135 mp teren și construcție, de la vânzătorul C.D.

A fost înlăturată și critica

referitoare la cotele de Vz, cu motivarea că intervenientul și-a dovedit

calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001,

ca moștenitor al lui C.E., soția lui C.D., frate al titularului dreptului de

proprietate C.A. și, în același timp, sora tatălui intervenientului.

S-a reținut că sora tatălui lui P.A.,

P.E. (după căsătorie C.E.) a fost căsătorită cu C.D., decedat în anul 1976.

Mențiunile din certificatul de

moștenitor nr. 277/1977 fac deplina dovadă împotriva succesorilor, atâta vreme

cât nu s-a dovedit că acordul este urmarea unui viciu de consimțământ, iar față

de terți, certificatul de moștenitor nu poate face dovada, decât despre

calitatea de moștenitor, care a dobândit cu acest titlu, bunurile ce constituie

masa succesorală.

Așa fiind, s-a apreciat că

intervenientul P.M. s-a legitimat procesual, urmare unor succesiuni succesive,

ca unic moștenitor al defunctului D.C., iar reclamanta V.A.M., s-a legitimat ca

succesoare a defunctei M.E., ambii autori fiind frații fostului proprietar C.A.,

astfel că ambii au dreptul de a obține măsuri reparatorii, conform art. 4 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Fostul proprietar al imobilului, C.A. a

avut un număr de 8 frați și surori, C.F., S.C., C.C., C.D., L.E., M.E., G.E.

și M.E., conform certificatului de moștenitor nr. 208/2005.

Cu excepția succesorilor lui M.E. și a

lui C.D., niciunul dintre frați, sau moștenitorii celor 6 frați nu au formulat

notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în

Constanța, str. Daciei.

A mai reținut curtea de apel că, din

analiza notificărilor formulate de V.A.M., C.E. și M.G., înregistrate sub nr. 2068

din 9 august 2001 și a actelor anexate acestora, a rezultat că aceștia au

solicitat imobilul, în calitate de succesori ai defunctei M.E., mama lor și

sora fostului proprietar, C.A.

Aceștia nu s-au legitimat ca succesori

și ai celorlalți frați ai defunctului A.C., pentru a cumula cota succesorală,

ce li s-ar fi cuvenit după mamă, cu cotele cuvenite după ceilalți unchi sau

mătuși.

Ca atare, imobilul in litigiu a fost

solicitat prin două notificări distincte, de către moștenitorii a doi frați ai

fostului proprietar, respectiv moștenitoarea defunctei M.E. (reclamanta) și

moștenitorul defunctului A.C. (intervenientul), niciunul dintre notificatori

nedovedind că este și moștenitorul celorlalți 6 ai defunctului, situație în

care, în mod corect, prima instanță a reținut că sunt incidente prevederile art.

4 alin. (4 ) din Legea nr. 10/2001.

Reținând că notificatorii care si-au

dovedit legitimarea procesuală sunt reclamanta și intervenientul, potrivit art.

4 alin. (1) din actul normativ menționat, în cazul în care restituirea este

cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil

solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote

părți-ideale, conform dreptului comun, iar în temeiul alin. (4) al art. 4 din

Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au

urmat procedura prevăzută de Cap. III profită ceilalți moștenitori ai

persoanelor îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire,

instanța de apel a păstrat soluția pronunțată de tribunal.

Apelul declarat de intervenientul P.M.

a fost respins, cu motivarea că proprietarul imobilului naționalizat a fost

autorul C.A., ci nu C.D., prezumția relativă instituită de art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată, fiind răsturnată de reclamantă, prin proba

contrară, înscrisurile care atestă înstrăinarea imobilului în baza contractului

de vânzare-cumpărare nr. 4018 din 4 octombrie 1932, de către fostul proprietar,

C.D., către fratele său, C.A., istoricul de rol al imobilului și foaia de carte

funciară, acestea fiind întocmite pe numele proprietarului C.A.

Concluzionând, proprietarul imobilului

naționalizat a fost C.A., iar nu fratele său, vânzătorul C.D., în anexa actului

de naționalizare fiind în mod greșit menționați ca proprietari, „C.G. și D.”.

Instanța a reținut că apelul intervenientului

este declarat în termenul prevăzut de art. 284 C. proc. civ., la 14 aprilie

2009, în raport de data de 31 martie 2009, dată la care Tribunalul Constanța a

procedat la comunicarea hotărârii către intervenient, fila 34 dosar apel.

Privitor la excepția lipsei de interes

a intervenientului invocată de reclamanta B.L. este de arătat că și această

excepție a fost respinsă, constatându-se că, în mod evident, intervenientul

justifică un interes personal, născut și actual, în raport cu imobilul ce face

obiectul litigiului, întrucât acesta a solicitat a i se atribui în

integralitate acest bun, în dauna cotei reclamantei.

Împotriva deciziei civile nr. l91/ C

din 2 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța au declarat recurs reclamanta

B.L. și pârâții M.C., C.L. Constanța, P.M. Constanța.

Recursul promovat de reclamantă aduce

critici referitoare la interpretarea greșită de către instanță a dispozițiilor art.

4 alin (2) din Legea nr. 10/2001, care a creat între intervenient și reclamantă

o egalitate lipsită de orice fundament, în condițiile în care, astfel cum susține

reclamanta, aceste părți nu sunt moștenitorii aceluiași autor și nu fac parte

din aceeași clasă de moștenitori.

Recurenta-reclamantă susține că în

speță, dreptul de acrescământ nu poate să opereze decât în favoarea

notificatoarei V.A.M., și nu în favoarea intervenientului P.M., întrucât în

această modalitate s-ar crea acestui notificator, vocație succesorală la

moștenirea fraților defunctului C.A., ceea ce nu poate fi admis.

Susține recurenta-reclamantă că după

defunctul C.A. moștenirea este culeasă de către cei 5 frați care i-au

supraviețuit, fiecare dobândind câte o cotă de 1/5 din imobilul în litigiu

Intervenientul nu poate culege moștenirea după defunctul C.D., ci are vocație

doar la moștenirea soției acestuia, care dobândește moștenirea soțului său

predecedat și o transmite succesorilor săi, în speță, intervenientului P.M.

Dreptul de acrescământ și implicit

prevederea cuprinsă în dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu

sunt concepute, în sensul de a crea vocație succesorală unor persoane străine

de moștenirea titularului îndreptățit la restituire, peste limitele prevăzute

de lege și se arată că, intervenientul nu vine la succesiunea titularului

inițial al dreptului de proprietate, C.A. și, nu poate dobândi, în virtutea

unui eventual drept de acrescământ vreo cotă din moștenirea acestuia, ci

dreptul său se limitează la dreptul autoarei sale, C.E.

Se aduc critici în sensul că instanța

de apel a analizat greșit vocația succesorală a intervenientului, care nu are

calitate de persoană îndreptățită de pe urma autorului C.D., ci doar calitatea

de moștenitor al defunctei C.E., fără posibilitatea legală de a culege moștenirea

defunctului C.D., intervenientul neavând nicio legătură de rudenie ori

testamentară cu acest defunct.

Recurenta-reclamantă susține că,

instanța de apel a reținut în mod eronat, că defuncta C.E. este unica

moștenitoare a soțului său, C.D., concluzionând pe baza acestui raționament că și

intervenientul P.M. are calitate de moștenitor al defunctului C.D. și învederând

că devoluțiunea succesorală legală a defunctului C.D., frate al proprietarului inițial,

C.A. se impunea a fi apreciată și prin prisma dispozițiilor legii speciale, care

reglementează repunerea în termenul de acceptare a succesiunii.

Emiterea certificatului de moștenitor nr.

277/2007, în care este menționată soția supraviețuitoare C.E., nu poate duce la

concluzia că aceasta este unica moștenitoare a defunctului său soț și că ar fi

dobândit întreaga masă a bunurilor succesorale ale acestuia, întrucât frații

defunctului, moștenitori chiar neacceptanți sunt considerați repuși în termenul

de acceptare a succesiunii, acceptarea fiind considerată a fi realizată prin

formularea notificării, în temeiul legii speciale.

În acest sens, recurenta-reclamantă

arată că nu poate fi reținută motivarea instanței de apel, conform căreia, în

condițiile nedesființării certificatului de moștenitor nr. 277/2007, C.E. este

considerată unica moștenitoare a defunctului C.D., întrucât, față de formularea

notificării, moștenitorii neacceptanți culeg partea din moștenire care le

revine în legătură cu bunurile care fac obiectul legii speciale.

Recurenta-reclamantă solicită

admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, ca fiind nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii

apelului declarat de reclamantă, schimbării sentinței tribunalului și

respingerii cererii de intervenție în interes propriu, formulată de P.M. ca

nefondată.

Recursul declarat de pârâții M. Constanța,

C.L.M. Constanța, P.M. nu dezvoltă și nu analizează critici, care ar putea fi

încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., ci descrie desfășurarea, derularea procesului, astfel că urmează a se

constata nulitatea acestuia.

Recursul este

nul.

Conform art. 302

1

alin. (l)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Recurenții - pârâți au declarat calea

de atac, fără a se conforma obligației de a formula cererea de recurs cu

respectarea exigențelor procedurale menționate.

Ca atare, a motiva recursul înseamnă,

pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre cele 9

pct. reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al

instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat.

Cum aceste exigențe nu au fost îndeplinite

în cauză, deși pârâții au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, dar nu

au formulat critici care să poată face posibilă încadrarea în textele invocate,

văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (l) lit. c) și art. 306 alin. (l)

C. proc. civ. și având în vedere că, în speță nu au fost identificate motive de

ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va

constata nulitatea recursului.

Cât privește recursul declarat de

reclamanta B.E., acesta urmează a fi respins, ca nefondat, pentru

considerentele ce succed.

În esență, recurenta-reclamantă a

criticat reținerea de către instanța de apel a vocației succesorale a

intervenientului P.M. susținând că acesta nu poate veni la moștenirea

titularului dreptului de proprietate, C.A.

Este de observat că dispozițiile art. 4

alin. (4) din Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate de instanță, care a

stabilit că: de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat

procedura prevăzută la Capitolul III profită ceilalți moștenitori care au depus

în termen cerere de restituire.

Intervenientul și-a dovedit calitatea

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, ca

moștenitor al lui C.E., soția lui C.D., frate al titularului dreptului de

proprietate, C.A. și, în același timp, sora tatălui intervenientului.

S-a reținut că sora tatălui lui P.A.,

P.E. (după căsătorie C.E.) a fost căsătorită cu C.D., decedat în anul 1976.

Conform certificatului de moștenitor nr.

277 din 23 martie 1977, unica moștenitoare legală a defunctului C.D., a fost

soția supraviețuitoare C.E., iar în calitate de moștenitori testamentari au

fost menționați, în certificatul de moștenitor, M.I. și M.E., cu câte o cotă de

3/8 din masa succesorală, conform testamentului autentificat sub nr. 1959/1976

la Notariatul de Stat al județului Constanța.

În condițiile în care, la data

emiterii certificatului de calitate de moștenitor nr. 114 din 4 iulie 1996 emis

de B.N.P. C.B. după defunctul C.D., decedat la 3 iunie 1976, în beneficiul

defunctei M.E., soră postdecedată, nu fusese anulat certificatul de moștenitor nr.

277/1977, instanța a apreciat în mod legal, că unica succesoare legală

acceptantă a succesiunii defunctului C.D. a fost soția supraviețuitoare C.E.,

alături de moștenitorii testamentari, M.I. și M.E.

Intervenientul P.M. este moștenitor

legal, în calitate de nepot de frate, al mătușii sale, C.E., născută P., care a

fost căsătorită cu C.D. și vine la succesiunea acestuia, prin retransmiterea

succesiunii, instituție ce îl ajută pe acesta să culeagă susccesiunea,

îndeplinind totodată și condiția de a depune notificare prin care să solicite

restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent, conform Legii nr. 10/2001,

pentru imobilul situat în Constanța, str. Daciei, lot D, careul 76, compus din

suprafața de 153 mp și o casă de locuit.

În consecință, instanța a apreciat

corect că intervenientul P.M. s-a legitimat procesual, urmare unor succesiuni

succesive, ca unic moștenitor al defunctului D.C., iar reclamanta V.A.M., s-a

legitimat ca succesoare a defunctei M.E., ambii autori, fiind frații fostului

proprietar C.A., astfel că ambii au dreptul de a obține măsuri reparatorii,

conform art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Reținând că notificatorii care si-au

dovedit legitimarea procesuală de pe urma autorului proprietar sunt reclamanta

și intervenientul, potrivit art. 4 alin. (1) din actul normativ menționat, în

cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite,

coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată

sau se stabilește în cote părți-ideale, conform dreptului comun, iar în temeiul

alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau

testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Cap. III profită ceilalți

moștenitori ai persoanelor îndreptățite, care au depus în termen cererea de

restituire.

Vocația reclamantei V.A.M. și a

intervenientului P.M. la obținerea măsurilor reparatorii pentru imobilul în

litigiu, fosta proprietate A.C., rezultă din prevederile art. 4 alin. (2) și

(3) din Legea nr. 10/2001, acești fiind repuși de drept în termenul de

acceptare a succesiunii defunctului A.C.

Deși autorul proprietar A.C. a decedat

la 6 august 1948, în evidențele fiscale și în Registrul matricol manual din

perioada 1942-1950, preluat de la Administrația Financiară la matricola 139, la

adresa din Constanța, str. Daciei bis a continuat să figureze A.C.

Astfel, în situația în care numai o

parte din moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea

imobilului, acesta se cuvine celor ce s-au conformat legii, prin efectul

dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale, iar în aceste

condiții este de observat că succesorul intervenient P.M. nu a dobândit în nume

propriu, dreptul la restituire, ci în calitate de moștenitor al autorului

proprietar, prin retransmiterea succesiunii.

Modificările aduse prin Legea nr. 247/2005,

prin introducerea art. 4 alin. (4), vin să confirme justețea punctului de

vedere care a considerat că, indiferent dacă suntem în prezența stabilirii sau

constatării dreptului de proprietate, fiecare moștenitor sau coproprietar,

pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, trebuie să formuleze

cerere, prin care să solicite restituirea imobilului sau acordarea de măsuri

reparatorii.

Astfel, în situația când unii nu au

formulat o asemenea cerere, de cotele lor vor profita cei care s-au adresat cu

notificare.

Acest raționament este în acord cu

dispozițiile aplicabile în materie de succesiuni, ce reglementează dreptul de

acrescământ prevăzut de art. 697 C. civ., potrivit căruia, partea

renunțătorului profită coerezilor săi.

Moștenitorul care a solicitat

restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001 este considerat moștenitor

acceptant și culege și cota comoștenitorilor care, nu au formulat notificare

până la data de 14 februarie 2002 și care au devenit străini de succesiune prin

neacceptare, iar în cazul în care starea de indiviziune este între moștenitorii

testamentari și cei legali se va proceda după regulile stabilite de Codul

civil, în privința cotelor.

Înalta Curte va face considerentele

curții de apel, care a respins toate apelurile declarate în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte va face

aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va

respinge recursul reclamantei, ca nefondat, sub toate criticile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâții C.L. Constanța, M. Constanța prin P. și P.M. Constanța împotriva

deciziei nr. 191/ C din 2 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta B.L. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 martie 2010.