ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5194/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1141 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M.

SA, fiind respinsă acțiunea față de această

parte ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă acțiunea reclamantei H.M.R.

formulată în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța și Municipiului Constanța

prin Primar, constatându-se că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri bănești

pentru imobilul teren în suprafață de 422,68 m.p., Lot AA, careul BB situat în Stațiunea

M., județul Constanța.

Instanța a reținut că prin notificarea

adresată Primăriei Municipiului Constanța numita C.L. a solicitat restituirea în

natură sau prin echivalent a terenului în suprafață de 422,68 m.p. situat pe plaja

M., parcela CC, careul BB, notificarea nefiind soluționată în procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 10/2001 până la data sesizării instanței. Imobilul notificat

a fost dobândit de la Primăria Municipiului Constanța de N.M., prin actul de vânzare

transcris din 11 aprilie 1935 la Tribunalul Constanța, ulterior acesta înstrăinându-l

către C.l. prin actul de vânzare transcris din 15 aprilie 1935 la Tribunalul Constanța.

Notificatoarea C.L. s-a legitimat ca moștenitoare

a numitei C.l., în calitate de nepoată de frate predecedat, potrivit certificatului

de moștenitor din 10 februarie 1998 emis de B.N.P. C.R.; la rândul său, reclamanta

s-a legitimat ca persoană îndreptățită la restituire în calitate de unic moștenitor

al numitei C.L., decedată la data de 08 mai 2007, potrivit certificatului de moștenitor

din 23 mai 2007 emis de B.N.P. B.M. din București, fiind îndeplinite astfel condițiile

art. 4 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001.

În

perioada aferentă anilor 1942-1951, C.l. a figurat înscrisă

la nr. matricol DD, deși același teren identificat prin Lotul AA, careul BB, a fost

trecut în proprietatea statului de la M.N., prin sentința civilă nr. 94/3554 din

31 ianuarie 1953 a Tribunalului Constanța în aplicarea Decretului nr. 11/1951. Așadar,

terenul a fost preluat de la un neproprietar.

Cu privire la situația de fapt a terenului,

potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a reținut că

în prezent acesta este localizat sub construcția Restaurantului V. și se află în

proprietatea SC C.H.V. SRL.

În

speță, fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (2) și

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și având în vedere că din lista de bunuri

și servicii întocmită potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 rezultă că

la dispoziția Municipiului Constanța nu se află terenuri ori alte bunuri ce pot

fi

acordate în compensare persoanelor îndreptățite,

urmează ca măsurile reparatorii cuvenite reclamantei să îmbrace forma despăgubirilor

bănești.

Nu a fost luată în considerare excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți în cadrul concluziilor scrise,

în termenul de amânare a pronunțării, întrucât după închiderea dezbaterilor nu se

mai pot formula apărări sau probe noi, iar pe de altă parte notificarea a fost adresată

Primăriei Municipiului Constanța, fiind justificată astfel legitimarea procesuală

pasivă.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții

susținând că nu au calitate procesuală în cauză pentru că terenul nu se mai află

în proprietatea Municipiului Constanța. De asemenea, au susținut că soluția s-a

pronunțat cu ignorarea clauzelor contractuale.

Apelanții-pârâți au arătat succesiunea

actelor de autoritate care au fundamentat și precedat încheierea actului translativ

al dreptului de proprietate în favoarea autorului reclamantei, susținând că acesta

din urmă avea obligația de a construi pe terenul înstrăinat în termen de 4 ani de

la data vânzării (termen prorogat ulterior la 6 ani), sub sancțiunea desființării

contractului; că în aceste condiții a fost emisă decizia din 24 octombrie 1958 a

fostului Sfat Popular al trasului Constanța, prin care s-au declarat desființate

și reziliate de plin drept toate actele de vânzare de loturi de pe plaja M. pentru

neexecutarea clauzelor prevăzute în actele normative și în contractele de vânzare,

atât cu privire la plata prețului, cât și cu privire la neefectuarea construcțiilor

la termenele fixate.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia

civilă nr. 113C din 07 iunie 2010 a respins apelul reținând că excepția calității

procesuale pasive a pârâților - autorități locale a fost evocată pentru prima dată

în concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor în fața instanței de fond

și a fost generată de ridicarea aceleiași apărări de către SC M. SA, după depunerea

documentației ce atestă încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu SC C.H.V.

SRL.

Această apărare, fiind de ordine publică,

poate fi ridicată și în fața instanței de apel, în acord cu dispozițiile art. 292

C proc. civ., însă în speță este nefondată, iar soluția judecătorului fondului a

fost corect statuată în raport de situația reținută pe acest aspect.

Astfel, notificarea transmisă în termenul

legal de autoarea reclamantei și care viza restituirea în natură a terenului ce

a constituit Lotul AA careul BB din planul de parcelare și sistematizare a plajei

M., nu a primit o soluționare în condițiile art. 21 și 25 din Legea nr. 10/2001

r., autoritatea locală necomunicând conform art. 27 datele privind actualul deținător

al terenului; mai mult, pasivitatea sa a permis înstrăinarea imobilului dobândit

de SC M. SA.

În consecință,

autoritatea

locală rămâne obligată față de notiflcator (în speță, față de succesorul legal al

acestuia) în ce privește soluționarea cererii sale.

Fiind așadar irelevantă împrejurarea că

în prezent terenul ocupat aparține unei terțe persoane juridice în baza actului

translativ al dreptului de proprietate invocat - acest aspect rezultând din înseși

evidențele administrației locale (cu trimitere la adresa din 11 aprilie 2006 a SPITVBL

Constanța) - critica  formulată în apel de apelanții-pârâți pe aspectul greșitei

soluționări a cauzei în raport de aceste entități este nefondată.

În

ce privește pronunțarea hotărârii cu neluarea în considerare

a situației juridice a imobilului din perspectiva pactului comisoriu inclus în titlul

intimatei-reclamante, instanța de apel a reținut că și această critică este nefondată

devreme ce imobilul a trecut în proprietatea statului în condițiile Decretului

nr. 111/1951, prin sentința civilă nr. 94 din 31 ianuarie 1953 a fostului Tribunal

Popular al Orașului Constanța (depusă și în apel de Arhivele Naționale-Serv. Jud.

Constanța). Prin urmare, nu-și găsesc relevanța în speță discuțiile legate de efectele

juridice ale deciziei din 1958 a Sfatului Popular, bunul fiind preluat abuziv [astfel

cum a stabilit art. 2 lit. e) din lege] anterior momentului emiterii actului administrativ.

A fost înlăturată și critica privind nerespectarea

de către cumpărător a obligației privind edificarea unei construcții în termen de

4 ani. Pactul comisoriu de gradul IV nu operează însă, de plin drept, la momentul

împlinirii termenului până la care debitorul obligației urma să o execute, el putând

fi valorificat prin manifestarea de voință a creditorului, care astfel cum s-a arătat

în cauză, a fost apreciată de apelanții pârâți ca intervenind prin emiterea deciziei

din anul 1958. Or, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în aprilie 1935,

iar până în anul 1951 când autoritățile statului au înțeles să aplice prevederile

Decretului nr. 111/1951, vânzătorul imobilului nu s-a prevalat de conținutul pactului

comisoriu.

După pronunțarea deciziei reclamanta H.M.R.

a formulat o cerere de completare a dispozitivului acesteia cu mențiunea obligării

apelanților la plata cheltuielilor de judecate dovedite cu înscrisurile depuse la

dosar.

Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă

nr. 194C din 20 septembrie 2010 a respins cererea de completare a dispozitivului

deciziei din apel reținând că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată

nedepunând nici o chitanță în acest sens. Facturile proforme depuse nu fac dovada

achitării onorariului de avocat de 2.000 euro.

Împotriva deciziei instanței de apel au

declarat recurs reclamanta H.M.R. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9

C.

proc. civ. susținând că este posibilă acordarea

altui teren în compensare întrucât, începând cu anul 2010 au fost identificate astfel

de terenuri ce pot fi acordare persoanelor îndreptățite. Astfel, expertul desemnat

de prima instanță a identificat două loturi în vecinătatea terenului în litigiu

pentru care pârâții nu au depus situația juridică.

Au mai declarat recurs și pârâții Municipiul

Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța, în temeiul art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei

calității lor procesuale pasive, întrucât terenul nu se mai află în proprietatea

Municipiului Constanța. De asemenea, nu au fost respectate clauzele contractuale

inserate în contractul de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu.

Reclamanta H.M.R. a declarat recurs și

împotriva deciziei civile nr. 194C din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța

arătând că a dovedit cheltuielile de judecată efectuate cu extrasul de cont eliberat

de bancă.

Recursurile nu sunt fondate.

În

ce privește recursul reclamantei împotriva deciziei instanței

de apel este de precizat că pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent

constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii este necesară administrarea

tuturor dovezilor pentru a se demonstra, atât existența bunurilor disponibile, cât

și identificarea lor prin individualizare concretă și situație juridică. Simpla

indicare a existenței unor suprafețe de teren libere de construcții, posibil a fi

restituite în natură, se constituie într-o afirmație căreia instanța nu poate să-i

dea eficiența juridică impusă de lege.

De altfel, lista de bunuri și servicii

întocmită conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, depusă la dosarul de fond

atestă că toate terenurile libere au fost acordate în compensare persoanelor îndreptățite.

Ca atare, pârâții nu mai dețin alte terenuri ce pot fi acordate reclamantei.

Referitor la recursul pârâților trebuie

precizat că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect respinsă de

instanță, atât timp, cât pârâții, din culpă nu au comunicat notificatoarei deținătorul

imobilului, fapt ce a permis înstrăinarea imobilului către SC C.H.V. SRL în anul

de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Turismului la data de

10 iulie 2001.

Având în vedere succesiunea acestor acte

de înstrăinare se poate deduce că la data apariției Legii nr. 10/2001 terenul se

afla în proprietatea Municipiului Constanța.

Nu se poate reține nici cea de-a doua critică

inserată în recursul pârâților.

Terenul în litigiu a fost dobândit de autoarea

reclamantei, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 15

aprilie 1935, în care a fost inserat un pact comisoriu de gradul IV în favoarea

vânzătoarei Primăria Municipiului Constanța, ce viza rezolvarea de drept, fără somație,

notificare sau altă formă de punere în întârziere și fără cerere de chemare în judecată,

în cazul în care cumpărătoarea nu edifică o construcție pe teren de 6 ani de la

data încheierii contractului.

Partea în favoarea căreia este stipulat

pactul comisoriu are dreptul de a renunța la acest beneficiu, chiar fără consimțământul

celeilalte părți. Această renunțare se poate face în mod expres sau tacit, dacă

rezultă neîndoielnic din acte, fapte sau împrejurări care demonstrează intenția

de a renunța.

În

speță, termenul de 6 ani pentru edificarea construcției a

expirat în anul 1941, statul emițând decizia prin care s-a declarat desființat și

reziliat de drept contractul abia în anul 1958.

Conduita statului, respectiv aceea de a

emite decizia după 17 ani de la expirarea termenului stipulat în contract, demonstrează

pe deplin că vânzătorul a trecut peste pact în mod tacit. În consecință, nu se poate

reține că terenul a revenit în proprietatea Municipiului Constanța ca urmare a nerealizării

condiției rezolutorii.

În

realitate, acest teren a fost preluat abuziv prin sentința

civilă nr. 94/1953 a Tribunalului Popular Constanța în aplicarea Decretului nr.

111/1951 și intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) lit. e) și art. 1

din Legea nr. 10/2001.

Nu va fi reținută nici critica formulată

de reclamantă și inserată în recursul declarat împotriva deciziei nr. 194C din 20

septembrie 2010.

Potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ.

cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o și dovedească. Or, în speță,

achitarea onorariului de avocat nu a fost dovedită, întrucât din extrasele de cont

depuse la dosarul de apel nu rezultă că sumele respective au fost folosite ca plată

a onorariului de avocat.

Având în vedere aceste considerente recursurile

se vor respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de reclamanta H.M.R. și de pârâții Municipiul Constanța prin Primar și

Primarul Municipiului Constanța împotriva

deciziei nr. 113C din 07 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Respinge ca nefondat recursul declarat

reclamanta H.M.R. împotriva deciziei nr. 194C din 20 septembrie 2010 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale și de pârâții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

iunie 2011.