ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului
civil de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub
nr. 11790/118/2007,
reclamanta V.A.M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța,
să fie obligat pârâtul P.M. Constanța la emiterea ofertei de restituire prin
echivalent în bunuri și servicii în compensare ori să propună acordarea de
despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Constanța, str. Daciei, precum și
la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat
că imobilul a aparținut defunctei sale mătuși M.E., născută C., fiind dobândit
de către aceasta în baza actului de vânzare-cumpărare transcris la Tribunalul Constanța sub nr. 1737/1930. Imobilul în suprafață de aproximativ 110 mp, era
compus dintr-un singur corp de casă și curte, construcția având un singur
nivel, parter cu două camere, sală și bucătărie.
În ceea ce privește
descendența sa, reclamanta a arătat că mama sa, M.E., născută C., a fost sora
proprietarei M.E., născută C. De asemenea, reclamanta este unica moștenitoare a
fraților săi, M.G. și C.E., care au decedat fără descendenți direcți.
Preluarea
abuzivă a imobilului s-a realizat prin naționalizare, în temeiul
Decretului nr. 92/1950,
și a fost înstrăinat către terțe persoane în temeiul Legii nr. 112/1995.
Deși reclamanta a
formulat notificare la data de 9 august 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001,
înregistrată la B.E.J. S.C.A., atașând actele privind proprietatea,
descendența, calitatea de persoană îndreptățită și preluarea abuzivă,
autoritățile administrației publice locale nu au procedat nici până în momentul
de fată la soluționarea notificării.
Prin sentința civilă nr.
1474 din 28 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța a
admis acțiunea formulată de reclamanta N.D.
și a obligat pârâtul P.M.
Constanța să
emită dispoziție privind propunerea acordării de despăgubiri
bănești în favoarea reclamantei pentru imobilul
situat în Constanța, str. Daciei
și la plata către reclamantă a sumei de
3180 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert și onorariu
avocat).
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin notificarea
înregistrată sub nr. 2066 din 9 august 2001 la B.E.J. S.C.A., reclamanta
împreună cu C.E. și M.G. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat
în Constanța, str. Daciei jud. Constanța, fostă proprietate a lui E.M.
Reclamanta se
legitimează în calitate de persoană îndreptățită la restituire în calitate de
nepoată de soră (M.E.) a defunctei M.E., potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr.
10/2001, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 10975 din 26 septembrie 2007
pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. l 1647/212/2007, alături de
G.A., M.G. și C.E.
Prin certificatul de
moștenitor nr. 6 din 7 aprilie 2005 întocmit de B.N.P. D.G. din București s-a
constatat că de pe urma defunctei C.E. decedată la data de 20 februarie 2005 au
rămas ca moștenitori V.A.M. și M.G. în calitate de frați, iar prin certificatul
de calitate de moștenitor nr. 29 din 10 octombrie 2007 întocmit de același
birou s-a constatat că de urma defunctului M.G., decedat la data de 16 iulie 2007,
a rămas ca unic moștenitor V.A.M. în calitate de soră.
De asemenea, trebuie
menționat că pentru același imobil a formulat notificare și G.A., înregistrată
sub nr. 315 din 8 februarie 2002 la B.E.J. S.C.A., în calitate de nepot de soră
(G.E.) a defunctei M.E.
Prin contractul de
cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1561 din 25 martie 2008 la B.N.P. C.B.
din Constanța și rectificat prin încheierea nr. l 1067 din 9 septembrie 2008, V.A.M.
a cesionat numitei N.D. cota indiviză de 1/2 din drepturile sale ce decurg din
notificarea nr. 2066 din 9 august 2001, privind imobilul din Constanța, str.
Daciei, compus din construcție și teren aferent.
De asemenea, prin
contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1559 din 24 martie 2008
la același birou notarial, G.A. a cesionat aceleași cesionare cota indiviză de
1/2 din drepturile sale ce decurg din notificarea nr. 315 din 8 februarie 2002
privind același imobil.
În consecință,
cesionara N.D. se legitimează procesual activ și beneficiază de dreptul la
măsuri reparatorii pentru întregul imobil din Constanța, str. Daciei.
În ceea ce privește
imobilul notificat, se constată că prin actul dotal transcris sub nr. 1737 din 7
iunie 1930 A.C. a constituit ca dotă surorii sale E.G.C., cu ocazia căsătoriei
acesteia, imobilul din Constanța str. Daciei, compus din teren cumpărat cu
actul transcris sub nr. 833/1928 și construcția ridicată pe teren. Prin același
act, F.C. a constituit ca dotă surorii sale E.G.C., imobilul din Constanța str.
Daciei, compus din teren cumpărat cu actul transcris sub nr. 832/1928 și
construcția ridicată pe teren.
Din foaia de date
pentru cartea funciară depusă la dosar și datând din anul 1941, rezultă că
imobilul aparținând lui M.E., dobândit ca dotă de la A. și F.C., se afla situat
în Constanța, str. Daciei și era compus din teren și locuință (parter: 2
camere, sală și dependințe).
Imobilul compus din
167,31 mp teren și locuință (2 camere, hol și bucătărie) a fost identificat
prin expertiza tehnică imobiliară ing. B.M. ca fiind situat în Constanța, str.
Daciei.
Din istoricul de rol
depus la dosar, rezultă că imobilul notificat se află în prezent la adresa din
str. Daciei. În Registrul matricol din perioada 1942-1950, la matricola 142 a figurat E.M. cu imobil structurat pe parter, compus din 2 camere, sală, bucătărie și 110 mp
teren, în perioada 1952-1954 fiind inclus la matricola 141. Imobilul a figurat
în perioada 1955-1957 la matricola 152, în perioada 1958-1961 la matricola 409
și a fost naționalizat în anul 1962 conform Decretului nr. 92/1950.
În prezent, imobilul
este deținut de numitul I.V. potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 27056
din 29 septembrie 1996 încheiat cu R.A.E.D.P.P. Constanța în temeiul Legii nr. l
12/1995.
Prin urmare, se
reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i)
din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv preluarea de către stat s-a făcut
fără titlu valabil, atât timp cât imobilul situat la nr. x bis a fost preluat
împreună cu cel de la nr. x, pe numele de C.G. și D., figurând la poziția 495
în lista anexă la Decretul nr. 92/1950, astfel cum a fost completată prin
hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 246 din 5 martie 1959.
Potrivit art. l alin.
(2) și art. 26 alin. (l) din Legea nr. l0/2001 republicată, în cazul în care
restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin
echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, cu acordul
persoanei îndreptățite, ori plata de despăgubiri acordate în condițiile legii
speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv, măsuri ce vor fi acordate prin dispoziția
sau decizia motivată a autorității investite cu soluționarea notificării.
Art. 18 lit. c) din
lege, prevede în mod expres că măsurile reparatorii se stabilesc numai în
echivalent în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea
dispozițiilor legale, ori în speță nu s-a contestat legalitatea înstrăinării imobilului
în temeiul Legii nr. 112/1995 către numitul I.V.
Prin urmare,
restituirea în echivalent cu bunuri sau servicii se realizează în urma
negocierilor dintre autoritatea investită cu soluționarea
notificării și persoana îndreptățită, iar
despăgubirile bănești nu se acordă de către
instanța de judecată
investită în temeiul Legii nr. 10/2001, ci potrivit procedurii speciale
reglementate de Legea nr. 247/2005-Titlul VII., iar reclamanta și-a manifestat
opțiunea pentru acordarea despăgubirilor bănești.
Împotriva menționatei
sentințe a declarat apel, în termen legal pârâtul M. Constanța, prin P., iar
prin decizia civilă nr. 151/ C din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale,
a fost respins, ca nefondat, apelul
și a
fost obligat
apelantul la 4.000 lei cheltuieli de judecată către
intimata - reclamantă.
În motivarea acestei
soluții, instanța de apel a reținut, cu privire la calitatea reclamantei de
persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, că prin
probatoriul administrat în cauză
reclamanta
a răsturnat prezumția simplă
în sensul că autoarea sa E.M.(născută C.)
era proprietara bunului la momentul naționalizării, iar nu frații acesteia C.G.
și D., care au fost menționați în anexa la Decretul nr. 92/1950.
De altfel, prin
sentința civilă nr. 210 din 18 februarie 2009, Tribunalul Constanța a obligat P.M.
Constanța să emită dispoziție pentru propunere de despăgubire, conform legii
speciale, în beneficiul reclamantei N.D. și pentru imobilul preluat abuziv de
la autoarea sa, M.E., imobil situat în Constanța, str. Daciei, compus din 15 mp
și construcție, imobil ce a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995 familiei
S.
Coroborând raportul
de expertiză efectuat în cauză cu planul cadastral din perioada 1994-1997, din
care rezultă că imobilul de la adresa din str. Daciei nr. x bis este evidențiat
ca fiind învecinat la est cu imobilul din str. Daciei nr. x și la vest cu
imobilul din str. General Manu, cu foaia de date pentru carte funciară
întocmită în anul 1941, rezultă că imobilul dobândit de autoarea reclamantei de
la frații săi F. și A.C. situat la data donației în Constanța, str. Daciei nr. z
bis, în prezent nr. x bis, era compus din 170 mp teren și o construcție din
cărămidă, cu două camere, sală și dependințe. Împrejurarea că în perioada
1952-1957, după preluarea abuzivă de către stat, acesta a figurat în evidențele
autorităților locale ca având o suprafață de 110 mp nu îi poate fi opusă
reclamantei în condițiile în care s-a dovedit că terenul aferent imobilului
preluat de la autoarea sa a fost de 170 mp.
În concluzie, s-a
considerat ca nedovedită susținerea apelantului-pârât conform cu care măsurile
reparatorii s-ai acordat pentru două imobile comasate.
Împotriva menționatei
decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, apelantul-pârât M. Constanța,
prin P., pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
În dezvoltarea
acestuia s-a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este supusă
modificării și că, atât instanța de apel, ca și cea de fond au încălcat
dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că din probele
administrate în cauză rezultă că reclamanta nu este persoană îndreptățită și
nici că bunul, așa cum există în prezent, și cum a fost identificat, a fost
preluat abuziv în perioada de referință.
Astfel, din adresa
Direcției Patrimoniu, atașată în copie, rezultă că în perioada 1936-1938,
proprietar a figurat o altă persoană, C.E., iar în 1950 erau proprietari C.G. și
D. Rezultă că reclamanta nu este persoană îndreptățită.
În 1995, Daciei nr. x
apare comasat cu x A (x bis) ceea ce explică diferența de teren și construcții
din expertiză. Nu s-a observat că s-au preluat în 1950 de la C.D. și G. 110 m.p. teren și 2 camere, o sală și bucătărie.
Față de noua configurație a
imobilului, în minută trebuia specificat pentru imobilul din str. Daciei, nr. x
bis, așa cum a fost preluat, nu cum arată astăzi prin comasare, expertiza conținând
imobilul comasat.
Pentru motivele
arătate recurentul-pârât solicită, în principal, admiterea recursului și
modificarea în tot a hotărârii cu respingerea acțiunii, iar în subsidiar,
precizarea în minută a imobilului, așa cum a fost preluat, reclamanta nefiind
îndreptățită la despăgubiri pentru un imobil comasat cu altul. Menționează că
nu solicită cheltuieli de judecată.
Analizând recursul
formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta
este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul invocă
lipsa calității de proprietar a reclamantei prin raportare la identificarea
imobilului în litigiu, lipsa calității procesuale active în raport de suprafața
care excede imobilului din str. Daciei nr. x bis, căci, în opinia recurentului,
imobilul
din str. Daciei nr. x a fost comasat în anul 1995 cu cel de la nr. x A (x bis)
de pe aceeași stradă, ceea ce explică diferența de teren și construcții din
expertiză.
Înalta Curte
apreciază că o astfel de susținere nu poate fi primită, în considerarea
următoarelor argumente:
Din actul dotal
autentificat sub nr. 1386 din 7 iunie 1930 rezultă că autoarea reclamantei a
dobândit două imobile, unul situat pe str. Daciei nr. z bis, compus din teren,
astfel cum a fost identificat prin actele de cumpărare nr. 832 și 833/1928 și
construcția edificată de către donatori și un alt imobil situat în Constanța
str. General Manu colț cu Daciei, compus din teren și construcție, astfel cum
rezultă din actul transcris sub nr. 831/1928.
Prin urmare, pentru
nici unul dintre cele două imobile nu a fost precizată suprafața de teren și
componența construcției.
Conform adresei nr. 10272/2005
a R.A.E.D.P.P. Constanța imobilul situat în str. General Manu este colț cu str.
Daciei nr. x - x bis și a fost naționalizat de la C.G. și D., la poziția nr. 495 a Decretului nr. 92/1950. Cu privire la acest imobil, identificat în prezent la adresa din str.
Daciei nr. x, prin sentința civilă nr. 210/2009 a Tribunalului Constanța, s-a
dispus acordarea de despăgubiri reclamantei N.D., instanța identificându-l în
raport de actul autentificat sub nr. 1386/7 06 1930 și de poziția nr. 495 a Decretului nr. 92/1950.
În ceea ce privește
cel de-al doilea imobil, menționat în actul dotal autentificat sub nr. 1386 din
7 iunie 1930 pe str. Daciei nr. z bis, acesta a fost identificat la numărul x
bis pe str. Daciei prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză,
aspect care se coroborează cu adresa nr. 60192 din 10 decembrie 1996 a A.F.M. Constanța din care rezultă că E.M. a figurat ca proprietară a două imobile, pe str. Daciei
nr. x și nr. x bis, aceste imobile având valori locative diferite, de 22500 lei
și de 25000 lei, fiind naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 .
De altfel,
necomasarea celor două imobile rezultă și din împrejurarea că acestea au fost
înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 către persoane diferite.
Deoarece nu există un
înscris care să menționeze întinderea terenului de la nr. z bis, actualmente x
bis, iar din evidențele fiscale menționate rezultă că E.M. a fost proprietara
celor două imobile, de pe str. Daciei nr. x și x bis, pentru imobilul de la nr.
x fiind propusă acordarea de despăgubiri reclamantei N.D., în condițiile legii
speciale prin sentința civilă nr. 210/2009 a Tribunalului Constanța, Înalta
Curte apreciază că s-a făcut dovada faptului că cele două imobile nu au fost
comasate, ci au o individualitate proprie, fiind identificate prin probele
administrate în prezenta cauză și în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 11789/118/2007
al Tribunalului Constanța.
În ceea ce privește
critica referitoare la lipsa de identitate de persoană între C.E. și M.E.,
Înalta Curte apreciază că nu poate fi susținută o astfel de critică, pentru
argumentele expuse pe larg de către ambele instanțe de fond, transcrierea
diferită a prenumelui datorându-se unei simple erori materiale de întocmire a
registrului de proprietari în perioada 1936-1938.
Pentru aceste
argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de apelantul-pârât M. Constanța, prin P., împotriva
deciziei nr. 151/ C din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,
în contradictoriu cu intimata-reclamantă N.D.
Obligă recurentul-pârât
la plata sumei de 5.950 lei, către intimata-reclamantă N.D., cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 12 februarie 2010.