ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 890/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 11790/118/2007, reclamanta V.A.M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul P.M. Constanța la emiterea ofertei de restituire prin echivalent în bunuri și servicii în compensare ori să propună acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Constanța, str. Daciei, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, a arătat că imobilul a aparținut defunctei sale mătuși M.E., născută C., fiind dobândit de către aceasta în baza actului de vânzare-cumpărare transcris la Tribunalul Constanța sub nr. 1737/1930.

Imobilul în suprafață de aproximativ 110 mp, era compus dintr-un singur corp de casă și curte, construcția având un singur nivel, parter cu două camere, sală și bucătărie. În ceea ce privește descendența sa, reclamanta a arătat că mama sa, M.E., născută C., a fost sora proprietarei M.E., născută C. De asemenea, reclamanta este unica moștenitoare a fraților săi, M.G. și C.E., care au decedat fără descendenți direcți. Preluarea abuzivă a imobilului s-a realizat prin naționalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950, și a fost înstrăinat către terțe persoane în temeiul Legii nr. 112/1995. Deși reclamanta a formulat notificare la data de 9 august 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la B.E.J.

S.C.A., atașând actele privind proprietatea, descendența, calitatea de persoană îndreptățită și preluarea abuzivă, autoritățile administrației publice locale nu au procedat nici până în momentul de fată la soluționarea notificării. Prin sentința civilă nr. 1474 din 28 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta N.D. și a obligat pârâtul P.M. Constanța să emită dispoziție privind propunerea acordării de despăgubiri bănești în favoarea reclamantei pentru imobilul situat în Constanța, str. Daciei și la plata către reclamantă a sumei de 3180 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert și onorariu avocat). Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 2066 din 9 august 2001 la B.E.J.

S.C.A., reclamanta împreună cu C.E. și M.G. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, str. Daciei jud. Constanța, fostă proprietate a lui E.M. Reclamanta se legitimează în calitate de persoană îndreptățită la restituire în calitate de nepoată de soră (M.E.) a defunctei M.E., potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 10975 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. l 1647/212/2007, alături de G.A., M.G. și C.E. Prin certificatul de moștenitor nr. 6 din 7 aprilie 2005 întocmit de B.N.P. D.G. din București s-a constatat că de pe urma defunctei C.E. decedată la data de 20 februarie 2005 au rămas ca moștenitori V.A.M.

și M.G. în calitate de frați, iar prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 29 din 10 octombrie 2007 întocmit de același birou s-a constatat că de urma defunctului M.G., decedat la data de 16 iulie 2007, a rămas ca unic moștenitor V.A.M. în calitate de soră. De asemenea, trebuie menționat că pentru același imobil a formulat notificare și G.A., înregistrată sub nr. 315 din 8 februarie 2002 la B.E.J. S.C.A., în calitate de nepot de soră (G.E.) a defunctei M.E. Prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1561 din 25 martie 2008 la B.N.P. C.B. din Constanța și rectificat prin încheierea nr. l 1067 din 9 septembrie 2008, V.A.M. a cesionat numitei N.D. cota indiviză de 1/2 din drepturile sale ce decurg din notificarea nr. 2066 din 9 august 2001, privind imobilul din Constanța, str. Daciei, compus din construcție și teren aferent.

De asemenea, prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1559 din 24 martie 2008 la același birou notarial, G.A. a cesionat aceleași cesionare cota indiviză de 1/2 din drepturile sale ce decurg din notificarea nr. 315 din 8 februarie 2002 privind același imobil. În consecință, cesionara N.D. se legitimează procesual activ și beneficiază de dreptul la măsuri reparatorii pentru întregul imobil din Constanța, str. Daciei. În ceea ce privește imobilul notificat, se constată că prin actul dotal transcris sub nr. 1737 din 7 iunie 1930 A.C. a constituit ca dotă surorii sale E.G.C., cu ocazia căsătoriei acesteia, imobilul din Constanța str. Daciei, compus din teren cumpărat cu actul transcris sub nr. 833/1928 și construcția ridicată pe teren.

Prin același act, F.C. a constituit ca dotă surorii sale E.G.C., imobilul din Constanța str. Daciei, compus din teren cumpărat cu actul transcris sub nr. 832/1928 și construcția ridicată pe teren. Din foaia de date pentru cartea funciară depusă la dosar și datând din anul 1941, rezultă că imobilul aparținând lui M.E., dobândit ca dotă de la A. și F.C., se afla situat în Constanța, str. Daciei și era compus din teren și locuință (parter: 2 camere, sală și dependințe). Imobilul compus din 167,31 mp teren și locuință (2 camere, hol și bucătărie) a fost identificat prin expertiza tehnică imobiliară ing. B.M. ca fiind situat în Constanța, str. Daciei. Din istoricul de rol depus la dosar, rezultă că imobilul notificat se află în prezent la adresa din str. Daciei.

În Registrul matricol din perioada 1942-1950, la matricola 142 a figurat E.M. cu imobil structurat pe parter, compus din 2 camere, sală, bucătărie și 110 mp teren, în perioada 1952-1954 fiind inclus la matricola 141. Imobilul a figurat în perioada 1955-1957 la matricola 152, în perioada 1958-1961 la matricola 409 și a fost naționalizat în anul 1962 conform Decretului nr. 92/1950. În prezent, imobilul este deținut de numitul I.V. potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 27056 din 29 septembrie 1996 încheiat cu R.A.E.D.P.P. Constanța în temeiul Legii nr. l 12/1995. Prin urmare, se reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv preluarea de către stat s-a făcut fără titlu valabil, atât timp cât imobilul situat la nr. x bis a fost preluat împreună cu cel de la nr. x, pe numele de C.G.

și D., figurând la poziția 495 în lista anexă la Decretul nr. 92/1950, astfel cum a fost completată prin hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 246 din 5 martie 1959. Potrivit art. l alin. (2) și art. 26 alin. (l) din Legea nr. l0/2001 republicată, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, cu acordul persoanei îndreptățite, ori plata de despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, măsuri ce vor fi acordate prin dispoziția sau decizia motivată a autorității investite cu soluționarea notificării.

Art. 18 lit. c) din lege, prevede în mod expres că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, ori în speță nu s-a contestat legalitatea înstrăinării imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 către numitul I.V. Prin urmare, restituirea în echivalent cu bunuri sau servicii se realizează în urma negocierilor dintre autoritatea investită cu soluționarea notificării și persoana îndreptățită, iar despăgubirile bănești nu se acordă de către instanța de judecată investită în temeiul Legii nr. 10/2001, ci potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 247/2005-Titlul VII., iar reclamanta și-a manifestat opțiunea pentru acordarea despăgubirilor bănești.

Împotriva menționatei sentințe a declarat apel, în termen legal pârâtul M. Constanța, prin P., iar prin decizia civilă nr. 151/ C din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul și a fost obligat apelantul la 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, cu privire la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, că prin probatoriul administrat în cauză reclamanta a răsturnat prezumția simplă în sensul că autoarea sa E.M.(născută C.) era proprietara bunului la momentul naționalizării, iar nu frații acesteia C.G.

și D., care au fost menționați în anexa la Decretul nr. 92/1950. De altfel, prin sentința civilă nr. 210 din 18 februarie 2009, Tribunalul Constanța a obligat P.M. Constanța să emită dispoziție pentru propunere de despăgubire, conform legii speciale, în beneficiul reclamantei N.D. și pentru imobilul preluat abuziv de la autoarea sa, M.E., imobil situat în Constanța, str. Daciei, compus din 15 mp și construcție, imobil ce a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995 familiei S. Coroborând raportul de expertiză efectuat în cauză cu planul cadastral din perioada 1994-1997, din care rezultă că imobilul de la adresa din str. Daciei nr. x bis este evidențiat ca fiind învecinat la est cu imobilul din str. Daciei nr. x și la vest cu imobilul din str. General Manu, cu foaia de date pentru carte funciară întocmită în anul 1941, rezultă că imobilul dobândit de autoarea reclamantei de la frații săi F. și A.C.

situat la data donației în Constanța, str. Daciei nr. z bis, în prezent nr. x bis, era compus din 170 mp teren și o construcție din cărămidă, cu două camere, sală și dependințe. Împrejurarea că în perioada 1952-1957, după preluarea abuzivă de către stat, acesta a figurat în evidențele autorităților locale ca având o suprafață de 110 mp nu îi poate fi opusă reclamantei în condițiile în care s-a dovedit că terenul aferent imobilului preluat de la autoarea sa a fost de 170 mp. În concluzie, s-a considerat ca nedovedită susținerea apelantului-pârât conform cu care măsurile reparatorii s-ai acordat pentru două imobile comasate. Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, apelantul-pârât M. Constanța, prin P., pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea acestuia s-a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este supusă modificării și că, atât instanța de apel, ca și cea de fond au încălcat dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta nu este persoană îndreptățită și nici că bunul, așa cum există în prezent, și cum a fost identificat, a fost preluat abuziv în perioada de referință. Astfel, din adresa Direcției Patrimoniu, atașată în copie, rezultă că în perioada 1936-1938, proprietar a figurat o altă persoană, C.E., iar în 1950 erau proprietari C.G. și D. Rezultă că reclamanta nu este persoană îndreptățită. În 1995, Daciei nr. x apare comasat cu x A (x bis) ceea ce explică diferența de teren și construcții din expertiză.

Nu s-a observat că s-au preluat în 1950 de la C.D. și G. 110 m.p. teren și 2 camere, o sală și bucătărie. Față de noua configurație a imobilului, în minută trebuia specificat pentru imobilul din str. Daciei, nr. x bis, așa cum a fost preluat, nu cum arată astăzi prin comasare, expertiza conținând imobilul comasat. Pentru motivele arătate recurentul-pârât solicită, în principal, admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii cu respingerea acțiunii, iar în subsidiar, precizarea în minută a imobilului, așa cum a fost preluat, reclamanta nefiind îndreptățită la despăgubiri pentru un imobil comasat cu altul. Menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul invocă lipsa calității de proprietar a reclamantei prin raportare la identificarea imobilului în litigiu, lipsa calității procesuale active în raport de suprafața care excede imobilului din str. Daciei nr. x bis, căci, în opinia recurentului, imobilul din str. Daciei nr. x a fost comasat în anul 1995 cu cel de la nr. x A (x bis) de pe aceeași stradă, ceea ce explică diferența de teren și construcții din expertiză.

Înalta Curte apreciază că o astfel de susținere nu poate fi primită, în considerarea următoarelor argumente: Din actul dotal autentificat sub nr. 1386 din 7 iunie 1930 rezultă că autoarea reclamantei a dobândit două imobile, unul situat pe str. Daciei nr. z bis, compus din teren, astfel cum a fost identificat prin actele de cumpărare nr. 832 și 833/1928 și construcția edificată de către donatori și un alt imobil situat în Constanța str. General Manu colț cu Daciei, compus din teren și construcție, astfel cum rezultă din actul transcris sub nr. 831/1928. Prin urmare, pentru nici unul dintre cele două imobile nu a fost precizată suprafața de teren și componența construcției. Conform adresei nr. 10272/2005 a R.A.E.D.P.P.

Constanța imobilul situat în str. General Manu este colț cu str. Daciei nr. x - x bis și a fost naționalizat de la C.G. și D., la poziția nr. 495 a Decretului nr. 92/1950. Cu privire la acest imobil, identificat în prezent la adresa din str. Daciei nr. x, prin sentința civilă nr. 210/2009 a Tribunalului Constanța, s-a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei N.D., instanța identificându-l în raport de actul autentificat sub nr. 1386/7 06 1930 și de poziția nr. 495 a Decretului nr. 92/1950. În ceea ce privește cel de-al doilea imobil, menționat în actul dotal autentificat sub nr. 1386 din 7 iunie 1930 pe str. Daciei nr. z bis, acesta a fost identificat la numărul x bis pe str. Daciei prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză, aspect care se coroborează cu adresa nr. 60192 din 10 decembrie 1996 a A.F.M.

Constanța din care rezultă că E.M. a figurat ca proprietară a două imobile, pe str. Daciei nr. x și nr. x bis, aceste imobile având valori locative diferite, de 22500 lei și de 25000 lei, fiind naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 . De altfel, necomasarea celor două imobile rezultă și din împrejurarea că acestea au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 către persoane diferite. Deoarece nu există un înscris care să menționeze întinderea terenului de la nr. z bis, actualmente x bis, iar din evidențele fiscale menționate rezultă că E.M.

a fost proprietara celor două imobile, de pe str. Daciei nr. x și x bis, pentru imobilul de la nr. x fiind propusă acordarea de despăgubiri reclamantei N.D., în condițiile legii speciale prin sentința civilă nr. 210/2009 a Tribunalului Constanța, Înalta Curte apreciază că s-a făcut dovada faptului că cele două imobile nu au fost comasate, ci au o individualitate proprie, fiind identificate prin probele administrate în prezenta cauză și în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 11789/118/2007 al Tribunalului Constanța. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa de identitate de persoană între C.E. și M.E., Înalta Curte apreciază că nu poate fi susținută o astfel de critică, pentru argumentele expuse pe larg de către ambele instanțe de fond, transcrierea diferită a prenumelui datorându-se unei simple erori materiale de întocmire a registrului de proprietari în perioada 1936-1938.

Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelantul-pârât M. Constanța, prin P., împotriva deciziei nr. 151/ C din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N.D. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 5.950 lei, către intimata-reclamantă N.D., cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2010.