Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1146/2007

HOTĂRÂRE
22.02.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1146/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 mai 2006, reclamantul B.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., anularea Hotărârii nr. 15783/119/2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă, precum și copiile-extras ale „Tabelelor de situația populației și gospodăriilor" din comuna Balcic, județul Caliacra, întocmit de Comisia mixtă româno-bulgară pentru schimbul de populație din anul 1940, eliberate de Arhivele Naționale, care atestă calitatea de strămutat a părinților săi B.T.

și B.A., arătând că s-a născut la data de 30 iulie 1941, în localitatea Nuntași, raionul Istria, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții îi fuseseră strămutați din Bulgaria în România. Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 1599 din 28 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantului, a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a constatat că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 189/2000 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre privind drepturile ce i se cuvin reclamantului, pentru perioada 30 iulie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2006. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.P.M.B., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. și susținând că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării părinților săi și, deci, nu a fost supus unor persecuții etnice. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 30 iulie 1941, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră strămutați din Bulgaria în România.

Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, intimatul-reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P.M.B., împotriva sentinței civile nr. 1599 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., anularea Hotărârii nr. 15732/59
ÎCCJ 2007-04-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2199/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul H.C. a solicitat, în contradictori
ÎCCJ 2007-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1632/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 15 august 2006, reclamantul C.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., anu
ÎCCJ 2008-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.N. a solicitat, în contr
ÎCCJ 2007-04-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2053/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 7424/2 din 25 iulie 2006, reclamanta D.M. a solicitat, în contr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă